Coldea, Kovesi, Stanciu ““ o tripletă mai tare ca turcii
Marii oameni politici îÈ™i câÈ™tigă renumele în războaie adevărate, nu în gâlcevi de operetă. Margaret Thatcher, ca să devină "ždoamna de fier", a trebuit să ordone declanÈ™area Războiului Malvinelor celui mai conservator parlament din lume. Și-a jucat cariera, pe această carte sângeroasă, cu o energie venită cu siguranță din istoria neamului ei. De la Regina Fecioară, de la amiralul Nelson, de la Winston Churchill. (mai mult…)
Diversiunea, È™antajul È™i atacul disproporționat, la intimidare
Ca să înțelegi, la adevărata sa cruzime, un mecanism de forță cum a fost Securitatea comunistă, ar trebui să fi trăit pe propria piele ororile la care ea a fost părtaÈ™ă. Eu le-am trăit. În decembrie 1989 aveam 40 de ani. (mai mult…)
Apel la bărbăție politică
PSD-ule, dar e atât de simplu! Ești handicapat? Scoate oamenii in stradă cu următoarele mesaje: Kovesi, demisia!. Stanciu, demisia! Coldea, demisia! (mai mult…)
Sarabanda coincidențelor sau ordin secret pe unitate?
Din păcate pentru el, dar mai ales pentru noi, Victor Ponta s-a dovedit un politician mediocru. I-am pus de-atâtea ori în mână cărțile câștigătoare împotriva lui Traian Băsescu și a regimului său și tot de-atâtea ori le-a jucat greșit și a ratat. (mai mult…)
O bizară pierdere de identitate
Cât a trăit USL, am fost un convins și energic susținător al său, de pe baricada PNL. PNL mi se părea, din oferta politică disponibilă, partidul mai spălățel, mai educat, mai emancipat. Se trăgea și dintr-o familie în care cuvinte precum principii, iluminism, patriotism, valori individuale, inițiativă personală nu sunau chiar ca niște neologisme, ceea ce îi dădea un plus de credibilitate și atractivitate. (mai mult…)
Pe cine exprimă ziariÈ™tii ventriloci?
Nu trebuie multă perspicacitate pentru a identifica, în fauna zglobie a presei româneÈ™ti, cozile de topor infiltrate aici de serviciile secrete. Eu unul, fără să am certitudini bazate pe documente, am bănuieli bazate pe comportamente. (mai mult…)
Ion Cristoiu, porcușorul de presă al regimurilor autoritare
Ion Cristoiu reprezintă porcușorul de presă pe care regimul Ceaușescu l-a luat de mic să-l crească, să-l îngrașe și apoi să-l folosească la festinuri propagandistice pe post de șleau al noii generații, de vărsător al acesteia în tiparul omului nou visat de cârmaci. (mai mult…)
Fie ca șantajul și răzbunarea să fi plecat definitiv de la Cotroceni
Asta e tot ce va rămâne din această stafie ce ne-a pângărit viața în ultimii 10 ani: santajul si razbunarea. Zgura șantajului dezumanizant, zestre de la zgripțuroaica securitate ce l-a hrănit la sânul ei delegându-l continuator sub acoperire în vremuri noi, de restriște pentru ea și animalica sete de răzbunare izvorâtă dintr-un primitivism lipsit de raționalitate. Câtor lași le-a călcat în picioare și fărâma de onoare și demnitate pe care o mai aveau umilindu-i, precum pe Aspazia Cojocaru, după metoda sclavagistă împinsă la extrem: cu trupul tău nu mai am ce face, babo, spiritul tău, cârpo, îl vreau să mă vidanjeze de flegma oprobriului popular. Se laudă că a reformat justiția. Ce brașoavă de prostit idioți. Cum să numești reformat un organism pe care l-ai transformat în arma ta de răzbunare, într-un instrument sinistru și docil de schingiuire a celor ce nu ți s-au supus. Nu zic, or fi arestat…
Nonconformistul Crin
Încă de la apariția sa in viața publică, Crin Antonescu dădea semne că parcă greșise ușa deschizând-o pe cea pe care scria "politică": pletos, slăbănog, multicolor vestimentar, cu mâinile ascunse derobator în buzunare și mereu pe fază cu replica. Degaja un soi de jemanfișism față de ceea ce, pentru tagmă, reprezenta marea aspirație profesională: îmbogățirea rapidă, cu orice preț. Așa se poate explica, în bună măsură, ascensiunea sa spectaculoasă: nu era perceput drept concurent, pericol, rival în cursa pentru parvenire. (mai mult…)
Un semn de normalizare: criză de subiecte editorialistice
Eu unul scriu reactiv. Nu sunt sub contract, nu am rație, nici termene. Și nici șefi care să mă împingă de la spate. Scriu când vreau, ce vreau și doar atunci când resimt scrisul ca pe o nevoie. În ultimii 4 ani am scris numai pe acest blog peste 800 de articole ceea ce revine, în medie, la un articol în mai puțin de două zile. Doamne, cât am putut fi de indignat! (mai mult…)