Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

 

Acest articol trebuie citit cu harta Orientului Mijlociu în fată.

Eliminarea Siriei de pe harta amenințărilor la adresa intereselor SUA în Orientul Mijlociu este penultimul pas dintr-un grandios proiect hegemonic în zonă al Casei Albe.

Totul a început în 2003 prin invadarea Irakului, sub un pretext dovedit ulterior neîntemeiat. Capturarea și executarea lui Saddam Hussein a permis trupelor americane să instaleze în Irak un guvern convenabil, condus de șiiți.

Această mișcare a creat o breșă extrem de necesară Statelor Unite, din punct de vedere strategic, între două state aflate în sfera de influență a Rusiei și anume Iranul și Siria. Priviți harta și veți înțelege ce fortă ar fi putut dezvolta monolitul Iran, Irak, Siria, cu sprijinul Moscovei,  dacă el nu ar fi fost pur și simplu fracturat la mijloc prin îndepărtarea regimului Saddam Hussein.

A urmat apoi, începând cu decembrie 2010, Primăvara Arabă. Subtil și selectiv întreținute de Washington, protestele populare împotriva unor regimuri totalitare au dus, printre altele, la îndepărtarea în octombrie 2011 a lui Moammar Gadhafi de la conducerea Libiei și anihilarea, astfel, a unui alt aliat important al Rusiei în zonă.

Dominația americană în Mediterana, prin intermediul unor state aliate sau neinamice,  devenea astfel  cvasi totală. La nord Turcia, la sud Libia și Egiptul, la est, parțial, Israelul.

Acum, prin realizarea unei incercuiri sufocante a Siriei, a venit momentul punerii în aplicare a planului de anihilare a acestui major bastion rusesc, practic ultimul înaintea Iranului.

În planul american de anihilare a Siriei a fost inclus, dând o dimensiune conspirativo-dramatică Parteneriatului Strategic SUA „“ România, și „actorul” Traian Băsescu. Această cooptare în distribuție a fost făcută, cel mai probabil, imediat după  înscăunarea la Cotroceni, în decembrie 2004, a de-acum celebrului cabotin.

Rolul pe care Departamentul de Stat  l-a încredințat atunci în mare taină lui Traian Băsescu (rol pe care acesta l-a acceptat, se pare, cu entuziasm) a fost acela de a face totul ca să devină în scurt timp, cu ajutorul și sub coordonarea CIA, dar, desigur, bazându-se pe aparențe anti-americane, un prieten foarte apropiat, de mare încredere, al președintelui sirian Bashar Al-Assad.

Desigur că infiltrarea la un astfel de nivel a unui agent de asemenea calibru a presupus puneri în scenă serioase pentru căștigarea de către Traian Băsescu a încrederii lui Bashar Al-Assad. O bază importantă de plecare pentru scenariștii și regizorii acestei superproducții de real politik au constituit-o cele două comunități (cea siriană din România și cea românească din Siria) bine împănate, încă de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, cu tot felul de personaje apte de a face o figurație convingătoare în ceea ce urma să se desfășoare.

Una dintre acțiunile principale inițiate, în scopul amintit, de CIA și Traian Băsescu, se pare că a fost așa numita răpire a ziariștilor din martie 2005. Această manevră misterioasă, atipică și, analizată retrospectiv, plină de  aspecte aparent inexplicabile, a permis lui TB să-i ceară o favoare excepțională, un sprijin consistent, lui Bashar Al-Assad și să-i promită acestuia, la rândul său, în caz de ajutor încununat de succes, contraservicii majore. Este foarte posibil ca substanța acestor contraservicii promise de București (evident cu acordul și complicitatea CIA) să fi fost sugerată a veni din zona unor secrete NATO, de interes pentru președintele sirian și la care România avea acces încă din 2003, de când fusese acceptată în acest organism select.

Cert este că Siria a acordat tot sprijinul pentru ca ziariștii români să fie eliberați iar Traian Băsescu a secretizat pentru 50 de ani dosarul acestei acțiuni. La fel de cert este că, în anii care au urmat, relația de prietenie dintre cei doi președinți s-a consolidat și s-a concretizat (la vedere) prin vizita lui Traian Băsescu  la Damasc în octombrie 2008 și contravizita lui Bashar Al-Assad la București în noiembrie 2010.

Un alt eveniment major plin de mister, legat de aceleași țări și aceiași președinți „“ prieteni, este recuperarea de către autoritățile române, în iulie 2013, a lui Omar Hayssam. Nu atât împrejurările acestei acțiuni dau de gândit cât modul, aparent iresponsabil, în care Traian Băsescu a calificat acțiunea: „operațiune neautorizată pe teritoriul altui stat”. După lipsa oricărei reacții internaționale la un astfel de autodenunț înțelegem că Traian Băsescu și acțiunea României legată de capturarea lui Omar Hayssam nu au surprins și deranjat nici pe americani, nici pe sirieni. Nu pare asta paradoxal?

Poziționări recente ale președintelui României  vin să întărească ipoteza că el, de fapt, a fost infiltrat de CIA în grupul foarte restrâns al oamenilor de încredere ai lui Bashar Al-Assad și că acțiuni ale sale, aparent în contradicție cu reacțiile din ultimele săptămâni ale SUA față de situația din Siria, sunt, de fapt, nu doar îngăduite dar și cerute de SUA. Mă refer la păstrarea deschisă a ambasadei României de la Damasc (când SUA și aliații noștri din UE le-au inchis pe ale lor) și mă mai refer la prudența (necaracteristică) lui Traian Băsescu în a face declarații tranșante de susținere a SUA și condamnare a regimului Bashar Al-Assad după ultima conferință de presă, de ieri, a președintelui Obama, în care acesta anunța o iminentă intervenție punitivă în Siria.

De asemenea, decizia lui Traian Băsescu de a nu participa la Adunarea Generală a ONU pare a fi un gest menit a semnifica soliditatea prieteniei sale cu Bashar Al-Assad. Poate că președintele sirian, în situația disperată în care se află, apreciază gestul lui Traian Băsescu și se amăgește cu gândul că acesta ar putea fi sincer. Noi însă, care îl cunoaștem pe TB, știm că nu are nici vocația prieteniei și nici curajul de a face un astfel de gest fără consimțământul marelui licurici.

Citind în această cheie „“ Băsescu, vârf de lance al CIA în Siria „“ multe lucruri aparent inexplicabile se lămuresc.

Și dece Obama nu a găsit 5 minute în 4 ani pentru a-l primi la Casa Albă pe aliatul care-i găzduiește, aproape pe gratis, scutul antirachetă de la Deveselu, și dece Traian Băsescu nu participă de trei ani încoace la ceremoniile Zilei Americii de la Ambasada SUA din București „“ motivul pentru ambele situații fiind acela de a-i demonstra lui Bashar Al-Assad frustrări ascunse ale lui Traian Băsescu fată de americani, deci o motivație solidă de a-i trăda pe aceștia în beneficiul unui prieten adevărat.

Și dece americanii l-au susținut cu atâta fervoare antidemocratică pe Traian Băsescu anul trecut, la referendum „“ pentru că nu-și puteau permite să piardă un agent major al intereselor lor în Siria tocmai atunci când planul de a-l debarca pe Bashar Al-Assad (eventual fără vărsare de sânge) se apropia de împlinire.

Încă două precizări.

Prin ce i-ar putea ajuta, într-o așa de mare măsură, pe americani, un spion precum Traian Băsescu insinuat în intimitatea președintelui Assad? Nu măvoi referi la posibilitatea folosirii sale, așa cum dezvăluia un document WikiLeaks mult mediatizat în ultima vreme, ca agent de influență pentru promovarea unor  decizii geostrategice. Voi accentua  doar rolul decisiv de a transmite, în momente de maximă încordare (cum sunt cele din aceste zile) informări și dezinformări cruciale. Acest gen de aport poate salva nu doar vieți omenești dar și foarte mult timp și bani.

Care ar fi ultimul pas în grandiosul proiect hegemonic al Casei Albe pe care l-am invocat la începutul acestei analize? Evident, Iranul.

Traian Băsescu tace. Speră într-un deznodământ în Siria care să-l păstreze util protectorilor săi de până acum. Căci altfel…

Contele de Saint GermainEditorialeBarack Obama,Bashar al-Assad,Casa Alba,Irak,Iran,Moammar Gadhafi,NATO,Nicolae CeauÅŸescu,Omar Hayssam,Orientul Mijlociu,Parteneriatul Strategic SUA - Romania,Primavara Araba,Rusia,Saddam Hussein,Siriaq,WikiLeaks  Acest articol trebuie citit cu harta Orientului Mijlociu în fată. Eliminarea Siriei de pe harta amenințărilor la adresa intereselor SUA în Orientul Mijlociu este penultimul pas dintr-un grandios proiect hegemonic în zonă al Casei Albe. Totul a început în 2003 prin invadarea Irakului, sub un pretext dovedit ulterior neîntemeiat. Capturarea și...Blog politic si polemic