Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Andrei Pleșu se află azi în paradoxala situație de a nu i se mai putea da dreptate nici măcar atunci când are. Explicația este simplă și  legată surprinzător, în latura ei umană, de  popularul joc  ajuns  mangleală și botezat la maturitate, din rațiuni de echidistanță etnică , „alba – neagra”.  

Primul mare artist care a jucat alba-neagra cu publicul său a fost Piotr Ilici Ceaikovski. S-a folosit pentru asta de două lebede antagonice  și o muzică unificatoare. A făcut-o onest, cu respect față de precepte, definiții și simboluri, dând binelui lumină și răului intuneric  exact cât să nu tulbure, prin contraste tari ori umbre flasce, clar – obscurul conviețuirii lor în fabule cu oameni.

Andrei Pleșu ne propune și el, prin publicistica sa de tranșee, o formă cultă de alba – neagra.  Adică ne împărtășește săptămânal (negru pe alb, se înțelege),  părerile sale  despre viață și politică, despre valori și morală, despre frumos și urât, despre bine și rău. Doar că alba – neagra sa, confruntată cu astfel de binoame deschise oricăror capricii demonstrative , nu rezistă a se păstra în regimul de puritate și bune intenții ceaikovskian ci împrumută tot mai mult din tenta de șireată îndemânare a jocului, așa cum este el practicat in prezent.

De pildă, domnul Pleșu ne spune că pentru dânsul alb înseamnă „onorabilitate guvernamentală” și negru „miniștri sau parlamentari cu probleme penale”. Ce poți comenta la asta? Este corect, omul are dreptate!

Și totuși, cum să-i dai dreptate când îți amintești că acela pe care domnia sa l-a votat la prezidențialele din 2009 era pentru dânsul alb, deși zoaiele afacerii penale cu „casa din Mihăileanu” (ca să nu mai vorbesc de aluviunile flotei sau de cenușa jegoasa a ingineriile cu terenuri  via Cășuneanu) îl năclăiseră până peste cap; când vezi că pentru dânsul actualul președinte al Senatului este, prin edict de umoare, negru, negru „“ zmoală, deși nu i s-a identificat vreun pigment penal ori infamante nocturne bahice de gangster de port?

Ne mai explică domnul Pleșu cum, pentru domnia sa, „interesul general ar fi fără premieri acuzați de furt intelectual”. Din nou are dreptate. Dar, din nou, cum să i-o dai? Cum să-i dai dreptate când știi că aceeași gură, a aceluiași guru, cu aceleași principii turnate în bronz și aceeași bibliotecă de strivit semidocți, ne recomandă drept politicieni de urmat, preferințele sale de alb politic, două mârțoage page ca Sever Voinescu ori Teodor Baconschi? Adică furtul intelectual să fie negru dar furtul material alb?

De fapt, ce fac celebrii noștri „ambasadori de culoare”, atât de huliți, cu măsuța lor pliantă pe care permută trei capace de bere, de au transformat în amenințare globală și brand de țară activitatea lor „ludică”? Încurcă intenționat albul cu negrul și incearcă să tragă profit din asta.

Nu vi se pare că și domnul Pleșu face cam același lucru în publicistica sa recentă pe teme politice?

Aș mai vrea să semnalez din articolul la care mă refer și o inadvertență logică cel puțin bizară pentru un pedant în ale silogismelor cum este autorul.

Este vorba de următorul fragment:  „žabsenții, prin definiție, greșesc.” Înțeleg, prin simetrie, că „žprezenții”, prin definiție, au, în orice condiții, dreptate.”

Nu, iubite domn Pleșu! Prin simetrie nu rezultă nicidecum că „prezenții, prin definiție, au în orice condiții dreptate”. Ați blufat și ați ratat. Pentru că „prezenții”, în ecuația asta, știți prea bine, nu cad automat sub sentința greșelii, precum „absenții” ci au deschisă o dubla  posibilitate: uneori de a greși, alteori de a avea dreptate.

Aici, legea terțiului exclus nu este aplicabilă din simplul motiv că nu ne plasăm în ipotezele logicii binare. Doar aparent disputa este între „absenți” și „prezenți”. În realitate „prezenții”Â  pot conține mai multe subcategorii: unele care greșesc și ele, altele care au dreptate.

Un boxer care absentează de la Olimpiadă nu are nicio șansă la medalii. Nu înseamnă însă că toți cei se prezintă la Olimpiadă au medalia asigurată.

Închei cu un alt exemplu de alba „“ neagra, marcă inconfundabilă Andrei Pleșu.

„În România s-a trăit, peste 40 de ani, din efortul unora de a fi absenți”. Corect, sugestiv, bine spus. Excelent contraexemplu, servit direct la ficat domnului ambasador.  Dar, când să-i dai dreptate puncheurului cu verbul, brusc îți aduci aminte de o scrisoare adresată lui Nicolae Ceaușescu și ți se oprește verdictul în gât . Pentru că acea scrisoare nu fusese scrisă de un condamnat la moarte care imploră clemență ultimei instanțe  ci de un intelectual trimis să doarmă puțin la prici și care-și cerea înapoi, foarte prezent propagandistic, salteaua moale, așternuturile de bumbac satinat, pernele umplute cu pene de gâscă.

Iată inadecvarea. Iată omul. Iată de ce ricanez!

Contele de Saint GermainEditorialealb - negru,alba neagra,Basescu,casa din Mihaileanu,Casuneanu,Ceaikovski,clar-obscur,legea tertiului exclus,logica binara,PlesuAndrei Pleșu se află azi în paradoxala situație de a nu i se mai putea da dreptate nici măcar atunci când are. Explicația este simplă și  legată surprinzător, în latura ei umană, de  popularul joc  ajuns  mangleală și botezat la maturitate, din rațiuni de echidistanță etnică , 'alba -...Blog politic si polemic