Cruciatul Pleșu atacat cu praștia de eretici

  (postat în Adevărul din data de , la articolul lui Andrei Pleșu "Despre curaj",                      cu referire și la articolul lui Andrei Pleșu din Dilema Veche "Cine pe cine beștelește", ) Este limpede că pe Andrei Pleșu l-au lăsat nervii. Nu la modul trivial al forumiștilor, al nubilei țanțoșe fără statut, ci la modul elevat al plinului care vrea să dezintegreze din vorbe golul. Al plinului de sine sufocat de indignarea descoperirii că uneori, adesea, golul de îndreptățire îl ridiculizează prin substanțialitate. Inițial am crezut că răbufnirea sa, urât mirositoare, de infatuare corcită pe ciocoism, publicată în Dilema Veche sub titlul "Cine pe cine beștelește?" este efectul secundar al vreunei indigestii balonante. Nu eram obișnuit să întâlnesc la AP atâta prostituare stilistică prin adjectivită sudalmică la adresa unor voci incomode: "fierea meschină, previzibilă a unor idiosincrasii mlăștinoase", "žcohortă de lătrători isterici", "žumorile sumbre", "žAutorul, mai curînd placid și ,…
continuare...

Andrei Pleșu și umbrele sale

  (Postat pe in Dilema Veche la editorialul lui Andrei Pleșu "Ce nu trebuie să spună un președinte", ce poate fi citit accesând linkul: )   Textele lui Andrei Pleșu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozității lor. Dar în același timp și incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă. Articolul de față dezvoltă curiozități din acest registru. Aplică tușe gri pe portretul până acum solar al președintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar niște cearcăne afectuos plasate sub doi ochi triști propuși compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleșu îl completează periodic prin editorialele sale. De aceea nu mă entuziasmez. Deși tentația există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse de nespus de către…
continuare...

Atenție, Mihăieș! Batista la nas!

Comentariu la articolul lui M. Mihaies, intitulat "Ponta = Ilici + Chucky" si publicat in EVZ din ce poate fi vizualizat la adresa: Nu prea am timp azi să mă ocup de poluțiile lui Mihăieș. Totuși, câteva idei, scrise cu batista la nas, nu s-au lăsat reprimate. Trăind foarte mult virtual, în pseudorealitatea fantasmelor sale de Cațavencu la curtea jupânului cu damă bună și blondă (ce dacă artificială), individului i se întâmplă compensatoriu, mai ales după weekenduri exagerat proteice, ca așternutul cocoloșit sub el să-i transmită fierbințeală de crupă nădușită de adversar politic. Se simte atunci viril, stăpân, sfichiuind cu pintenii, iscând nechezături de îndârjită supunere. Astfel climaxul e gata și, de aici, poluția. Cineva cu respect pentru higienă dar și cu simț al umorului, voaieristul șef de la ICR, a avut ideea de a-i plasa sub fund, înainte de culcare, în loc de mușama, un exemplar din Ev. Z.…
continuare...