Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Totul pleacă de la discurs.
Unii se crispează când trebuie să vorbească în public. Sunt podidiți de grimase, rictusuri, lapsusuri, poticneli, de parcă s-ar jupui pe dinăuntru să-și disloce de-acolo, spre oratorică expectorare, infinitivul „a fi” ori imperativul „trebuie”. A devenit corvoada vieții lor să încheie o frază și apoi să constate efectele asupra audienței: mutre apatice, fălci încleștate în blocarea vreunui căscat, echipa de zgomote agitându-se stângaci, prin mulțime, să simuleze oarece efervescență.
Avantajul este că, pe durata discursurilor lor, te poți gândi la ale tale. Timpul îți este pierdut numai pe jumătate. Iar la sfârșit nu riști să fi scăpat ceva esențial, pentru că acești politicieni sunt ca rumegătoarele: înghit și regurgitează, înghit și regurgitează. De-asta și lasă impresia de vomă iminentă de fiecare dată când deschid gura. Cred că i-ați recunoscut, după descrierea anterioară, pe reprezentanții lor emblematici: Vasile Blaga și Gabriel Oprea.
Alții vorbesc mulțimii cu dezinvoltură. Nu mai puțin plictisitor dar fără chinul punerii în frază. Cuvântul, pentru dânșii, nu are materialitate, nu se dorește o cărămidă de construit edificii durabile. Este doar o acuarelă virtuală, pentru umplerea contururile unei cărți de colorat. Altfel spus, o abureală.
Aceștia sunt gargaragiii de profesie, cel mai adesea avocați, cu știința promovării formei fără fond, cu îndemânarea ambalării vidului în cele mai neașteptate șopârle propagandistice. Orice temă le propui, declanșează la secundă șuvoaie retorice de deturnare a discuției spre ce le convine lor. Exponenți? Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu.
S-ar putea crede că cei din urmă au un auditoriu mai puțin predispus spre moțăială decât primii.
Total eronat! Pentru că, ceea ce-i face indigești și pe unii și pe alții la nivelul societății, este lipsa lor absolută de magnetism social, incapacitatea lor de a se conecta, pe bune, la sufletul oamenilor.
Sunt falși, sunt neconvingători, sunt dizgrațioși, sunt „moartea pasiunii”.
Și-așa, de-atâta stres și lipsuri, libidoul românilor abia mai pâlpâie. Să te prezinți în fața lor, pentru a-i resuscita, cu astfel de politicieni sălcii care te mint amatoristic, care nu sunt în stare să seducă electoral nici măcar muștele verzi, dependente în principiu de emanații ca ale lor, este pentru partidele din România o dovadă de alarmantă debilitate.
Nu avem politicieni de anvergură, nu avem lideri cu carismă, suntem o turmă de oi infiltrată cu lupi de carieră și nu există nimeni prin preajmă să dea alarma, să sune mobilizarea generală.
Iar ciobanul suprem, în loc să-și îmbrace bunda de luptă și să-și asmută armata de câini asupra lupilor din turmă, deghizați în bunicuțe, s-a retras în stâna lui de la Cotroceni și scoate capul printre creneluri doar atât cât să nu fie dat dispărut.
Cat despre discursul său, mai bine să nu insistăm. Moartea pasiunii la superlativ.
Paradoxul este că, deși avem politicieni atât de plicticoși, noi, poporul contemplativ, nu ne plictisim deloc. O ținem din spectacol în spectacol, într-un crescendo al dezvăluirilor care promite un climax de superproducție.
Să ne așezăm deci confortabil în fotoliu, cu berica și punga de floricele alături. Săptămâna viitoare, de întreținerea tensiunii telenovelistice pe ecranele primitoarelor noastre bârloguri, se va ocupa Elena Udrea.
La mai mare!

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Gorghiu,Catalin Predoiu,Elena Udrea,Gabriel Oprea,Klaus Iohannis,libido,moartea pasiunii,Vasile BlagaTotul pleacă de la discurs. Unii se crispează când trebuie să vorbească în public. Sunt podidiți de grimase, rictusuri, lapsusuri, poticneli, de parcă s-ar jupui pe dinăuntru să-și disloce de-acolo, spre oratorică expectorare, infinitivul 'a fi' ori imperativul 'trebuie'. A devenit corvoada vieții lor să încheie o frază și...Blog politic si polemic