Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Cu un an în urmă, când am vizitat Stocholm-ul, plictiseala vieții de zi cu zi de-acolo mi s-a părut unul dintre elementele definitorii ale orașului. Am aflat cu acea ocazie că Suedia are una dintre cele mai înalte rate de sinucidere din lume, ceea ce mi s-a părut verosimil. Nu-i suficient să ți se ia de pe suflet grija zilei de mâine, trebuie să ți se ofere și motive de a-ți încerca trăirile umane pe un evantai mai larg decât cel al emoției date de întinsul la soare în puținele momente când cerul e senin.
În România de azi, noi nu avem timp să ne plictisim. Dimpotrivă, mulți se plâng că trăim prea intens, de multe ori peste limita de confort, de și mai multe ori încărcați de emoții negative care ne transformă într-un vulcan gata să erupă. O fi bine, o fi rău? În general fiecare tânjește după ce nu are. Eu însă, mărturisesc, nu tânjesc după acalmia vieții de Stocholm, chiar cu pandantul bunăstării scandinave primit odată cu certificatul de naștere.
Mărturisirile de aseară de la Antena 3 ale procurorului Iacobescu mi s-a părut că se constituie în unul dintre cele mai spectaculoase documentare live despre politică, minciună, corupție, ipocrizie la care am avut acces până acum. Un adevărat star de Hollywood, justiția română, mai tot timpul pomădată, îmbălsămată, tunată, fotoșopată de experții în construit iluzii de la Departamentul de Stat al SUA, a fost pentru o oră și jumătate prezentată fără retușuri, în forma sa genuină, poporului român atât de amator de monștri și monstruozități. Iar acesta s-a simțit pe deplin răsplătit în așteptările sale: o așa hidoșenie, îngrijită cu grijă ca de porțelanuri de gitenșteini și butcheri și băsești și cetepei, s-a dovedit o coclită codoașe bașoaldă cum greu se mai poate întâlni în ziua de azi într-o țară cât de cât civilizată.
Mă gândeam, ascultând mărturia procurorului mazilit fără scrupule de zâna dreptății din România, de Laura Kovesi, ce-or simți în acele clipe toți limacși care au conspirat la ororile dezvăluite? Le-o fi frică, le-o fi ciudă, le-o fi rușine? Căci să rămână indiferenți ar fi însemnat, totuși, chiar si pentru ei, prea multă inconștiență!
Doamnei procuror șef de la Craiova care s-a dus cu jandarmii să-i ridice dosarele colegului Iacobescu, care l-a lăsat voit în ofsaid pe acesta chiar în momentul în care efectua percheziții de amploare la membrii clanului Bercea și care acum se ascunde de presă mai ceva decât Codruț Marta, i-o fi crescut pulsul în ritmul toacei de la Târgșor?
Dar favoritei Cotrocenilor, doamnei blonde dependentă de Cocoș, i s-or fi arătat, în chip de sumbre premoniții, ghiulele de aluminiu atârnându-i cu lanțuri groase de glezne, când procurorul Iacobescu amintea de un martor devastator pe care-l are, ce știe tot și va declara tot despre crima economică de la Alro Slatina?
Parcă-l vedeam pe Traian Băsescu, în fața incredibilelor dezvăluiri, vânăt de panică, incapabil de a se consola chiar cu arestarea iminentă a lui Dan Voiculescu în care și-a pus tot elanul și toate speranțele răzbunătoare de final de mandat.
Dar cel mai mult mă gândeam la umilirea americanilor. S-au înhăitat cu mafioți de Dâmbovița și cu corsari de Marea Neagră, au crezut că, exploatându-le slăbiciunile, își vor vedea sacii în căruță fără a trebui, vreo clipă, să se murdărească ei înșiși pe mâini de jegul minciunii grosolane și al compromisului descalificant. Plasă! Idolii instituționali cu care de ani de zile încearcă să ne convertească la planurile lor cinice, DNA, SRI, Parchetul General, Oficiul pentru Spălarea Banilor, s-au dovedit niște încropeli de plastilină, fără sistem osos, fără creier, fără vreo fărâmă de demnitate. Niște jalnici tăinuitori, niște instrumente malefice, niște falsuri de furat mai performant.
Satisfacția pe care am încercat-o aseară privind la o nouă formă de mămăligă explozivă care cere alături ficați de borfași indigeni reprezintă o pentru mine o răsplată a alegerii de a trăi și a lupta în România.
Totuși, în România, viața e frumoasă. Și e frumoasă pentru că e trăită intens. Mai o revoluție, mai niște înregistrări ale lui Băsică, mai un interviu cu procurorul Iacobescu, mai iminenta scăpare de Băsescu.
Ați schimba toate acestea pe plictiseala de la Stocholm? Eu, unul, nu!

Contele de Saint GermainEditorialeCu un an în urmă, când am vizitat Stocholm-ul, plictiseala vieții de zi cu zi de-acolo mi s-a părut unul dintre elementele definitorii ale orașului. Am aflat cu acea ocazie că Suedia are una dintre cele mai înalte rate de sinucidere din lume, ceea ce mi s-a părut verosimil....Blog politic si polemic