Alina Mungiu „“ o lucidă nehotărâtă
 (Comentariu postat la articolul publicat de Alina Mungiu Pippidi în RL din 28 oct. 2010 sub titlul "Sexul stenogramelor și sensul moțiunii", ce poate fi citit accesând linkul ) În situația deplorabilă și exponențial degradabilă în care a fost adusă România în ultimii ani, comparabilă cu o stare de război, ce se așteaptă de la elite este ieșirea din ambiguitatea analizelor prolixe, călduțe, confortabile și asumarea riscului de a alege una din tabere. Ne-am săturat de evaluările calitative care semnalează existența binelui și răului de ambele părți ale baricadei, cu un efect toxic împăciuitorist, de aneantizare. Vrem evaluări cantitative: dacă nu unde e mai mult bine, măcar unde e mai puțin rău. Pentru că binele și răul suportă grade de comparație, au intensități măsurabile, pot fi puse în balanță. Formulați undeva, încurajator ca diagnostic deci ca șanse de găsire a unui tratament corect, o observație remarcabilă în sensul așteptărilor…
Cotidianul ca muza
 (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Național, , sub titlul " Scrisoare către urmașii mei", ce poate fi citit accesând linkul ) AP a folosit, toată viața sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, țară, viață, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanșat în el arce electrice capabile a electrocuta emoțional întregi categorii sociale. Procesul său de creație începea prin căutarea unui stimul care să-i declanșeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând și părți de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul…
Un articol ca o autoaccidentare
 (Comentariu postat la un articol publicat de Sorin Ioniță în EVZ din 22 mai 20100 Un articol ca o autoaccidentare: gândit penibil, scris jalnic. Domnul Ioniță, altfel o prezență PDL-istă atipică prin faptul că reușește să mai fie și el însuși uneori, simte nevoia sa ne anunte în stilul său nazal - academic ca a venit vacanta. Adică pauză la gândire, pauză la logică. Nu voi comenta scriitura mai mult decât spunând că este o însăilare plină de locuri comune, cu metaforițe de alfabetizare ilustrată (sfintele moaște, fata morgana, cal de bătaie) lipsite, în context, de orice supliment ideatic. Adevărata nonvaloare a textului o dă conținutul. Să începem cu chiar subtitlul bolduit: "De vreo lună încoace, tot felul de comentatori, politicieni lipsiți de ocupație și alți oameni de bine strigă că tăierile de cheltuieli nu-s de ajuns pentru a echilibra bugetul pe termen lung; se cere urgent alături de…
Trăgătoarea, girofarul și ambasadorii
 (Postare la articolul publicat în EVZ din 24 sep. 2010 de M. Cărtărescu, intitulat "Ce nu merge?". Articolul a fost scos din arhiva EVZ, singurul link găsit cu referire la el fiind ) (În limbajul șutilor, "trăgătorul" este cel care fură efectiv, "girofarul" cel care ține de șase iar "ambasadorul" complicele) Așa cum nemții sunt visceral disciplinați iar britanicii spiritual conservatori, românii par a fi cromozomial hoți. Adică prin genă. Ceea ce a făcut "trăgătoarea" Roberta Anastase și "girofarul" Sever Voinescu reprezintă o tentativă de validarea implacabilă, de sub togile celei mai galonate instanțe, a acestui presupus adevăr infamator. Trăgătoarea și girofarul nu sunt nici pe departe țigani scoși la ciordeală de seceta din beregăți, nici eșuați decompensați ai epocii de tristă amintire; ei reprezintă rezultatul reformei Băsescu la nivel de cadre, noul val, speranța României de regenerare după mortificarea comunistă. Tineri, frumoși, școliți, modelați în orfismul nobilelor elanuri…
Incomensurabilul tupeu al dlui. Tismăneanu
 (Comentariu postat la articolul lui V. Tismăneanu din EVZ, 14 iulie 2010, intitulat "Intelectualii publici și puterea", ce poate fi citit accesând linkul ) Când evadează din "patria mică"  incognito și cu batista la nas, pentru a prospecta, în patria mare, forumurile generate de ideile lor, "Ãntelectualii publici" de la Ev. Zilei sunt, în ultima vreme, tot mai des invitați în plin rafting metafizic,  de un popor cititor care nu-i merită. Dacă și pe teren propriu fanii îi fluieră, în condițiile în care și-au pus ghetele cu crampoane anticomuniste și tricourile portocalii cu chipul sponsorului ambutisat,  înseamnă că "exponenții extremelor (aliați, iată, într-un baroc nociv, agresiv și ignobil)" și-au atins scopul. Iar lor, intelectualilor publici care "prețuiesc contactul cu puterea" , nu le mai rămâne decât să-și accepte în continuare martiriul de "a rezista valurilor de calomnii, insinuări și invective", asediați în citadelele lor antifonate cu o elitistă nesimțire…
Apartenență și discernământ
 (Comentariu postat la articolul din EVZ, 22 oct. 2010, de M Cărtărescu, intitulat "Păianjenul", ce poate fi citit accesând linkul ) Stenogramele lui Vantu reprezintă un excelent test de apartenență dar și de discernământ pentru vocile publice ale momentului. La personaje precum Mircea Marian, Mircea Mihăieș, Andreea Pora, care au demonstrat constant, extrem și adesea grotesc că au discernământul complet obnubilat de apartenență, jubilația declanșată de stenograme a luat forma unei frenezii de junglă de tipul celei din peluza ultrașilor, « pe ei, pe mama lor », când Steaua a înscris golul de onoare lui Liverpool. Chiar eram curios să văd cum va reacționa cel de-al treilea Mircea, portdrapelul lor, cel de la sfârșitul săptămânii, care dăduse în ultima vreme vagi semne de « rezistență prin cultură ». Acum m-am lămurit : domnul Președinte poate fi mândru de el. CărtărÇscu a înghițit momeala cu tot cu plută, imprudență cu efecte ascensionale,  ce i-a împins…
Mircea Marian „“ un mimetic pavlovian sau un prestator de servicii?
 Scris pe 15 oct. 2010 Multă vreme l-am încadrat pe MM la mimetici pavlovieni. Când dresorul șef al circului național îi arată o balegă prezentându-i-o drept cotlet de vițel, el sare, o înfulecă, se linge pe bot și apoi trântește un editorial despre efectele sociale ale cotletului în sânge. Cum face ciclic Mircea Marian, reluând tema mogulilor răi versus puterea bună ori a politicienilor toxici (cei din opoziție) versus cei providențiali (Băsescu și ai lui) Dacă Traian Băsescu ar fi ținut cătarea pe șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase sau pe primul terorist al țării pe care acum nu știe cum să-l mai facă pierdut prin nisipurile orientului, MM ar fi vituperat și el, cu barbișonul zburlit de indignare, la aceștia din urmă și nicidecum la mogulii căzuți mesa. Articolul de azi conține însă ceva care mă face să-i schimb lui MM încadrarea inițială. Priviți vă rog înșiruirea…
Atenție, vidanjor!
 (Comentariu postat la articolul lui M. Mihăieș din EVZ 18 oct. 2010 intitulat " Cât costă un prânz gratuit?), ce poate fi citit accesând linkul #comentarii ) Dacă n-aș ști cât de cronică este pauperitatea gândirii jurnalistice a dlui. Mihăieș, l-aș suspecta, după articolul de azi, că a început să scrie în chei. Scoateți, stimați cititori, din primul paragraf numele proprii și păstrați caracterizarea: "A fost suficient ... să simtă  ... clocotul mulțimii întărâtate pentru ca derbedeul politic din el să revină la limbajul de mardeiaș și la obrăznicia de mahala. ... a preluat de la Vadim grosolănia fără perdea și plăcerea cuvântului deșucheat. ... el nu poate gândi politicul decât în termenii confruntării primitive și ai violenței maladive. El nu are adversari de idei. El are dușmani ce trebuie zdrobiți cu talpa de fier a cizmei." Nu vi se pare că este o descriere aproape fotografică a lui…
Puțin respect, domnul Mihăieș se tratează
 (Comentariu postat la articolul lui M. Mihăieș din EVZ, 11 oct. 2010, intitulat "Învățați să spuneți mulțumesc", ce poate fi citit accesând linkul . Acest articol nu mai poate fi accesat direct din arhiva EVZ> De ce oare ?) Pentru mine, faptul că domnul Mihăieș scrie de parcă ar fi intrat în sevraj, e un semn bun. Dacă are voință se poate recupera. Conștient că dependența irațională de  euforizantul drog BUBA conduce, pe termen scurt, la depresie galopantă, a adoptat terapia prin autosugestie, rostind mantre de exorcizare: "Nu sunt - am spus-o de zeci de ori - un fan pedelist, n-am relații și nu frecventez cercuri ale puterii." Ii rog pe forumiștii mai impulsivi să nu se pripească în a-l acuza pe autor de minciună gogonată, pornind de la această afirmație, evident suprarealistă pentru profilul domniei sale. Forumiștii trebuie să înțeleagă că mantrele nu sunt exprimări ale unor adevăruri ci…
Cu domnul Mihăieș la psihiatru
 (Comentariu scris la articolul lui M. Mihăieș din EVZ, 25 oct. 2010, intitulat " Jurnalism, numele tău e nemernicie", ce poate fi citit accesând linkul ) (Freud: "tendințele sau dorințele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale și sunt alungate în subconștient, de unde tind să reapară sub o formă travestită".) Dl. Mihăieș, prin ce și cum scrie în așa zisele sale editoriale, ne transmite tot mai des simptome in loc de idei. De aceea voi apela și la puțină psihanaliză în completarea analizei pe text. Temele alese de MM par a avea, în ultima vreme, profunde explicații freudiene. Dotat de la natură cu un viguros caracter cameleonic, a încercat cu obstinație, mai ales de când unii interesați i-au dat iluzia că ar putea fi confundat cu un intelectual subțire, să-și alunge în subconștient toate atributele rele venite la pachet cu caracterul: superficialitatea, oportunismul, geometria variabilă…