Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

A fost odată un preşedinte de CAP care răspundea de mai multe ferme de animale. Declara sus şi tare că îi urăşte pe lupi şi, ca să-şi ferească animalele de aceştia, obişnuia ca mai în fiece seară să aprindă focuri sperietoare pe latura de est, dinspre pădure. Când flăcările se domoleau, turna gaz peste ele ca să le aţâţe.

După un timp, animalele au constatat că focurile acestea, noapte de noapte, şi când răzbăteau urlete suspecte dinspre pădure şi când se auzeau doar greierii, le stricau plăcerea de a trăi, le întunecau viaţa, le învrăjbeau între ele, ca specii. Din furajele lor erau înălţate rugurile de ţinut lupii la distanţă; de aceea, pe zi ce trecea, primeau raţii tot mai mici. Când vântul bătea spre ferme, scânteile le aprindeau paiele cuiburilor sau se stingeau cu sfârâituri în albia ieslei, înnegrind-o.

Puicuţele nu mai ouau, cocoşii nu mai călcau, boii nu mai trăgeau, vacile nu mai alăptau.

Atunci s-au intrunit toate dobitoacele şi au decis să ceară preşedintelui de CAP să renunţe la focuri. Obosiseră de atâta fum, de atâta stare de război, tânjeau după puţină tihnă. Plus că nimeni nu mai văzuse, de vreo 20 de ani încoace, urmă de lup dând târcoale.

– Nici vorbă – le-a răspuns preşedintele, şfichiuind din biciul şaretei.  Habar n-aveţi voi ce pericole vă pasc. Chiar am hotărât să extind focurile şi pe potecile dintre coteţe şi pe şleaurile dintre grajduri. În plus, voi infiltra pe după şuri câini de pază în blană de lup, sub acoperire, pentru a vă apăra mai bine de primejdii. Spre binele vostru, nerecunoscătoarelor!

Dobitoacele s-au dumirit: preşedintele era piroman, nicidecum protector, însetat de zarvă, nicidecum de armonie.

Într-o seară de iarnă senină, sticloasă, fără vreo adiere, vâlvătăile de serviciu ce brăzdau teritoriul fermelor au început să umble cu paşi şerpuitori, ca de fitil, unindu-se, îngroşând şuvoiul, revărsându-se peste biroul preşedintelui, mistuindu-l într-o clipă.

O torţă vie s-a zbătut câteva clipe, peste ruine, fumegând negru ca arsura de zmoală sau de gaz.

De atunci i-a rămas numele “Preşedintele gaz pe foc”.

Contele de Saint GermainEditorialedobitoace,gaz pe foc,piroman,presedinte,zmoalaA fost odată un preşedinte de CAP care răspundea de mai multe ferme de animale. Declara sus şi tare că îi urăşte pe lupi şi, ca să-şi ferească animalele de aceştia, obişnuia ca mai în fiece seară să aprindă focuri sperietoare pe latura de est, dinspre pădure. Când flăcările...Blog politic si polemic