Între refuzul şi conservarea nuanţelor
Campania asta electorală ne-a întors în epoca peliculelor alb – negru. Deşi, în realitate, vedeam şi la vremea aceea în jurul nostru tot atâtea culori ca şi azi, tot ce era capabilă să ne livreze tehnologia momentului repectiv era fotografia alb – negru, filmul alb – negru. (mai mult…)
Excesul de extreme
Viteza şi diversitatea progresului tehnologic (sateliţi, computere superperformante, robotizare, inteligenţă artificială) impun fiinţei umane ritmuri ale schimbării pentru care aceasta nu a fost înzestrată. La care nu se poate adapta pe măsura nevoilor. Din acest motiv, în criză de soluţii, apare în societatea informatică o goană disperată după scurtături. (mai mult…)
Alba – neagra, de la Ceaikovski la Pleșu
Andrei Pleșu se află azi în paradoxala situație de a nu i se mai putea da dreptate nici măcar atunci când are. Explicația este simplă și  legată surprinzător, în latura ei umană, de  popularul joc  ajuns  mangleală și botezat la maturitate, din rațiuni de echidistanță etnică , "alba - neagra".  (mai mult…)