Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Justiția făcută de oameni este, mult prea des pentru a fi întâmplător, o formă dramatică de cădere din grav în derizoriu. De la înălțătoarea tragedie antică, în care cel care sfida și strivea era destinul,  am eșuat în mocirloasa tragicomedie modernă în care cea care sfidează și sufocă e micimea umană.

Justiție independentă – ce oximoron!

Nu există, în timpurile moderne,  formă mai clară de reprezentare a chipului unui conducător decât chipul justiției din vremea lui.

Este conducătorul  ipocrit, alunecos, amenințător cu vorba și șovăielnic cu fapta? Așișderea veți descoperi a fi și justiția sa.

Este conducătorul  dușmănos, răzbunător, lipsit de scrupule și de frica lui Dumnezeu? La fel vor fi și pedepsitorii ce-l slujesc.

Ieri, o tristă discuție m-a împins către aceste reflecții.

“Ce justiție e asta care-i permite lui Adrian Năstase să fie în continuare șmecher, chiar și arestat? Ce societate civilă e asta care nu mai suflă o vorbă de faptul că nici până acum Adrian Năstase nu a ajuns din spitalul penitenciarului  în celulă?”.

Interlocutorul meu, în căutarea justiției ideale, părea a nu găsi important faptul că Adrian Năstase a fost condamnat pe baza unei înscenări judiciare, fără probe materiale (ci doar circumstanțiale), cu bani chipurile dați / luați mită tipăriți doi ani mai târziu decât abaterea incriminată; nici faptul că hoarda de procurori ce ar trebui să slujească aceeași justiție ideală a invadat recent, după referendum, satele țării pentru a zmulge infractori închipuiți din biserici și a-i pune, culmea blasfemiei, să jure pe biblia pe care o dețineau, ca obiect de inventar, imbratisata cu cătușele; nici faptul că aceeași procurori s-au autosesizat și au început imediat o anchetă după publicarea  în presă a unor stenograme în care apărea președintele țării, dar ani de zile au rămas indiferenți, în ciuda nenumăratelor sesizări, la stenogramele apărute în aceeași presă despre inamici ai președintelui.

Enumerarea de incalificabile abuzuri, unidirecționate, ale celor care fac azi justiție în România ar putea continua cât să îi facă invidioși și pe maeștrii acestora de pe vremea colectivizării sau naționalizărilor comuniste.

Pe interlocutorul meu însă asemenea abundență, asemenea enumerări, îl lasă rece. El se simte ros de viermele revanșei : “bine, bine, lasă asta, și pe Al Capone l-au priponit tot cu  un truc. Era mai bine să-l scape? Nu-l vezi cum fentează în continuare justiția? Cum ne râde în față că el tot șmecher a rămas? Îmi vorbești de abuzurile din justiție… Ce, pe vremea lui Năstase nu era corupție, nu era la fel”?

Am trăit acele vremuri și am fost un contestatar vehement al lui Adrian Năstase. Imi permit, de aceea, să fiu tranșant: da, era corupție dar nu, nu era deloc  la fel!

Și pentru că azi vorbim despre justiție voi adăuga: abuzurile justiție din timpul guvernării Năstase erau după chipul și asemănarea lui Năstase: amenințătoare cu vorba, șovăielnice cu fapta. Păstrând totuși niște limite și ținând cât de cât la aparențe.

În schimb, justiția de azi a preluat, precum câinii bătrâni trăsăturile stăpânilor, toate defectele lui Traian Băsescu: lipsă de măsură, lipsă de scrupule, lipsă de caracter, lipsă de onoare, aroganță și agresivitate, persecutarea extremă a adversarilor, protecția fără limite a aliaților.

Justiția lui Băsescu este justiția urii și a răzbunării.

Pentru că nimic nu-l caracterizează mai bine și nu-l domină mai copleșitor pe acest om decât capacitatea sa de a urî și voluptatea sa de a se răzbuna.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Al Capone,blasfemie,justitie independenta,oximoron,penitenciar,procurori,uraJustiția făcută de oameni este, mult prea des pentru a fi întâmplător, o formă dramatică de cădere din grav în derizoriu. De la înălțătoarea tragedie antică, în care cel care sfida și strivea era destinul,  am eșuat în mocirloasa tragicomedie modernă în care cea care sfidează și sufocă e...Blog politic si polemic