Scorul acestui articol
[Total: 109 voturi. Media: 4.9]

 

Specia umană întră în putrefacţie. Evoluţia haotică şi bogăţia fără limite atrag degenerescenţa. Când oameni mărginiţi, dar cu egouri supergonflate, încep să se creadă dumnezei (acest plural nu poate beneficia de majusculă) şi să-şi aroge drepturi pentru care nu s-au inventat incă instanţe de cenzură, orice, în sensul dezastrului, se poate întâmpla.

Să-mi explice careva cum trebuie calificat acela care găseşte plăcere în a omorî fără necesitate fiinţe nevinovate, lipsite de orice apărare?

Ce atavisme mutilante, ce viermuială de sadism, complexe de inferioritate şi fanfaronadă laşă trebuie să excite simţurile tocite ale unor astfel de candidaţi la formol, pentru ca luarea unei vieţi printr-o simplă tresărire de deget să le provoace, totuşi, un frison confundabil cu satisfacţia?

Aceşti oameni, care şi-au atins limitele propriilor lor trăiri, nu ştiu ce excentricităţi să mai inventeze ca să-şi mai trezească la viaţă, pentru câteva clipe, bietele lor simţuri paralizate.

Vânătoarea era, în vremuri dominate de foamete şi sălbăticie, o formă dură de supravieţuire. Ea însemna lupte adevărate, cu riscuri şi pierderi. Călire de bărbăţii. Azi, mulţumită tehnologiilor lenevitoare, a devenit o fiţă de bogaţi, o formă de juisare cu degetul a unor impotenţi înnebuniţi să pară viguroşi şi macho.

Bietul Arthur! Ce soartă, şi pe el, să se găsească în imperiala Austrie un dement care să-i râvnească blana jegărită şi colţii îngălbeniţi. Mă întreb, oare acea relicvă de prinţ ce se mândreşte tocmai prin calităţi de sânge rar (albastru, deh!), doar la sânge roşu, vărsat de el, să mai poată tresări? Bag mâna în foc că, după bunele obiceiuri aristocratice, şi acest Royal Highness deţine odată cu vaste proprietăţi şi o mulţime de animale de companie pe care le iubeste, le răsfaţă şi le ocroteşte mai ceva decât pe toţi supuşii săi la un loc. Cum ar reacţiona, oare, dacă vreun copil năbădăios i-ar viola domeniul şi şi-ar exersa praştia, sau arcul cu săgeţi, sau buzduganul pe trupurile inocente ale acestora? Sau dacă nişte gangsteri abrutizaţi le-ar răpi pentru recompense? Am aşa, o bănuială, că n-ar rămâne deloc indiferent, cinic şi rece ca în cazul asasinării lui Arthur.

Poate ne va explica vreodată domnul Ţiriac, renumit maestru de ceremonii cinegetice, care este resortul interior al acestor bravi cetăţeni care, beneficiind de puşti cu lunetă, de armate de hăitaşi, de bodyguarzi vigilenţi şi de nelimitate facilităţi suport, aleg o după amiază poetică pentru a însângera o rezervaţie de urşi, de cerbi, de căprioare sau mistreţi. După care, sastisiţi de atâta efort şi războinică bărbăţie, ajung în proprietăţile lor luxoase unde îşi mângâie pe burtă dulăii obezi ori îşi scarpină sub bărbie motanii flocoşi.

Specia noastră degenerează! Şi, ce se observă cu ochiul liber, această degenerescenţă a început de la vârf şi are o mare legătură cu bogăţia şi cu puterea deţinute în exces.

Salvarea, dacă va mai fi timp pentru ea, nu o poate aduce decât omul simplu, modest, concentrat pe supravieţuirea zilnică.

Dumnezeu ar trebui să pună la cale o purificare a planetei prin extincţia a tot ceea ce este în exces. Asta doar dacă mai crede, El însuşi, că ideea cu Adam şi Eva a fost una bună!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/05/Arthur.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/05/Arthur-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeIon Tiriac,partide cinegetice,print austriac,ursul Arthur,vanatoare  Specia umană întră în putrefacţie. Evoluţia haotică şi bogăţia fără limite atrag degenerescenţa. Când oameni mărginiţi, dar cu egouri supergonflate, încep să se creadă dumnezei (acest plural nu poate beneficia de majusculă) şi să-şi aroge drepturi pentru care nu s-au inventat incă instanţe de cenzură, orice, în sensul dezastrului,...Blog politic si polemic