Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Andrei Pleşu se află azi în paradoxala situaţie de a nu i se mai putea da dreptate nici măcar atunci când are. Explicaţia este simplă şi  legată surprinzător, în latura ei umană, de  popularul joc  ajuns  mangleală şi botezat la maturitate, din raţiuni de echidistanţă etnică , “alba – neagra”.  

Primul mare artist care a jucat alba-neagra cu publicul său a fost Piotr Ilici Ceaikovski. S-a folosit pentru asta de două lebede antagonice  şi o muzică unificatoare. A făcut-o onest, cu respect faţă de precepte, definiţii şi simboluri, dând binelui lumină şi răului intuneric  exact cât să nu tulbure, prin contraste tari ori umbre flasce, clar – obscurul convieţuirii lor în fabule cu oameni.

Andrei Pleşu ne propune şi el, prin publicistica sa de tranşee, o formă cultă de alba – neagra.  Adică ne împărtăşeşte săptămânal (negru pe alb, se înţelege),  părerile sale  despre viaţă şi politică, despre valori şi morală, despre frumos şi urât, despre bine şi rău. Doar că alba – neagra sa, confruntată cu astfel de binoame deschise oricăror capricii demonstrative , nu rezistă a se păstra în regimul de puritate şi bune intenţii ceaikovskian ci împrumută tot mai mult din tenta de şireată îndemânare a jocului, aşa cum este el practicat in prezent.

De pildă, domnul Pleşu ne spune că pentru dânsul alb înseamnă “onorabilitate guvernamentală” şi negru “miniştri sau parlamentari cu probleme penale”. Ce poţi comenta la asta? Este corect, omul are dreptate!

Şi totuşi, cum să-i dai dreptate când îţi aminteşti că acela pe care domnia sa l-a votat la prezidenţialele din 2009 era pentru dânsul alb, deşi zoaiele afacerii penale cu “casa din Mihăileanu” (ca să nu mai vorbesc de aluviunile flotei sau de cenuşa jegoasa a ingineriile cu terenuri  via Căşuneanu) îl năclăiseră până peste cap; când vezi că pentru dânsul actualul preşedinte al Senatului este, prin edict de umoare, negru, negru – zmoală, deşi nu i s-a identificat vreun pigment penal ori infamante nocturne bahice de gangster de port?

Ne mai explică domnul Pleşu cum, pentru domnia sa, “interesul general ar fi fără premieri acuzaţi de furt intelectual”. Din nou are dreptate. Dar, din nou, cum să i-o dai? Cum să-i dai dreptate când ştii că aceeaşi gură, a aceluiaşi guru, cu aceleaşi principii turnate în bronz şi aceeaşi bibliotecă de strivit semidocţi, ne recomandă drept politicieni de urmat, preferinţele sale de alb politic, două mârţoage page ca Sever Voinescu ori Teodor Baconschi? Adică furtul intelectual să fie negru dar furtul material alb?

De fapt, ce fac celebrii noştri “ambasadori de culoare”, atât de huliţi, cu măsuţa lor pliantă pe care permută trei capace de bere, de au transformat în ameninţare globală şi brand de ţară activitatea lor “ludică”? Încurcă intenţionat albul cu negrul şi incearcă să tragă profit din asta.

Nu vi se pare că şi domnul Pleşu face cam acelaşi lucru în publicistica sa recentă pe teme politice?

Aş mai vrea să semnalez din articolul la care mă refer şi o inadvertenţă logică cel puţin bizară pentru un pedant în ale silogismelor cum este autorul.

Este vorba de următorul fragment:  “„absenţii, prin definiţie, greşesc.“ Înţeleg, prin simetrie, că „prezenţii“, prin definiţie, au, în orice condiţii, dreptate.”

Nu, iubite domn Pleşu! Prin simetrie nu rezultă nicidecum că “prezenţii, prin definiţie, au în orice condiţii dreptate”. Aţi blufat şi aţi ratat. Pentru că “prezenţii”, în ecuaţia asta, ştiţi prea bine, nu cad automat sub sentinţa greşelii, precum “absenţii” ci au deschisă o dubla  posibilitate: uneori de a greşi, alteori de a avea dreptate.

Aici, legea terţiului exclus nu este aplicabilă din simplul motiv că nu ne plasăm în ipotezele logicii binare. Doar aparent disputa este între “absenţi” şi “prezenţi”. În realitate “prezenţii”  pot conţine mai multe subcategorii: unele care greşesc şi ele, altele care au dreptate.

Un boxer care absentează de la Olimpiadă nu are nicio şansă la medalii. Nu înseamnă însă că toţi cei se prezintă la Olimpiadă au medalia asigurată.

Închei cu un alt exemplu de alba – neagra, marcă inconfundabilă Andrei Pleşu.

“În România s-a trăit, peste 40 de ani, din efortul unora de a fi absenţi”. Corect, sugestiv, bine spus. Excelent contraexemplu, servit direct la ficat domnului ambasador.  Dar, când să-i dai dreptate puncheurului cu verbul, brusc îţi aduci aminte de o scrisoare adresată lui Nicolae Ceauşescu şi ţi se opreşte verdictul în gât . Pentru că acea scrisoare nu fusese scrisă de un condamnat la moarte care imploră clemenţă ultimei instanţe  ci de un intelectual trimis să doarmă puţin la prici şi care-şi cerea înapoi, foarte prezent propagandistic, salteaua moale, aşternuturile de bumbac satinat, pernele umplute cu pene de gâscă.

Iată inadecvarea. Iată omul. Iată de ce ricanez!

Contele de Saint GermainEditorialealb - negru,alba neagra,Basescu,casa din Mihaileanu,Casuneanu,Ceaikovski,clar-obscur,legea tertiului exclus,logica binara,PlesuAndrei Pleşu se află azi în paradoxala situaţie de a nu i se mai putea da dreptate nici măcar atunci când are. Explicaţia este simplă şi  legată surprinzător, în latura ei umană, de  popularul joc  ajuns  mangleală şi botezat la maturitate, din raţiuni de echidistanţă etnică , “alba -...Blog politic si polemic