Scorul acestui articol
[Total: 62 voturi. Media: 4.9]

 

Mulți știu pe pielea lor ce înseamnă o urgență stomacală. Crampe, bolboroseli, presiuni ascuțite și o  uriașă teamă de „prea târziu”. Tot organismul urlă: „o toaletă, o toaletă, regatul meu pentru o toaletă”. În astfel de clipe judecata e, practic, abolită. Vorbesc vintrele, dar ce spun eu „vorbesc”? Urlă, dictează, fac să dispară realitatea din jur și instituie dictatura realității lor: inconsistentă și urât mirositoare.

Astfel de sincope de rațiune, de prosternări în fața vintrelor, nu apar însă doar la cei prinși în mijlocul străzii, pe vreme de cufureală. Le observăm, adeseori, și în alte circumstanțe, la oameni care, aparent, sunt normali, cu capul la ei și care, brusc, devin iraționali. La oameni copleșiți de sentimente extreme, cum ar fi ura sau frica sau fanatismul.

Rațiunea este o facultate eminamente umană. Animalele nu au rațiune, au doar instinct. Asta e una dintre deosebirile esențiale. Când oamenii își pierd rațiunea, chiar și pentru puțin timp, decad în regn.

Doamna procuror Mihaela Focica a fost înregistrată spunând ce-a spus. Relatând niște fapte oribile, comise de șefa DNA Laura Kovesi, fapte care, pe de o parte au intimidat-o (terifiat-o), iar pe de altă parte sunt penale. Nimeni nu poate nega autenticitatea înregistrării ori existența respectivelor fapte din moment ce ambii interlocutori sunt la unison, le confirma, și, cel puțin unul dintre ei, doamna Focica, este deasupra oricărei bănuieli de a fi regizat discuția.

Ulterior acestei discuții, de frică, doamna Focica și-a pierdut capul. A devenit irațională și a permis propriilor viscere să preia controlul. Și-a pierdut busola profesională și, crezând că nimeni nu o să afle adevărul, a pactizat, trădându-și meseria, cu Laura Kovesi. Iar când a apărut public înregistrarea, din lașitate și din tot ce i-a inoculat, otrăvit, șefa DNA în respectivele discuții, l-a dat în judecată pe colegul ei și nu pe cea care era cu adevărat vinovată.

Avem exemple de chiorăit de măruntaie și aici, pe acest blog neînsemnat, unde, practic, nu există o miză a luptei de idei care să influențeze semnificativ opinii. Aici se întâlnesc zilnic câteva mii de cititori care au în comun anumite convingeri și valori. În general dialogul este civilizat, calm, coerent și ușor ironic. Doar că, în momentele de nervozitate politică, generate de dezvăluiri ori evenimente scandaloase, apar să perturbe armonia blogului, o armonie de club  deschis mai ales celor cu capul pe umeri și cu respect pentru rațiune, anumiți tulburători de ape (pescuitori în ape tulburi?) absolut viscerali. Cu care e imposibil să dialoghezi rațional pentru că măruntaiele și umorile nu-i lasă.

Nu mai departe de ieri, când aici se dezbătea gravitatea faptelor relatate în înregistrarea cu doamna procuror Focică, un mai vechi amic de-al nostru, Luc, sare în apărarea doamnei Kovesi cu următorul bufeu (se știe că bufeurile vin din vintre, nu din creier): „Rezulta de undeva ca in discutie este vorba despre Kovesi ? Gresesc eu, sau in toata inregistrarea de 20 de min nu apare macar o data numele Kovesi ?

Ce să le spui unor astfel de „exilați în virtual”, blindați de programatorii lor cu obturatoare de realitate? Deschideți ochii? Degeaba, li s-au pus ochelari de cal. Mai judecați și cu propriul creier? Inutil! Le-a fost transferat pe stick.

Observăm în aceste zile un grotesc concert al măruntaielor. De la simpaticul Luc, la spectaculosul Coldea, de la imaculata Codruța la cutezătoarea Focica, de la curcubeicul Rareș Bogdan la draculanosul Dan Tapalagă… Toți au devenit un fel de ventriloci: cântă un refren inept, același, din gât, din burtă, din intestine, din anus.

Ce hărmălaie! Ce carnaval! Ce Satyricon de Dâmbovița! Fellini, dac-ar învia, ar muri a doua oară, de invidie!

Contele de Saint GermainEditorialeDan Tapalagă,maruntaie,pescuitori in ape tulburi,procuror Mihaela Focica,Rares Bogdan,Satyricon Fellini,umori,vintre  Mulți știu pe pielea lor ce înseamnă o urgență stomacală. Crampe, bolboroseli, presiuni ascuțite și o  uriașă teamă de „prea târziu”. Tot organismul urlă: „o toaletă, o toaletă, regatul meu pentru o toaletă”. În astfel de clipe judecata e, practic, abolită. Vorbesc vintrele, dar ce spun eu „vorbesc”? Urlă,...Blog politic si polemic