Scorul acestui articol
[Total: 660 voturi. Media: 5]

 

Nu ne-am calificat la mondialele de fotbal dar avem și noi meciul nostru de totul sau nimic: procesul lui Liviu Dragnea.

S-a creat în jurul acestui caz, altfel minor într-o lume cât de cât aÈ™ezată, o tensiune de cap de țară.

De doi ani Liviu Dragnea a fost indicat de către duÈ™manii neîmpăcați ai PSD drept răul absolut, ținta zero  pe care trebuie focalizate toate tirurile cu muniție de război ale opoziției.

De doi ani, datorită acestui asalt permanent  È™i de multe ori purtat cu mijloace murdare, Liviu Dragnea creÈ™te în influență È™i notorietate. AÈ™a încât nu puțini au ajuns astăzi să îl considere cel mai puternic politician din România.

A fost o vreme, imediat după abdicarea lui Victor Ponta, când puterea lui Liviu Dragnea în PSD nu era consolidată. Toți îl considerau o improvizație, o soluție de avarie, un timp necesar câÈ™tigat pentru găsirea adevăratului conducător. DuÈ™manii nu-l luau în serios ca să se obosească cu un atac decisiv asupra lui, colegii – baroni îl priveau cu o indulgență superioară: să-È™i rupă el gâtul dacă-i place atât de mult puterea la vedere.

Ce descoperim însă acum, doi ani mai târziu, este un Liviu Dragnea autoritar, ascultat È™i imposibil de dat jos de adversarii săi de toate culorile È™i naționalitățile.

Imediat după victoria lui Donald Trump în SUA, Liviu Dragnea a căpătat un nou statut la BucureÈ™ti. După participarea sa  la instalarea noului preÈ™edinte de la Casa Albă, s-a trezit, în România, în centrul unei adevărate isterii demolatoare la adresa lui. De la miÈ™touri ieftine, pe gustul nucleului dur anti – PSD, până la atacuri elaborate în subteranele statului paralel, cu o armată de procurori È™i trepăduÈ™i mobilizată din Teleorman până în America de Sud să-i descopere averile ilicite, Liviu Dragnea nu doar că a rezistat asalturilor care pe alții i-ar fi doborât din prima clipă dar a È™i contraatacat veninos, cu miÈ™cări de politician care-È™i simte spatele tare.

Schimbarea a doi prim – miniÈ™tri din propriul partid a fost, oricât ar vitupera unii de pe baricada adversă, un semn de forță, curaj, determinare È™i susținere internă.

Poziționarea alături de SUA È™i Israel în demersul controversat al mutării ambasadei la Ierusalim a fost o mutare genială a lui Liviu Dragnea din perspectiva luptei sale surde cu preÈ™edintele Iohannis È™i cu falanga kovesistă a statului paralel. I-a obligat, practic, pe aceÈ™tia, să se poziționeze tranÈ™ant, să nu mai joace la două capete, cu complexe de națiune mică interesată doar să ciugulească firimituri È™i din stânga si din dreapta, fără a-È™i revendica rolul de actor principal pe care îl merită.

Din aceste motive, dar È™i din altele pe care cei informații le cunosc, Liviu Dragnea este, în momentul de față, the „žmost wanted” dintre românii vânați de statul paralel.

Întrebarea esențială din acest punct de vedere este: care va fi verdictul instanței de peste trei zile?

Statul paralel se află de multă vreme în corzi. Ne aflăm, cumva, în ultima repriză a unui meci de box care, la puncte, nu mai poate fi întors. Singura È™ansă a celui aproape învins este lovitura decisivă. Să-i reuÈ™ească o contră devastatoare, care să-l facă KO pe adversar.

Toate speranțele de salvare ale grupării Iohannis – Kovesi sunt concentrate în acest moment  în È™ocul unei posibile condamnări a lui Liviu Dragnea. Chiar dacă nu e vorba de o sentință definitivă.

Le-ar da un răgaz, o gură de aer, un pai de care să se agațe în zbaterea lor tot mai dezarticulată.

Oricare ar fi verdictul judecătorilor, vom avea de-a face cu un verdict puternic influențat politic.

A-l achita pe Liviu Dragnea ar fi echivalent cu o înfrângere devastatoare pentru binom È™i statul paralel. Adică pentru niÈ™te oculți care au dovedit, deja, că puterea îi face capabili de orice.

A-l condamna pe Liviu Dragnea ar însemna, în bună măsură, relansarea jocului politic intern. Forțele centrifuge din PSD ar lua avânt, oculții, cu propaganda lor antrenată în diversiuni, ar schimba agenda politică insistând pe teme convenabile lor, corul nervoÈ™ilor care scandează, orice le-ai fâlfâi, „žPSD – ciuma roÈ™ie” ar deveni È™i mai vehement.

Cred că presiunile, din ambele părți, pe cei trei judecători din completul de la ICCJ, sunt uriaÈ™e.  Vinovăția È™i nevinovăția, probele de la dosar È™i declarațiile contradictorii ale martorilor nici nu mai contează. Acuzația, prin derizoriul ei (trafic de influență pentru angajarea È™i plata abuzivă a două banale funcționare), aproape că interzice o tratare serioasă a problemei. Cum să te poți concentra pe o astfel de găinărie când în joc este soarta pe termen mediu a partidului de guvernământ, lupta dintre statul legitim È™i statul paralel.

Verdictul care se va da va mai lămuri un aspect extrem de controversat al momentului: este sau nu Liviu Dragnea noul ales al axei Washington – Tel Aviv – BucureÈ™ti?

Eu înclin să cred că da. Iar dacă am dreptate, atunci Liviu Dragnea ar trebui să fie achitat.

După cum vedeți, nu-mi fac nicio iluzie că în acest proces justiția se va dovedi oarbă È™i dreaptă.

Oricare va fi verdictul instanței, el va reflecta raportul de forțe politice între cele două blocuri mari care se confruntă în acest moment  pe scena politică a României: SUA – Israel – PSD versus UE (Germania + Franța) – Klaus Iohannis – DNA.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/06/Dragnea-2.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/06/Dragnea-2-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeambasada la Ierusalim,binomul SRI-DNA,most wanted,proces Liviu Dragnea,PSD ciuma rosie,sentinta ICCJ,statul ocult,statul paralel,Sua si Israel  Nu ne-am calificat la mondialele de fotbal dar avem È™i noi meciul nostru de totul sau nimic: procesul lui Liviu Dragnea. S-a creat în jurul acestui caz, altfel minor într-o lume cât de cât aÈ™ezată, o tensiune de cap de țară. De doi ani Liviu Dragnea a fost indicat de către...Blog politic si polemic