Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Conduce cu adevărat cel care impune agenda. Acest principiu l-a ajutat  pe Traian Băsescu să iasă victorios în numeroase lupte politice aparent pierdute. Adversarul e ţinut in zona previzibilului, e constrâns să reacţioneze la o temă propusă din afară în loc de a crea el teme, de a surprinde.
Din multe încurcături s-a salvat, astfel, Traian Băsescu: preluând, într-un mod paralizant mai ales prin tupeu, iniţiativa. Nu e puţin lucru, şi deloc la îndemâna unei minţi morale, să te declari eliberatorul justiţiei, chiar protectorul ei, când eşti pus la zid de un întreg popor tocmai pentru subordonarea ei propriilor interese. Meschine, de altfel. La acest tertip a apelat Traian Băsescu după a doua suspendare; şi la diversiunea prezentării evenimentelor drept o lovitură de stat. Gogoriţa nu ar fi trăit prin ea însăşi dacă, la fel de promiscui moral, nişte lideri zonali (în fond oameni, şi ei, ajunşi acolo tocmai pentru talentul de a părea altceva decât sunt) nu s-ar fi raliat convenabilei (pentru cauza lor) diversiuni.
De la o vreme, însă, observăm o modificare simptomatică: Traian Băsescu e constrâns, implacabil şi fără alternative, să devină din activ reactiv. Altfel spus a pierdut iniţiativa. Şi asta, cum o demonstrează  toate apariţiile publice din ultima vreme, îl disperă.
Ofensiva, pe plan extern, a lui Victor Ponta, e indiscutabilă. Ce face TB? Reacţionează, încercând  să o nege, să o ridiculizeze. Cu ce efect? Acela al penibilului total, mai ales după succesul summitului cu China.
Ofensiva pe plan intern a lui Ponta devine sufocantă. Marile scandaluri  legate de moşia de la Nana şi de împrumutul de la CEC. Iniţierea unor comisii parlamentare de anchetă. Perspective dezastruoase pentru imaginea (câtă mai e) a primului demnitar al României. Ce face TB? Reacţionează ca un şuţ prins cu grebla la raclat buzunare, folosind tribuna cu stemă şi tricolor pentru a lansa valuri de ceaţă de camuflaj, pentru a redefini binele şi răul în funcţie de pauperul său caracter.
Şi, peste toate acestea, timpul. Care nu poate fi oprit, oricât de mult şi-ar stoarce creierii să-i ancraseze rotiţele  holograficul Sebastian Lăzăroiu,  acest Fraţii Grimm al Albei ca Zăpada avortată de uterul Cotrocenilor. Implacabilul tic-tac. Pe cine să mai şantajeze,ce prezidenţiale să mai fure, asupra cui să mai asmută DNA-ul?
Un Robespierre la crepuscul – astfel se vede pe sine, cu lacrimi în ochi, pe ultima turnantă a “revoluţiei” sale cosmice, Traian Băsescu. Un viitor descăpăţânat, după ce, cu încăpăţânare, a descăpăţânat atâţia trecuţi şi prezenţi. Tot ce mai speră este să preia din nou iniţiativa, pentru final. Să-şi ţină capul pe eşafod, din laterale, precum toartele unei amfore, iar atunci când ghilotina răsplăţii va cădea să şi-l pună cu grăbire la loc iar Lăzăroiu să facă un descântec, să i-l sudeze.
Nesemnarea memorandumului cu FMI, neacceptarea bugetului, sunt tentative disperate, spasmodice, de a regăsi iniţiativa pierdută. De a mai conduce, măcar câţiva paşi, jocul. Şi nu oricum ci în forţă. Cu zmucituri, cu chiuituri, cu piruete ameţitoare, cu călcări pe bombeuri. Să vadă românu’ cine e jupânu’!
Nu i-a căzut deloc bine când Ponta, după votul bugetului în Palament, i-a făcut, chipurile, o concesie, cerându-i o întrevedere pentru ultime negocieri. Din nou i s-a luat prim – planul, din nou s-a trezit el, ditamai preşedintele, înscris la exerciţii impuse. Să refuze întrevederea nu putea, să accepte bugetul nu putea. Ponta a punctat la maturitate, la responsabilitate, la subordonarea propriului orgoliu interesului naţional. În timp ce el, Băsescu, şi-a consolidat imaginea de catâr resentimentar.
Nici ultima concesie a lui Ponta, amânarea cu trei luni a aplicării accizei la motorină, nu-l avantajează cu adevărat pe Băsescu. Aparent a obţinut o victorie dar în realitate a fost pus din nou în situaţia de a alege între două rele (pentru sine), ambele impuse de adversar.
Dacă, în faţa acestei noi concesii a premierului va accepta bugetul, încercând să dovedească şi el flexibilitate, asta va consfinţi că a fost dus de nas ca un începător, printr-o manevră străvezie, Ponta reuşind să-şi facă interesul cu costuri minime, probabil planificate chiar de la început.
Dacă nu va accepta bugetul, un val naţional (şi probabil şi internaţional) de oprobriu se va prăvăli asupra sa. Acuzele de iresponsabilitate, de visceralism,  de trădare de ţară, de demenţă a fricii vor câştiga în temeinicie iar concluziile, previzibile, ale comisiilor parlamentare referitoare la afacerile sale cu pământ, vor fi primite de populaţie cu un suflu de frenezie revanşardă cu adevărat revoluţionară.
Personal cred că Traian Băsescu nu-şi va mai permite să aplice anunţata tactică de tergiversare a semnării bugetului pentru după 1 ianuarie 2014. Probabil că va întoarce bugetul la Parlament dar va renunţa să îl conteste după aceea la CCR şi, astfel, în înjurăturile parlamentarilor obligaţi să îşi întrerupă sărbătorile de iarnă din cauza voluptăţii lui de a şicana, ne va binecuvânta cu un buget semnat în ajunul Anului Nou.
Aş mai puncta un aspect ce devoalează ravagiile psiho – morale pe care izolarea, pierderea galopantă de putere şi criza de timp le provoacă asupra comportamentului lui Traian Băsescu: graba cu care încearcă să se agaţe de fiecare pai pe care, cu premeditare sau din neglijenţă, adversarii politici i-l lasă prin preajmă.  Am pomenit deja precipitarea cu care a acceptat  întâlnirea propusă de Ponta pe tema bugetului. Pentru o clipă s-a simţit din nou băgat în seamă. Ce dacă, după aceea, a ieşit mai prost decât înainte. Clipa de iluzie era importantă. Iluzia că ar mai conta. La fel ieri, după anunţul lui Ponta de a renunţa, parţial, la acciza pe carburanţi. Nu a răbdat să treacă ora fără a-şi exterioriza, fără a-şi împărtăşi cu slugile ce stau cu bagajele dezertării la uşă, înşelătorul triumf. “Ponta a cedat”. “Premierul profund corupt poate fi invitat la o negociere”. “El, marele preşedinte, apărătorul intransigent (şi, de altfel, unic) al teşcherelei  naţionale, este din nou pe poziţii. Pe poziţiile de forţă ale politicii înalte”.
Vă întreb, retoric, fireşte: omul ăsta nu se îngrozeşte când rămâne singur cu sine?

Contele de Saint GermainEditorialeAlba ca Zapada,bugetul Romaniei,CCR,CEC,comisii parlamentare,DNA,Fratii Grimm,mosia Nana,Palatul Cotroceni,Sebastian Lazaroiu,summitul cu China,Victor PontaConduce cu adevărat cel care impune agenda. Acest principiu l-a ajutat  pe Traian Băsescu să iasă victorios în numeroase lupte politice aparent pierdute. Adversarul e ţinut in zona previzibilului, e constrâns să reacţioneze la o temă propusă din afară în loc de a crea el teme, de a surprinde. Din...Blog politic si polemic