Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Mi se pare totuși surprinzător cum unii comentatori ai articolelor mele au atât de multe așteptări de la clasa politică. Au reflectat ei, oare, măcar preț de o îndoială, asupra întrebării cine și cum ajunge politician în România (și nu numai)? Știu ei că, pentru a prinde prim-planul unor alegeri care să te propulseze cât de cât în lumea bună a subspeciei (parlamentar, consilier local etc.) trebuie să renunți la o mulțime de lucruri prețioase pentru un om normal, care se respectă și care ține la o minimă higienă morală? Să renunți la profesie (ca bază a unei cariere tradiționale), să renunți la libertatea de a spune și face ce gândești, să renunți la dreptul de a nu ți se militariza inițiativele, să renunți la familie ca prioritate și la hobiuri ca hrană pentru timpul liber? Să renunți, practic, la natura ta de om creativ pentru a o înlocui cu frâiele rigidei și corupătoarei discipline de partid?
Ce om normal, ce om educat în principiile adevărului și valorilor umaniste, ce om care se respectă și vrea să fie respectat își asumă riscurile incomensurabile ale aventuroasei meserii de politician?
Trebuie să acceptăm că  doar o fundamentală mediocritate, doar o chemare patologică spre parvenire cu orice preț, doar un complex de inaccesibilitate a lucrului bine făcut, a temeiniciei, a victoriei în competiții netrucate, dezvoltă într-un om fiziologic sănătos și cu toate mințile la el puterea   automutilantă de a-și juca viitorul pe cartea politicii.
@Johnson se dă de ceasul morții că parlamentarii vor să se protejeze de DNA și ANI, @d”™Artagnan exultă că, iată, Parlamentul (și nu doar Președintele) este corupt și hoț, @Crudul adevăr revine la teza mult îndrăgită de propagandiștii desființării gradelor de comparație în materie de bine și rău “USL și PDL aceeași mizerie”. Dragii mei, vă irosiți, vă surescitați în fața unei axiome crezând că ați descoperit un adevăr cardinal. Axioma este că în plămada motivațională a oricărui om politic există morbul parvenirii facile. Fără acest morb aluatul nu s-ar lega, nu s-ar umfla grotesc, nu ar lua forma gogoșilor nerușinate pe care le oferă la tot pasul. N-ați descoperit nimic, calmați-vă! Da, parlamentarii, consilierii locali, activiștii, trepădușii cu vipușcă de partid la rever, sunt mai toți (cu extrem de rare excepții) puși pe furat, pe pricopsit prin procedură de urgență, pe târguit profiturile proprii și nicidecum interesele celor pe care, chipurile, îi reprezintă. Dar această realitate nu este ca un puroi într-un furuncul izolat pe tenul neted al unei fetișcane. Să raclezi furunculul, dintr-o zvâcnire, cu briciul rece al principiilor și bambina să-și regăsească perfecțiunea, e doar o amăgire. Nu funcționează, ar fi prea simplu, vă iluzionați din comoditate. Răul e în sânge, în limfă, în cromozomi. Trebuie îndepărtat metodic, cu tenacitate, cu perseverență, tăind întâi capetele balaurului, unul după altul, atacând centrele vitale,  nu trăgând cu artileria la grămadă, în spitale, în ospicii, în pușcării.
Da, parlamentarii sunt corupți, egoiști, meschini. Dar ei urmează un model de putreziciune care vine din trecutul îndepărtat și care, de vreo 10 ani încoace, și-a perfecționat cu diabolică măiestrie proliferarea de pecingine. Între acest model, adevărată matrice de scos păcătoși pe bandă rulantă și produsele lui, niște jalnice rebuturi , eu aleg să încep a lupta cu modelul. Adică cu boala. Eu aleg, cu alte cuvinte, să exorcizez mai întâi. Arderea pe rug a păcătoșilor, atâta vreme cât diavolul le așteaptă sufletele rânjind, pentru a le reînvia într-o formulă de rău perfecționat, mi se pare  o irosire de timp și energie.
Nu, @d”™Artagnan, “lupul singuratic” nu trebuie scăpat din vizor întâi pentru că nu-i deloc singuratic și apoi pentru că e turbat. Toate aceste forme condamnabile de blindaj cu care parlamentarii incearcă azi să se protejeze nu ar fi apărut dacă nu erau precedate de abuzurile odioase ale haitei ce-l însoțește pe lupul tău. Acuzarea aberantă a lui Vosganian, inventarea peste noapte a dosarului lui Silaghi sunt doar două exemple recente de reflexe securistoide ale lupului singuratic pe care tu îl căinezi. Hienelor le plac hoiturile dar majoritatea hoiturilor le sunt furnizate de lupul bălos, infestat cu rabie. Când lupul nu va mai produce victime, hienele vor dispărea și ele, din lipsă de hrană. Deci hai cu lupul în cușcă!
@Crudul adevăr mă îndeamnă să nu mă mai irosesc pe Băsescu pentru că, în valoare absolută, răul nu dispare ci se redistribuie. Bun. Și atunci? Dacă, fatalmente, binele nu ar avea nicio șansă, atunci toți tiranii ar trebui lăsați să se stingă, triumfători, pe tron. La ce bune democrațiile, la ce bune revoluțiile, la ce bune jertfele, la ce bune idealurile? Să-l lăsăm pe Băsescu, în imponderabilitatea lui istorică, să ne certe, să ne dezbine, să ne predice valorile insolitului său sistem moral iar în vremea asta noi, cei care mai putem încă gândi cu capetele noastre, să ne retragem în capitonate turnuri de fildeș și să ne scriem opera – testament la adăpost de vaietele mulțimii neghioabe, blagoslovite de un bine neînțeles.
Am mai explicat și nu pricep ce e atât de greu de înțeles: lupul singuratic, în povestea asta, sunt eu. Iar acest blog este urletul meu la lună. Nu am încheiat alianțe, nu am semnat contracte și nici angajamente de conștiință. Încerc să fiu, în subiectivismul meu asumat, cât pot de obiectiv. Și, mai ales, onest față de mine cel din clipa în care scriu.
Așadar, dragă @Crudul adevăr, nu mă pot consola cu gândul că “momentan raul cel mai mare este Basescu”. Tot ce pot face este să constat și să opun rezistență. Răului cel mai mare. Cât despre alte rele, mai mici (gen parlament, minștri, politicieni în general), îi las pe alții să se ocupe de ele. Și le urez, cu toată buna credință, succes. Eu nu am suficientă energie să mă lupt cu toate.
Un salut și picantului @Emigrant. Nu pentru că mă critică nu-l public, nici pentru că mă jignește nemeritat ci pentru că folosește un vocabular inacceptabil pe acest blog. Îl asigur că îi citesc fiecare text cu interes și că, măcar sub acest aspect, efortul său de a-mi dedica aproape zilnic câteva clipe nu este zadarnic.

Contele de Saint GermainEditorialeANI,DNA,lupul singuratic,politician,rabie,USL PDL aceeasi mizerieMi se pare totuși surprinzător cum unii comentatori ai articolelor mele au atât de multe așteptări de la clasa politică. Au reflectat ei, oare, măcar preț de o îndoială, asupra întrebării cine și cum ajunge politician în România (și nu numai)? Știu ei că, pentru a prinde prim-planul unor...Blog politic si polemic