Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Mi se pare totuşi surprinzător cum unii comentatori ai articolelor mele au atât de multe aşteptări de la clasa politică. Au reflectat ei, oare, măcar preţ de o îndoială, asupra întrebării cine şi cum ajunge politician în România (şi nu numai)? Ştiu ei că, pentru a prinde prim-planul unor alegeri care să te propulseze cât de cât în lumea bună a subspeciei (parlamentar, consilier local etc.) trebuie să renunţi la o mulţime de lucruri preţioase pentru un om normal, care se respectă şi care ţine la o minimă higienă morală? Să renunţi la profesie (ca bază a unei cariere tradiţionale), să renunţi la libertatea de a spune şi face ce gândeşti, să renunţi la dreptul de a nu ţi se militariza iniţiativele, să renunţi la familie ca prioritate şi la hobiuri ca hrană pentru timpul liber? Să renunţi, practic, la natura ta de om creativ pentru a o înlocui cu frâiele rigidei şi corupătoarei discipline de partid?
Ce om normal, ce om educat în principiile adevărului şi valorilor umaniste, ce om care se respectă şi vrea să fie respectat îşi asumă riscurile incomensurabile ale aventuroasei meserii de politician?
Trebuie să acceptăm că  doar o fundamentală mediocritate, doar o chemare patologică spre parvenire cu orice preţ, doar un complex de inaccesibilitate a lucrului bine făcut, a temeiniciei, a victoriei în competiţii netrucate, dezvoltă într-un om fiziologic sănătos şi cu toate minţile la el puterea   automutilantă de a-şi juca viitorul pe cartea politicii.
@Johnson se dă de ceasul morţii că parlamentarii vor să se protejeze de DNA şi ANI, @d’Artagnan exultă că, iată, Parlamentul (şi nu doar Preşedintele) este corupt şi hoţ, @Crudul adevăr revine la teza mult îndrăgită de propagandiştii desfiinţării gradelor de comparaţie în materie de bine şi rău “USL şi PDL aceeaşi mizerie”. Dragii mei, vă irosiţi, vă surescitaţi în faţa unei axiome crezând că aţi descoperit un adevăr cardinal. Axioma este că în plămada motivaţională a oricărui om politic există morbul parvenirii facile. Fără acest morb aluatul nu s-ar lega, nu s-ar umfla grotesc, nu ar lua forma gogoşilor neruşinate pe care le oferă la tot pasul. N-aţi descoperit nimic, calmaţi-vă! Da, parlamentarii, consilierii locali, activiştii, trepăduşii cu vipuşcă de partid la rever, sunt mai toţi (cu extrem de rare excepţii) puşi pe furat, pe pricopsit prin procedură de urgenţă, pe târguit profiturile proprii şi nicidecum interesele celor pe care, chipurile, îi reprezintă. Dar această realitate nu este ca un puroi într-un furuncul izolat pe tenul neted al unei fetişcane. Să raclezi furunculul, dintr-o zvâcnire, cu briciul rece al principiilor şi bambina să-şi regăsească perfecţiunea, e doar o amăgire. Nu funcţionează, ar fi prea simplu, vă iluzionaţi din comoditate. Răul e în sânge, în limfă, în cromozomi. Trebuie îndepărtat metodic, cu tenacitate, cu perseverenţă, tăind întâi capetele balaurului, unul după altul, atacând centrele vitale,  nu trăgând cu artileria la grămadă, în spitale, în ospicii, în puşcării.
Da, parlamentarii sunt corupţi, egoişti, meschini. Dar ei urmează un model de putreziciune care vine din trecutul îndepărtat şi care, de vreo 10 ani încoace, şi-a perfecţionat cu diabolică măiestrie proliferarea de pecingine. Între acest model, adevărată matrice de scos păcătoşi pe bandă rulantă şi produsele lui, nişte jalnice rebuturi , eu aleg să încep a lupta cu modelul. Adică cu boala. Eu aleg, cu alte cuvinte, să exorcizez mai întâi. Arderea pe rug a păcătoşilor, atâta vreme cât diavolul le aşteaptă sufletele rânjind, pentru a le reînvia într-o formulă de rău perfecţionat, mi se pare  o irosire de timp şi energie.
Nu, @d’Artagnan, “lupul singuratic” nu trebuie scăpat din vizor întâi pentru că nu-i deloc singuratic şi apoi pentru că e turbat. Toate aceste forme condamnabile de blindaj cu care parlamentarii incearcă azi să se protejeze nu ar fi apărut dacă nu erau precedate de abuzurile odioase ale haitei ce-l însoţeşte pe lupul tău. Acuzarea aberantă a lui Vosganian, inventarea peste noapte a dosarului lui Silaghi sunt doar două exemple recente de reflexe securistoide ale lupului singuratic pe care tu îl căinezi. Hienelor le plac hoiturile dar majoritatea hoiturilor le sunt furnizate de lupul bălos, infestat cu rabie. Când lupul nu va mai produce victime, hienele vor dispărea şi ele, din lipsă de hrană. Deci hai cu lupul în cuşcă!
@Crudul adevăr mă îndeamnă să nu mă mai irosesc pe Băsescu pentru că, în valoare absolută, răul nu dispare ci se redistribuie. Bun. Şi atunci? Dacă, fatalmente, binele nu ar avea nicio şansă, atunci toţi tiranii ar trebui lăsaţi să se stingă, triumfători, pe tron. La ce bune democraţiile, la ce bune revoluţiile, la ce bune jertfele, la ce bune idealurile? Să-l lăsăm pe Băsescu, în imponderabilitatea lui istorică, să ne certe, să ne dezbine, să ne predice valorile insolitului său sistem moral iar în vremea asta noi, cei care mai putem încă gândi cu capetele noastre, să ne retragem în capitonate turnuri de fildeş şi să ne scriem opera – testament la adăpost de vaietele mulţimii neghioabe, blagoslovite de un bine neînţeles.
Am mai explicat şi nu pricep ce e atât de greu de înţeles: lupul singuratic, în povestea asta, sunt eu. Iar acest blog este urletul meu la lună. Nu am încheiat alianţe, nu am semnat contracte şi nici angajamente de conştiinţă. Încerc să fiu, în subiectivismul meu asumat, cât pot de obiectiv. Şi, mai ales, onest faţă de mine cel din clipa în care scriu.
Aşadar, dragă @Crudul adevăr, nu mă pot consola cu gândul că “momentan raul cel mai mare este Basescu”. Tot ce pot face este să constat şi să opun rezistenţă. Răului cel mai mare. Cât despre alte rele, mai mici (gen parlament, minştri, politicieni în general), îi las pe alţii să se ocupe de ele. Şi le urez, cu toată buna credinţă, succes. Eu nu am suficientă energie să mă lupt cu toate.
Un salut şi picantului @Emigrant. Nu pentru că mă critică nu-l public, nici pentru că mă jigneşte nemeritat ci pentru că foloseşte un vocabular inacceptabil pe acest blog. Îl asigur că îi citesc fiecare text cu interes şi că, măcar sub acest aspect, efortul său de a-mi dedica aproape zilnic câteva clipe nu este zadarnic.

Contele de Saint GermainEditorialeANI,DNA,lupul singuratic,politician,rabie,USL PDL aceeasi mizerieMi se pare totuşi surprinzător cum unii comentatori ai articolelor mele au atât de multe aşteptări de la clasa politică. Au reflectat ei, oare, măcar preţ de o îndoială, asupra întrebării cine şi cum ajunge politician în România (şi nu numai)? Ştiu ei că, pentru a prinde prim-planul unor...Blog politic si polemic