Alba – neagra, de la Ceaikovski la Pleşu
Andrei Pleşu se află azi în paradoxala situaţie de a nu i se mai putea da dreptate nici măcar atunci când are. Explicaţia este simplă şi legată surprinzător, în latura ei umană, de popularul joc ajuns mangleală şi botezat la maturitate, din raţiuni de echidistanţă etnică , “alba – neagra”.
Primul mare artist care a jucat alba-neagra cu publicul său a fost Piotr Ilici Ceaikovski. S-a folosit pentru asta de două lebede antagonice şi o muzică unificatoare. A făcut-o onest, cu respect faţă de precepte, definiţii şi simboluri, dând binelui lumină şi răului intuneric exact cât să nu tulbure, prin contraste tari ori umbre flasce, clar – obscurul convieţuirii lor în fabule cu oameni.
Andrei Pleşu ne propune şi el, prin publicistica sa de tranşee, o formă cultă de alba – neagra. Adică ne împărtăşeşte săptămânal (negru pe alb, se înţelege), părerile sale despre viaţă şi politică, despre valori şi morală, despre frumos şi urât, despre bine şi rău. Doar că alba – neagra sa, confruntată cu astfel de binoame deschise oricăror capricii demonstrative , nu rezistă a se păstra în regimul de puritate şi bune intenţii ceaikovskian ci împrumută tot mai mult din tenta de şireată îndemânare a jocului, aşa cum este el practicat in prezent.
De pildă, domnul Pleşu ne spune că pentru dânsul alb înseamnă “onorabilitate guvernamentală” şi negru “miniştri sau parlamentari cu probleme penale”. Ce poţi comenta la asta? Este corect, omul are dreptate!
Şi totuşi, cum să-i dai dreptate când îţi aminteşti că acela pe care domnia sa l-a votat la prezidenţialele din 2009 era pentru dânsul alb, deşi zoaiele afacerii penale cu “casa din Mihăileanu” (ca să nu mai vorbesc de aluviunile flotei sau de cenuşa jegoasa a ingineriile cu terenuri via Căşuneanu) îl năclăiseră până peste cap; când vezi că pentru dânsul actualul preşedinte al Senatului este, prin edict de umoare, negru, negru – zmoală, deşi nu i s-a identificat vreun pigment penal ori infamante nocturne bahice de gangster de port?
Ne mai explică domnul Pleşu cum, pentru domnia sa, “interesul general ar fi fără premieri acuzaţi de furt intelectual”. Din nou are dreptate. Dar, din nou, cum să i-o dai? Cum să-i dai dreptate când ştii că aceeaşi gură, a aceluiaşi guru, cu aceleaşi principii turnate în bronz şi aceeaşi bibliotecă de strivit semidocţi, ne recomandă drept politicieni de urmat, preferinţele sale de alb politic, două mârţoage page ca Sever Voinescu ori Teodor Baconschi? Adică furtul intelectual să fie negru dar furtul material alb?
De fapt, ce fac celebrii noştri “ambasadori de culoare”, atât de huliţi, cu măsuţa lor pliantă pe care permută trei capace de bere, de au transformat în ameninţare globală şi brand de ţară activitatea lor “ludică”? Încurcă intenţionat albul cu negrul şi incearcă să tragă profit din asta.
Nu vi se pare că şi domnul Pleşu face cam acelaşi lucru în publicistica sa recentă pe teme politice?
Aş mai vrea să semnalez din articolul la care mă refer şi o inadvertenţă logică cel puţin bizară pentru un pedant în ale silogismelor cum este autorul.
Este vorba de următorul fragment: “„absenţii, prin definiţie, greşesc.“ Înţeleg, prin simetrie, că „prezenţii“, prin definiţie, au, în orice condiţii, dreptate.”
Nu, iubite domn Pleşu! Prin simetrie nu rezultă nicidecum că “prezenţii, prin definiţie, au în orice condiţii dreptate”. Aţi blufat şi aţi ratat. Pentru că “prezenţii”, în ecuaţia asta, ştiţi prea bine, nu cad automat sub sentinţa greşelii, precum “absenţii” ci au deschisă o dubla posibilitate: uneori de a greşi, alteori de a avea dreptate.
Aici, legea terţiului exclus nu este aplicabilă din simplul motiv că nu ne plasăm în ipotezele logicii binare. Doar aparent disputa este între “absenţi” şi “prezenţi”. În realitate “prezenţii” pot conţine mai multe subcategorii: unele care greşesc şi ele, altele care au dreptate.
Un boxer care absentează de la Olimpiadă nu are nicio şansă la medalii. Nu înseamnă însă că toţi cei se prezintă la Olimpiadă au medalia asigurată.
Închei cu un alt exemplu de alba – neagra, marcă inconfundabilă Andrei Pleşu.
“În România s-a trăit, peste 40 de ani, din efortul unora de a fi absenţi”. Corect, sugestiv, bine spus. Excelent contraexemplu, servit direct la ficat domnului ambasador. Dar, când să-i dai dreptate puncheurului cu verbul, brusc îţi aduci aminte de o scrisoare adresată lui Nicolae Ceauşescu şi ţi se opreşte verdictul în gât . Pentru că acea scrisoare nu fusese scrisă de un condamnat la moarte care imploră clemenţă ultimei instanţe ci de un intelectual trimis să doarmă puţin la prici şi care-şi cerea înapoi, foarte prezent propagandistic, salteaua moale, aşternuturile de bumbac satinat, pernele umplute cu pene de gâscă.
Iată inadecvarea. Iată omul. Iată de ce ricanez!
https://www.conteledesaintgermain.ro/alba-neagra-de-la-ceaikovski-la-plesu/29-03-2013Editorialealb - negru,alba neagra,Basescu,casa din Mihaileanu,Casuneanu,Ceaikovski,clar-obscur,legea tertiului exclus,logica binara,PlesuAndrei Pleşu se află azi în paradoxala situaţie de a nu i se mai putea da dreptate nici măcar atunci când are. Explicaţia este simplă şi legată surprinzător, în latura ei umană, de popularul joc ajuns mangleală şi botezat la maturitate, din raţiuni de echidistanţă etnică , “alba -...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
TRAIAN BASESCU sau ATLASUL MODERN: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/03/31/traian-basescu-sau-atlasul-modern/.
Excelenţă,
E chiar mai simplu să „citeşti” mecanismul logic de produs sofisme pe care-l exercită cu profesionalism maxim musiu Pleşu.
Papaşa acuză de furt intelectual pe premierul Ponta. Da, plagiatul acestuia este o evidenţă. Dar asta este urgenţa numărul unu în România condusă de un fraudulos vînzător de flotă, de un „inginer” imobiliar (vezi relaţia cu Căşuneanu) şi de un abuziv edil (cazul Mihăileanu)? E mai penal să furi texte decît să subtilizezi sute de milioane de euro? Natural, furtul rămîne furt, indiferent de cantitate. Însă pe mine, ca elector şi cetăţean, mă interesează să fiu furat cît mai puţin, nu cît mai mult (căci încă nu s-a inventat o societate fără furt, idealiştii n-au decît să viseze!).
Pe urmă, apropo de furtul intelectual. În 1987, cînd a apărut cartea de eseuri a lui papaşa Pleşu, Minima moralia, la Cartea Românească, a văzut cineva vreo trimitere la volumul omonim al lui Theodor W. Adorno? Nici măcar o referire, una subţire, în „Cuvîntul înainte”… Contează că furi zeci de pagini sau doar un titlu? Eu zic că nu!
Nu în ultimul rînd: ambasadorul francez la Bucureşti avea dreptate cînd spunea că „aceia care absentează nu pot avea, prin definiţie, dreptate”. Nu însă pe de-a-ntregul. De ce? Păi „absenţii”, „disidenţii lui peşte prăjit”, „anticomuniştii din oficiu” erau, DE FAPT, foarte… PREZENŢI. Prin cărţile lor, aşezate foarte la vedere pe tarabe, în standul românesc, cărţi traduse la greu în anii trecuţi pe banii bugetului de stat. Deci, la limită, „absenţii” nu pierdeau nimic pecuniar. Dacă erau atît de „dezgustaţi” de „ticăloşia şi incompetenţa” noii administraţii a ICR-ului, trebuiau să retragă toate titlurile, ca protestul să fie credibil.
Însă mde, sensibilitatea „spirituală şi metafizică” a lui papaşa şi a comilitonilor telectuali se întinde pînă la sunători, nu şi dincolo de ei.
Nasol, conte, de cacao elită românească!
Youre damn rigth! Acuma, nu stiu, Plesu e papasa sau papuasa?
Fiindcă mâine se împlinesc 80 de ani de la naşterea lui NICHITA Stănescu,şi fiindcă pe cele “11 Elegii” le consider cele mai bune poezii din ultimii 50 de ani,pentru Conte şi pentru voi toţi,îmi permit să postez una din elegii:
A unsprezecea elegie
Intrare-n muncile de primăvară
I
Inimă mai mare decât trupul,
sărind din toate părţile deodată
şi prăbuşindu-se din toate părţile-napoi,
asupra lui,
ca o distrugătoare ploaie de lavă,
tu, conţinut mai mare decât forma, iată
cunoaşterea de sine, iată
de ce materia-n dureri se naşte din ea însăşi,
ca să poată muri.
Moare numai cel care se ştie pe sine,
se naşte numai cel care îşi este
sieşi martor.
Ar trebui să alerg, mi-am spus,
dar pentru asta va trebui mai întâi
să-mi întorc sufletul
spre nemişcătorii mei strămoşi,
retraşi în turnurile propriilor oase,
asemenea măduvei,
nemişcaţi
aidoma lucruilor duse până la capăt.
Pot să alerg, pentru că ei sunt în mine.
Voi alerga, pentru că numai ceea ce este
nemişcat în el însuşi
se poate mişca,
numai cel care e singur în sine
e însoţit; şi ştie că, nearătată, inima
se va prăbuşi mai puternic spre propriul ei
centru
sau,
spartă-n planete, se va lăsa cotropită
de vietăţi şi de planete,
sau
întinsă va sta pe sub piramide,
ca înapoia unui piept străin.
II
Totul e simplu, atât de simplu încât
devine de neînţeles.
Totul este atât de aproape, atât
de aproape, încât
se trage-napoia ochilor
şi nu se mai vede.
Totul este atât de perfect
în primăvară,
încât numai înconjurându-l cu mine
iau cunoştinţă de el,
ca despre-o răsărire de iarbă mărturisită
de cuvinte gurii care le rosteşte.
mărturisită de gură inimii,
de inimă sâmburelui ei,
cel în el însuşi nemişcat, aidoma
sâmburelui pământului
care-ntinde jur împrejurul lui
o infinitate
de braţe ale gravitaţiei,
strângând la sine totul şi deodată
într-o îmbrăţişare atât de puternică,
încât îi sare printre braţe mişcarea.
III
Voi alerga, deci, în toate părţile
deodată,
după propria mea inimă voi alerga,
asemeni unui car de luptă
tras din toate părţile simultan
de o hergelie de cai biciuiţi.
IV
Voi alerga până când înaintarea, goana,
ea însăşi mă va întrece
şi se va îndepărta de mine
aidoma cojii fructului de sămânţă,
până când alergarea
chiar în ea însăşi va alerga, şi va sta.
Iar eu mă voi prăbuşi asemeni bărbatului tânăr
Întâmpinându-şi iubita.
V
Iar după ce voi fi făcut ca alergarea
să mă-ntreacă,
după ce
mişcându-se-n sine va sta
ca de piatră, sau
mai degrabă asemeni mercurului
înapoia geamului
oglinzii,
mă voi privi în toate lucrurile,
voi îmbrăţişa cu mine însumi
toate lucrurile deodată,
iar ele
mă vor azvârli înapoi, după ce
tot ceea ce era în mine lucru
va fi trecut, de mult, în lucruri.
VI
Iată-mă
rămânând ceea ce sunt
cu steaguri de singurătate, cu scuturi de frig,
înapoi, spre mine însumi alerg,
smulgându-mă de pretutindeni,
smulgându-mă de dinaintea mea,
dinapoia mea, din dreapta, şi
din stânga mea, de deasupra, şi
de dedesubtul meu, plecând
de pretutindeni şi dăruind
pretutindeni semne-ale aducerii-aminte:
cerului – stelele,
pământului – aer,
umbrelor – ramuri cu frunze pe ele.
VII
… trup ciudat, trup asimetric,
mirat de el însuşi
în prezenţa sferelor,
mirat stând în faţa soarelui,
aşteptând cu răbdare să-i crească luminii
un trup pe măsură.
VIII
A te sprijini de propriul tău pământ
când eşti sămânţă, când iarna
îşi lichifiază oasele albe şi lungi
şi primăvara se ridică.
A te sprijini de propria ţară
când, omule, eşti singur, când eşti bântuit
de neiubire,
sau pur şi simplu când iarna
se descompune şi primăvara
îşi mişcă spaţiul sferic
asemenea inimii
din sine însăşi spre margini.
A intra curăţit în muncile
de primăvară,
a spune seminţelor că sunt seminţe,
a spune pământului că e pământ!
Dar mai înainte de toate,
noi suntem seminţele, noi suntem
cei văzuţi din toate părţile deodată,
ca şi cum am locui de-a dreptul într-un ochi,
sau un câmp, pe care-n loc de iarbă
cresc priviri – şi noi cu noi înşine
deodată, duri, aproape metalici,
cosim firele, astfel ca ele
să fie aidoma tuturor lucrurilor
în mijlocul cărora trăim
şi pe care
inima noastră le-a născut.
Dar mai înainte de toate,
noi suntem seminţele şi ne pregătim
din noi înşine să ne azvârlim în altceva
cu mult mai înalt, în altceva
care poartă numele primăverii…
A fi înăuntrul fenomenelor, mereu
înăuntrul fenomenelor.
A fi sămânţă şi a te sprijini
de propriul tău pământ.
@Emigrant. Nu este frumos sa intri in casa omului si sa-l injuri. Contele e foarte generos.
Pe de alta parte, intrebarile puse sunt in mare masura justificate. Adica atat “alcoolistul” cat si dama lui s-ar cuveni, din cate stim si am vazut noi de-alungul timpului, sa se afle la mititica sau macar prin procese. Nu-i cred chiar atat de destepti incat sa-si fi acoperit definitiv urmele. Accept insa ca nu-i momentul unui nou scandal cu UE, iar pe de alta parte acuzatiile trebuie sa fie bazate pe probe beton, altfel nu suntem mai breji.
Iar acum, sa ne intoarcem la subiectul propus de conte: dl Pleşu. Despre care e de spus un singur lucru, cel pe care contele l-a spus deja, dar in mai multe cuvinte. Dl Plesu e un farsor. Ca filosof, ca moralist, ca purtator de adevar, nu si, ce-i drept, ca om de lume şi de spirit (din ce in ce mai putin, de cand nu mai e crezut si adulat). Intamplarea ca s-a inhaitat cu Basescu nu a fost decat prilejul pentru a se devoala. Ca cu caracterul asa se-ntampla: cine are, are si cine n-are, n-are!
Acu ia ziceti-mi si mie, tataicu Plesu ista pe cine reprezenta daca se ducea acolosa, pe Marga sau cultura romana? A? Logica, tati, logica, mama ei de logica! Dar stai, ca Plesu e omul nemtilor, uitasem.
Conte, zisesi ceva de bacon-sky sau mi se paru? Pai asta-i dobitoc cu spume! Uite ce zicea (scrie pe cotidianul.ro): a fi de dreapta inseamna ca blablabla hahaha si sa fii mandru ca esti european, nu papuas. Pai bine bai, bacon din jacuzzi, daca eu sunt papuas mandru nu pot fi de dreapta? Hai, mars in Togo, ca-ti fac reclamatie la ambasada din Papua Noua Guinee, sa organizeze aia un salon pentru nentu Plesu si sa te puna pe tine persona non grata!
merde unde e „I like” ? nu se gaseste nimic in pagina asta
Andreea p o sa zica ca ne-am inteles….Am zis oarecum acelasi lucru, la dilema, dar, ca de obicei, nu l-au publicat. Vi-l trimit maine (acum sunt acasa – e in calculatorul de la birou).
Daaaa, deci o polemica de un exceptional interes, deocamdata cu un singur participant, Plesu avand pe moment alte ocupatiuni mintale.
Deci ceva deosebit si extrafin.
Eu totusi ma incapatanez sa ma concentrez pe niste subiecte infinit mai putin importante.
Asa ca revin cu aceleasi intrebari:
-de ce este inca liber alcoolistul de la perdeluta?
-de ce este inca libera coarda alcoolistului de la perdeluta?
Revolutia bunului simt a invins de vreo 9 luni dar Antonescu e ocupat, ca de obicei, cu nimic, iar Ponta e ocupat cu executarea ordinelor lui basescu.
Deci domnu conte de St Reiki, intre doua polemici solitare cu absentul Plesu, n-ai vrea sa incerci si niste panseuri pe tema asta de nimic, a blatistilor pe care-i pupai la capul de jos in timpul referendumului si in ultima campanie de alegeri?
Hai, te rog, ca n-am mai ras de mult pe blogul tau de mare mica.
Glumetzul contelui. Talica n-ai inteles fisa postului tau: noi, invitatii trebuie sa radem de tine, nu viceversa (matale poti sa razi in pauze iar daca vrei mai mult, demisioneaza :). Intr-un fel ai dreptate, plea mult Presu strica dar nici sugestiile tale nu-s de lepadat.