Scorul acestui articol
[Total: 30 voturi. Media: 4.5]

 

Turcia are o populație de 80 milioane de locuitori. Dintre aceștia, aproximativ 53 de milioane s-au aflat pe listele electorale la primele alegeri prezidențiale din istoria țării, desfășurate în august 2014. Participarea la scrutin a fost de 75% (aproximativ 40 milioane) iar Recep Erdogan a fost ales președinte cu 51,5% din voturile exprimate în primul tur, adică a fost votat de 20,5 milioane de turci.

În aceste zile, pe baza acestui fragil 51,5%, Erdogan sfâșie Turcia în două: „ai lui” și „teroriștii”. Extrapolând procentele, se poate spune că, în doctrina președintelui turc 41 milioane de „turci buni” ar trebui să stârpească (și nu oricum ci în numele democrației) 39 milioane de „turci răi”.

Orice dușman extern s-ar lupta cu Turcia azi, din orice direcție ar ataca,  ar avea în față nu temutul adversar legendar, ajuns în prezent la 80 de milioane ci doar o jumătate din acesta, șubrezită, pe deasupra, de cealaltă jumătate, ostilă sau pasivă.

America lui Obama, moleșită de prea multă bunăstare și debordând de complexe de superioritate, a crezut că poate conduce lumea doar mârâind diplomatic în stânga și-n dreapta, fără să scoată, la nevoie, ghiarele. Și fără să atace hotărât, atunci când ițele geopoliticii cereau și niscaiva jertfe americane pentru a se lăsa descurcate. Putin a exploatat imediat această  prudență a adversarului care are mai mult de pierdut, făcând decalajele să lucreze în favoarea lui.

Crimea, Ukraina, Siria, ISIS și acum Turcia, reprezintă victorii strategice esențiale ale săracei Rusii în fața bogatei și arogantei Americi.

Victorii ale pib-ului mic asupra pib-ului mare, ale poporului subordonat statului asupra statului subordonat poporului.

Ca să nu mai vorbesc de catastrofala politică a Administrației Obama față de nou născuta Uniune Europeană. Pe care, în loc să o ajute să se fortifice, să se transforme într-un al doilea pilon (după SUA) de stabilitate, de democrație, de civilizație occidentală și de apărare în fața amenințărilor barbare binecunoscute, a tratat-o ca pe o amenințare economică și ca pe un potențial rival ce trebuie dominat prin dezbinare (vezi Brexit-ul).

Acum a venit nota de plată. Cu dobânzi, majorări și penalități.

Să te trezești, brusc, cu cea mai mare bază militară extrateritorială (baza de la Incirlik) sechestrată de un așa zis partener NATO (cu care, desigur, ai împărtășit secrete strategice cruciale și cu care împărțeai imensul volum de responsabilități militare din zonă), nu este dintre cele mai confortabile situații. Să ai peste 2000 de militari și peste 50 de bombe nucleare tactice B61 sub asaltul unor contingente polițienești ale lui Erdogan care, dimpreună cu tăierea curentului electric și a apei, crează contextul unei adevărate blocade de război, nu poate fi deloc liniștitor.

Poate fi concepută a schimbare a taberei de către Erdogan? O părăsire a NATO și o pactizare cu blocul anti-NATO condus de Rusia?

Dacă analizăm mentalul acestui „sultan de secol XXI” și ultimele sale mișcări politico – militare, tentația ar fi să spunem că da! Un astfel de personaj este în stare de orice.

Pe de altă parte, acest „orice” poate include, la limită, și gândul folosirii armelor nucleare. Care există pe teritoriul Turciei, chiar dacă Turcia nu este putere nucleară. Poate garanta cineva că bombele termo „“ nucleare de la Incirlik sunt în deplină siguranță în noile condiții?

De aceea, de data asta, SUA și NATO nu mai pot aștepta pasive să vadă ce-I mai trece prin cap lui Erdogan.

În plus, aici vor trebui să se implice decisiv și marile puteri europene. Căci dacă se ridică bariera turcă (fie din calea milioanele de emigranți sirieni, fie din calea amenințărilor fundamentaliste), primele victime vor fi tocmai superputerile Euroipei. Până să se simtă efectele la Washington, Germania, Franța, Marea Britanie (chiar și România, de ce nu?) vor fi fost, deja, greu lovite.

Situația de tensiune extraordinară creată de Erdogan (și accentuată pe zi ce trece ba de decretarea stării de urgență, ba de suspendarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, ba de discutarea unor noi alianțe cu Rusia și Iran, ba de intenția reintroducerii pedepsei cu moarte în Turcia) cere o rezolvare rapidă. Și tranșantă.

Există însă o prioritate zero: securizarea arsenalului și personalului NATO de la Incirlik. De-asta asistăm la atâta prudență din partea marilor cancelarii. După ce această teribilă bombă cu ceas va fi dezamorsată, apreciez că sau președintele turc va accepta condițiile impuse de NATO și UE sau va fi debarcat fără milă.

O ieșire a Turciei din NATO și alierea ei cu dușmanii alianței nord „“ atlantice sunt mișcări geo-strategice ce nu vor putea fi acceptate cu nici un chip de SUA.

Cum, de asemenea, nici situația periculoasă și incertă din acest moment din Turcia nu poate fi tolerată la nesfârșit.

Prin tot ce face, Erdogan pierde încrederea partenerilor de până mai ieri și grăbește un deznodământ care, în urmă cu o săptămână, nu părea deloc plauzibil. Cu prețul distrugerii economice a țării sale admirabile, cu oameni extraordinari, țară care a  demonstrat, până la această nenorocire care  i se întâmplă împotriva voinței a jumătate din ea, că poate fi o punte perfectă între culturi, religii și civilizații diferite. Doar să fie lăsată!

Contele de Saint GermainEditorialeAmerica lui Obama,bombe termo-nucleare B61,iesirea Turciei din NATObaza NATO de la Incirlik,Recep Erdogan,Rusia lui Putin,sultan de secolul XXI  Turcia are o populație de 80 milioane de locuitori. Dintre aceștia, aproximativ 53 de milioane s-au aflat pe listele electorale la primele alegeri prezidențiale din istoria țării, desfășurate în august 2014. Participarea la scrutin a fost de 75% (aproximativ 40 milioane) iar Recep Erdogan a fost ales președinte cu...Blog politic si polemic