Scorul acestui articol
[Total: 109 voturi. Media: 4.9]

 

Specia umană întră în putrefacție. Evoluția haotică și bogăția fără limite atrag degenerescența. Când oameni mărginiți, dar cu egouri supergonflate, încep să se creadă dumnezei (acest plural nu poate beneficia de majusculă) și să-și aroge drepturi pentru care nu s-au inventat incă instanțe de cenzură, orice, în sensul dezastrului, se poate întâmpla.

Să-mi explice careva cum trebuie calificat acela care găsește plăcere în a omorî fără necesitate ființe nevinovate, lipsite de orice apărare?

Ce atavisme mutilante, ce viermuială de sadism, complexe de inferioritate și fanfaronadă lașă trebuie să excite simțurile tocite ale unor astfel de candidați la formol, pentru ca luarea unei vieți printr-o simplă tresărire de deget să le provoace, totuși, un frison confundabil cu satisfacția?

Acești oameni, care și-au atins limitele propriilor lor trăiri, nu știu ce excentricități să mai inventeze ca să-și mai trezească la viață, pentru câteva clipe, bietele lor simțuri paralizate.

Vânătoarea era, în vremuri dominate de foamete și sălbăticie, o formă dură de supraviețuire. Ea însemna lupte adevărate, cu riscuri și pierderi. Călire de bărbății. Azi, mulțumită tehnologiilor lenevitoare, a devenit o fiță de bogați, o formă de juisare cu degetul a unor impotenți înnebuniți să pară viguroși și macho.

Bietul Arthur! Ce soartă, și pe el, să se găsească în imperiala Austrie un dement care să-i râvnească blana jegărită și colții îngălbeniți. Mă întreb, oare acea relicvă de prinț ce se mândrește tocmai prin calități de sânge rar (albastru, deh!), doar la sânge roșu, vărsat de el, să mai poată tresări? Bag mâna în foc că, după bunele obiceiuri aristocratice, și acest Royal Highness deține odată cu vaste proprietăți și o mulțime de animale de companie pe care le iubeste, le răsfață și le ocrotește mai ceva decât pe toți supușii săi la un loc. Cum ar reacționa, oare, dacă vreun copil năbădăios i-ar viola domeniul și și-ar exersa praștia, sau arcul cu săgeți, sau buzduganul pe trupurile inocente ale acestora? Sau dacă niște gangsteri abrutizați le-ar răpi pentru recompense? Am așa, o bănuială, că n-ar rămâne deloc indiferent, cinic și rece ca în cazul asasinării lui Arthur.

Poate ne va explica vreodată domnul Å¢iriac, renumit maestru de ceremonii cinegetice, care este resortul interior al acestor bravi cetățeni care, beneficiind de puști cu lunetă, de armate de hăitași, de bodyguarzi vigilenți și de nelimitate facilități suport, aleg o după amiază poetică pentru a însângera o rezervație de urși, de cerbi, de căprioare sau mistreți. După care, sastisiți de atâta efort și războinică bărbăție, ajung în proprietățile lor luxoase unde își mângâie pe burtă dulăii obezi ori își scarpină sub bărbie motanii flocoși.

Specia noastră degenerează! Și, ce se observă cu ochiul liber, această degenerescență a început de la vârf și are o mare legătură cu bogăția și cu puterea deținute în exces.

Salvarea, dacă va mai fi timp pentru ea, nu o poate aduce decât omul simplu, modest, concentrat pe supraviețuirea zilnică.

Dumnezeu ar trebui să pună la cale o purificare a planetei prin extincția a tot ceea ce este în exces. Asta doar dacă mai crede, El însuși, că ideea cu Adam și Eva a fost una bună!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/05/Arthur.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/05/Arthur-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeIon Tiriac,partide cinegetice,print austriac,ursul Arthur,vanatoare  Specia umană întră în putrefacție. Evoluția haotică și bogăția fără limite atrag degenerescența. Când oameni mărginiți, dar cu egouri supergonflate, încep să se creadă dumnezei (acest plural nu poate beneficia de majusculă) și să-și aroge drepturi pentru care nu s-au inventat incă instanțe de cenzură, orice, în sensul dezastrului,...Blog politic si polemic