Scorul acestui articol
[Total: 20 voturi. Media: 4.6]
Am început scrierea acestui articol cu titlul. De obicei fac invers. La sfârșit, în funcție de acentele și nuanțele textului, adaug titlul ca un corolar. Semnificația acestei abateri de la regulă este că, de data asta, celebrez un triumf. Și, ca la Olimpiadă, dau întâietate podiumului cu imnul și drapelul și abia apoi fac loc comentariilor.

Ieri, la Sinteza Zilei, Mihai Gâdea a avut invitată în direct familia Bodnariu, de data asta în postură de învingătoare. Învingătoare într-un război uriaș cu Barnevernet, război calificat, la momentul anunțării lui în presă, ca „imposibil de câștigat”.

Cum la acel „moment inițial” m-am implicat și eu, cu fragilele mele mijloace dar cu o uriașă indignare, în lupta disproporționată a familiei Bodnariu cu balaurul,  aseară, la parada învigătorilor, m-am trezit podidit acolo, în fotoliul meu din fața televizorului, de o mândrie de coparticipant despre care vreau să vă spun câteva cuvinte.

„Nedreptatea” este o noțiune cu definire individuală. Ce reprezintă nedreptate pentru cineva poate reprezenta dreptate pentru altcineva și viceversa. În aceste condiții, totul poate fi relativizat, contestat, justificat. Nu există dreptate sau nedreptate absolută.

Totuși, când eu am inițiat acest blog, am făcut-o împins aproape cu brutalitate de un acut sentiment de revoltă împotriva unor nedreptăți. Nedreptățile, făcute în principal altora, nu mie, mi se păreau clare ca lumina zilei iar regimul Băsescu, autorul lor, se înfățișa atât de evident odios pentru o mare parte a românilor încât a nu mă ridica împotriva lui  însemna nu doar lașitate ci și complicitate la o execuție în masă.

Priveam spre turma mută de nevoiași ai periferiei îmbrânciți să plece în străinătate pentru a-și asigura supraviețuirea, eram deprimat de fețele deznădăjduite ale bugetarilor cu salarii amputate barbar, fețe care mă urmăreau ca un coșmar în metrou, pe stradă, la piață… În vreme ce camarila de la putere huzurea, fura țara nu doar la figurat ci și la propriu: tunurile ANRP, casa din Mihăileanu, moșia de la Nana, terenurile dobândite prin spălarea de bani în conivență cu Cășuneanu, etc. etc. etc!

Pentru mine acestea erau nedreptăți evidente și intolerabile. Pentru alții erau normale acte de guvernare.

Am fost întrebat și m-am întrebat: la ce bună toată această zbatere a mea când totul poate fi interpretat, răstalmăcit, deghizat? Am eu averi ori alte interese personale în dispută? Sunt apropiați ai mei victime ale binomului, de atac cu atâta înverșunare abuzurile acestuia? Merită, necunoscuții și anonimii și cei pe care îi compătimesc fără să am vreo contribuție vinovată la nefericirea lor, acest sacrificiu personal? Și, în fond, are vreo noimă, vreun efect pozitiv, vreo consecință încurajatoare acest donchișotism epuizant?

După multe luni de îndoieli, aseară am primit niște răspunsuri.

În uriașul efort de solidarizare cu familia Bodnariu, în care Antena 3 și pastorul Cristian Ionescu din Chicago au avut roluri determinante, articolele mele, preluate și de Cotidianul, nu au reprezentat mai mult decât o picătură într-un val purificator. Apartenența mea la acest val are însă (pentru mine, desigur), o triplă semnificație: de simbol, de recompensă, de imbold.

Simbol, pentru că fiecare dintre zecile de mii de români care au protestat în toate marile capitale ale lumii era, ca și mine, o picătură. Fără solidarizarea tuturor acestor picături valul nu ar fi existat. Și, desigur, nici victoria familiei Bodnariu.

Recompensă, deoarece investiția mea de suflet și timp într-o luptă, aparent fără șanse, pentru o cauză dreaptă și nobilă, s-a dovedit a fi fost cu folos.

Imbold, pentru că lupta inițiată de mine prin deschiderea acestui blog nu s-a încheiat. Ea trebuie să continue și, pentru a împrospăta această fortă, e necesar, la  răstimpuri, un astfel de stimul. Răul împotriva căruia m-am ridicat cu circa 6 ani în urmă persistă în a-i batjocori pe români. Dacă, însă, invincibila și abuziva Barnevernet a putut fi îngenunchiată prin solidarizarea românilor de pretutindeni, sensibili la sentimentul de dreptate, de ce nu ar putea fi îndreptate și nedreptățile din țară printr-un val la fel de binefăcător.

În ceea ce mă privește, în calitate de picătură sunt încă aici! După emisiunea de aseară, cu familia Bodnariu, mi-am recăpătat o bună parte din energia pierdută.

P.S. Acum observ în ce se leagă inițialele de la Simbol, Recompensă, Imbold: SRI! Ce bine ar fi dacă SRI, în loc să ne dezbine și să încerce a ne stăpâni cu forța și-ar propune să ne unească și să ne slujească strict după rolul pe care i-l conferă Constituția.

Contele de Saint GermainEditorialeBarnevernet,casa din Mihaileanu,Casuneanu,cazul Bodnariu,Constitutia Romaniei,Mihai Gadea,mosia de la Nana,patorul Cristian Ionescu din Chicago,Sinteza Zilei,SRI,tunurile ANRP,ziarul CotidianulAm început scrierea acestui articol cu titlul. De obicei fac invers. La sfârșit, în funcție de acentele și nuanțele textului, adaug titlul ca un corolar. Semnificația acestei abateri de la regulă este că, de data asta, celebrez un triumf. Și, ca la Olimpiadă, dau întâietate podiumului cu imnul și...Blog politic si polemic