Scorul acestui articol
[Total: 34 voturi. Media: 4.3]

 

Jonas Puskas, un lituanian cercetat pentru crime comise in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial,marturisea in 1992, intr-un material filmat pentru un documentar: „Evreii tipau ca gastele” cand erau impuscati. Puskas avea 78 de ani la momentul filmarii si socant este faptul ca a povestit de-a dreptul amuzat, chiar razand, cum victimele Holocaustului „zburau prin aer”.
(fragment din http://jurnalul.ro/stiri/externe/marturie-cutremuratoare-a-unui-tortionar-nazist-evreii-tipau-ca-gastele-cand-erau-impuscati-620691.html)

 

Doamna Raluca Prună, Ministrul Justiției în funcție, a acordat aseară un interviu de o oră producătorului Realitatea TV RareÈ™ Bogdan. Discuția se anunța interesantă din mai multe motive, unul dintre acestea fiind că, în urmă cu mai puțin de o lună, colegul de post al lui RareÈ™ Bogdan, Octavian Hoandră, o acuza în termeni violenți pe doamna ministru: „žNu sunteți om!. Nu sunteți om!„. La care  doamna ministru îi răspundea amuzată (precum Jonas Puskas): „žSi nu imi pare deloc rau„.

M-am lămurit după primele replici că RareÈ™ Bogdan obținuse condiționat acest interviu de la Raluca Prună. Trebuia să fie cuminte, prietenos È™i nicidecum să sară calul, să insiste pe subiecte sensibile la care doamna ministru eschiva. Ce reporter adevărat È™i fără limitări prealabile ar fi ratat ocazia să o întrebe pe invitată, de pildă, despre acuzația lansată de Traian Băsescu că dânsa ar fi lucrat într-o vreme pentru SIE? Sau să redeschidă, măcar într-o paranteză scurtă, marele semn de întrebare asupra năucitoarei replici a doamnei ministru „ždiscuția despre drepturile omului este un lux”? RareÈ™ Bogdan a trecut neprofesional de cavalereÈ™te pe lângă aceste teme, preferând să se folosească de visceralitatea invitatei sale pentru a escalada propriul război cu Victor Ponta.

Și totuÈ™i, această apariție publică a Ralucăi Prună are, printr-un detaliu pe care îl voi comenta aici,  o valoare aproape detectivistică. Este vorba despre un detaliu care a permis privitorilor să înțeleagă mai bine cine este cu adevărat această persoană care marchează dramatic destinele atâtor compatrioți. Un detaliu ca o tuÈ™ă la un portret robot care, dintr-odată, transformă un chip abstract într-unul concret. Identificabil. Care să te împingă a exclama: „žDa, el este”!

Pe toată durata interviului, doamna ministru al justiției a zâmbit. A afiÈ™at un zâmbet de stridie expirată, de la care nu te poți aÈ™tepta la nimic bun.

M-am tot întrebat de ce face asta? Căci discuția nu era despre lucruri duioase. Se vorbea despre oameni încarcerați, despre suferințele generate de supraaglomerarea din închisori, despre o amendă uriaÈ™ă pe care România riscă să o plătească dacă condițiile de detenție nu sunt aduse la standarde europene, despre procurori care nenorocesc vieți instrumentând dosare la comandă, mai pe scurt depre drame ale semenilor produse de un sistem de justiție pe care doamna zâmbitoare zice-se că l-ar conduce.

Vorbea articulat. Construia fraze curățele, fără acele expresii parazitare menite a umple lipsa de idei sau surpriza unei întrebări neaÈ™teptate. E drept, o scrântea sistematic la acorduri gramaticale de tipul „žA sau B fac” (în loc de „žface”) dar asta nu împiedica acceptarea unei realități: doamna ministru Prună nu este proastă.

Și atunci?

Întrebată de ce nu propune o grațiere sau o amnistie, a răspuns: „ždacă ar fi să excludem infracțiunile cu violență È™i pe cele de corupție (aici scoica buzelor incretite i s-a deschis într-o largă jubilație) n-ar mai rămâne decât câteva sute de deținuți ce ar putea fi eliberați. Nu se merită pentru că, oricum, în felul acesta nu s-ar rezolva problema supraaglomerării”.

Vorbea, zâmbind, despre „žcâteva sute de deținuți” care s-ar fi calificat după criteriile dânsei (dar „žnu se merită” deranjul) la o eliberare anticipată, ca despre o traistă cu coceni de porumb tocmai buni de dat la porci. Aici ar fi intrat: bolnavi gravi, bătrâni, găinari nerecidiviÈ™ti, mame care au furat o pâine ca să-È™i hrănească copiii, în fine, criminali de anvergura asta.

Doamna Prună era perfect senină. Fără a avea circumstanța atenuantă că i s-ar trage de la prostie. Căci repet: proastă nu este. Este doar puțin agramată È™i lipsită total de empatie față de semeni.

Interviul acesta a ilustrat, de fapt, o formă de animalizare. Abstractizarea semenului până la condiția de neînsemnat element statistic îl transformă pe cel care o face într-un coborâtor pe scara regnului.

AÈ™a cum i-a spus-o în față Octavian Hoandră, doamna ministru Prună nu mai este om.

Asta nu o întristează câtuÈ™i de puțin: „žNu îmi pare deloc rău„!

***

Aseară, zâmbind într-una pe fondul discutării despre suferința suplimentară a zeci de mii de oameni, suferință cauzată nu de pedeapsa binemeritată (să zicem) ci de condițiile inumane din penitenciarele româneÈ™ti, doamna Raluca Prună ne-a demonstrat nu că ar fi proastă ci că este crudă.

Contele de Saint GermainEditorialegratiere si amnistie,Holocaust,Jonas Puskas,Octavian Hoandra,portret robot,Raluca Pruna,Raluca Pruna a lucrat la SIE,Rares Bogdan,Realitatea TV,Victor Ponta  Jonas Puskas, un lituanian cercetat pentru crime comise in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial,marturisea in 1992, intr-un material filmat pentru un documentar: 'Evreii tipau ca gastele' cand erau impuscati. Puskas avea 78 de ani la momentul filmarii si socant este faptul ca a povestit de-a dreptul amuzat, chiar...Blog politic si polemic