Misterul camerei galbene şi furtul de la vama Otopeni
Informaţia despre dispariţia fără urmă a 700 000 Eur din seiful vamei aeroportului Otopeni a părut la început o glumă, un simplu test de perspicacitate propus ameţitului popor telespectator ca să mai uite de necazuri.
Jefuirea unei instituţii grele – ditamai vama naţională – cu un sistem de securitate militarizat, împânzită de jandarmi, controale, scanere, camere de luat vederi, ar trebui să fie o misiune imposibilă pentru orice hoţ din viaţa reală şi nu din filmele cu gangsteri infailibili. Iar dacă, totuşi, ea se produce, descoperirea şi prinderea făptaşilor ar trebui să fie o simplă formalitate, un galop de sănătate pentru intelighenţia naţională în uniformă pusă să ne ferească de rele.
Aşadar… În ianuarie 2026 o româncă (asistentă medicală în Oradea) coboară însoţită de fiica ei pe aeroportul Otopeni, dintr-un avion privat venit din Dubai. Aducea în bagaje o comoară de câteva milioane de Euro formată din bijuterii şi bani cash. La controlul vamal bunurile i se reţin, nefiind declarate conform legii. 700 000 Eur sunt sigilaţi într-un sac de rafie şi transportaţi / depozitaţi spre / în seiful instituţiei de unde dispar fără urmă. Descoperirea e făcută abia în octombrie 2026. În locul sacului cu bani anchetatorii găsesc un sac umplut cu hârtii printre care fusese strecurată (ironie tipic interlopă, ca un fel de semnătură a autorului) o bancnotă de 100 euro.
Până acum, pe ipotezele de lucru prezentate în presă, nimeni nu a descoperit cum au putut fi subtilizaţi banii respectivi dintr-un seif metalic şi cu cifru, plasat într-o cameră închisă ermetic în care accesul era superlimitat şi verificat. Toţi constată imposibilul dar nimeni nu-şi explică. Suntem în plin mister de holloween, iar investigatorii se pare că sculptează dovlecei.
Toată această întâmplare mi-a adus aminte de un celebru roman poliţist, „Misterul Camerei Galbene” (Gaston Leroux – 1907), pe care l-am citit pe nerăsuflate în tinereţe şi care m-a fascinat la vremea respectivă prin imposibilitatea (ziceam eu) găsirii unei dezlegări raţionale a enigmei. Totul părea imposibil. O victimă este găsită într-o cameră a cărei unică uşă era încuiată pe dinăuntru şi care nu avea nicio comunicare cu exteriorul în afara uşii respective. Nici urmă de agresor. Unde şi cum s-a putut evapora acesta? Nicio explicaţie.
Eu nu cred că banii dispăruţi din vama Otopeni au fost furaţi din seiful aflat în camera securizată. Ce dacă această incăpere nu avea instalate in interior camere de luat vederi? Erau camere pe culoarul exterior iar accesul într-o astfel de încăpere este super monitorizat (ştiu asta din reportajele despre arhiva SIPA).
Eu nu cred că banii dispăruţi din vama Otopeni au ajuns vreun moment în acea cameră şi în acel seif. Eu cred că ei au fost subtilizaţi pe traseu, în urma unui plan bazat nu doar pe cunoaşterea traseelor şi procedurilor interne ale instituţiei ci şi pe complicităţi şi pe influenţa unui beneficiar al planului aflat deasupra executanţilor furtului propriu – zis.
Să nu uităm că:
- Asistenta medicală (cărăuşul banilor) a declarat că o persoană importantă din Oradea se afla în spatele acestui transport. Acea persoană sunt sigur că a fost deja identificată;
- Orădeanul în cauză a avut influenţa necesară pentru a trage sforile aşa încât doamna cărăuş să nu păţească nimic pentru fals în declaraţii, ba chiar să i se restituie grosul “comorii” – bijuteriile de peste 2 milioane de euro. Crede cineva că aceste bijuterii i-au rămas ei? La cine au ajuns acestea în final, pe bune? Iată una dintre întrebările cheie;
- Banii şi bijuteriile au fost introduse în ţară în ianuarie 2026 iar scandalul a explodat public abia în octombrie 2026. Şi, culmea coincidenţei, doar după scoaterea din joc a premierului demis Bolojan şi instaurarea guvernului Luca Niculescu. Câtă lentoare şi, apoi, câtă promptitudine. Iată o altă enigmă de elucidat: cine şi dece a ţinut în loc ancheta atâta timp?
- Vameşii spre care procurorii de caz ne îndreaptă privirile (cel cu datoria de 200 000 euro la cămătari şi cel care şi-ar fi cumpărat o maşină de lux de 100 000 euro) reprezintă doar o momeală, parte a planului iniţial al creierului acţiunii. Soluţia lui de back-up, în cazul în care manevra răsufla în spaţiul public. Ceea ce, până la urmă, s-a întâmplat. Poate aceşti vameşi vulnerabili or fi fost mâna de lucru, dar cineva i-a angajat! Ei să nu fi ştiut pe cine servesc?
Din toată povestea asta, partea cea mai dubioasă şi, totodată cea mai compromiţătoare pentru tătucul acţiunii este recuperarea / restituirea bijuteriilor. Nu doar că “transportatoarea” nu păţeşte nimic, dar adormita noastră justiţie dă o decizie în regim de urgenţă în favoarea ei, pentru aplicarea deîndată a acestei drepte restituiri.
În lăcomia lui, tătucul jafului nu s-a mulţumit că şi-a recuperat bijuteriile. A vrut mai mult: să pună mâna, la dublu, şi pe banii furaţi: odată de la oamenii cărora le-a vândut pontul şi pe care i-a sprijinit, prin interpuşi, să-şi ducă acţiunea la bun sfârşit şi apoi de la instituţia vamală, sub formă de despăgubiri pentru paguba produsă.
În toată tărăşenia asta nu doar sacul burduşit cu hârtii se dovedeşte a fi fost cusut cu aţă albă ci şi explicaţiile care ni se servesc acum, tocmai bune de ameţit naivi.
Asistăm la încercarea de muşamalizare a unei mangleli coordonate de la nivel înalt, în care hoţul strigă hoţii iar investigatorii nu ştiu cum să se ascundă sub masă şi să blocheze pistele care duc, cu încăpăţânare şi fără scăpare, spre cine nu trebuie.
După părerea mea cazul este extrem de simplu, doar că trebuie încredinţat unor anchetatori curajoşi, aduşi complet din afara cercului de relaţii şi influenţă care a circumscris “locul crimei”.
Vom vedea repede cât de sus duc iţele după stratul de praf care va fi aşternut sau nu peste dosar.
https://www.conteledesaintgermain.ro/misterul-camerei-galbene-si-furtul-de-la-vama-otopeni/01-11-2026https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/11/jaf-Otopeni-500x376.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/11/jaf-Otopeni-150x150.pngEditoriale700 000 euro furati,afacerist Oradea,avion privat,Misterul camerei galbene,vama OtopeniInformaţia despre dispariţia fără urmă a 700 000 Eur din seiful vamei aeroportului Otopeni a părut la început o glumă, un simplu test de perspicacitate propus ameţitului popor telespectator ca să mai uite de necazuri. Jefuirea unei instituţii grele – ditamai vama naţională - cu un sistem de securitate...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:

Toată lumea știe ca adusul agoniselilor din munca cinstita ca badanta, zidar, sofer, chelner si alte chestii se face prin intermediul atasatilor diplomatici! Cei care trec cu gentile( toate sunt la fel, daca nu ma credeti urmariti martea cei care trec pe la controlul diplomatic cum cara ei uniforma, pardon geanta neagra troler dupa ei) sunt un fel de moneygrameri sau westernaci care presteaza contra comision!
Uneori clienti cred ca pot sa sara din schema curierii( si nu e vb despre Statham) si sa tina comisionul!
Dar uita ca exista unii care ii controlează pe curieri si care au acces la diferite organe ( ca sunt niste organe) care pot sa iti dea perversa!
Deci concluzia?
Nu musca mana care te ajuta sa scapi de Anaf! Taxa este mai mare decat impozitul pe venit!
P.s nu înțelegeam de ce cineva ar sta pe 1900 de euro in mana departe de familie și copii! Adică pe lângă ambasade!
Ce dracu s-o mai dăm după vișin? E clar ca beneficiarul e Bolojan. Nu asta e problema. Problema e că noi toți, suntem luați de proști. Nu că nu am fi. Ni se servesc explicații cretine, pe care le înghițim ca focile. Oamenii în general, dar acest popor în special, preferă o minciună frumoasă în locul unui adevăr crunt. Refuzăm să recunoaștem că am greșit, făcând o alegere și, din acest motiv, vom greși și data viitoare.
Genial spunea cineva : începem să le căutăm scuze, în loc să le cerem explicații.
“Eu nu cred că banii dispăruţi din vama Otopeni au ajuns vreun moment în acea cameră şi în acel seif. Eu cred că ei au fost subtilizaţi pe traseu, în urma unui plan bazat nu doar pe cunoaşterea traseelor şi procedurilor interne ale instituţiei ci şi pe complicităţi şi pe influenţa unui beneficiar al planului aflat deasupra executanţilor furtului propriu – zis.”
– si, pentru ca “les grands esprits se rencontrent”, la fel si io. Fara , insa, sa adancesc analiza posibilului planu si oprindu-ma la niste vamesi de-ai nostri; comme les connifers.
P.S. “…a părut la început o glumă, un simplu test de perspicacitate propus ameţitului popor telespectator ca să mai uite de necazuri.”
Abia asta-i o gluma, si dintre cele mai bune; si anume asocierea “testului de perspicacitate” cu “popo’u ( vorba tov.N.C.) telespectator.”