Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Cu un an în urmă, când am vizitat Stocholm-ul, plictiseala vieţii de zi cu zi de-acolo mi s-a părut unul dintre elementele definitorii ale oraşului. Am aflat cu acea ocazie că Suedia are una dintre cele mai înalte rate de sinucidere din lume, ceea ce mi s-a părut verosimil. Nu-i suficient să ţi se ia de pe suflet grija zilei de mâine, trebuie să ţi se ofere şi motive de a-ţi încerca trăirile umane pe un evantai mai larg decât cel al emoţiei date de întinsul la soare în puţinele momente când cerul e senin.
În România de azi, noi nu avem timp să ne plictisim. Dimpotrivă, mulţi se plâng că trăim prea intens, de multe ori peste limita de confort, de şi mai multe ori încărcaţi de emoţii negative care ne transformă într-un vulcan gata să erupă. O fi bine, o fi rău? În general fiecare tânjeşte după ce nu are. Eu însă, mărturisesc, nu tânjesc după acalmia vieţii de Stocholm, chiar cu pandantul bunăstării scandinave primit odată cu certificatul de naştere.
Mărturisirile de aseară de la Antena 3 ale procurorului Iacobescu mi s-a părut că se constituie în unul dintre cele mai spectaculoase documentare live despre politică, minciună, corupţie, ipocrizie la care am avut acces până acum. Un adevărat star de Hollywood, justiţia română, mai tot timpul pomădată, îmbălsămată, tunată, fotoşopată de experţii în construit iluzii de la Departamentul de Stat al SUA, a fost pentru o oră şi jumătate prezentată fără retuşuri, în forma sa genuină, poporului român atât de amator de monştri şi monstruozităţi. Iar acesta s-a simţit pe deplin răsplătit în aşteptările sale: o aşa hidoşenie, îngrijită cu grijă ca de porţelanuri de gitenşteini şi butcheri şi băseşti şi cetepei, s-a dovedit o coclită codoaşe başoaldă cum greu se mai poate întâlni în ziua de azi într-o ţară cât de cât civilizată.
Mă gândeam, ascultând mărturia procurorului mazilit fără scrupule de zâna dreptăţii din România, de Laura Kovesi, ce-or simţi în acele clipe toţi limacşi care au conspirat la ororile dezvăluite? Le-o fi frică, le-o fi ciudă, le-o fi ruşine? Căci să rămână indiferenţi ar fi însemnat, totuşi, chiar si pentru ei, prea multă inconştienţă!
Doamnei procuror şef de la Craiova care s-a dus cu jandarmii să-i ridice dosarele colegului Iacobescu, care l-a lăsat voit în ofsaid pe acesta chiar în momentul în care efectua percheziţii de amploare la membrii clanului Bercea şi care acum se ascunde de presă mai ceva decât Codruţ Marta, i-o fi crescut pulsul în ritmul toacei de la Târgşor?
Dar favoritei Cotrocenilor, doamnei blonde dependentă de Cocoş, i s-or fi arătat, în chip de sumbre premoniţii, ghiulele de aluminiu atârnându-i cu lanţuri groase de glezne, când procurorul Iacobescu amintea de un martor devastator pe care-l are, ce ştie tot şi va declara tot despre crima economică de la Alro Slatina?
Parcă-l vedeam pe Traian Băsescu, în faţa incredibilelor dezvăluiri, vânăt de panică, incapabil de a se consola chiar cu arestarea iminentă a lui Dan Voiculescu în care şi-a pus tot elanul şi toate speranţele răzbunătoare de final de mandat.
Dar cel mai mult mă gândeam la umilirea americanilor. S-au înhăitat cu mafioţi de Dâmboviţa şi cu corsari de Marea Neagră, au crezut că, exploatându-le slăbiciunile, îşi vor vedea sacii în căruţă fără a trebui, vreo clipă, să se murdărească ei înşişi pe mâini de jegul minciunii grosolane şi al compromisului descalificant. Plasă! Idolii instituţionali cu care de ani de zile încearcă să ne convertească la planurile lor cinice, DNA, SRI, Parchetul General, Oficiul pentru Spălarea Banilor, s-au dovedit nişte încropeli de plastilină, fără sistem osos, fără creier, fără vreo fărâmă de demnitate. Nişte jalnici tăinuitori, nişte instrumente malefice, nişte falsuri de furat mai performant.
Satisfacţia pe care am încercat-o aseară privind la o nouă formă de mămăligă explozivă care cere alături ficaţi de borfaşi indigeni reprezintă o pentru mine o răsplată a alegerii de a trăi şi a lupta în România.
Totuşi, în România, viaţa e frumoasă. Şi e frumoasă pentru că e trăită intens. Mai o revoluţie, mai nişte înregistrări ale lui Băsică, mai un interviu cu procurorul Iacobescu, mai iminenta scăpare de Băsescu.
Aţi schimba toate acestea pe plictiseala de la Stocholm? Eu, unul, nu!

Contele de Saint GermainEditorialeCu un an în urmă, când am vizitat Stocholm-ul, plictiseala vieţii de zi cu zi de-acolo mi s-a părut unul dintre elementele definitorii ale oraşului. Am aflat cu acea ocazie că Suedia are una dintre cele mai înalte rate de sinucidere din lume, ceea ce mi s-a părut verosimil....Blog politic si polemic