Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Citesc “Scrisoare din penitenciar” a lui Bogdan Popovici, publicată azi în Cotidianul, şi constat că logica binară a devenit în ziua de azi facultativă.
Fie următoarele 2 propoziţii:
A: sistemul penitenciar din România îşi încalcă grosolan propriile regulamente şi nesocoteşte drepturi fundamentale ale omului (recunoscute şi deţinuţilor);
B: sistemul penitenciar din România funcţionează corect, în limitele fixate de lege.
Domnul Bogdan Popovici, condamnat în polifonicul (şi cacofonicul) dosar “Trofeul Calităţii” semnalează, după doi ani de detenţie, nişte abuzuri monstruoase la care sunt supuşi el şi soţia sa, arestaţi în acelaşi timp dar executându-şi pedeapsa in închisori diferite. În esenţă, domnia sa formulează propoziţia A, aducând în scrisoarea transmisă presei argumente revoltătoare privind sălbăticia unui sistem recluziv şi nicidecum cu valenţe educative şi de recuperare în folosul societăţii cum se pretinde.
Domnul Popovici nu a mai rezistat şi, împins de exasperare, a luat un bolovan şi a aruncat cu el într-unul din multele geamuri care-l izolează de societate. Gest urât, este? Nu se face aşa ceva, să te plângi opiniei publice, mai ales când porţi pe umeri anatema unei condamnări definitive. Cine, dacă nu justiţia, ar merita respect mai mult decât orice altceva în România de azi. O Românie în care procurorii sunt prezentaţi societăţii cu aure manufacturate în atelierele de fabricat idoli de la Holywood, în care sentinţele Curţii Supreme au fost ridicate la rang de subiect tabu mai ceva decât evangheliile apocrife.
Tocmai de la înălţimea unei astfel de intangibilităţi la care justiţia română levitează, sub regimul Băsescu, mai ceva decât hologramele cu ozeneuri lansate pe Internet, te-ai aştepta de la ea (de la justiţie) ca atunci când i se aduc acuzaţii de gravitatea celor pronunţate de domnul Popovici să explodeze, pur şi simplu, în dezminţiri pe cât de vehemente tot pe atât de argumentate şi convingătoare.
O propoziţie de tipul B ar fi minimum de ripostă necesară la geamul spart de bolovanul domnului Popovici. O repet: B: sistemul penitenciar din România funcţionează corect, în limitele fixate de lege.
Şi totuşi justiţia, prin gurile ei (de foc), tace. S-a pronunţat când a fost cazul, o dată şi bine, nu are rost să se coboare (dă ea de înţeles) la a polemiza cu puşcăriaşii.
Să ne întoarcem însă la logica binară: adevărat sau fals. Din două una: sau A este adevărată şi atunci B este falsă, sau invers.
Dacă B ar fi adevărată (ceea ce ar trebui să se întâmple într-un stat pretins “de drept”, cu o justiţie pretins “independentă” şi respectând neabătut legea) atunci nu ar fi nimic mai simplu decât să se demonstreze acest adevăr. Sec, cu documente oficiale, cu articole de lege, cu fapte consemnate în registrele penitenciarelor. Să se demonstreze că lucrurile nu stau în modul oribil şi, repet, sălbatic, în care le prezintă domnul Popovici, ci au fost păstrate în matca normalităţii, cum scrie la regulamente şi prin codurile de conduită.
Accept că perversul sistem băsist de justiţie (DNA, CSM, ICCJ) nu are niciun interes să facă gesturi în favoarea prezentării adevărului în toată mascarada de proces supranumită “Trofeul Calităţii” şi, deci, accept că este dispus să încurajeze orice mârşăvie pentru ca Năstase, Popovici şi toţi cei care ar putea vorbi pe tema asta să fie ţinuţi cu căluş cât mai mult timp. Mă întreb însă ce-l împiedică pe Ministrul Justiţiei care, chipurile, nu este complice nici cu Morar, nici cu Kovesi, nici cu Livia Stanciu, nici cu Monica Macovei, să declanşeze verificarea unor acuze atât de grave aduse unor instituţii din subordinea sa directă?
Mi-e teamă că pasivitatea lui Robert Cazanciuc se înscrie printre simptomele aceluiaşi anesteziant ce i-a fost injectat lui Victor Ponta atunci când a semnat pactul de coabitare cu Traian Băsescu şi, mai târziu, când a negociat cu acelaş, numirea procurorilor. Altă explicaţie nu pot găsi condamnabilei lipse de reacţie a autorităţilor vizate la acuze ce fac trimitere la Auschwitz, Dachau, Birkenau, Guantanamo.
Suntem în situaţia evidentă a logicii binare AvB (sau A este adevărată sau B este adevărată). Dacă A este adevărată atunci, apelând la logica formală, Cazanciuc şi cei care l-au pus acolo sunt complici cu Morar, Livia Stanciu şi Băsescu la asasinatul moral asupra familiei Popovici. Dacă B este adevărată atunci A este falsă şi datoria elementară a celor în drept este să demonstreze imediat că a compara sistemul penitenciar din România cu Auschwitz şi Guantanamo nu are niciun temei.
Îi rog pe adepţii teoriei “bine le face” să se pună doar pentru o clipă în situaţia descrisă de domnul Bogdan Popovici în scrisoarea sa adresată presei. Reabilitare nu înseamnă exterminare. Şi nici plata unei vinovăţii nu înseamnă automat condamnare la temniţă grea sau la moarte. Pentru că, altfel, toate pedepsele ar trebui să fie de la acest nivel în sus.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Auschwitz,Birkenau,Bogdan Popovici,Cotidianul,CSM,Curtea Suprema de Justitie,Dachau,Daniel Morar,DNA,Guantanamo,Holywood,Laura Kovesi,Livia Stanciu,Monica Macovei,penitenciar,trofeul calitatii,Victor PontaCitesc “Scrisoare din penitenciar” a lui Bogdan Popovici, publicată azi în Cotidianul, şi constat că logica binară a devenit în ziua de azi facultativă. Fie următoarele 2 propoziţii: A: sistemul penitenciar din România îşi încalcă grosolan propriile regulamente şi nesocoteşte drepturi fundamentale ale omului (recunoscute şi deţinuţilor); B: sistemul penitenciar din România...Blog politic si polemic