Lumina vine de la PăltiniÈ™
Numele “žPăltiniÈ™” È™i-a depăÈ™it de mult rezonanța pur geografică. Prin È™ansa de a fi fost asociat ultimilor ani de viață È™i creație ai filozofului Constantin Noica, a devenit un simbol cultural. O destinație de patrimoniu. Schitul È™i Casa Memorială ce păstrează printre noi spiritul acestui sfânt laic îndeamnă la ieÈ™irea din tiparele societății consumiste È™i la căutarea, în sinele profund È™i ascetic, a adevăratului rost pe lumea asta.
AÈ™adar, titlul acestui comentariu, deÈ™i ironizează oportunismul unor epigoni, nu-È™i propune în niciun fel să-l atingă pe Maestru. Nu este vina sa că învățăceii nu au avut materia umana necesară să-i poată urma, È™i nu doar exploata cu frivolitate, pildele spirituale.
Gabriel Liiceanu, recunoscut ca idolatru al propriilor tegumente, ca un lasciv sacerdot al pomădării, a fost tulburat din leneÈ™a contemplare a perfecțiunii sinelui propriu de un articol manifest publicat în Observatorul Cultural de doamna Carmen MuÈ™at È™i intitulat “žÈšara ca o pradă”. Ceea ce l-a trezit, cu o ascuțită migrenă, din serenitatea sa de baobab al junglei literare a fost stilistica acelui articol ce le cerea puțină decență È™i un pas înapoi “žintelectualilor lui Băsescu”; adică exact celor care au girat, cum se demonstrează în aceste zile, un monstruos mecanism de corupție avându-l în vârf chiar pe idolul lor.
Doamna MuÈ™at È™i-a permis să folosească pentru acea invitație la pălmuire publică o pastiÈ™ă stilistică a Apelului către Lichele cu care, acum 25 de ani, Gabriel Liiceanu îÈ™i revendica autoritatea moralizatoare. Turbat că în cazul lui È™i al amicilor săi de partuză politică apelul doamnei MuÈ™at sună chiar mai bine È™i mai îndreptățit decât apelul său original, È™i-a propus să dea o replică usturătoare.
Întâi È™i-a ales un titlu de mare emoliență ““ “žDespre neajunsul de a scuipa în sus” – după care a flegmat după cum urmează: “žÎnainte să scuipați în sus, cu garanția că veți primi totul înapoi, puneți È™i voi mâna È™i scrieți un Jurnalul de la PăltiniÈ™”. Iată oportunismul de epigon la care mă refeream: cățărarea pe renumele PăltiniÈ™ului È™i o poză statuară în cârca lui Constantin Noica: el, corpolentul Liiceanu, adevăratul Alexandru cel Mare iar celălalt, plăpândul Noica, un troglodit Bucifal de recuzită.
Tehnica de ripostă a lui Gabriel Liiceanu , când cineva îi atinge gingaÈ™ele egoisme È™i infatuări, depinde de agresor. Dacă acesta este Traian Băsescu, care îi spune că “žÈ™coala românească scoate tâmpiți”, râde mânzeÈ™te È™i pune iute de-un nou panegiric prezidențial, pornind de la genialitatea constatării. Dacă acesta este Dinu Patriciu (http://www.realitatea.net/dinu-patriciu-despre-liiceanu-astazi-lauda-scroafa-cu-aptitudini-de-a-se-catara-in-copac_804986.html) tace mâlc, cu temeritate, ținându-È™i respirația ca nu cumva mai răul să urmeze răului. În schimb, dacă agresorul este un pârlit fără spate È™i fără pârghii, umblă deîndată la conservele de elocință spre a-l desființa pe cât posibil. Conspiră cu zeii, atacă cu grecii, ucide cu Heidegger. Dar pe cine ucide domnul Liiceanu cu Heidegger? Nu cumva pe sine însuÈ™i? Căci Heidegger a scris “Sein und Zeit” (“Ființă È™i timp”), nu el. El doar l-a tradus.
Cu adversari precum Ovidiu Șimonca, mai puțin bibliografiați, Gabriel Liiceanu se dă olimpian. “žCe operă ai tu ca să mă critici pe mine”? “žPune mâna È™i scrie È™i tu un “žJurnalul de la PăltiniÈ™” È™i după aia…”. Un subterfugiu de grav impas argumentativ atunci când în discuție sunt omul È™i opțiunile sale politice, nu opera.
Bineînțeles că, È™tiind lipsa de condiție (nu doar fizică) a coechipierului său de băsism, văzându-l pe acesta cum s-a pornit să scuipe nu doar în jos ci È™i în sus, la marginea ringului se arată È™i Andrei PleÈ™u. Încins cu un prosop peste gât, pentru orice eventualitate. GrăieÈ™te, ca la gale, mai mult din fente È™i eschive:
“žSigur că oricine are libertatea să scrie ce vrea și să dăscălească pe oricine. (…) E nevoie și de oarecare isprăvi, de oarecare credibilitate.
Am citit, de curînd, și un text care promitea intelectualilor “žbăsiști” că, dacă se vor căi, lumea se va întoarce, poate, și la cărțile lor. Mai curînd aș fi preocupat de șansa oferită publicului de a se întoarce la cărțile “žanti-băsiștilor”, ale “žjurnaliștilor culturali”. Care cărți”?
Și PleÈ™u, È™i Liiceanu se simt îndreptățiți ca, într-un dialog despre morală È™i moralitate, să introducă criteriul operei. De ce? Pentru că, în cazul de față, le convine. Și pentru că nu au argumente să-È™i apere altfel filistinismul È™i oportunismul. S-a văzut asta atunci când, Herta Muller, lipsindu-i de pretextul superiorității prin operă (că doar nu puteau avea tupeul de a se auto-pretinde deasupra unui laureat de Nobel) i-a numărat în picioare de buimăciți ce erau. De fapt, prin polemica în care au intrat cu Ovidiu Șimonca, È™i-au ridiculizat singuri infatuarea. Sau consideri pe cineva un nimeni, È™i atunci nu-l bagi în seamă, sau îl bagi in seamă răspunzându-i È™i atunci, a-l combate cu argumentul că e un nimeni, te face de-a dreptul caraghios.
Recitiți ce spune domnul PleÈ™u, cu o involuntară auto-ironie: “žSigur că oricine are libertatea să scrie ce vrea și să dăscălească pe oricine. (…) E nevoie și de oarecare isprăvi, de oarecare credibilitate”.
Se confirmă încă o dată că adevărurile cele mai prețioase vin din gurile marilor mincinoÈ™i. Și domnul Liiceanu È™i domnul PleÈ™u, la câte isprăvi de ploconeală È™i arivism s-au făcut părtaÈ™i în tumultul României postrevoluționare, au dobândit o credibilitate tocmai bună de a-i dăscăli pe alții. Dac-ar fi după criteriul ăsta, demult trebuia trasă cortina peste Dilema Veche È™i peste alte tribune de băsism subtire.
Îmi imaginez uneori, amuzat, o confruntare între trioul anticomunist PleÈ™u ““ Liiceanu – Tismăneanu pe de o parte È™i comunistul Mihail Sadoveanu pe de altă parte. La operă, îi bate Sadoveanu singur, pe toți trei la un loc, mai ceva ca un vizitiu de troică, beat, gloabele sale împiedicate. Și, credeți-mă, nu doar cantitativ. Cum să-l combați pe Sadoveanu pentru ce-a făcut când È™i el a fost regalist ca È™i ei, È™i s-a sucit, când È™i el s-a învârtit de beneficii È™i demnități politice de la noii stăpâni ca È™i ei, È™i s-a înfruptat din plin, când, de fapt, È™i la operă È™i la compromisuri performanțele lor au urmat cam aceleaÈ™i coordonate, doar ordinul de mărime diferind.
Și ar mai fi ceva. Judecata posterității. Optimismul prezentului se dovedeÈ™te în cele mai multe cazuri exagerat. Ce-a rămas din marele Sadoveanu, cel cu peste 100 de volume publicate, cel comparat de criticii epocii cu Rebreanu È™i Cezar Petrescu? Foarte puțin în comparație cu aceÈ™tia È™i cu premonițiile apologeților.
Când îl vezi pe Liiceanu aruncându-i lui Șimonca, în față, pomelnic de titluri ca niÈ™te scuipați în sus (ca să păstrez rafinamentul intelectual al filozofului abandonard), înțelegi de ce omul acesta nu-l poate duce mai departe pe Noica. Deoarece Noica, pentru el, s-a transformat, cu timpul, din tezaur de nepângărit în agent publicitar purtat, trivial, la butonieră.
Pentru Gabriel Liiceanu, ca È™i pentru Andrei PleÈ™u, lumina a ajuns un produs de consum. De consum de viață bună. Nu mai păstrează nimic din noblețea iradiantă a PăltiniÈ™ului, din fiorul modestiei È™i al sihăstriei mentorului lor.
Titlul “žLumina vine de la PăltiniÈ™” nu mai are, privind la cei doi frați de complice îmburghezire, încărcătura de speranță È™i purificare la care l-ar fi îndreptățit numele È™i personalitatea lui Constantin Noica. El li se potriveÈ™te celor doi exact în sensul în care “žLumina vine de la Răsărit” i se potriveÈ™te lui Mihail Sadoveanu.
Comentarii prin Facebook:
Distinse Domnule Fără Nume dar cu un pseudonim,Contele de Saint Germain
Duă o mai minutioasa recitire a randurilor dvs trebuie sa constat cu plăcere faptul că sunteti un adevarat connoisseur al Literaturii române numai pentru simplul fapt că (En passant il recunoaÈ™teți È™i vă exprimați numindu-l MAESTRUL,fără ca să-i numiți/scrieți numele marelui Sadoveanu!Chapeau!
Această foarte plină de umor descriere a unei confruntari imaginare dintre Ceahlaul Literaturii române cu Triada tristă numită de dvs,subliniază È™i mai mult profilul dvs de intelectual pursang!Keep up your good work!
Cu salutări sincere È™i cordiale din Amsterdam!
“..Îmi imaginez uneori, amuzat, o confruntare între trioul anticomunist PleÈ™u ““ Liiceanu ““ Tismăneanu pe de o parte
È™i comunistul Mihail Sadoveanu pe de altă parte.
La operă, îi bate Sadoveanu singur, pe toți trei la un loc, mai ceva ca un vizitiu de troică, beat, gloabele sale împiedicate.
Și, credeți-mă, nu doar cantitativ.
Cum să-l combați pe Sadoveanu pentru ce-a făcut când È™i el a fost regalist ca È™i ei, È™i s-a sucit, când È™i el s-a învârtit
de beneficii È™i demnități politice de la noii stăpâni ca È™i ei, È™i s-a înfruptat din plin, când, de fapt, È™i la operă È™i la
compromisuri performanțele lor au urmat cam aceleaÈ™i coordonate, doar ordinul de mărime diferind.
Și ar mai fi ceva. Judecata posterității.
Optimismul prezentului se dovedeÈ™te în cele mai multe cazuri exagerat.
Ce-a rămas din marele Sadoveanu, cel cu peste 100 de volume publicate, cel comparat de criticii epocii cu Rebreanu È™i Cezar Petrescu?
Foarte puțin în comparație cu aceÈ™tia È™i cu premonițiile apologeților.”
si (oarecum tardiv) o analiza despre justitia dupa chipul si asemanarea homunculului care ne-a mancat zece ani din viata de Radu Calin Cristea in acelasi Observator Cultural:
http://www.observatorcultural.ro/Justitia-boccie-(I)*articleID_31565-articles_details.html
http://www.observatorcultural.ro/Justitia-boccie-(II)*articleID_31591-articles_details.html
Conte, poate preiei (din moment ce esti pe aceeasi lungime de unda cu autorul…) aceasta analiza pe blog ca sa putem comenta …
http://www.observatorcultural.ro/Tara-ca-o-prada*articleID_31527-articles_details.html
Doi băsegolatri.
Corect 100%!
Si acum ceva complet offtopic: Citeam zilele trecute modalitatea de calcul a zilelor ramase de puscarie pentru Gruia cred. Daca este adevarat, m’am dumirit de o smecherie care se va aplica sa’i zicem lui Zgarciu mik, aka Mircea Basescu.
Sa ne gandim ca procesul va dura o perioada, asa cum e normal ca Justitia sa delibereze adanc si avocatii sa incerce tot ce se poate pentru clientul lor. Sa ne imaginam ca peste 3 ani finalmente Zgarciu e condamnat la 3 ani de puscarie cu executare.
Ei, s’atunci sa te tii ca incepe modalitatea de calculare a zilelor de puscarie. 3 ani minus cat a fost in arest si arest la domiciliu. Hopa! Pai Zgarciu isi va fi ispasit deja pedeapsa in mare parte arestat la domiciliu.
Nu’i misto? Avea dreptate Zegrean despre farmecul justitiei ….Independente!
Liiceanu si Plesu se dau geniali, dar nu prea au opera, nu le neg talentul si cultura, dar sunt comozi si profitori, oportunismul lor este dezgustator, ca si aerele lor penibile de mari intelectuali, ca se revendica discipolii lui Noica nu inseamna ca au si valoarea filozofului, culmea ca au lansat si apelul catre lichele in 1990, dar ulterior comportamentul lor nu a fost departe de lichelism, cred ca in privinta lui Sadoveanu, considerat cel mai mare pe planul romanului istoric sunteti prea sever conte, el nu a fost comunist ci era un boier(a fost si mare mason), un oportunist sadea, decat sa putrezeasca prin puscarii (asteptand pe americanii care nu au mai venit) a preferat sa faca compromisuri morale si a scris mizeria Mitrea Cocor, dar a trait ca un boier, nu l-as putea compara cu Rebreanu si cu Camil Petrescu(dvs faceti referire la Cezar Petrescu) ca valoare a operei dar ramane un mare romancier in opinia mea, in ce il priveste pe Liiceanu chestia cu scuipatul in sus e puerila rau, la fel ca si credibilitatea lui Plesu ( mai ales cand il lauzi pe matroz), le dam indivizilor astia prea multa atentie, nu prea merita!!
Buna seara din Olanda stimate d-le PAUL
Citind randurile dvs,constat ca mai exista inca români cu capul pe umeri
,ne orbiți de ură împotriva lui Mihail Sadoveanu cum enorm de mulți spălați
pe creer din Romania o fac.
Nu È™tiu cine se ascunde sub aceste pseudonim dee Conte si de ce nu are curajul ca să răspundă È™i ptr cele scrise.Acest lucru înalță mari semne de întrebare cu privire la credibilitatea celor scrise si afirmate!Istoria este valabila pe documente si nu nupa ce a spus unul si altul!
Da aceats adescriere cu privire la cel mai mare scriitor al neamului.Mihail Sadoveanu este o descriere corectă!
1.)Sadoveanu nu a fost niciodată comunist în gîndire si in fapte,a fost un socialist convins care a luptat intotdeauna ptr drepturile taranului roman.Cititi romanele sale(nu dvs)ci altii.
2.)Da a fost un boier si a trait ca un boier!
3.)Da a fost mason si Seful Masoneriei Romane.
4.)Decît să putrezeasca la aproape 70 (!!!) de ani in puscarii a preferat “să se dea cu comunÈ™tii” cum a spus Tudoe Arghezi,ptr a nu muri de foame el si familia lui de 9 copii!
Va multumeste sincer
Familia Sadoveanu
Sadoveanu, considerat cel mai mare pe planul romanului istoric sunteti prea sever conte, el nu a fost comunist ci era un boier(a fost si mare mason), un oportunist sadea, decat sa putrezeasca prin puscarii (asteptand pe americanii care nu au mai venit) a preferat sa faca compromisuri morale si a scris mizeria Mitrea Cocor, dar a trait ca un boier,