Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Răutatea, ura, setea de răzbunare sunt, in general, însușiri umane puse la colț de morala creștină. Ele, în portretizarea cuiva, reprezintă tușe negre, de cărbune monocord, pentru a micșora și caricaturiza staturi sau pentru a accentua boli de suflet ori carențe de caracter.
Adesea, cei ce le posedă le asociază ideii de justiție, prezentându-le ca forme extreme de intoleranță la nedreptate.
Pot fi de acord că această din urmă explicație are picioare proprii ce, uneori, o țin la verticală: marii revoluționari, eroi epopeici gen Ulise sau Contele de Monte Cristo, luptătorii din munți, urmașii victimelor unor masacre…
Pe de altă parte, însă, nu reușesc să îmi strunesc mirarea și dezgustul atunci când văd, fără vreun temei onorabil, fără vreun alibi rațional, răbufniri  de câinoșenie, bacili patogeni împroșcați cu sadism spre semeni. Și asta nu de la vagabonzi ai străzii, dezumanizați, ci de la ziariști cu notorietate și rol social cum ar fi CTP sau Ion Cristoiu.
Ambii au comentat într-un mod, după mine, descalificant, aparițiile publice ale lui Adrian Năstase de după eliberare: interviul de la Antena 3 și participarea la Congresul PSD.
Cum am mai spus-o și cu alte prilejuri, nu am fost niciodată (și nu sunt nici acum) vreun fan al fostului premier. Am resimțit din plin, pe proprie piele, șolticăriile regimului căruia i-a împrumutat numele; ba, mai mult, împins de revolta față de acesta, l-am votat în 2004 pe înneguratul copitat pe care azi nu mai știm ce să facem ca să-l dăm jos de la putere.
Totuși…
Adrian Năstase a fost pedepsit de justiție și și-a ispășit pedeapsa așa cum era ea descrisă în legile românești. Nu mai comentez aici ce fel de justiție s-a făcut în cazul lui, pe baza cărui simulacru și sub ce presiuni. Rețin atât: justiția s-a pronunțat iar sentința ei (bună, rea, cum o vor evalua, pentru eternitate, cerurile) a fost adusă la îndeplinire fără abateri de la codul de procedură penitenciară.
De ce se fac, atunci, cei doi ziariști numiți de mine mai sus, că uită definiția verbului „a ispăși”? Să le-o reamintesc eu: „a ispăși = a suferi din cauza unei greÈ™eli, a o răscumpăra prin suferință (DEX”™98)”. Rețineți: „A O RÄ‚SCUMPÄ‚RA…”!
Nu doar morala creștină dar și cea laică promit iertarea / exonerarea după ispășire.  A te face că nu ințelegi asta, când te recomanzi ca ditamai ziaristul (e drept, în unul din cazuri de doar 1,60m) cu rubrică permanentă și remunerare de fotbalist de primă divizie, nu este tocmai onorant. Ba, aș spune, aduce de-a dreptul a curvăsărie, a mercenariat fără perdea.
Dacă CTP, totuși, încearcă să practice o răutate metropolitană, mai subtilă, descărcându-și arbaleta în ființa afectivă a vânatului său (apropos, CTP parcă demoniza el însuși, chiar într-un dialog cu AN, îndeletnicirea de a vâna; acum văd că o exersează cu sânge rece, încercând să verse sânge cald), Ion Cristoiu își urmează neabătut fibra sa, rurală, de  covor de zdrențe, lovind la geoale cu reteveiul noduros al grosolăniei sale de grăjdar, pe cel căruia nu numai că nu-i ajunge cu burta la genunchi dar nici măcar cu creștetul la betelie.
Titlul pe care bojocii și rânza acestui Napoleon de poiată l-au ales pentru ultimul editorial este: „O premieră mondială românească: Aclamarea unui pușcăriaș la Congresul Partidului de Guvernămînt”.
Recunosc că m-a enervat acest titlu, ceea ce lui Ion Cristoiu îi va produce, probabil, o mare bucurie. M-a enervat însă nu atât ca producție demnă de mâzgălitorii veceurilor publice cât ca mostră de decrepitudine intelectuală, de hodorogire cu cuvintele ca să asurzești și nu ca să comunici.
Știu, mi se poate replica (și nu fără o oarecare  îndreptățire)  că nici eu nu oi fi mai breaz în exhibarea urii mele fată de Băsescu. Singura deosebire (majoră, însă) este că eu urăsc un om care a făcut mult rău fără a fi judecat și, mai ales, pedepsit. După ce acest pușcăriabil va primi ceea ce justiția va considera că i se cuvine și după ce își va ispăși zilele de arest, câte vor fi ele menționate în sentințe și coduri, promit că nu mă voi mai ocupa de el. Până atunci, însă…

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Contele de Monte Cristo,CTP,Ion Cristoiu,luptatorii din munti,Napoleon,Traian Basescu,UliseRăutatea, ura, setea de răzbunare sunt, in general, însușiri umane puse la colț de morala creștină. Ele, în portretizarea cuiva, reprezintă tușe negre, de cărbune monocord, pentru a micșora și caricaturiza staturi sau pentru a accentua boli de suflet ori carențe de caracter. Adesea, cei ce le posedă le asociază...Blog politic si polemic