Scorul acestui articol
[Total: 2006 voturi. Media: 5]
 

Titlul nu cred că îi surprinde pe cititorii mei. Nu sunt ipocrit și nu voi juca rolul echidistantului cu orice preț.

Prin formare și tradiție de familie am fost întotdeauna atașat principiilor liberale. Deși în 1989 eram băiat mare, aveam 40 de ani, revoluția nu m-a prins (pentru că nu fusesem niciodată) membru de partid PCR. La vreo 5 ani după revoluție m-am înscris în PNL Quintus (partid neparlamentar la momentul înscrierii mele) în care am activat cu oarece entuziasm până la alegerile din 1996 care au fost un succes pentru PNL (17 senatori, 27 deputați). Apoi, fără a ieși formal din PNL, am făcut repetați pași înapoi, pași care echivalau cu o înstrăinare a mea de idealurile liderilor acestui partid. Probabil că prin arhivele PNL mai figurez și astăzi ca membru al său cu toate că, sigur, niciodată nu m-am simțit mai rușinat de acest partid ca acum.

S-au întrebat, unii retoric, alții violent nedumeriți, de ce, în împrejurările de față, eu susțin stânga și nu dreapta? De ce sunt alături de „ciuma roșie” și nu de „tinerii frumoși și liberi”?

Răspunsul pe care îl dau vine din interiorul meu profund: acela al experiențelor trecute și al unei intuiții hrănită de logica mea formată (sau deformată) matematic, atâta câtă o mai fi: ceea ce ni se întâmplă nouă, românilor, în prezent, nu este o luptă între stânga și dreapta, între totalitarism și democrație, între autarhie și globalizare, între prostia celor mulți și deșteptăciunea elitelor, ci este vechea luptă, aceeași, odioasa, consacrată pe vremea lui Ceaușescu: lupta între partid și securitate.

Ca să simplific, percepția mea este că prezentul politic al României este dominat de două umbre malefice ale trecutului, proiectate peste viața noastră de acum: umbra PCR, partidul totalitar și strivitor, și umbra securității, brațul de forță și teroare al PCR.

Cele două umbre sunt prelungiri, prin oameni, ale trecutului. Ion Iliescu a prelungit PCR, în vreme ce Traian Băsescu a prelungit securitatea. Din Ion Iliescu a înflorit actualul PSD – continuatorul partidului – stat, din Traian Băsescu a renăscut securitatea ceaușistă – rebotezată mai nou statul paralel, binomul SRI – DNA, balaurul instituțiilor de forță care, prin poliție politică, încearcă să se substituie democrației.

Ca martor – trăitor direct al mai multor decenii de comunism sălbatic în România tinereții mele, mărturisesc, mai ales celor care habar n-au despre atrocitățile acelor vremuri că, într-un clasament al nocivității, securitatea comunistă depășea cu mult, prin cruzime și dispreț față de oameni, partidul comunist.

Iar spre sfârșitul odioasei epoci partidul ajunsese total subordonat securității, controlat și dirijat la sânge de către aceasta.

Așa că în actualul război româno – român (războiul relelor i-aș zice) m-am întrebat unde ar trebui să mă plasez pentru a greși cât mai puțin și pentru a stăvili cât mai mult oprimarea cinică a nevinovaților și neputincioșilor.

Mi-e o milă imensă de conaționalii mei neajutorați (într-un număr uriaș, uriaș, uriaș), știrbii și zdrențăroșii și handicapații de care râdea superior Gabriel Liiceanu, cei fără de bac pe care ar dori să-i excludă de la vot C.T.P. Ei, pe lângă drama lor personală de a se fi născut aici și nu altundeva, așa și nu altfel, au devenit în ochii unora cauza răului profund din România. Dușmanii binelui național.

Nu pot să îmbrățișez astfel de concepții segregaționiste, astfel de soluții „finale” ce îi tratează pe cetățenii pauperi ca pe niște legume atinse de mană pe care le-ar trimite, dacă s-ar putea, la un Auschwitz al legumelor crescute în humus pesedist.

Căci da, acesta este electoratul de bază al PSD: românii cei mai săraci, cei mai neajutorați, cei mai puțin instruiți, cei mai dependenți de o mână întinsă. Mi-e milă de ei, aș putea spune chiar că îi iubesc, în măsura în care iubirea de semeni înseamnă și empatie.

Deocamdată, singurul partid din România care se interesează și de acești amărâți este PSD. Propagandă – nepropagandă,  populism – nepopulism, PSD a mărit substanțial pensiile mici, a ridicat la cote decente asistența socială, a făcut din salariu mediu pe economie un indicator care să nu ne mai prezinte drept coada cozilor din Europa.

Cum să mă alătur celor care se laudă să declare că „drepturile fundamentale ale omului sunt un lux”? Sau celor care cred că pentru a prinde un hoț merită să bagi la pușcărie zece nevinovați? Sau celor care susțin că lucrul bine făcut înseamnă protocoale secrete între SRI și instituțiile justiției și că prezumția de nevinovăție nu trebuie aplicată decât atunci când nu le încurcă lor socotelile politice?

Da, între PSD, ales de o majoritate covârșitoare (și, cum am mai spus, cel mai adesea docilă și neajutorată) și haștagienii puțini la număr și cu spume la gură care organizează mitinguri neautorizate și fură pistoalele jandarmilor pentru a-i împușca, mai târziu, în cap (așa declara unul dintre liderii lor, de care niciodată Bot și Liiceanu și Sandu Matei nu s-au dezis), eu susțin PSD.

Fără să-l simpatizez pe Dragnea, fără să cred că Viorica Dăncilă ar fi vreo lumină ori Darius Vâlcov vreun geniu economic.

Eu, în împrejurările de față, când a apărut o șansă reală de a ne elibera de statul paralel, de oculți și prelungirile până azi ale securității de ieri, da, susțin PSD.

Și cred că aceia, din interiorul PSD, care țin morțiș să-l înlăture pe Dragnea în numele unui PSD mai bun, nu vor cu adevărat binele partidului dintr-un singur și simplu motiv: fără Dragnea la conducere, mâine, PSD, se destramă. Pentru că PSD nu are, acum, nicio alternativă de lider. În acest moment PSD clocotește de cuiburi, activate, de infiltrați, de diversioniști. Se desfășoară asaltul final. Ori, ori! Dragnea pare a fi singurul care poate (oare mai poate?) să țină partidul unit.

Iar dacă PSD, mâine, se destramă, cine, totuși, îi va mai reprezenta pe amărâții de care pomeneam mai devreme? Cioloș, Orban, Iohannis? Sau poate gruparea Ponta? Sau poate gruparea Firea? Ori, de ce nu, grupul de la Cluj?

Nu resimt niciun fel de patimă exprimând aceste gânduri. Doar un oarecare regret că nu văd mai mulți liberali alăturându-se lui Călin Popescu Tăriceanu.

Timpul nu este încă trecut. Dar nici nu mai are prea multă răbdare!

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/09/basescu-500x300.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/09/basescu-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialebinomul SRI-DNA,Calin Popescu Tariceanu presedinteIon Iliescu - PCR,Grupul de la Cluj,hastagieni,protocoale secrete,razboi PCR - securitate,razboi romano roman,statul paralel,stirbii lui Liiceanu,Traian Basescu - securitate  Titlul nu cred că îi surprinde pe cititorii mei. Nu sunt ipocrit și nu voi juca rolul echidistantului cu orice preț. Prin formare și tradiție de familie am fost întotdeauna atașat principiilor liberale. Deși în 1989 eram băiat mare, aveam 40 de ani, revoluția nu m-a prins (pentru că nu...Blog politic si polemic