Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Ca observator al gangsterismului politic din România și ca „beneficiar” direct al măiestriei guvernanților noștri de a ne face viața un perpetuu coșmar, mi-e imposibil să evit momentele de naivă nedumerire și să nu mă întreb, din când în când, DE CE?

DE CE să fim blagosloviți cu un prim ministru ca Emil Boc, când declarăm idealuri de progres și bunăstare?

DE CE să ni se ofere, în loc de investiții imperioase,  spectacole de tabloid având-o protagonistă pe Elena Udrea deșelând armăsari sedați, când avem atâtea priorități zero și atât de puține resurse?

DE CE să asistăm la propuneri deșucheate pentru conducerea Ministerului Învățământului (Dumitrescu, Mang), când la mijloc nu sunt doar copiii noștri ci mult mai mult,  pregătirea României pentru dura competiție de valori pe care o presupun integrarea europeană și conviețuirea cu alte culturi, mai avansate, de pe continent?

Cum se poate observa cu ușurință, toate DE CE -urile mele reprobatoare se invârt în jurul unor  persoane numite, nu alese. Pe aleși îi iau ca pe o fatalitate, efecte de ereditate nationala, cel mai adesea nefericite.  Numiții, însă, reflectă într-un fel cât se poate de clar inteligența și, mai ales, bunele intenții pentru țară ale celor care-i desemnează.

Să fi uitat guvernanții noștri dictonul „omul potrivit la locul potrivit”? Așa se pare, privind către exemplele amintite și către multe, multe altele ce nu incap aici.

Vă furnizez pe loc două dovezi de excelență la locul potrivit: Raed Arafat cu SMURD-ul său coborât parcă din civilizatiile de varf și cuplul Belu – Bitang cu miracolul reinventării unei echipe de gimnastică ce părea expirată. De ce nu am perpetua astfel de cazuri? Cine ne împiedică și cu ce preț?

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă un prim ministru rezultat politic (asta e, prețul  democrației în acest caz) și-ar face guvernul doar cu miniștri ultraprofesioniști, fiecare în parte recomandat de excepționale (și, evident, recunoscute) performanțe în domeniul ce urmează a-i fi încredințat, spre binele țării?

Oare să nu existe astfel de români? Vă garantez că există! Poate nu înrolați în vreun partid, poate nu profesând în țară, dar ei există. Și, mobilizați de idealuri în care să creadă, cum ar fi restaurarea demnității naționale ori construirea unei bunăstări care să ne vindece de complexe, ar putea chiar accepta să-și sacrifice 4 ani de viață pentru a lăsa o amprentă ce va fi evocată pozitiv în istoria țării lor.

Ce-ați zice să deschidem chiar acum o listă de propuneri cu nume de astfel de persoane, lăsându-ne pentru o clipă pradă iluziei că noi, aici, împreună, am putea găsi soluția salvatoare pentru România?

Ca să nu credeți că vă dau teme fără a mă implica, fac chiar eu prima propunere:

George Iacobescu (n. 1945, București) – Ministru al Dezvoltării.  Este primul român decorat de Regina Marii Britanii cu titlul de Sir. Performanțele sale profesionale le găsiți cu ușurință pe Internet.

Aștept sugestii de la voi, pentru a pune de un cabinet complet. Fiți prim – miniștrii mei pentru un weekend.

Contele de Saint GermainEditorialeBelu si Bitang,Elena Udrea,Emil Boc,George Iacobescu,Ministerul Invatamantului,Raed Arafat,SMURDCa observator al gangsterismului politic din România și ca 'beneficiar' direct al măiestriei guvernanților noștri de a ne face viața un perpetuu coșmar, mi-e imposibil să evit momentele de naivă nedumerire și să nu mă întreb, din când în când, DE CE? DE CE să fim blagosloviți cu un prim...Blog politic si polemic