Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 1]

Există multe enigme în modul de acțiune al DNA din ultima vreme. Superproducție de inspirație (È™i, cred eu, în montare) hollywoodiană, lupta anticorupție de la noi beneficiază de spectaculoase efecte speciale. Menite pe de o parte să înspăimânte pe cei cu greutăți pe suflet È™i pe de alta să-i ridice în extazul tăriilor emoționale pe cei gonflabili cu răul altora.
De ce au fost ținute ani de zile la sertar anumite dosare, de ce au fost protejați anumiți politicieni, de ce excepția arestării preventive s-a transformat în regulă, de ce probele obiective (înscrisuri, flagrante) sunt tot mai des substituite de probe subiective (denunțuri, interceptări), iată întrebări pe care ni le punem în van, exact ca È™i cum am fi spectatori într-o sală de cinema unde niciodată regizorul nu trece ecranul pentru a-È™i explica trucurile din retorte.
M-am tot întrebat cum se face că DNA, în marea desfăÈ™urare de forțe legată de excrocheria ANRP, nu l-a arestat tocmai pe Radu Pricop, avocatul „žginerică”. Împotriva căruia, dacă am ține cont È™i numai de dezvăluirile A3, există probe obiective beton. Mi-am zis că o fi protejat de socrul său deÈ™i, după ultimele evoluții, probabilitatea ca o astfel de protecție să mai aibă trecere mi se părea neconvingătoare.
Problema nu m-a mai preocupat până deunăzi, când, domnul Pricop a reapărut, impetuos, în prim planul media. Dar nu în dosarul retrocedărilor, ce-l făcuse deja celebru, ci într-o speță complet nouă È™i chiar mai gravă decât anterioara prin consecințele indirecte asupra lui Traian Băsescu: complicitatea, la un È™antaj de 4 milioane de euro, cu Sergiu Lucinschi. Nici infracțiunea È™i nici suma nu mi s-au părut în acest caz È™ocante ci parteneriatul cu fiul unui notoriu rusofil, fostul preÈ™edinte moldovean Petru Lucinschi.
Scandalul, detonat la puțin timp după primele atacuri ale lui Traian Băsescu la adresa tandemului SRI „“ DNA, mi s-a părut o replică plină de potențial a tandemului la aceste atacuri È™i o încercare de descurajare, încă din faÈ™ă, a elanurilor belicoase ale fostului preÈ™edinte. O acutizare a conflictului, prin noi contribuții scoase de la naftalina arhivei personale de primul È™antajist al țării, nu i-ar fi folosit deloc generalului Coldea, È™i aÈ™a pus sub reflectoare de Elena Udrea mai mult decât o permite fotofobia funcției.
Față de gravitatea faptelor din acest dosar de È™antaj în cârdăÈ™ie cu mafia moldovenească, m-a surprins indulgenta cerere a procurorilor: doar control judiciar pentru Radu Pricop când, în situații mult mai puțin explozive, ei cereau neabătut arest preventiv.
În acest context, după multe puneri cap la cap, mi s-a permis revelația: Radu Pricop este agent acoperit, infiltrat de SRI în intimitatea familiei Băsescu. De-asta nu a fost arestat preventiv în dosarul ANRP, pentru că avea È™i alte misiuni, în derulare. De-asta È™i-a permis aparenta inconÈ™tiență de a declanÈ™a infracțiunea cu Lucinschi exact în fierbintea perioadă de după decembrie 2014, când È™tia foarte bine că nu mai beneficiază de „žspatele” asigurat de socrul „“ preÈ™edinte. Pentru că era protejat, legal, de cei ce-l trimiseseră la luptă. Dacă ar fi fost doar un simplu aventurier, fără acoperire È™i garanții, ar fi ales să se cumințească pentru o perioadă, nu să se expună suplimentar când È™tia fără doar È™i poate că este urmărit È™i înregistrat cu toate echipamentele din dotare.
Stilul de acțiune caracteristic serviciilor secrete devine din ce în ce mai uÈ™or de recunoscut în „žaplicația” Traian Băsescu. AÈ™a cum anturajul Elenei Udrea s-a dovedit împănat din greu cu ofițeri în misiune care, la ordin, au început să denunțe unidirecțional aproape în cor, tot astfel din universul infracțional al lui Traian Băsescu încep să fie extraÈ™i È™i aduÈ™i la spovedanie pioni mărturisitori (Vâlcov, Pricop, Yassin) plantați din timp în preajma fostului preÈ™edinte È™i care conduc acum, prin denunțurile lor, spre culpe ale acestuia la care nici cei mai optimiÈ™ti antibăsiÈ™ti nu s-ar fi gândit cu trei luni în urmă.
Trebuie să recunoaÈ™tem că acuzații precum „žcasa din Mihăileanu” sau „žafacerea Nana” sau „žtranzacțiile cu CăÈ™uneanu” pălesc în comparație cu „žfinanțarea ilicită a campaniei din 2009″ sau „žcomplicități proruse” sau „ž răpirea ziariÈ™tilor”.
Probabil că, văzând cum potențialele pedepse asociate faptelor pentru care i se prefigurează incriminări evoluează galopant din zona 2-6 ani (cum era acum câteva luni) spre cea de la 20 de ani în sus (cum este în prezent), Traian Băsescu se va gândi de zece ori înainte de a mai deschide critic gura la adresa tandemului. Senzația mea este însă că, deja, s-a depăÈ™it un prag al ireversibilului.
Și nu am pus la socoteală, încă, efectul posibilelor defulări recuperatorii ale Elenei Udrea.
PluteÈ™te în aer o presiune de taifun, un miros de tempestă, pe care orice marinar le asociază discreționarului divin. Ai făcut fapte bune, mai ai o È™ansă de supraviețuire. Ai făcut mult rău, geaba implorări È™i zbateri.
De-asta spun: nici cel mai convingător mincinos, când ajunge la explicațiile cu sine, nu are È™ansa să-È™i înÈ™ele conÈ™tiința. Tot ce-i rămâne, în fața sentinței nemiloasei Scări Beaufort, este să tragă un gât de spumă din aer È™i să nădăjduiască apoi în virtuțile anesteziei saline.

Contele de Saint GermainEditorialeafacerea Nana,anestezie salina,ANRP,casa din Mihaileanu,Darius Valcov,deneralul Coldea,DNA,Elena Udrea,Mohhamad Yassin,Petru Lucinschi,Radu Pricop,Sergiu Lucinschi,superproductie hollywoodiana,tandemul SRI-DNA,tranzactiile cu CasuneanuExistă multe enigme în modul de acțiune al DNA din ultima vreme. Superproducție de inspirație (È™i, cred eu, în montare) hollywoodiană, lupta anticorupție de la noi beneficiază de spectaculoase efecte speciale. Menite pe de o parte să înspăimânte pe cei cu greutăți pe suflet È™i pe de alta să-i...Blog politic si polemic