Dresură cu satrapi
Doamne!
Lasa-ma sa stau de vorba cu Tine,
Nu fi Tata vitreg cu copilul Tau,
Care n-a facut in viata decat bine
Si n-a fost platit in schimb decat cu rau
Lasa-ma sa-Ti spun ca nu se poate
Sa ramai mereu asa cum esti,
Cand puterea Ta se-ntinde peste toate
Si cand toate sunt asa precum voiesti
Lasa-ma sa-Ti spun c-alcatuirea
Celor ce le crezi fara prihana
A-nceput sa razvrateasca omenirea,
Dornica de-o viata mai umana
Fa sa fie-asa precum se spune
C-ai fi vrut sa fii cu lumea toata –
Rau cu cele rele,
Bun cu cele bune –
Fii macar acum ce n-ai fost niciodata
Fa sa fie bine pentru bine
Si, la fel, frumos pentru frumos
Si sa fim si noi la fel cu Tine –
Cel-de-Sus la fel cu cei de jos.
(Ion Minulescu, Ruga pentru ziua schimbarii la față)
De secole, umanitariștii se tot întreabă cum ar putea fi îmblânziți satrapii.
Adică: există religii, există precepte morale, există dăruită în plămada fiecăruia dintre noi taina iubirii și totuși nu doar că pe pământ apar monștri cu chip uman dar nimic nu-i poate îndupleca, pe unii dintre ei, spre îndreptare. Forma cea mai simplă de a explica acest defect al speciei este ducerea principiului contrariilor la extrem. Dacă îl acceptăm pe Dumnezeu trebuie să ne resemnăm și cu existența Diavolului. Cum lumina nu are sens fără întuneric, tot așa binele își primește consistența din desfrâul răului.
Din această perspectivă, întrebarea nu ar fi cum de Creatorul l-a distribuit în marea sa construcție și pe Diavol ci cum de îl îngăduie uneori pe acesta atât de redutabil încât triumfurile sale să zdruncine credința în atotputernicia binelui?!
Uneori îl vedem pe Diavol la doi pași de noi și pregetăm a-l recunoaște, deși aura lui sulfuroasă ne îneacă și ticăloșia lui ne dă fiori. Nu se poate să fie chiar el. El lucrează la scară mare, nu se distrează cu schingiuiri derizorii, de suflete mărunte aflate deja în agonie.
Uităm că Diavolul e ubicuu și că nu are un sex precis. El se cuibărește deopotrivă în bărbati și femei, în ființele rebutate la controlul calității umane, acolo unde nu e deranjat de bunătate, compasiune și alte asemenea tămâi respingătoare. Tot ce-i trebuie, ca să se facă comod în viitorul monstru și să treacă la acțiune, este un amestec de răutate și sadism în ființa aceluia, care să asigure ducerea la capăt cu succes a torturilor planificate.
Am trăit 10 ani de groază cu satrapul Băsescu. Cu distrugerea câtor ființe nevinovate și-a încărcat conștiința, în câte îmbârligături penale și-a băgat coada, ce dihănii instituționale a zămislit și a asmuțit asupra țărișoarei, sunt deja teme pe care viitorul le va cerceta mai degrabă prin prisma patologicului decât prin aceea a istoriei factuale.
Nici n-am scăpat bine de el, că Diavolul care l-a locuit și-a și puit iute o dublură în Raluca Prună, Ministrul Justiției. Și a nimerit, această dublură de diavol, într-un mediu cum nu se poate mai prielnic pentru setea lui de nemernicii. Căci doamna Prună se trage dintr-o familie care s-a dovedit, pe vremea ceaușismului, o gazdă ospitalieră, perfect dedicată aplaudării unor astfel de practici.
Cu noul chiriaș în pensiune, doamna Prună s-a dezlănțuit în cruzimi care să-i fie pe plac acestuia. Întâi a anulat privilegiul pușcăriașilor de a-și reduce pedeapsa scriind cărți. Apoi i-a amăgit pe deținuți cu perspectiva unei posibile grațieri. Trasă de urechi că nu a avut mandat pentru așa ceva, a retractat, declanșând o revoltă de amploare în penitenciare. La ordinul ei, revolta a fost înăbușită cu atrocități de ev mediu. A decis, cu zâmbetul pe buze: de grațiere nu poate fi vorba, noi inchisori nu se pot construi peste noapte, deci: vom plăti de la buget amenda uriașă, de 85 milioane de euro pe an iar locatarii celulelor vor dormi tot câte doi în pat și, în compensație, vor respira doar 50% din aerul ce li se cuvine prin lege.
Seară de seară, doamna Prună își adoarme chiriașul codat și copitat citindu-i, ca pe un cântec de leagăn, următorul comunicat oficial al Administratiei Nationale a Penitenciarelor: „In puscariile din Romania se inregistreaza cate un deces la fiecare 3 zile. In ultimii 5 ani, au pierit in penitenciare 502 oameni. Dintre acestia, 425 au murit din cauza bolilor. Din 2010 pana in 2014, s-au sinucis 73 de detinuti, majoritatea adolescenti si tineri. Media de varsta a decedatilor, printre care si un batran de 100 de ani care a sfarsit in 2011 la Jilava, este de 47 de ani si 4 luni. In ultimii 3 ani s-a sinucis in medie un detinut la 19 zile (Statistica)”.
Eu gândesc așa: ce altceva, în afara unui sadism maladiv, te-ar împiedica pe tine, Ministru al Justiției în anul 2016, să propui amnistierea sau grațierea unor semeni aflați la capătul drumului, cărora le-ai putea alina astfel ultimele zile de viață fără a prejudicia în vreun fel (ba chiar dimpotrivă) interesul național?
Nu există astfel de cazuri? Presa a prezentat zeci. Bolnavi în faze terminale, nerecidiviști, condamnați pentru infracțiuni minore, fără violență, care și-au ispășit peste 2/3 din pedeapsă. Sau victime ale unor abuzuri incredibile, ale unor nedreptăți strigătoare la cer precum cea făcută controloarei de bilete de tren care, pentru o așa zisă șpagă de 60 lei, pentru care a tăiat și chitanță, a fost condamnată 2.5 ani cu executare…
Cum poate dormi liniștită doamna Prună știind că este în puterea ei să facă ceva bun pentru oamenii aceștia nefericiți dar, din motive de „mandat”, de ordine aproape militarizate în satrapie, îi lasă să moară ca pe niște câini? Vă spun eu cum: cu ajutorul diavolului din ea!
Un singur om dacă ar salva, dintre acești obidiți care nu mai au cum să facă rău societății, și tot ar fi un motiv de mândrie. Și profesională și umană. Dar doamna Prună poate salva nu unul ci sute, dacă nu mii. Însă n-o face.
N-o face! Și zâmbește! Și spune că nu numai că nu-i pare rău dar îi pare bine!
Satrapii nu pot fi îmblânziți nici prin apel la cultură, nici prin apel la religie, nici prin stimularea rudimentelor lor de umanitate, prin nimic. Căci ei sunt purtătorii unei mari infirmități: le lipsește cu desăvârșire empatia.
Singurul stimul la care reacționează este frica. Dar nu frica de Dumnezeu ci frica animalică, de suferință fizică.
Prin urmare satrapii nu pot fi îmblânziți ci doar dresați. Și nu cu zăhărelul, ci cu biciul!
https://www.conteledesaintgermain.ro/dresura-cu-satrapi/23-08-2016EditorialeAdministratia Nationala a Penitenciarelor,diavol,empatie,Ion Minulescu,Raluca Pruna,Ruga pentru ziua schimbarii la fata,satrap Doamne! Lasa-ma sa stau de vorba cu Tine, Nu fi Tata vitreg cu copilul Tau, Care n-a facut in viata decat bine Si n-a fost platit in schimb decat cu rau Lasa-ma sa-Ti spun ca nu se poate Sa ramai mereu asa cum esti, Cand puterea Ta se-ntinde peste toate Si cand toate sunt asa precum voiesti Lasa-ma...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Pentru ca sa ii scoata din inchisoare pe cei care merita si nu pe cei cu pile trebuie sa fie mai mult decit un satrap, trebuie un om rational, corect si care sa nu se teama de detractori, pentru ca acestia vor exista la refuzul de a-i scoate pe cei cu pile. Or d-na Pruna e departe de cerintele astea.
De fapt nu stiu daca a fost vreun ministru cu aceste calitati de la revolutie incoace.
Asta nu inseamna ca o apar in vreun fel pe d-na Pruna de ce ziceti.
Doar ca problema asta e mai complicata.
Solutia ar fi tot imbunatatirea conditiilor din penitenciare, nu numai a unora, ex. a fratelui lui Basescu.
Si totusi, daca comparam suma zilnica alocata copiilor din orfelinate cu suma alocata bolnavilor in spitale si cu suma alocata puscariasilor nu stiu de cine sa-mi fie mai mila – cum s-ar putea impaca si capra si varza.
Cel mai ieftin si mai putin probabil ar fi tot un ministru capabil.
SATRÁP, satrapi, s. m. Guvernatorul unei provincii la vechii perși. ♦ Fig. Persoană (în special conducător) cu apucături despotice; despot, zbir, tiran. Șicanele mărunților satrapi locali, nemulțumiți de rigorile acestui magistrat, scrupulos pînă la manie. C. PETRESCU, C. V. 10. Pentru un indian, dumnezeirea este Vischnu, o altă speție de satrap. MACEDONSKI, O. IV 85.
Oare de ce acestă denumire, ”satrap”, îmi dă furnici pe șira spinării? Da, știu, Ceaușescu a fost un mare satrap, stăpân absolut peste 42 de satrapi județeni plus Bucureștii, care, la rândul lor, aveau nenumărași satrapi locali, stăpâni absoluți peste viețile noastre. Așa am fost crescuți, așa am fost educați, așa am simțit mulți dintre noi… majoritatea, dar nu toți. Am zis ”majoritatea”? Da, nu din greșeala, este baza democrației, ceilalți nu contează. Numai că… de cele mai multe ori, nu majoritatea are dreptate, dar decide! S-a văzut asta de nenumărate ori de-a lungul istoriei, catastrofele ce au însoțit deciziile majorității fiind trecute artistic sub tăcere.
Dar ce se întâmplă acum? Nici măcar nu mai putem vorbi de o majoritate… nici măcar nu se mai salveaza aparențele, știut fiind faptul că omul obișnuit, majoritatea obișnuită, nu poate să facă nimic, absolut nimic, e redusă la o tăcere absolută!
Cum așa? Iată așa! Să zicem că eu, Contele de Saint Germain, îmi construiesc un partid, un ong, o aiureală acolo! Păi, în secunda 2 avem de-a face cu grele probleme cu înregistarea, blablabla… să zicem că trecem. În secunda 3, vom avea chemări în justiție din partea majorității partidelor existente cum că am utilizat fonduri europene în interes personal, plus sute de ong-uri obediente de toate tipurile (am zis ”sute” fiindca depășesc vreo 400, se poate verifica pe net, nu vă sfătuiesc, te doare capul) vorba lui Pieleanu: ”Trebuia să participe la licitație, iar noi câștigam! Ce mai vreți?”
Bon! Vor fi procese, vor dura cât? Un an, doi… între timp… ați înțeles? Succes! Am obosit! Noapte bună! Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperiș
Să zicem că dimineață, la orele 1 AM, mi-a pornit calculatorul automat, ca și cum inteligența artificială a prins viață pe 24 august 2016.
Pe la orele 8 AM bateria telefonului meu era consumată de aplicațiile din fundal.
Nu m-am ascuns niciodată de securiștii români. Problema e că ei mă controlează din motive incompatibile cu “statul de drept”.
Hop, “așa cum am spus” de la început, campania Hexi pharma, pornită de la Tolontan se dovedește astăzi că nu a fost decât deturnarea atenției de la cazul Black Cube.
“Testele efectuate de Institutul Cantacuzino arată că dezinfectanții erau diluați în limite legale. Rezultatele sunt șocante în condițiile în care Ministerul Sănătății susținea ca substanțele Hexi erau diluate și de 2.000 de ori.”
Propagandistul SECURIST, Cătălin Tolontan, s-a forțat s-o acopere pe căpetenia dulăilor mafiei securiste, Laura Codruța Kovesi.
O imagine surprinsă luni seara, 6 iunie, în faţa Ministerului Sănătăţii, unde era parcată o maşină oficială cu steag francez ceea ce indică prezenţa unui oficial al Ambasadei Republicii Franceze, transmite flux24.ro, care mai spune că în termeni de business un lucru e cert: firma Hexi Pharma este definitiv scoasă din piaţa de profil, iar locul său trebuie de urgenţă preluat de altcineva. Vizita oficialului francez avea loc în acceaşi zi în care şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, era medaliată de Ambasada Franţei. Deci “vizita de lobby” a fost una cât se poate de serioasă şi, se pare, la cel mai înalt nivel.Interesant, liderul mondial pe piaţa dezinfectanţilor este chiar compania franceză Anios, care era interesată de mai mult timp de scoaterea din joc a celor de la Hexi Pharma.. mai ales dupa refuzul lui Condrea de a le vinde afacerea.Acest lucru a fost evidenţiat chiar de anchetele lui Cătălin Tolontan, într-una dintre ele acesta arătând că cei de la Anios au dat în judecată Ministerul Sănătăţii pentru că aceştia au acoperit faptul că Hexi Pharma distribuia dezinfectanţi diluaţi.