Scorul acestui articol
[Total: 24 voturi. Media: 4.8]

Unii dintre ei, oameni inteligenți, de altfel. Insa cu o mare doză de colesterol în gândire. Care le obturează canalele logicii, îngreunând circulația ideilor spre soluții de succes, păstrându-i în zona așteptărilor fataliste și a fricii de inițiative.
Spre deosebire de alte scandaluri din ultimii ani, preponderent politice, de data asta la cazul Bodnariu au reacționat mai toate televiziunile de știri care contează. Prilej cu care am putut compara atitudini și descifra, acolo unde este cazul, politici sectare de post, superioare dorinței de a căuta ieșiri acceptabile pentru conaționalii noștri. Nu mă voi referi acum la acele posturi de televiziune recunoscute ca prelungiri ale unor instituții de forță. Ele nu au făcut altceva decât să se arate infinit de grijulii cu sensibilitățile Norvegiei, prezentând encomiastic cultura, civilizația și obiceiurile acestei țări. Mesajul final era că într-o comunitate cu un astfel de respect față de lege nu se pot face abuzuri ci, în cel mai nefericit caz, greșeli involuntare, pornite din bune intenții și îndreptate, până la urmă, de justiție. Așa încât îndemnul era să așteptăm cuminți verdictul autorităților de la Oslo și să nu mai facem atâtea valuri.
Am să mă opresc însă la câteva idei expuse în dezbaterile televizate de ieri care mi s-au părut ieșite parcă din acea mâzgă a istoriei noastre de popor vegetal, fără nerv unificator, fără mândria unei apartenențe onorabile, căreia chiar merită să i te dedici total.
Bogdan Chireac, al cărui umor blajin și ale cărui abordări rabinice le apreciez adeseori, s-a situat, în cazul Bodnariu, po o poziție total defetistă. Susține de zile bune că demersurile politice nu vor avea niciun efect iar invocarea tratatelor europene pe care și Norvegia le-a semnat reprezintă un vax; oamenii aceia sunt la ei în țară și nu vor permite nimănui să le sufle în suveranitate. Singurul lucru care i-ar putea sensibiliza este solidaritatea noastră din ce în ce mai puternică. Atât! Pe lângă aceste considerații bromuroase, domnul Chireac ne-a prezentat aseară și o mare armă pe care implacabilii protectori de copii din Norvegia ar putea-o folosi, distrugător, împotriva noastră, ca să ne închidă gura asta spurcată cu care îi criticăm atât de nedrept: sinuciderile repetate în rândul tinerilor români din orfelinate. Mie mi se pare că un astfel de argument nu va putea fi nicicând invocat de vreun norvegian în ajutorul politicilor Barnevernet deoarece ar însemna să vorbească de funie in casa spânzuratului. Tocmai ei, generatorii proeminenți de sinucideri ai Europei, să folosească acest exemplu ar fi prea de tot. Nu doar cinic dar și autoacuzator.
Moise Guran atacă pe alt aliniament efortul românilor de a-și recupera copiii răpiți în Norvegia. Observă, ceea ce am observat și eu cu vreo săptămână înaintea lui, că judecățile pe care societatea românească le face pe marginea cazului Bodnariu se bazează pe informații provenite dintr-o singură tabără: aceea a familiei Bodnariu. Prin urmare, concluzionează domnul Guran, până când nu vom afla și punctul de vedere al norvegienilor, suntem subiectivi și ar trebui să ne ținem gura. Aici raționamentul său se oprește și urmează sentința: e cazul să avem încredere în instituțiile unei țări superioară României pe toate planurile și, oricare va fi verdictul acestora, să-l acceptăm. Moise Guran nu observă nicio clipă anomalia faptului că opinia publică judecă și acționează doar pe baza punctului de vedere al unei părți deoarece cealaltă parte, într-un gest de maximă sfidare, refuză orice comunicare, cu oricine, despre acest subiect. Oare, dacă Barnevernet ar deține dovezi convingătoare în favoarea sa, nu ar fi fost normal și benefic să le prezinte, într-un scurt comunicat, și astfel să stingă orice suspiciuni, acuze, atacuri?
A fost invitat să-și spună opinia și Gyorgy Frunda. Mult prea preocupat să transmită telespectatorilor că nenorocirea prin care trece familia Bodnariu nu se încadrează în niciun fel în categoria discriminărilor etnice, ea fiind în principal o consecință a nerespectării de către această familie a legilor și tradițiilor din Norvegia, Gyorgy Frunda a încercat să fie cel mai demobilizator dintre cei evocați: toate aceste acțiuni sociale (petiția online, proteste de stradă, emisiuni de televiziune, articole în presă) precum și intervențiile politice (guvern, ambasadori, președinte, parlament european) sunt absolut inutile și nu vor avea niciun efect. Poate, cel mult, vor agrava situația. Singurul mod corect de acțiune și cu oarecari șanse de reușită, susține domnul Frunda, ar fi calea juridică. Proces și așteptarea unei sentințe judecătorești favorabile.
Ar mai fi și alte exemple de tândali ce ne îndeamnă la pasivitate. Unii din lașitate, alții din sleire, alții din prostie, alții din interes.
Eu sunt de altă părere. Eu pledez pentru luptă și nu pentru abdicare.
Mult invocata resemnare a acestui popor, în momente ale istoriei sale ce i-ar fi putut schimba soarta în bine și reda demnitatea națională, nu trebuie acceptată ca un dat de nerectificat, ca sinuozitățile munților patriei ori ca pigmentul pielii.
Cazul Bodnariu ne oferă nouă, românilor, un excepțional prilej de a exersa virtuți pentru care nu am dovedit, de-a lungul timpului, prea mari înclinații: solidaritate, spirit de luptă, sete de dreptate, perseverență. Nu ar fi onorant pentru noi, considerați azi, în Europa, un fel de popor de servitute, să devenim inițiatorii și combatanții din prima linie ai luptei victorioase împotriva unor abuzuri inacceptabile pentru cultura europeană a secolului XXI?
A accepta fără opoziție, în mijlocul celui mai emancipat continent al planetei, forma de barbarie practicată de Barnevernet, înseamnă tolerarea unui atentat la civilizație. Recursul la tradiție și interes național folosit de propovăduitorii acestor practici abominabile pentru a-și conserva imensul arsenal de teroare ce le servește îmbogățirea pe suferința semenilor nu ar trebui validat. Altfel riscăm să ne întoarcem în grote, la pedeapsa cu moartea și la canibalism.
Cazul Bodnariu ne-a relevat reapariția Sodomei chiar în vecinătatea noastră. Mulți ne îndeamnă să-i acordăm statutul de enclavă și să o lăsăm în plata hedonismului ei păgân. O fi corect așa?

Contele de Saint GermainEditorialeBarnevernet,Bogdan Chireac,cazul Bodnariu,colesterol,defetist,enclava,Gyorgy Frunda,hedonism,Moise Guran,Norvegia,Oslo,pagan,popor vegetal,SodomaUnii dintre ei, oameni inteligenți, de altfel. Insa cu o mare doză de colesterol în gândire. Care le obturează canalele logicii, îngreunând circulația ideilor spre soluții de succes, păstrându-i în zona așteptărilor fataliste și a fricii de inițiative. Spre deosebire de alte scandaluri din ultimii ani, preponderent politice, de data...Blog politic si polemic