Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Ca observator al gangsterismului politic din România şi ca “beneficiar” direct al măiestriei guvernanţilor noştri de a ne face viaţa un perpetuu coşmar, mi-e imposibil să evit momentele de naivă nedumerire şi să nu mă întreb, din când în când, DE CE?

DE CE să fim blagosloviţi cu un prim ministru ca Emil Boc, când declarăm idealuri de progres şi bunăstare?

DE CE să ni se ofere, în loc de investiţii imperioase,  spectacole de tabloid având-o protagonistă pe Elena Udrea deşelând armăsari sedaţi, când avem atâtea priorităţi zero şi atât de puţine resurse?

DE CE să asistăm la propuneri deşucheate pentru conducerea Ministerului Învăţământului (Dumitrescu, Mang), când la mijloc nu sunt doar copiii noştri ci mult mai mult,  pregătirea României pentru dura competiţie de valori pe care o presupun integrarea europeană şi convieţuirea cu alte culturi, mai avansate, de pe continent?

Cum se poate observa cu uşurinţă, toate DE CE -urile mele reprobatoare se invârt în jurul unor  persoane numite, nu alese. Pe aleşi îi iau ca pe o fatalitate, efecte de ereditate nationala, cel mai adesea nefericite.  Numiţii, însă, reflectă într-un fel cât se poate de clar inteligenţa şi, mai ales, bunele intenţii pentru ţară ale celor care-i desemnează.

Să fi uitat guvernanţii noştri dictonul “omul potrivit la locul potrivit”? Aşa se pare, privind către exemplele amintite şi către multe, multe altele ce nu incap aici.

Vă furnizez pe loc două dovezi de excelenţă la locul potrivit: Raed Arafat cu SMURD-ul său coborât parcă din civilizatiile de varf şi cuplul Belu – Bitang cu miracolul reinventării unei echipe de gimnastică ce părea expirată. De ce nu am perpetua astfel de cazuri? Cine ne împiedică şi cu ce preţ?

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă un prim ministru rezultat politic (asta e, preţul  democraţiei în acest caz) şi-ar face guvernul doar cu miniştri ultraprofesionişti, fiecare în parte recomandat de excepţionale (şi, evident, recunoscute) performanţe în domeniul ce urmează a-i fi încredinţat, spre binele ţării?

Oare să nu existe astfel de români? Vă garantez că există! Poate nu înrolaţi în vreun partid, poate nu profesând în ţară, dar ei există. Şi, mobilizaţi de idealuri în care să creadă, cum ar fi restaurarea demnităţii naţionale ori construirea unei bunăstări care să ne vindece de complexe, ar putea chiar accepta să-şi sacrifice 4 ani de viaţă pentru a lăsa o amprentă ce va fi evocată pozitiv în istoria ţării lor.

Ce-aţi zice să deschidem chiar acum o listă de propuneri cu nume de astfel de persoane, lăsându-ne pentru o clipă pradă iluziei că noi, aici, împreună, am putea găsi soluţia salvatoare pentru România?

Ca să nu credeţi că vă dau teme fără a mă implica, fac chiar eu prima propunere:

George Iacobescu (n. 1945, Bucureşti) – Ministru al Dezvoltării.  Este primul român decorat de Regina Marii Britanii cu titlul de Sir. Performanţele sale profesionale le găsiţi cu uşurinţă pe Internet.

Aştept sugestii de la voi, pentru a pune de un cabinet complet. Fiţi prim – miniştrii mei pentru un weekend.

Contele de Saint GermainEditorialeBelu si Bitang,Elena Udrea,Emil Boc,George Iacobescu,Ministerul Invatamantului,Raed Arafat,SMURDCa observator al gangsterismului politic din România şi ca “beneficiar” direct al măiestriei guvernanţilor noştri de a ne face viaţa un perpetuu coşmar, mi-e imposibil să evit momentele de naivă nedumerire şi să nu mă întreb, din când în când, DE CE? DE CE să fim blagosloviţi cu un prim...Blog politic si polemic