Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]


(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Sergiu Silviu intitulat „PDL un partid greu de ucis”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-pdl-un-partid-greu-de-ucis-918550.html)

Silviu Sergiu (SS) s-a transformat, pentru un articol, în psihologul de serviciu al pedeliștilor. Vrea, adică, să le ridice moralul. Se vede însă că nu e de specialitate. Argumentele sale, scoase din butoiul cu borhot, nu pot ține loc de palincă dublu „“ distilată.

E ca și cum ar juca CFR Cluj cu Barcelona și vine Cârțu, după ce-a spart ușa vestiarului cu capul, să-și îmbărbăteze jucătorii spunându-le „Putem să-i batem. Și ei au tot două picioare, ca și voi”.

Fraze de genul:

1. „Este tot mai evident că marea alianță a opoziției nu va reuși să demită guvernul Emil Boc prin moțiune de cenzură, la începutul lunii martie. Din poziționările publice ale liderilor UDMR reiese destul de clar că maghiarii nu se vor ralia acestui demers, plin de incertitudini” sau

2. „Astăzi implicarea instituțiilor statului în lupta politică se face cu perdea, nu în văzul lumii ca pe vremea PSD” sau

3. „Am citit recent un sondaj din care reieșea că gradul de insatisfacție al oamenilor față de siguranța locului de muncă sau nivelul de salarizare nu este foarte mare” sau

4. „Speranța electoratului, în genere tânăr și activ, că anii de prosperitate 2007 și 2008 se vor întoarce va crește încrederea în democrat – liberali”.

nu vor avea niciodată darul să convingă nehotărâți sau să întoarcă spre PDL adversari ai acestui partid. De ce? Pentru că nu folosesc adevăruri sau măcar  minciuni subtile, insidioase, construite cu o mare doză de adevăr (care să le dea și o mare doză de credibilitate) ci minciuni grosiere, decupate cu satârul, pe care nici cei mai simpli receptori de realitate, cei care, de obicei, înghit multe pe nemestecate, nu le vor putea ingurgita.

Fraza 1  este anulată de rolul iminentelor alegeri din UDMR. Oricine știe că „poziționările publice ale liderilor UDMR” de acum sunt poziționări de campanie. În plus, acestea sunt mai degrabă rezervate decât favorabile față de o eventuală continuare alături de PDL. Modul în care, în toate forumurile maghiare, candidatul Peter Ekstein este apelat persiflant „Domnul Consilier” spune multe. Pentru că, al cui consilier a fost el?

Fraza 2 este din categoria „hoțul strigă hoții”. Nu cred că pe vremea lui Năstase se furau voturi la prezidențiale cu ambasadele (vezi votul de la Paris) și nici că se furau voturi pentru legi antisociale cu parlamentul, la maniera și intensitatea cu care au făcut-o Anastase și Voinescu.

Fraza 3 e prea gogonată ca să mai merite vreun comentariu.

Fraza 4 pare a ne implora să uităm un mic amănunt: prosperitatea din 2007 „“ 2008 a fost adusă de liberalii lui Tăriceanu, nu de PDL.

În rest, Domnul SS este la fel de blajin și soporific ca și la televizor.

Contele de Saint GermainPolemicealianta,EVZ Silviu Sergiu,PDL,ucis,UDMR(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Sergiu Silviu intitulat 'PDL un partid greu de ucis', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-pdl-un-partid-greu-de-ucis-918550.html) Silviu Sergiu (SS) s-a transformat, pentru un articol, în psihologul de serviciu al pedeliștilor. Vrea, adică, să le ridice moralul. Se vede însă că nu...Blog politic si polemic