Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Răutatea, ura, setea de răzbunare sunt, in general, însuşiri umane puse la colţ de morala creştină. Ele, în portretizarea cuiva, reprezintă tuşe negre, de cărbune monocord, pentru a micşora şi caricaturiza staturi sau pentru a accentua boli de suflet ori carenţe de caracter.
Adesea, cei ce le posedă le asociază ideii de justiţie, prezentându-le ca forme extreme de intoleranţă la nedreptate.
Pot fi de acord că această din urmă explicaţie are picioare proprii ce, uneori, o ţin la verticală: marii revoluţionari, eroi epopeici gen Ulise sau Contele de Monte Cristo, luptătorii din munţi, urmaşii victimelor unor masacre…
Pe de altă parte, însă, nu reuşesc să îmi strunesc mirarea şi dezgustul atunci când văd, fără vreun temei onorabil, fără vreun alibi raţional, răbufniri  de câinoşenie, bacili patogeni împroşcaţi cu sadism spre semeni. Şi asta nu de la vagabonzi ai străzii, dezumanizaţi, ci de la ziarişti cu notorietate şi rol social cum ar fi CTP sau Ion Cristoiu.
Ambii au comentat într-un mod, după mine, descalificant, apariţiile publice ale lui Adrian Năstase de după eliberare: interviul de la Antena 3 şi participarea la Congresul PSD.
Cum am mai spus-o şi cu alte prilejuri, nu am fost niciodată (şi nu sunt nici acum) vreun fan al fostului premier. Am resimţit din plin, pe proprie piele, şolticăriile regimului căruia i-a împrumutat numele; ba, mai mult, împins de revolta faţă de acesta, l-am votat în 2004 pe înneguratul copitat pe care azi nu mai ştim ce să facem ca să-l dăm jos de la putere.
Totuşi…
Adrian Năstase a fost pedepsit de justiţie şi şi-a ispăşit pedeapsa aşa cum era ea descrisă în legile româneşti. Nu mai comentez aici ce fel de justiţie s-a făcut în cazul lui, pe baza cărui simulacru şi sub ce presiuni. Reţin atât: justiţia s-a pronunţat iar sentinţa ei (bună, rea, cum o vor evalua, pentru eternitate, cerurile) a fost adusă la îndeplinire fără abateri de la codul de procedură penitenciară.
De ce se fac, atunci, cei doi ziarişti numiţi de mine mai sus, că uită definiţia verbului “a ispăşi”? Să le-o reamintesc eu: “a ispăşi = a suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință (DEX’98)”. Reţineţi: “A O RĂSCUMPĂRA…”!
Nu doar morala creştină dar şi cea laică promit iertarea / exonerarea după ispăşire.  A te face că nu inţelegi asta, când te recomanzi ca ditamai ziaristul (e drept, în unul din cazuri de doar 1,60m) cu rubrică permanentă şi remunerare de fotbalist de primă divizie, nu este tocmai onorant. Ba, aş spune, aduce de-a dreptul a curvăsărie, a mercenariat fără perdea.
Dacă CTP, totuşi, încearcă să practice o răutate metropolitană, mai subtilă, descărcându-şi arbaleta în fiinţa afectivă a vânatului său (apropos, CTP parcă demoniza el însuşi, chiar într-un dialog cu AN, îndeletnicirea de a vâna; acum văd că o exersează cu sânge rece, încercând să verse sânge cald), Ion Cristoiu îşi urmează neabătut fibra sa, rurală, de  covor de zdrenţe, lovind la geoale cu reteveiul noduros al grosolăniei sale de grăjdar, pe cel căruia nu numai că nu-i ajunge cu burta la genunchi dar nici măcar cu creştetul la betelie.
Titlul pe care bojocii şi rânza acestui Napoleon de poiată l-au ales pentru ultimul editorial este: “O premieră mondială românească: Aclamarea unui puşcăriaş la Congresul Partidului de Guvernămînt”.
Recunosc că m-a enervat acest titlu, ceea ce lui Ion Cristoiu îi va produce, probabil, o mare bucurie. M-a enervat însă nu atât ca producţie demnă de mâzgălitorii veceurilor publice cât ca mostră de decrepitudine intelectuală, de hodorogire cu cuvintele ca să asurzeşti şi nu ca să comunici.
Ştiu, mi se poate replica (şi nu fără o oarecare  îndreptăţire)  că nici eu nu oi fi mai breaz în exhibarea urii mele fată de Băsescu. Singura deosebire (majoră, însă) este că eu urăsc un om care a făcut mult rău fără a fi judecat şi, mai ales, pedepsit. După ce acest puşcăriabil va primi ceea ce justiţia va considera că i se cuvine şi după ce îşi va ispăşi zilele de arest, câte vor fi ele menţionate în sentinţe şi coduri, promit că nu mă voi mai ocupa de el. Până atunci, însă…

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Contele de Monte Cristo,CTP,Ion Cristoiu,luptatorii din munti,Napoleon,Traian Basescu,UliseRăutatea, ura, setea de răzbunare sunt, in general, însuşiri umane puse la colţ de morala creştină. Ele, în portretizarea cuiva, reprezintă tuşe negre, de cărbune monocord, pentru a micşora şi caricaturiza staturi sau pentru a accentua boli de suflet ori carenţe de caracter. Adesea, cei ce le posedă le asociază...Blog politic si polemic