Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Americanii nu au mână bună la avataruri.
Să ne gândim doar cât de mult s-au străduit ca, plecând de la Mihai Răzvan Ungureanu, un tânăr cu calităţi de suprafaţă (diplome, limbi străine) şi defecte de profunzime (caracter), să ajungă la modelul ideal de preşedinte visat de ei pentru un stat precum România, pe care şi-l doreau colonizat instituţional. Pe MRU l-au instruit la CIA şi Mosad să fie disciplinat şi unidirecţionat, l-au rodat la SIE să fie sibilinic şi alunecos dar lansarea prematură la apă, în funcţia de prim – ministru al României, de către un preşedinte – marinar aflat într-un moment de derivă, a dat peste cap tot planul intelligence de acaparare subtilă a preşedinţiei după alegerile din 2014.
Acum avem exemplul cu justiţia. Cred că foarte puţini dintre românii care mai judecă cu propriile capete nu s-au convins încă de realitatea, tot mai evidentă, că sofisticata încrengătură de instituţii care contribuie la aşa zisul proces de curăţare morală a României prin justiţie este, nici mai mult nici mai puţin, un biet avatar al justiţiei gândit de SUA pentru a substitui, profitabil pentru ea, originalul. Gândit însă prost, din moment ce populaţia, în loc să-l perceapă pozitiv, îl asociază unui instrument de colonizare şi îl respinge.
DNA, vârful de lance al acestui oribil mecanism de distrus vieţi şi de tranşat dispute politice, mecanism care respiră prin plămânii serviciilor secrete şi defechează, poluator, evident, prin anusul contra naturii care se dovedeşte a fi ICCJ (marioneta CSM), a devenit de vreo doi ani încoace jucăria preferată prin care guvernatorii americani ai tristei noastre ţări îşi impun nazurile dominatoare. O jucărie pe care nu doar o folosesc, dar o protejează şi o perfecţionează cu ostentaţie.
Ce enervează cel mai mult la grandiosul balet cu justiţia montat de americani în România este nemăsurata lor ipocrizie. Când le convine, trâmbiţează din toţi vibratorii propagandistici despre virtuţile independenţei justiţiei, despre nevoia de imparţialitate şi necruţare. Când însă prea multă rigoare îi încurcă, nu doar că închid ochii la abateri dar chiar le pun la cale (să nu uităm cum, la insistenţele şi cu blagoslovenia lor, au fost numiţi procurorii generali. Printr-o ordinară negociere politică şi prin indepărtarea unui ministru al justiţiei care incercase să respecte litera şi spiritul protocoalelor de bune practici impuse chiar de SUA şi UE pentru efectuarea acelor numiri).
Scandalul incredibil care s-a declanşat recent între familia prezidenţială şi un clan ţigănesc are, pe lângă savoarea lui balcanică, un enorm rol clarificator în ceea ce priveşte adevărata faţă a justiţiei româneşti de azi. El va separa apele cu o neaşteptată şi nesperată forţă de convingere.
Este DNA-ul , acest copil american rezultat prin inseminarea arificială a istoricei curve româneşti, corect, imparţial, necruţător, reformator, purificator, aşa cum încearcă să ni-l prezinte glasul spermei liderului democraţiei mondiale?
Sau DNA-ul este ceea ce a înţeles prostul statistic din România, cretinelul multiplicat în 7.5 milioane de exemplare care a votat într-un singur fel la referendum, şi anume un instrument politic abject, o armă de stăpânit discreţionar, prin teroare?
Cât ar fi proştii de proşti şi băsiştii de băsişti, cât ar fi procurorii de orbi şi americanii de la Ambasada SUA la Bucureşti de surzi, înregistrările prezentate ieri de două dintre televiziunile de ştiri nu lasă loc la interpretări şi dubii. Totul e cum nu se poate mai clar: şi imagine şi sunet şi fapte şi nume.
Mircea Băsescu iese azi cu un text justificativ de un penibil absolut. De fapt se vede de la o poştă că textul nu-i ai lui ci al unor specialişti în diversiuni din anturajul fratelui său care încearcă, disperaţi, să limiteze efectele dezastrului. Înregistrările nu sunt contestate (era şi imposibil), în schimb se apelează la argumentul scoaterii lor din context. Dacă însă lucrurile ar sta astfel, nu am nici cea mai mică îndoială că SRI ar furniza deîndată propriile sale înregistrări pentru a demonstra denaturările. Cât despre scuza că Traian Băsescu nu ar fi ştiut, multă disperare trebuie că ascunde apelarea la ea, după exprimările în clar auzite de toată lumea prin care Mircea Băsescu încerca să îl liniştească pe agresivul său preopinent cu cameră profesionistă disimulată la butonieră.
Suntem în faţa unei probe de foc pentru credibilitatea DNA şi, prin extensie, pentru credibilitatea justiţiei din România.
Sau DNA aplică aceeaşi măsură ca în foarte numeroase cazuri de până acum, în care nu doar că a acţionat cu duritate, cu cătuşe la vedere şi televiziuni anunţate din timp dar şi cu stenograme transmise pe surse din înregistrările de la dosar (să luăm un singur exemplu, foarte asemănător, Cătălin Voicu) sau se descalifică până la nivelul de obedienţă şi abjecţie al procuraturilor comuniste, răspunzând cu brio acestui test de ordinărie.
Cât despre americani, ei au de ales între a da corciturii lor de justiţie din România o brumă de credibilitate sau a o îngropa definitiv în oprobriul unui popor care deja priveşte chiorâş spre ei după sfidarea de la referendum.
Totuşi există şi o rază de lumină în zmoala acestei ruşini naţionale: în ciuda complicităţilor şi corupţiei puse la lucru în istoria de faţă la cel mai înalt nivel, manevrele nu au fost încununate de succes. Undeva, tare aş fi curios să aflu unde, releul n-a mai funcţionat. Iată că există şi defecţiuni pozitive.

Contele de Saint GermainEditorialeAmbasada SUA la Bucuresti,avataruri,Catalin Voicu,CIA,CSM,DNA,ICCJ,Mihai Razvan Ungureanu,Mircea Basescu,Mosad,SIE,SRI,SUA,UEAmericanii nu au mână bună la avataruri. Să ne gândim doar cât de mult s-au străduit ca, plecând de la Mihai Răzvan Ungureanu, un tânăr cu calităţi de suprafaţă (diplome, limbi străine) şi defecte de profunzime (caracter), să ajungă la modelul ideal de preşedinte visat de ei pentru un...Blog politic si polemic