Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

 

Pragmatismul politic al marilor puteri (SUA, Germania) a fost cel care l-a menţinut anul trecut pe Traian Băsescu la Cotroceni. S-a văzut clar că aceste democraţii, servite ca pildă, au închis ochii fără jenă la abuzurile unui autocrat cu reflexe securistoide, dintr-o ţară pe care o tratau ca pe un obiect de inventar;  şi tot ele au sfidat – cu cinismul propriu pahidermelor ce nu au a da socoteală speciilor mici când vine vorba de interesul propriu – voinţa a 7,5 milioane de amărâţi idealişti porniţi în căutarea unei rătăcite demnităţi naţionale. https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-includes/js/tinymce/plugins/wordpress/img/trans.gif

Noi ne dădeam de ceasul morţii că aceşti dulăi făloşi, farurile călăuzitoare ale lumii civilizate spre râvnita emancipare, sunt atât de imbecili încât se lasă prostiţi pe faţă de o mâţă răpciugoasă – Monica Macovei – şi de un cotoi zburlit de sminteală – Traian Băsescu, şi cad în capcana pentru tiriplici fără minte a loviturii de stat.  Când de fapt ei singuri, marii jucători strategici, îşi aleseseră rolul de imbecili de conjunctură pentru a-şi camufla adevăratul chip de robocopi, de cyborgi guvernaţi de programe reci şi nu de înfocate principii morale.

În 2012 l-au susţinut pe Traian Băsescu pentru că acesta era util americanilor în derularea unor manevre oculte clasificate la “strict secret”  şi era util liderilor UE ca să asigure suportul României pentru politicile PPE, partidul care i-a propulsat acolo pe Barosso, Van Rompuy, Redding. În plus, toată succesiunea de evenimente cu suspendarea si demiterea prin referendum a lui Băsescu se derulase atât de rapid încât aceste super-puteri, de regulă pregătite cu planuri de rezervă pentru situaţii neprevăzute, s-au trezit brusc descoperite. Aveau nevoie de un răgaz pentru a se replia, pentru a închide cercuri şi a şterge urme, şi atunci l-au luat in braţe pe Băsescu chiar cu riscul de a visa, o vreme, încolăciri de boa constrictor pe conştiinţă.

Acum, gata. Acelaşi pragmatism politic, care cu un an în urmă îl lipise ca un magnet pe Băsescu de catodul jilţului de la Cotroceni, şi-a schimbat, după mersul istoriei, polaritatea. Şi ascultătoarea Americă dar şi ascultata Europă au purces la actualizarea setărilor, se recablează la România anilor ce vin. În faţa lui Ponta se deschid tot mai multe dintre uşile planetei, râvnite şi inaccesibile până mai ieri, iar măsurile de securizare a potlogăriilor făcute de granzii lumii în complicitate cu Băsescu îşi consumă fazele finale. Proceduri specifice pentru epoca post Băsescu au fost deja iniţiate, instrucţiunile lor de aplicare fiind transmise către executanţi sârguincioşi pe canale mai mult sau mai puţin diplomatice. România devine ameţitor de iute scena unor repoziţionări, ca în vârtejul căderii lui Ceauşescu, iar în noul relief politic arsura deşertică a regimului Băsescu se transformă tot mai mult, cu fiecare lună ce ne apropie de decembrie 2014, din rană purulentă în cicatrice pilduitoare pentru urmaşi.

Rămas pe zi ce trece mai singur, Traian Băsescu trăieşte drama marilor dictatori ai ultimelor decenii. Poporul îl urăşte cu o înflăcărare oxigenată de fiecare săptămână ce-l apropie de izbăvitoarele alegeri prezidenţiale. Străinătatea îl decuplează tot mai brutal de la sistemele ei de interes şi protecţie. Instituţiile interne pe care încă le mai controlează primesc, prin antene oficiale şi oficioase, pulsul evenimentelor şi coordonatele prăpastiei, tot mai apropiată, spre care gâfâie marfarul lor sinucigaş. Bagajele sunt făcute, trebuie ales doar momentul  oportun al saltului din mers în garnitura care circulă în sensul normalităţii, aproape uitată.

Ce să facă? La primul semn de slăbiciune ar fi sfâşiat instantaneu. De aceea încearcă, încă, păstrarea unor aparenţe de forţă. Este singura soluţie de a amâna câteva zile, poate câteva săptămâni, fatidicele dezertări.

Că Europa şi-a întors faţa de la el a recunoscut-o singur, indirect, în două rânduri. Atunci când s-a stropşit la ea, aliatul cel mai răsfăţat şi săritor până deunăzi, în legătură cu respingerea proiectului Nabuco şi atunci când a refuzat să-i primească, într-un protocol ce ţinea de zestrea celor 7 ani de-acasă, pe prim-miniştrii ţărilor din zona Centrală şi de Est, prezenţi la Bucureşti pentru summitul cu China.

Nici în SUA nu mai poate pune bază domnul Băsescu. Primirea lui Ponta la Casa Albă a consfinţit practic, în limbaj licuricesc, renunţarea ţanţoşului unchi Tom la băloasa felaţie cotrocenistă. Aşa se întâmplă cu curvele bătrâne: la sfârşit de carieră sunt sortite surghiunului în cea mai umilitoare dintre castităţi: aceea impusă împotriva propriei voinţe, aceea cauzată de repulsia celor râvniţi. Doar că pe americani Traian Băsescu nu-şi permite să-i flituiască direct, ca pe europeni. Şi atunci îi ciupeşte prin lenjeria FMI, la fereală, ca un anofel traficând ceva ce speră să fie malarie.

Preşedintele nostru ar fi putut să renunţe. Încă ar mai putea. Ar mai putea dar nu poate. Se vede cu ochiul liber, cu fiecare ieşire publică. El, stăpânitorul celorlalţi, nu se poate stăpâni tocmai pe sine. Şi de aceea perseverează în trufia propriei revărsări. Propriei deşănţări. Din viitură în viitură. Din derapaj în derapaj. Modelul Ceauşescu, modelul Saddam, modelul Gadhafi, nu-l ajută să desluşească rezultatul predestinat pe care toţi îl văd în afara lui. Cât mai avea aliaţi cu trecere, se străduia să păstreze măcar aparenţele. Acum, rămas pe cont propriu, s-a predat total freneziei distrugerii.

Blochează bugetul, blochează memorandumul cu FMI, dă pilde caragialeşti de legalitate, moralitate şi coerenţă oratorică, în hohotele de consternare ale unei comunităţi internaţionale care, copleşită de amestecul insolit de corupţie şi abuzuri numite ba Nana, ba CEC, ba Papici, ba Hăineală, nu mai înţelege dacă priveşte ceva real sau un Satyricon în montare suprarealistă.

Evoluţia e galopantă. Acum câteva zile “matrafoxare” mi s-a părut un cuvând prea dur. Azi mi se pare prea moale. Dicţionarele psihiatrice ne-ar putea ajuta cu încadrări potrivite?

Contele de Saint GermainEditorialeBarosso,Casa Alba,Ceausescu,CEC,FMI,Gadhafi,Germania,Haineala,matrafoxare,Monica Macovei,Nana,pahiderme,Papici,Ponta,PPE,Redding,Rompuy,Saddam Hussein,SUA,summitul cu China  Pragmatismul politic al marilor puteri (SUA, Germania) a fost cel care l-a menţinut anul trecut pe Traian Băsescu la Cotroceni. S-a văzut clar că aceste democraţii, servite ca pildă, au închis ochii fără jenă la abuzurile unui autocrat cu reflexe securistoide, dintr-o ţară pe care o tratau ca pe...Blog politic si polemic