Scorul acestui articol
[Total: 682 voturi. Media: 5]
 

Recunoaștem carnea stricată, ouăle stricate, mortăciunile, după duhoare. Așa s-a gândit natura să ne protejeze de relele putrefacției: dându-ne mirosul.

Dacă treci prin apropierea unei pisici moarte nu trebuie neapărat să-i vezi hoitul ca să știi că zace, în descompunere, prin preajmă. Te izbește putoarea ei, uneori până la vomă, și te îmbrâncește pe trotuarul de vizavi ca să nu-ți întoarcă mațele pe dos.

La fel și cu semeni de-ai noștri infectați de ură. Par oameni normali, cu toți boii acasă, doar că atunci când ura le răbufnește prin pori put de nu știi cum să-ți pui mai repede batista la nas.

Gabriel Liiceanu e un astfel de strigoi. La intervale, probabil explicabile medical, devine eroul Thriller-ului lui Michael Jackson. Se transformă într-un monstru psihopat, într-o formă morbidă de îngrețoșat semeni, care scoate din grobiștea fanteziilor lui deviante tot felul de stârvuri hidoase și duhnitoare.

În momentele când luciditatea îi revine parțial încearcă, așa cum singur mărturisește într-o epistolă către fiul său, să-și îndulcească duhorile eului lăuntric printr-un ritual cosmetic frate cu îmbălsămarea de la Institutul de Medicină Legală:

Iti marturisesc ca, la randu-mi, petrec in fiecare dimineata, in baia mea, minute de adevarata voluptate si toate in preajma rasfaturilor pe care mi le procura mai intai dusul matinal – cu alegerea, dupa felul in care voi incepe ziua, a gelului de dus cel mai potrivit (sovai zilnic intre mirosurile de ghimbir, ceai verde si lavanda de la Roger&Gallet) -, apoi, odata dusul terminat, utilizarea cremelor de fata de la Clinique, a cremelor de corp de la Molton Brown sau a gamei de the vert de la Bvlgari, in sfarsit, alegerea parfumului din prima parte a zilei: Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior“.

Cel mai recent efluviu publicistic al lui Gabriel Liiceanu („Înjurătura care ne unește”) este, de fapt, un strigăt duhnitor de extaz strigoiesc (și strigoii tânjesc după orgasme, iată!), o ejaculare virtuală cu gura și pentru gură.

Individul nu e sănătos la cap! De aceea, aproape că am un sentiment de vinovăție metaforizând pe marginea dilelii lui.

Dar e o dileală care pute. De care trebuie să ne ferim. De-asta atrag atenția: dileală infecțioasă. Păzea!

Bătrânețea nu e dizgrațioasă în general. Când, însă, dă în decrepitudine și, pe deasupra, mai și pute a maroneli scăpate nu doar în chiloței ci și în batistă, atunci devine caz de izolare.

Spre binele celor din jur și chiar a pacientului, izolați-l. Pentru că nu e doar bătrân, e și nebun.

Și să luăm aminte la ce spune La Rochefoucauld: „Nebunii bătrâni sunt mai nebuni decât cei tineri”.

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/08/liiceanu.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/08/liiceanu-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialedecrepitudine,IML,Injuratura care uneste,La Rochefoucauld,Liiceanu,Muie PSD,nebunie periculoasa,Thriller Michael Jackson  Recunoaștem carnea stricată, ouăle stricate, mortăciunile, după duhoare. Așa s-a gândit natura să ne protejeze de relele putrefacției: dându-ne mirosul. Dacă treci prin apropierea unei pisici moarte nu trebuie neapărat să-i vezi hoitul ca să știi că zace, în descompunere, prin preajmă. Te izbește putoarea ei, uneori până la vomă,...Blog politic si polemic