Scorul acestui articol
[Total: 410 voturi. Media: 4.9]
 

Toată lumea (mă refer la lumea normală la cap) înțelege că președintele Iohannis nu avea altă soluție în cazul desemnării unui nou premier. El trebuia să fie numit de la formațiunea / alianța care deținea la momentul desemnării majoritatea în Parlament, adică de la PSD – ALDE. Punct!

Crizele de nervi pe care le-a declanșat decizia de ieri a domnului Iohannis nu sunt altceva decât semnale de fragilitate mintală, în fața constituționalului și a normalității, ale unor adepți fanatizați ai impunerii supremației prin abuz.

E de ajuns să pui lupa pentru o secundă pe chipurile contorsionate de ură ale câtorva dintre exponenții acestora, surprinși în plin delir acuzator la adresa celor care au fost împuterniciți de popor să conducă astăzi țara, pentru a realiza că te afli, de fapt, în mini infernul „Goya – estetica urâtului”.

Cristian Tudor Popescu, Tudor Chirilă, Rareș Bogdan, Gabriel Liiceanu, Monica Macovei sunt ilustrați în presa care-i preia sau comentează cu niște fotografii ce parcă ar fi fost făcute prin gaura cheii la un spital de nebuni.

Ce așteptau toți acești insurgenți cu cip de la Klaus Iohannis? Păi să facă ceva! Orice care să-l lege de ei, fie și (ori mai ales) compromițător. Să le hrănească elanurile insurecționale! Să încalce Constituția! Să nu numească, orice-ar însemna asta, un nou premier PSD.

Sigur, existau și astfel de așteptări extreme, hrănite de atitudini anterioare ale președintelui Iohannis. Cum ar fi participarea sa la proteste, în vestita canadiană roșie, sau lăudarea șefei DNA în momentele celor mai grave dezvăluiri împotriva acesteia, sau respingerea propunerii de prim ministru pentru Sevil Shaideh…

Eu însă cred că adevărata așteptare a tefeliștilor (cu toate extensiile care derivă de aici) era ca domnul Iohannis să tragă cât mai mult de timp. Să lase răgaz haosului să se instaureze. Haos la care, de luni bune, ei lucrează cu atâta râvnă. Să incite populația să iasă masiv la protestele anunțate pentru sâmbătă. Să le dea, altfel spus, batalioanelor anti-PSD muniție și oxigen.

Da, prin tertipuri și echilibristică la marginea legii s-ar fi putut face asta. S-ar fi putut ține țara în gravă criză politică și administrativă vreo șase luni de-acum încolo. Cu ce preț, însă?

Aici cred că putem găsi explicația profundă a deciziei lui Klaus Iohannis.

Nu sunt dintre aceia care să creadă că președintele, sub efectul brusc al unei epifanii, a devenit altul de la o zi la alta. Domnia sa, pur și simplu, a decis cum a decis forțat de informații pe care noi nu le știm. Urgența cu care, asumându-și oprobriul susținătorilor săi, a rezolvat partea de criză ce depindea de el, indică intervenția, cel mai probabil, a unor elemente exterioare în luarea acestei decizii.

Să ne gândim că, structural, temperamentul lui Klaus Iohannis îl face mult mai compatibil cu lentoarea decât cu grăbirea. Sunt sigur că dacă ar fi lăsat metabolismul lui politic să decidă, nu ar fi anunțat un rezultat al negocierii cu partidele mai devreme de începutul săptămânii viitoare. Iar acest rezultat ar fi putut fi foarte bine unul de respingere al primei propuneri a PSD, măcar și pentru a da o palidă satisfacției fanilor săi.

Un Klaus Iohannis care să se miște cu o asemenea celeritate și care să-și asume asemenea riscuri electorale (aparent evitabile), este, după părerea mea, un Klaus Iohannis forțat de împrejurări. Ce împrejurări? Numai el le știe cu adevărat . Eu doar le pot bănui, ca venind de undeva din politica externă și din rațiuni globale de securitate.

Sunt sigur că, în zilele ce urmează, vom asista la tot felul de gesturi de reconciliere ale președintelui cu aceia care acum s-au simțit trădați de el. Și aceste gesturi vor fi acceptate, de voie de nevoie, și de unii și de alții, căci drumul până la următoarele alegeri e lung, lupta e grea și PSD-ul nu vrea deloc să dea semne de declin în procentele din sondaje.

Una peste alta, decizia de ieri a președintelui Iohannis mi se pare una de salutat. O decizie de președinte care își ia rolul în serios și care, premieră până acum, ne-a arătat că știe să și riște.

Contele de Saint GermainEditorialeCristian Tudor Popescu,epifanie,estetica uratului,Gabriel Liiceanu,Goya,insurectie,Monica Macovei,Rares Bogdan,ratiuni globale de securitatecircul tefelist,riscuri electorale,tragere de timp,Tudor Chirila  Toată lumea (mă refer la lumea normală la cap) înțelege că președintele Iohannis nu avea altă soluție în cazul desemnării unui nou premier. El trebuia să fie numit de la formațiunea / alianța care deținea la momentul desemnării majoritatea în Parlament, adică de la PSD – ALDE. Punct! Crizele de...Blog politic si polemic