Între raţional şi afectiv
Sunt unii car se-mpăunează cu latura lor raţională încercând să-şi mascheze, să-şi sufoce, să-şi reducă la tăcere latura afectivă. Nu mă număr printre aceştia. Atâta vreme cât roboţii nu au putut simula din noi mai mult decât cinetică şi logică matematică, fiind incapabili să iubească sau să urască, voi rămâne la credinţa că inefabili suntem prin emoţii şi nu prin gestică previzibilă ori prin răceala raţionamentelor.
De aceea am tot insistat, in luările de poziţie de pe acest blog, asupra dorinţei mele primordiale de a exprima exact ce gândesc, de a fi sincer cu mine însumi şi cu cititorii mei chiar dacă uneori preţul acestei sincerităţi poate însemna (şi chiar a însemnat pe alocuri) inconsecvenţă în susţineri şi, de-aici, critici, persiflări, acuze.
Energia de a dedica atâta timp polemicilor despre politică şi politicieni mi-a venit din deversările aproape hidraulice de adrenalină cauzate de prăpastia dintre ce credeam eu că înseamnă bun şi moral şi ce ne oferea în realitate camarila de impostori şi infractori, fără egal în rele, călăuzită de Traian Băsescu.
De curând, după destrămarea USL şi repoziţionările ce au avut loc, am fost surprins să descopăr în mine anumite modificări de percepţie şi tumult participativ.
O primă modificare, nu uşor de acceptat şi cu atât mai puţin de recunoscut, a fost cea referitoare la sentimentele mele faţă de Antena 3. Fără a cădea în radicalismul criticilor istorici şi isterici ai acestui post de televiziune, a trebuit să constat că, în paralel cu lupta împotriva lui Traian Băsescu pe care o apreciez şi o împărtăşesc cu totul , Antena 3 a început să ducă o luptă acerbă şi împotriva lui Crin Antonescu şi a PNL, cu mijloace adeseori lipsite de onestitate şi, de aceea, deloc pe gustul meu. Dintre acestea, cel mai recent şi supărător obicei a devenit nepreluarea in direct a conferinţelor de presă susţinute de liberali (în vreme ce “inamicul” Traian Băsescu se bucură de transmisii în direct 100%) urmată de spicuirea, în diverse dezbateri cu invitaţi, a unor fragmente trunchiate din aceste conferinţe, fragmente ce se propun discuţiei într-un mod deformat şi tendenţios.
Efectele politice ale acestui embargou combinat cu mistificare sunt deja vizibile, PNL şi Crin Antonescu fiind din ce în ce mai mult percepuţi de publicul larg ca nişte competitori de pluton, cu şanse electorale minore, în timp ce în faţă se detaşează un lider autoritar şi fără contrapondere, PSD. Este acesta un semn bun pentru România de după prezidenţialele din decembrie? Deloc, aş zice!
O a doua modificare, în ceea ce mă priveşte, este atitudinea faţă de Traian Băsescu. Deşi sentimentele pe care i le port sunt aceleaşi din ultimii ani, ani în care am încercat să arăt celor care mă citesc cu ce monstru avem de-a face în fruntea ţării, constat că, pe zi ce trece, cu cât i se apropie sorocul, “monstrul din deal” devine tot mai mic, tot mai puţin important pentru a rămâne ţinta unică a luptei noastre. Seamănă cu un bombardier ce a survolat teritoriul inamic producând pagube majore, e adevărat, dar care acum, cu muniţia pe sfârşite, se îndreaptă către bază pierzându-se, ca o muscă, la orizont.
Resimt, în schimb, o îngrijorare crescândă faţă de un alt pericol ce se apropie vijelios: invazia lăcustelor pesediste. Iar personificarea acestui pericol nu mi se pare a fi Victor Ponta ci lacomii baroni ce-l ţin în spate, din scurt, şi care, în nesaţul lor, de-abia aşteaptă să primească verde de la un Cotroceni complice, pentru a se dezlănţui total.
Tenacitatea televiziunilor pontiste de a slăbi PNL are un ţel imediat: obţinerea de către liberali, la europarlamentare, a unui scor sub 20% şi îndepărtarea astfel a lui Crin Antonescu de la conducerea partidului (şi, implicit, din cursa pentru prezidenţiale). Ce consecinţe ar avea atingerea acestui ţel? Unele, apreciez eu, extrem de dăunătoare pentru oamenii obişnuiţi. Victor Ponta ar face un galop de sănătate spre poziţia de preşedinte al României, prim ministru ar deveni tot un pesedist (să zicem Dragnea), opoziţia ar rămâne una strict decorativă şi ne-am trezi, la începutul lui 2015, că am schimbat dictatura lui Traian Băsescu cu dictatura PSD. În care vor defila ca primadone Mazăre şi Oprişan, Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă, Kelemen Hunor şi Gabriel Oprea. Ăsta să fie deznodământul pentru care am luptat şi pe care ni l-am dorit? Nu pentru mine. În niciun caz. Satisfacţia de a fi scăpat de Băsescu va fi rapid umbrită de sentimentul căderii din lac în puţ.
Iată de ce susţin că ar fi bine ca PNL să reziste cu actuala conducere până la prezidenţiale şi să nu ajungă a fi înghiţit de PSD. Ar putea asigura astfel o opoziţie reală la puseurile autoritariste ale baronilor PSD, ar oferi o alternativă echilibrată pentru prezidenţiale şi ar creşte şansele (acum extrem de reduse) ca România să evolueze spre emancipare şi nu spre restauraţie.
A nu se înţelege că propun ca lupta împotriva lui Traian Băsescu să fie sistată. Ea trebuie dusă până la capăt, până la scoaterea definitivă din peisaj a acestui personaj funest. Ceea ce încerc să transmit este însă că ar fi o greşeală ca în numele acestei lupte (cu final impus, totuşi) să punem tot armamentul şi toată puterea în mâinile unui singur combatant. Care, cum ne demonstrează istoria recentă, are năravuri dintre cele mai păgubitoare pentru societate atunci când vine vorba de propria îndestulare.
Decapitarea liberalilor, înghiţirea lor de către PSD, bucată cu bucată, după modelul Tăriceanu, iar în partea cealaltă coagularea (pentru supravieţuire) a tuturor sateliţilor de sorginte băsistă în singura forţă care să absoarbă, în timp, nemulţumirea populară faţă de guvernarea Ponta, sunt tot atâtea motive de sumbre prevestiri. Cum ar fi aceea că s-ar putea ca, în aceste condiţii, la alegerile parlamentare din 2016 să ne trezim cu Traian Băsescu revenit în forţă, ca prim – ministru, având de-a stânga şi de-a dreapta locotenenţi revigoraţi precum Elena Udrea, Mihai Răzvan Ungureanu şi alte figuri de tristă amintire.
Comentarii prin Facebook:
@Intrigat,
Urmaresc cu tot mai mult interes postarile dvs. Cu toate ca sunt fan Antonescu si consider ca ,din toata oferta anului electoral 2014 in materie de prezidentiabili , este cel mai bun nu pot sa nu va dau dreptate in multe privinte.Ar fi foarte mult de spus despre evolutia lui. Oricum , printre multele sale insusiri, Antonescu o mai are ( din punctul meu de vedere) si pe cea de „mic dictator”. Ramane de vazut , daca va castiga prezidentialele, care o sa fie evolutia lui.
Vă mulţumesc pentru aprecieri.
Vorba e: or sa aiba outze liberalii sa sustina ejacularea lui Giumbix de la ANI pentru pocinogul cu Diaconu, sau or sa dardaie in continuare din tibii in fata alora care le-au zis sa stea cuminti si sa nu se mai lege de statul de drepti?
Big problem, Crin, big problem cu Diaconu.
De ce sa-l schimbe PNL pe numitu’ Giumbix?! Ca doar e una dintre armele lor secrete, individu’ fiind, pe rand, consilieru’ personal al lu’ Ovidiu Silaghi, apoi al lu’ Tudor Chiuariu, iar ulterior promovat de acestia doi, recomandat de multi alti PNL-isti, ba chiar si de-un primministru PNL-ist (pe atunci) la “draga de ANI”. ;)Dovada, aici:
http://www.integritate.eu/UserFiles/File/CV-uri/CV_HoriaGeorgescu.pdf
Da, deci ieri cand am bagat ultima data batu prin gardu vostru aicea, simteam asa ca un fel de lipsa nedefinita. Acuma mi s-a definit brusc, mki-am dat seama ce lipsea. Deci unde este garfield, reputatul rezistent antibasist, caruia nu i se cenzureaza nici o postare in Evenimentul Nuty?
Deci as avea o intrebare ptr cand o reveni el pe acest blog de mare rezistenta antibasista. Deci cum se face ca guvernarea bunului simt Ponta l-a saltat pe nutzu (mazare) si nu pe nuty? Sau pe adriean bordurean-videanu? Sau pe raducu berceanu? Sau pe joanna basescu? Ba chiar capul regimului basescu, basescu, mictioneaza cu jet pe ochelarii procurorului bunului simt ponta, citez aproximativ ”daca se gasesc ilegalitati in cazul Nana, rog sa fiu anchetat.”
Cum se explica acest paradox einsteinian?
Sunt convins ca garfield, acest de gaulle al rezistentei pesede, are o explicatie la indemana.
Intre timp constat cu placere sexuala ca pozele celuilalt revolutionar al bunului simt au evoluat spectaculos in revista 22. De la ipostaze de adolf somnolent la poze antelectoale, semiprofil, mai lipseste doar degetu la tampla gen Gabitza Liceeanu, dar nu e timpul pierdut, poate in interviul de saptamana viitoare.
Lasa, nu va faceti sange rau, important e sa mergeti la vot, caci votul vostru conteaza.
Hai, Mahlzeit si atentie acu la pauza de masa sa nu va ia vreun maidanez de c.. ca nu mai aveti cu ce scrie pe blog.
Păi, pe vidanjori de nivelul tău a reușit Băs să-i convingă să stea acasă, departe de … cvorumul virtual. Sigur, tu ești prea sărac să votezi, oricum, dar merită să faci niște gargară pe aici, în pauza de la spălat wc-uri.
“Toți ie la fel”… nemți, țigani, americani, nord coreeni… good point.
P.S. Nu trebuie să te complexeze faptul că ești rom.
Imi pare rau sa-ti dau, din nou, dreptate: revolutia bunului simt si-a batut joc de votul nostru
In ce-l priveste pe Antonescu, era cam de mult timp “neiesit pe sticla”, asa ca acum profita, om si el…Sper sa fie doar o chestiune de forma, nu si de fond, dar recunosc ca am indoieli.
Mvaai, dar ce se-ntampla, Doamne Dumnezeul meu, s-a rupt tricoul nene Serghe, iesi!
A, pardon, vroiam sa zic, dar ce se-ntampla, Doamne Dumnezeul meu, l-au saltat si pe rafinatul coca(lar)inoman latino Mazare Radu, acest primar de mare valoare, dupa cum il proslaveai pe vremea cand ponta si antonescu erau inca imbarligati ca 2 maidanezi in Cismigiu. Stii tu, pe vremea cand eu scriam aicea ca nu vad diferenta dintre Mazare si Udrea, iar tu sareai ca ars sa vezi diferenta si anume in bine.
Apropo de Udrea, pe ea de ce n-o salta DNA? Sau macar politia?
Ca acuma la putere nu mai e Basescu, nu?
Acuma la putere e ultimu dintre cei doi revolutionari ai bunului simt, ca unu s-a pierdut in ceatza. De ce nu e saltata si Udrea? De ce numai Mazare?
Deci Doamne Dumnezeule, sa fie oare vorba de in blat basescu-ponta?
Deci se cutremura carnea pe mine de la soc.
Lasa, macar a ramas Antonescu in rezistenta antibasista.
Macina sistemul din interior, din redactia revistei 22, unde da interviuri prietenoase, desigur la deruta. Ca doar n-o avea si el blat, Doamne Dumnezeule.
Si daca Doamne fereste, se dovedeste ca amandoi au blat cu basescu, domne, macar va consolati ca aveti autostrazi, spitale, scoli, canalizare suta la suta si in general civilizatie occidentala.
Au, dar stai ca nici pe astea nu le aveti.
Atunci macar mergeti la vot ca votul conteaza!
Pe mine ma scuzati, ma duc sa ma c.. pe mine de ras.
Uneori eşti simpatic(ca acum…)
Foarte tare!
Stilul tau (cam de maidan) nu ma impiedica sa-ti apreciez ideile.
Cateodata chiar esti remarcabil!
Înţeleg antibăsismul şi mi se pare în regulă. Sunt mulţi antibăsişti veritabili în virtual, în general, şi pe acest blog, în particular.
Dar unii dintre ei se declară antibăsişti duri doar pentru că nu se pot declara pesedişti talibani, n-ar da bine deloc.
Ieşirea lui Antonescu n-a însemnat de fapt nimic raportat la inamiciţia cu Băsescu, şi e normal să fie aşa, e şi logic, cei doi disputându-şi acum mica feliuţă de electorat numită Opoziţia de dreaptă, supraaglomerată, în contrast cu USDul care se lăfăie pe stânga.. Şi totuşi, Antonescu a ajuns să fie declarat băsist…
Problema principală a acestor “antibăsişti” talibani pesedişti nu este de fapt Băsescu, se cheamă Justiţia Română care, din nefericire pentru România actuală, se constituie în aceste triste momente drept singura Opoziţie la caracatiţa PSD. Speculând toate prostiile, nesimţirile, inadvertenţele, grosolăniile, unele gesturi ce pot fi interpretate drept imixtiuni ale lui Băsescu în ce priveşte actul de Justiţie, Voiculescu şi PSDul au încercat (şi se poate spune că au reuşit în mare măsură) o imensă mistificare, un apocaliptic scenariu al conspiraţiei, acela că Justiţia este în totalitatea ei coruptă, manipulată politic. Acum, după ce au împlântat adânc în opinia publică această idée, o iau în sens invers: cine nu contestă Justiţia din România înseamnă că automat este băsist, corupt, vândut licuricilor mari şi mici. Priviţi ce vocali sunt cu toţii de când au început piesele de bază pesediste să muşte ţărâna! Priviţi-l pe ultimul dintre ei, Adrian Duicu, om între oameni, politician dedicat judeţului…trecem peste faptul că “Decembrie ‘89 l-a prins pe tânărul Duicu benzinar de rând, la o pompa PECO. Izbucnirea sângerosului război din fosta Iugoslavie, cu decizia României de a se gudura pe lângă NATO şi de a adera la embargoul cu produse petroliere au trezit în tânărul Duicu spiritul partizan faţă de sârbi. Cu sprijinul logistic şi bănesc al tatălui său Ion Duicu, om potent financiar de pe Valea Cernei, Adrian a intrat în contrabanda cu benzină de pe Clisura Dunării. Banii obţinuţi din primele tranzacţii sunt investiţi de familia Duicu întru-un lanţ de bezinării pe Valea Cernei” Să trecem…vorba aia, să nu întrebi niciodată pe un milionar cum a făcut primul milion. Să trecem şi peste faptul că tânărul benzinar a ajuns să fie absolvent a 6 facultăţi în doar câţiva ani. Ce geniu a stat ascuns într-o benzinărie…
Dar să citim declaraţia de avere a acestui milionar:
“Adrian Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, anchetat pentru corupţie, a avut din indemnizatia de consilier judeatean un venit anual de 3.054 de lei, iar ca presedinte al institutiei a incasat 26.098 de lei. Sotia acestuia a obtinut 10.536 de lei ca administrator la SC Invest Petroleum Impex SRL.
Adrian Diucu a cotizat pentru PSD cea mai mare sumă, în valoare de 36.000 de lei, în 2013. În declaraţia de avere, Duicu a obţinut venituri, din indemnizaţia de consilier şi de preşedinte al CJ Mehedinţi, de 29.152 de lei.
În concluzie, Duicu a cotizat la partid mai mult decât leafa sa pe anul 2013. Dacă la venitul realizat de baronuld e Mehedinţi se adaugă salariul soţiei sale şi alocaţia fiicei sale rezultă că familia Duicu s-a descurcat anul trecut cu 4.704 de lei. Suma plătită de Duicu a intrat în conturile PSD în trei tranşe, pe 21 ianuarie şi pe 1, respectiv 9 aprilie 2013.”
Avem următoarele variante : individul şi-a sacrificat familia mâncând un an întreg doar mămăligă, individul ne ia de proşti pe toţi, individul este prost de bubuie, individului i se fâlfâia când a scris declaraţia de avere, convins fiind că este deasupra legii şi, bineînţeles, varianta cea mai probabilă, justiţia băsistă face poliţie politică.
“Antibăsiştii” care sunt de acord cu ultima varianta vă spun eu că-s mai degrabă talibani pesedişti. Şi ne iau de proşti.
De aceea am şi eu o dedicaţie pentru ei…
http://hanulmuschetarilor.wordpress.com/2014/04/07/niciodata-atat-de-multi-nu-au-datorat-atat-de-mult-celor-putini/
Momentele sunt cât se poate de triste, într-adevăr, pentru simplul motiv că Justiţia Română nu are în fişa postului sarcina de a face Opoziţie, nici la caracatiţă, nici la calamar. Treaba ei este să judece cu aceeaşi măsură şi cu profesionalism pe oricine intră sub incidenţa Justiţiei Române, atât pe reprezentanţii Puterii, cât şi pe cei ai Opoziţiei. Atâta tot.
Dar de unde se înțelege din textul meu că susțin altceva decât o judecată corectă pentru toată lumea?! Ar fi inacceptabil ca Justiția să procedeze altfel.
Este trist deoarece Opoziția este în acest moment slabă: nu are evenimente, nu are forță, nu se aude.
Bineînţeles. Singurul lucru care m-a mirat în textul dvs. a fost faptul că aţi întâmpinat faptul că Justiţia Română face în acest moment Opoziţie, respectiv hărţuieşte Puterea, doar cu tristeţe, când faptul în sine ar trebui să zguduie coridoarele tăcute de la Bruxelles, telefoanele doamnei Reding să zbârnîie necontenit iar distinsa doamnă europarlamentar Macovei să umple Strasbourgul cu ţipete disperate privind puciul judiciar care se desfăşoară în acest moment la Bucureşti, de să dea bieţii alsacieni fuga în pod şi să scoată vulturul german de la naftalină.
Justiție pupinbăsistă: procuratura securistă, ICCJ, CSM, ANI.
N-a trecut nicio săptămână de când ne spuneai calm, ca orice pupinbăsist care-și respectă… buzele, că Mircea Diaconu are interdicție legală.
N-are !!! 😛
N-ai caracter… ca orice pupinbăsist.
Vad ca i-ai facut dosarul lui Duicu. Foarte bine, sa fie judecat, pedepsit, sa i se confiste averea. Dar taci adanc legat de mafia basista, care are impunitate totala din partea acelesi justitii pe care o proslavesti. E jenant, oamenii vad dubla masura si isi pierd si mai tare increderea in ce a mai ramas din justitie. Paradoxal, asta vine tocmai in sprijinul pesedistilor, care pozeaza uneori pe buna dreptate in victime ale unei justitii la comanda.
Poate (sper) mai târziu înspre seară voi avea timp pentru un mesaj mai elaborat. Până atunci, doar câteva idei, ca rspuns la mai multe ipoteze antamate mai sus:
(1) nu cred că între Ponta (și Rus la pachet) pe de o parte și Băsescu pe de altă parte s-a realizat un acord subteran anti-ONL (Antonescu) odată ci semnarea Pactului. Dacă pe această linie de multe ori acțiunile converg, este datorită suprapunerii unro interese de etapă sau strategice, nu datorită unui acord (tacit sau formal).
(2) Am fost și sunt de acord cu ieșirea PNL sin USL din multiple rațiuni, nu toate le pot face publice. Eu aș fi ieșit ceva mai devreme – când cu Roșia Montană sau în ”marțea neagră” dar cred că s-a preferat rămânerea în USL deoarece mai rămâneau unele speranțe legate de respectarea angajamentelor PSD față de PNL (speranțe spulberate în februarie 2014), totul pe fondul unei anume loialități a lui Crin față de propriile lui angajamente.
(3) Rațiunea nu este întotdeauna un bun sfătuitor. Când rațiunea dă grej sufletul (sentimentele) pot găsi acel strop de lumină spre care merită să te îndrepți, cu riscul de a muri în această tentativă. Și cred că această chestiune este valabilă și pentru politică. ”Compromisul care nu te compromite” mi se pare o soluție comportamentală acceptabilă… greu este doar să poți măsura unde este limita compromisurilor dincolo ed care a continua înseamnă să te compromiți… și dacă ai forța ca odată conștientizată limita, ai tăria să poți spune ”Nu”. Cred că această limită a fost atinsă pentru PNL și că decizia de a spune NU coabitării cu PSD a fost corectă.
Domnule Radu Zlati, pentru mine ca simpatizant PNL (mă rog, cât pot fi eu de simpatizant, în condiţiile în care de vreo 15 ani sunt exasperat de TOATĂ clasa noastră politică), limita compromisului a fost atinsă atunci când aţi făcut alianţă cu Voiculescu. Pentru mine a fost inacceptabil. Nu cred că mai e nevoie să spun de ce, amintiţi-vă doar de deţinuţii liberali morţi prin puşcăriile comuniste…
Îmi permit să nu fiu de acord cu dvstră. Alianța cu PC în acel moment a fost un compromis mai mic decât compromisul alierii cu PC în 2004, pentru a forma coaliția guvernamentală ADA+PC+UDMR. Și apoi îmi permit să vă atrag atenția că argumentul deținuților morți prin pușcăriile comuniste nu este oponent la alianța cu PC. Voiculescu o fi fost ofițer de Secu (sau doar un informator… sper să o putem afla vreodată) dar cu siguranță nu lui i se datorează acele morți. În 2010, iarna, o alianță cu Voiculescu pentru a maximiza eforturile de opoziție la regimul Băsescu-PDL părea că este un compormis acceptabil.
Şi eu am să-mi permit să nu fiu de acord cu dumneavoastră. Din punctul meu de vedere nu aveaţi în acel moment nevoie de PC: eraţi pe val, voturile Opoziţiei creşteau pe zi ce trece pe fondul măsurilor de austeritate datorate crizei economice, a ineficienţei guvernului Boc, a hăhăielilor lui Băsescu, a nemulţumirii generale, a reclamei negative făcute de cam toată massmedia Puterii de atunci.
Bineînţeles că acele morţi nu i se datorează lui Voiculescu, aşa cum nici Antonescu nu a făcut puşcărie politică. Eu vorbesc de simboluri, domnule Zlati, de reprezentantul unui partid istoric, ce-a făurit România modernă, şi de reprezentantul unei structuri de forţă a unui partid ce-a îngropat România.
Că sunt foşti comunişti, foşti informatori, foşti securişti acoperiţi prin toate partidele, sunt de acord, dar, după cum spuneaţi şi dumneavoastră, există compromisuri şi compromisuri. Cu indivizi gen Voiculesc, Vadim Tudor, Dan Diaconescu, aceste alianţe pur şi simplu nu se fac.
Şi-apoi, ce înseamnă maximizare?! De la 58%la 60%?! Şi dacă aveaţi neapărat nevoie de Antena 3, de ce nu i-aţi lăsat pe pesedişti să facă alianţă cu ei, că sunt din aceeaşi familie?
2). Too little, too late. Să nu rupi USL când a fost vorba de lucruri extrem de grave (Roşia Montană, gazele de şist care a fost de fapt tema care a adus USL la putere, ˝marţea neagră˝ nu o comentez pentru că n-am înţeles care a fost de fapt problema şi nu doresc să preiau clişee) şi să-l rupi pentru că domnul Johannis nu a primit funcţia de vicepremier nu face altceva decât să arate că dacă PNL a putut tolera din partea aliatului său comiterea unor fapte de natură să afecteze grav România, în schimb atunci când nu i s-a dat ˝dreptul nostru˝, situaţia a devenit de-a dreptul intolerabilă. Ca să nu mai pomenesc de explicaţiile destul de confuze date după aceea de mai mulţi fruntaşi ai PNL: PSD nu mai respecta Programul de guvernare, PSD fura ˝tare˝, PSD încerca să ne înghită, dar dacă îl aveam pe Johannis vicepremier, nu mai rupeam alianţa. Eu, ca alegător, ce să cred? Dacă domnul Johannis devenea vicepremier, ar fi început brusc PSD-ul să respecte Programul de guvernare sau s-ar fi simţit şi n-ar mai fi furat atât de tare?
3). Cât se poate de scurt şi direct: compromisurile şi problemele de conştiinţă ale unui partid sau ale altuia nu mă privesc. Eu, alegătorul, ofer serviciu public cui vrea şi poate să-mi ofere bună guvernanţă; ce trebuie să facă un partid şi cu cine pentru a mă guverna bine nu mai e problema mea. Poţi să faci ce-ţi cer, te aleg; nu poţi, indiferent de motiv, fie el şi cinstea sau conştiinţa ta, caută-ţi altă meserie. Eu sunt angajatorul, iar guvernantul nu e altceva în raport cu mine decât angajatul; să nu uite că nu eu voi jura că-l servesc pe el, ci el va jura că mă serveşte pe mine. Pornind de la asta, cum mă convinge pe mine PNL-ul că va fi capabil să întreprindă ceva pentru ţară? La cel mult 25% din electorat, va fi silit să facă alianţe în situaţia în care va ajunge din nou la guvernare. De unde ştiu că viitorul său partener de alianţă nu va fura sau nu va încerca să-l înghită, astfel încât să se ajungă din nou la ruperea alianţei şi abandonarea angajamentelor luate, aşa cum mi s-a spus acum două luni, cu imense regrete, că debarcarea lui Băsescu Traian şi a regimului său ˝nu s-a putut˝? Nu s-a putut? Cu imens regret, atunci capacităţile tale sunt necorespunzătoare pentru serviciul pe care ţi l-am oferit pe baza ofertei pe care mi-ai făcut-o.
Senzaţia mea din ce în ce mai pregnantă e că mi-am cumpărat bilet la ˝Lacul lebedelor˝ şi se interpretează de fapt ˝Totentanz˝ iar regizorul care pune spectacolul în scenă se află fie la Bruxelles, fie la Washington, fie în ambele locuri deodată, în timp ce actorii cred că eu, spectatorul, sunt prea cretin să-mi dau seama de schimbarea partiturii. Asta cu atât mai mult cu cât o declaraţie cât se poate de adevărată şi de bun-simţ a lui Ionel Blănculescu a fost atacată într-un stil incalificabil atât de Crin Antonescu, cât şi de Liviu Dragnea. Acesta din urmă nu va ajunge niciodată preşedinte, cel puţin aşa cred şi sper. Crin Antonescu însă aspiră la această funcţie, în condiţiile în care, conform Constituţiei, prima atribuţie a preşedintelui e direcţioneze politica externă a României, nu să negocieze majorităţi parlamentare sau să schimbe premierul în funcţie. În această calitate, îl întreb: Ce aveţi de gând să faceţi cu România, dle Antonescu? După 10 ani de traianbăseală, am aflat cum stăm scris negru pe alb în NY Times: România nu are relaţii apropiate pe plan extern cu NIMENI. Cum intenţionaţi să remediaţi situaţia asta? Şi încă o întrebare pe care i-aş pune-o: Credeţi că aş cere prea mult dacă aş dori ca un prezidenţiabil să vorbească raţional, calm şi ancorat în concret, fără ironii, glumiţe, metafore, comparaţii sau hiperbole? Eu zic că nu.
(1) De acord că a fost cam târziu. Spunând ceea ce se poate spune, sunt de acord că momentul proiectului RMGC trimis în parlament, sau introducerea Legii amnistiei și grațierii peste noapte ar fi fost momente, dacă nu mai bune, cel puțin mai ușor de explicat. Și de asemeni sunt de acord că, preocupat să păstreze USL în viață, PNL și Crin Abtonescu au ascuns adevăruri despre funcționarea alianței cunoscute bine la centru, dar de care până și activiștii liberali din teritoriu nu au aflat. De aceea în momentul ruperii alianței, inclusiv unii dintre liberalii din teritoriu (ei înșiși având propriile lor povești de insucces în relațiile cu PSD din judeșe) au avut un sentiment de confuzie și de așteptări înșelate. Am plătit și încă mai plătim o politică de comunicare deficitară în ce privește relațiile cu PSD, după preluarea puterii.
(2) greu de răspuns la aceste acuzații. Suntem un partid care încearcă să fie un partid mare și dacă ne jucăm bine cărțile (observați că nu am vorbit despre morală… deși aș dori să le jucăm în mod… decent) putem, sperăm, ca în 2016, cu un președinte provenit din rândurile PNL (chestiune care va conta la alectorat chiar dacă acest președinte nu va fi conducătorul din umbră al PNL, ca pe vremea lui Băsescu-Boc) să atingem și depășim bariera celor 30% care ne pot transforma în alternativa valabilă la PSD. Din acel moment ni se poate solicita o politică pe care noi să o determinăm în cea mai mare parte, iar nu să urmăm politicile altora. În contextul USL, în programul politico-economic reușisem să strecurăm multe idei liberale, practic programul economic era mai degrabă liberal, și cel puțin eu am avut naivitatea să îmi închipui că se paote realiza ți implementa un program stânga-dreapta valabil pentru două cicluri legislative. Pentru a descoperi că premierul și consilierii săi sunt gata să aplice măsurile de stânga, dar nu și cele de dreapta sau care sunt propuse de miniștrii liberali (mă refer în special la Varga și Nicolaescu).
(3) Crin Antonescu este rațional, mult mai rațional decât acele scăpări de stil (de fapt nu sunt scăpări, stilul este omul – inteligent, viu, cu umor, sclipitor, pasional) ar putea să arate. Nu este perfect, nu este o mașină, și are și el defectele lui. Dar, dintre competitorii de la ora actuală (anunțați deja sau doar pe diferite liste de potențiali…) el îmi apare ca varianta cea mai puțin rea. Ba chiar destul de bună! Iar ca idee de lucru: Antonescu nu va încerca să schimbe premierul în funcție… s-ar putea ca premierul în funcție să fie schimbat… oarecum de la sine.
1). Din punctul meu de vedere, problema nu e de întârziere, ci de oportunitate. Dacă timpul o fi fost cum o fi fost, motivul a fost catastrofal. Cu atât mai mult cu cât l-am auzit cu urechile mele pe domnul Antonescu spunând, cu câteva zile înainte de începerea scandalului, că e mulţumit în proporţie de 80% de activitatea guvernului. De aici pornind, orice televiziune ostilă, A3 bunăoară, nu va avea altceva de făcut decât să pună în oglindă afirmaţia lui Crin Antonescu de la început de februarie cu cele făcute de la 25 februarie încolo şi să rânjească cu satisfacţie: fiecare pasăre chiar piere pe limba ei. Şi fiecare partid.
2). Scopuri normale pentru orice partid politic. Să obţină procentajul cel mai mare din electorat, să dea preşedintele ţării, premierul şi să direcţioneze politicile ţării. Sunt perfect de acord. Ceea ce nu înţeleg este motivul pentru care PSD este blamat pentru că face azi ceea ce PNL ar intenţiona să facă, când/dacă va ajunge exact în poziţia deţinută azi de PSD. Spun asta pentru că nu l-am auzit pe domnul Antonescu vorbind, după ruperea USL, despre un potenţial partener de guvernare, unul în care să aibă încredere şi pe care să-l trateze ca pe un egal. PSD-ul ar conta din punct de vedere aritmetic, despre restul n-a pomenit, deocamdată. Deci, în situaţia în care Crin Antonescu ar câştiga prezidenţialele, PNL intenţionează să schimbe majoritatea parlamentară şi, neexistând partenerul de care vorbeam mai sus, să dea ţării premierul şi majoritatea membrilor guvernului sau măcar pe cei mai importanţi. Ăsta nu e cumva partid-stat? Eu asta înţeleg din tot ce-au spus până azi membrii PNL apăruţi în media. Cum se va face acest lucru din decembrie atunci când ai 20-25% în Parlament? Aseară, domnul Antonescu pare că a spus cum. Ponta pleacă din fruntea PSD, preşedinte va fi oricine altcineva decât o marionetă PSD, Johannis premier şi se va face guvern PSD-PNL. Eu îl întreb pe româneşte: Are you friggin’ kidding me? Ori să aşteptăm un komissar care să vină şi să bată cu pumnul în masa cuiva?
3). Vă cred pe cuvânt, de vreme ce dvs. îl cunoaşteţi personal. Problema mea e că însuşirile domniei sale mă interesează doar în măsura în care pot fi de folos ţării. Nu pot să iau competitorul în calcul fără să consider atribuţiile postului respectiv. Ce presupune postul de preşedinte? Mediere. Adică, va trebui să fie capabil să aibă dialoguri constructive cu toţi reprezentanţii puterilor statului, chiar dacă, să zicem, nu-i place faţa premierului sau a şefului Senatului. Poate să facă aşa ceva? Până acum, semnele n-au fost deloc încurajatoare. Ce mai presupune funcţia de preşedinte? Politica externă. Nici aici nu m-am lămurit. Acum aproape 2 ani, domnul Antonescu se temea de DoS şi de impresia pe care acesta şi-a făcut-o în legătură cu evenimentele din vara lui 2012. Astăzi auzim de întâlniri ale domniei sale cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, de convorbiri cu John Kerry, etc. Apoi, la unison cu restul politrucilor ordinari care compun clasa politică de pe-aici şi care s-au înghesuit să cânte în corul dirijat de doamnele Nuland şi Reding, salută călduros evenimentele democratice şi complet în spiritul statului de drept din Ucraina, spre deosebire de puciul mizerabil, susţinut de 8,5 milioane de infractori ordinari, de la Bucureşti din iulie 2012. Acum 5 zile, dorea demiterea unui om pentru crima de a fi repetat un lucru spus chiar de americani nu mai departe decât anul trecut: amplasarea elementelor ABM în România te transformă automat într-o ţintă. Poate găsim şi alte măsuri împotriva duşmanilor poporului, mă gândesc eu. Deci, cum stăm cu politica externă de după 2014? Nici asta n-am reuşit să aflu. Plus că, de la faimoasa conferinţă de presă, mă tot gândesc ce s-ar întâmpla dacă domnul Antonescu s-ar justifica în faţa unui omolog prin motivul ˝de-al dracului˝. Dacă intenţionează să practice acelaşi stil pe care-l văd de o lună încoace la domnia sa şi în raporturile cu partenerii externi, încep să cred că stilul Hruşciov-bătând-cu-pantofii-în-masa-ONU e chiar un stil agreabil.
Ah, şi să nu uit. Justiţia. Acea Justiţie ale cărei hotărâri Crin Antonescu nu le anticipează şi nu le comentează, cum a făcut în cazul Ruşanu, Chiţoiu, etc. Totuşi, a găsit de cuviinţă să spună că verdictele Justiţiei în cazul Mircea Diaconu vor fi cât se poate de clare, după ce BEC i-a respins candidatura. Uite că n-au fost chiar atât de clare, în prima instanţă. Deci, care-i motivul pentru care vorbeşti atunci când cel mai înţelept ar fi să taci? Şi Antonescu nu va încerca să schimbe premierul în funcţie…cumva cam cum Traian Băsescu n-avea nicio legătură cu un oarecare domnu´ chestor pe care el l-a făcut chestor, chemat a doua zi la DNA aşa din senin? Sper că nu.
P.S. Schulz şi energia. Încep să-mi dau seama şi de orientarea politicii externe a domnului Antonescu. ‘facepalm’
Ati gresit catastrofal rupand USL-ul, fiindca odata ce aceasta alianta a primit girul cetatenilor nu mai doar e o problema intre PSD si PNL (ca v-a facut PSD-ul nu stiu ce, who cares?) dar voi, cu aroganta specifica politicienilor care uita de cei ce i-au votat a doua zi dupa ce s-au incheiat alegerile si isi amintesc de ei doar cand vin urmatoarele alegeri nu i-ati consultat daca sunt de acord sau nu ca voi sa rupeti alianta pe listele careia ati fost alesi ca sa faceti in schimb circ in parlament (de parca lumea din tara asta n-ar fi deja saturata de circul ambulant numit Basescu sau D.D.) si sa cochetati ca o femeie de moravuri usoare cu PDL-ul, iar acestia (cetatenii) va vor sanctiona cu prima ocazie, chiar si simpatizantii liberali printre care numar si eu…
Crin Antonescu greseste in continuare grav trimitand bezele electoratului basist (…perseverare diaboliqum), iar faptul ca (asa cum a anuntat chiar onor domnia sa) ii va da in turul 2 voturile candidatului “nesocialist” nu ii va servi acestuia din urma (Udrea? Unguent?) la nimic findca zestrea de voturi adusa de Crin va fi atat de mica incat nu se va schimba absolut nimic…
Sayonara
De data asta doar un citat, ca sa nu mai zici ca sunt vulgar si de nepublicat.
Deci:
”Imaginea de aseară a lui Adrian Năstase va intra în iconografia naţională. Pe ecranul televizorului a apărut, din stânga, în frenezia ca de amartizare a reporterilor, nu un om învins, doborât la orizontală, ci un bust vertical, impunător, marmorean, şocant prin contrastul cu aşteptările împilătorilor: bustul libertăţii intangibile.”
In lumina ultimelor declaratii ale bustului libertatii intangibile cu privire la speranta verticala Crin Antonescu, ai putea cumva sa completezi acest portret de intensa intensitate lirica?
Nu?
Bine, ok, deci cum ziceam data trecuta, daca ridicolul ar ucide ati fi toti morti pe blogul asta si autor si membri de partid/simpatizanti/piscotari.
Sunt sigur ca si basescu sau udrea va fi condamnat din 2015. Chiar de catre Kovesi. De ce? Sa ne amintim de Italia. Pe timpul razboiului rece a fost o lupta a CIA pentru a nu lasa puterea pe mana socialistilor si stangii care avea legaturi cu Moscova si ar fi scos Italia din NATO si din UE (erau declaratii ale politicienilor socialisti, era ceva serios). De aceea crestin democratii aliati cu liberalii si alte partide de dreapta au guvernat zeci de ani Italia. Stanga a castigat niste alegeri prin anii 80 cand URSS era in declin si oricum orientarea proocidentala era sigura.
Ce s-a intamplat dupa ce a cazut URSS? A aparut “Mani Pulite”. Ce aflam de pe Wikipedia?
“According to the American ambassador Reginald Bartholomew, behind the operation there was the CIA who helped the Italian prosecutors to accuse the politicians.”
Deci dupa ce Rusia era in declin, americanii s-au hotarat sa faca ordine in Italia. Au sprijinit procurorii si judecatorii italieni. Cam exact ce fac ambasadorii americani de 10 ani incoace. Suntem puntea portavionului, vorba lui Cristoiu.
De aceea si Kovesi a zis anul trecut ca dosarele lui Basescu, suspendate datorita imunitatii prezidentiale, vor fi reactivate. De asta Basescu aproape plangea cand le-a spus judecatorilor sa fie corecti si sa nu se lase influentati de functia pe care a avut-o sau o are cel pe care il vor ancheta. De asta Tolontan, un om “conectat” anunta ca DNA a deschis dosar cu Gala Bute-Udrea, iar Rudel Obreja e la bulau.
Americanii fac ordine in tara sufocata de banditii imbogatiti pe vremea lui Iliescu si care sunt fosti securisti. Romania e granita occidentului si politicienii trebuie sa fie incoruptibili, altfel ar vinde secrete rusilor.
Deci nu disperati, le vine tuturor randul, am incredere in America, patria libertatii
Hehe, s-au activat propagandistii siaeiului. Salut man, pot sa te enervez cu ceva? De ce nu ne faceti oficial protectorat, tati, sa stim o treaba, poate mai eliminati vizele si mai faceti investitii si in altceva decat in resursele pe care ni le luati moca, dupa ce ne distrugeti solul si subsolul. Sa ne puna tanti Nula direct presedintele pe care-l vrea si clasa politica pe care o vrea, ca sa nu mai pierdem bani si nervi cu alegerile. Mai bine v-ati ocupa de cum isi bat rusii joc de voi in Ungaria, sau faceti pe voi de frica lui Orban?
Mafia securista beneficiaza de propriile instrumente securiste inflitrate in justitie. Americanii (serviciile secrete americane, românizate 🙂 sustin pe fata mafia securista asa ca harnelile astea pupibasiste prind doar la inepti mononeuronati.
Pe de o parte avem o oaza de jurnalism de investigatie care demostreaza jegul mafiei securiste, iar de partea cealalta avem mafia securista ceausista.
… adică punct.
Victoras, “ai grija de copii!” Asemenea incredere rar mi-a fost dat sa vad…m-ar induiosa, daca nu as simti miros de trese “de pe puntea portavionului”
@Victor,
Spre deosebire de tine nu am absolut deloc incredere in „America,patria libertatii”. Te asigur ca pe americani ii doare fix in partea dorsala de cinstea si corectitudinea politicienilor romani. Ca fapt divers, americanii- avand strict interese si nimic altceva, au sprijinit in perioada postbelica o gramada de dictatori corupti pana-n maduva oaselor fara sa aiba nici cea mai mica tresarire de jena.Dar ai atins un punct interesant si anume cel cu madam Kovesi.Daca ne aducem aminte prima oprire a Victoritzei Nudelman a fost la DNA. Inclin sa cred ca prezenta ei acolo a fost pentru a-i oferi garantii pe care Baseaua, aflat la sfarsit de mandat si fara un partid puternic in spate, nu le mai poate oferi.Dar se pare ca subalternii dnei.Kovesi nu prea pun mare baza pe aceste garantii pentru ca, se pare, pleaca la greu din aceasta structura.
Desi sub mandatul Iliescu-Nastase Romania a intrat in NATO si a incheiat negocierile de aderare la UE din varii motive SUA au ales sa nu mizeze pe Natase si PSD. Atata timp cat guvernatorul lor favorit a detinut puterea in mod discretionar si a transformat PDL-ul in partid-stat, mult mai performant decat PSD-ul, n-a fost nici o problema.Zdrobirea PDL-ului in alegerile din decembrie 2012 precedata de demiterea de facto a guvernatorului i-a pus pe americani in fata revenirii in forta a PSD-ului ca partid dominant pe scena politica. Acest fapt se pare ca nu le cade deloc bine si asistam de ceva vreme la o ofensiva dezlantuita a DNA in principal impotriva liderilor PSD. Deci concluzia mea este ca un PSD slab convine de minune intereselor americane.Ori deschiderea de dosare penale pe banda rulanta in special lor o sa duca inevitabil la slabirea fortei sale electorale.Pentru ca n-o sa-si mai permita nici un baronet local sa incoloneze lumea la vot cand stiu ca la capatul drumului il asteapta baietii.
Raman la parerea ca cel mai bun lucru care i s-a intamplat PNL-ului in perioada postdecembrista a fost mandatul de presedinte al lui Crin Antonescu. O abandonare a acestei functii(chiar parasirea vietii publice) sau o debarcare de catre factiunea fripturista o sa insemne dezastrul pentru partid si aruncarea lui intr-o zona situata intre 5-maxim 10% . Iohannis nu are anvergura necesara pentru a prelua conducerea si nici nu este agreat de marea majoritate a liderilor penelisti. Reintronarea filfizonului batran Tariceanu o sa duca imediat la atarnarea lui la remorca PSD si la scarbirea multora dintre sustinatorii lor, nu neaparat membrii de partid.Pentru ca ,oricum ar intoarce-o, acest personaj ramane un tradator si nu oricum ci in cel mai greu moment pe care-l parcurge partidul ca urmare a fortarii iesirii lui de la guvernare de catre caricatura de Ponta si camarila care-l inconjoara si il papusaza.Cu toate acestea nu cred ca pesedistii ar trebui sa se bucure prea tare(decredibilizarea lui Antonescu prin „sondaje” la foc automat,embargou la cea mai importanta televiziune de stiri, etc). In campania electorala timpii de antena sunt egali iar Antonescu este cel mai bun comunicator dintre toti oamenii politici care-i are tara in acest moment. Intr-adevar , doua lucruri nu trebuie sa se intample: transformarea PSD , din nou, in partid-stat si revenirea lui Basescu in prim planul vietii politice in functia de prim ministru.Doua pericole reale.
Conte, Conte, nu sunt deloc fericit, crede-ma. Inrait, da, dar din frustrare. Crin m-a tradat pe mine si pe cei mai antibasisti dintre liberali, pentru asta n-am sa-l iert. Care PSD partid-stat? PSD-ul ala vanat de justitia basisto-licuricista si arestat pe capete? De justitia aia care-i protejeaza pe basisti ca pe sfintele moaste si-i baga la bulau doar pe adversarii lui basexu? De justitia aia care-o sa-l aresteze pe Voiculescu din motive telepatice si o sa inchida Antena 3, pentru ca reprezinta majoritatea telespectatorilor romani? As rade, dar e de plans.
@radu , in octombrie 2013 , dupa celebrul caz papici , antonescu propunea un pact pe justitie : “in locul unui troc politic semiocult”, “de ce nu, poate, sa ajungem, fortele politice, institutiile majore din aceasta tara, politice si nepolitice, la un pact national pentru independenta justitiei, cu criterii, cu obligatii, cu reguli”.
“Sper sa am sustinerea Senatului pentru organizarea unei astfel de dezbateri politice fundamentale” iata ce raspunde zgonea : “Pentru ca Justitia sa fie independenta, atunci oamenii politici trebuie sa vorbeasca din ce in ce mai putin despre ea. O dezbatere si un pact intre oameni politici pe marginea independentei justitiei, asa cum propune Antonescu, ar insemna tocmai sa taiem din independenta Justitiei si sa ii punem o tutela politica. Eu nu sunt de acord cu acest lucru”.
eu zic sa faci ce ai promis in mai multe randuri si sa ne lasi in durerea noastra
De carat de pe blogul asta ma car cand vreau eu sau cand ma baneaza Serenissimul, nu cand vrei dumneatale, asa sa stii. Uite-asa, din sadism, o sa te mai chinui cu prezenta mea, cata vreme simt alaturi antibasisti bravi ca Scorilo, Niels si altii.
Hai sa-ti spun una: de pe urma pactului semi-ocult pe justitie diktat si avizat de ambasadele lui peste prajit beneficiaza azi oamenii lui Crin si ai basexului, nu pesedeaua si inamicii diktakiorului.
Uite de-asta in loc sa va las in durerea voastra, o intensific, cum vad ca s-a constatat.
Propaganda basista cu intoarcerea comunistilor, cu partidul-stat a prins si in 2009, inainte de alegeri… asa ca ce sa ne mai miram, mai merge o data… Si asa, cu sprijin ”liberal”, băsismul ramane mare si tare, sau se transforma intr-un neobasism la care vad ca adera (de frica sau de proasta viziune si conducere) si PNL.
Interesant text pe care (încă!) nimeni nu l-a remarcat la justa valoare.Şi în care text dl.conte trece de la îndoiala raţională de tip cartezian,la îndoiala de tip dialectic(eu aş zice metafizic…) a dinamicii Bine-Rău.Fiindcă deja contele a ajuns să se întrebe care sunt raporturile dintre sentimente şi raţiune în procesul de analiză a metafizicii Rău-Bine.Şi constată cu mirare şi aparentă neplăcere cum că toate poziţiile lui pot fi lovite de relativism încât este posibil să fie incorecte,chiar false,deci nocive social(şi implicit politic…).Şi atunci rezultă că este o neconcordanţă între raţiune şi sentimente şi,deci,ce te înşeală în percepţie/înţelegere,raţiunea sau sentimentele?
Aici,făcând eu pe filozoful,pun o întrebare retorică:dar de ce avem nevoie,ca oameni înzestraţi cu raţiune,de sistemul de sentimente?Şi răspund aşa(deşi nu sunt prea sigur…):raţiunea poate intra într-o buclă autodistructivă în lipsa unor scopuri.Iar sentimentele tocmai asta fac:creează noi scopuri atunci când raţiunea este depăşită.Chiar,de multe ori,invalidând raţiunea!…
Şi aşa ajungem,uneori,să ne contrazicem singuri!
Am păţit-o şi eu de multe ori.După ce am constatat că la momente diferite am susţinut păreri aproape contrarii îmi venea să mă iau la palme în faţa oglinzii…Dar este aproape inevitabil pentru orice om.
Şi,ca să terminăm aşa,într-un mod frumos,să ne aducem aminte de Glossa lui Eminescu:
“Vreme trece,vreme vine.
Toate-s vechi şi nouă-s toate.
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate.”
Ce nu le-o fi plăcând la acest text de l-au înroşit cu voturi negative?Nu era o postare polemică şi nici critică.Se întâmplă ceva pe acest blog?Suntem atacaţi de fesenişti?Păi dacă-i aşa schimbăm foaia şi ieşim la luptă….
Cu votul meu ai un 8, deci poti fi optimist. N-ar trebui sa ne ingrijoreze dislike-urile atata timp cat ne simtim confortabil in propria constiinta…
Cel mai rau lucru posibil,sa-l consideri terminat pe Basescu,sa consideri ca ce avea de distrus a distrus iar acum isi asteapta linistit pensia.Sau poate ca este o simpla aliniere la noul discurs crinist pentru a-i conferi o anume substanta,un suport logic,o scuza plauzibila…Pentru a cautiona cumva reactiile noului Antonescu,total opus celui pe care il stiam cu totii ! Mie nu-mi place acest Crin,seamana izbitor de mult cu Basescu !!! Vreau sa se trezeasca din aceasta hipnoza,chiar nu-i sta bine haina de dictator mitocan in devenire.
Se considera un semn de slabiciune sa iti arati sentimentele, dar este si o slabiciune sa nu ai sentimente, asa ca nu cred ca exista o reteta perfecta pentru toata, eu persoanal oscilez intre afectiv si rational
Luminăția-Voastră Doamne,
Băsescu l-a ținut în șah pe Voiculescu prin DNA.L-a apucat de…punctul sensibil CAMELIA.
În același timp OTVul a fost închis și desființat! Pe cine deranja că erau acolo niște oameni ce se uitau unii la alții și ascultau gogomănii?
Păi în primul rând pe colegul meu de liceu Sebastian Ghiță care și-a propus un imepriu media…și-l are deja…TVR este în faliment tehnic…OTV este închis…Antenele sunt sub oblăduirea lui PONTA dar cu condiția să lovească în CRIN ANTONESCU până în ianuarie 2015.B1Tv adună numai gunoaiele ce citesc și mai ales postează comentarii băsiste!
Așadar imaginea este clară RomâniaTV are partea LEULUI pe piața mediaTV…cașcavalul din publicitate este pe măsură….ROMÂNIA TV produce zeci de milioane de euro lunar DAR ȘI FORMEAZĂ PERCEPȚIA TELESPECTATORULUI!
Este normal să fiți indigant Alteța Voastră despre cât de mizerabil este caracterul uman..însă nu uitați că jurnaliștii de la Antena 3 sunt de fapt niște mercenari care nu pot face altceva….au copii, au rate, au părinți, angarale…nimeni nu riscă cateva mii de euro lunar de dragul adevărului….De dragul adevărului scrieți Luminăția VOASTRĂ și cu mine….acesta este cel mai amre defect GENETIC al românului…disponibilitatea de a se lăsa corupt, cumpărat, folosit…uniii o fac pe bani buni alții o fac de cretini precum cei care vor vota comentariul meu cu unlike!
Noi, intelctualii care vă adorăm scrierile pentru acest motiv le adorăm pentru UMANISMUL pe care-l vedem răzbătând dintre rânduri….CRIN ANTONESCU merită sprijinit deși v-am scris de acum 3 lunii la comentarii că jocul este pierdut…tocmai ca să nu creadă EI, acești securiști-turnători-comuniști transformați acum în masoni, că au câștigat ușor peste 5 milioane de români care mai sunt zdraveni sper eu vor vota CRIN ANTONESCU…..referindu-mă la antevorbitorii mei nu știu unde ar putea să fie confuzia cum că C.Antonescu ar fi pe mână cu Băsescu…această idee născută în laboratoarele CIA din spatele lui KIORETE iată ce bine prinde…lecție ptr noi ca ura să nu ne împiedice niciodată gândirea….ștafeta de guvernator se transmite de la Kiorete la PONTA..lucrurile erau clare restul acum e doar circ…ce a vrut Bețivul Statului s-a realizat…Justiția care nu-l va condamna niciodată pentru crimele și mizeriile efectuate din 2004 pina în 2014…Serviciile Românești sunt 100% în subordinea CIA….cu ocazia reîntregirii Rusiei MARI lătrăturile cotroceniste au fost auzite de marele licurici….deci peste un an Băsescu se va retrage ușor și discret să se bucure de miliardele de euro făcute în 10 ani inclusiv din munca proștilor ce încă mai cred că Kiorete a reformat România!
Eu v-am votat cu “verde”.Iar ce va fi,nu ştie nimeni.Nu,jocurile nu sunt făcute!Toţi joacă la rupere,conform logicii interne a unui “triumvirat” totdeauna distructiv.Nu cred că Ponta a fost “alesul” licuricilor americani.Ba dimpotrivă!Mergem înainte,timpul lucrează pentru noi!…
Draga Conte,
Acelasi scenariu l-am avut si eu in vedere. Am cateva adaugiri la ceea ce ati scris. Eu suspectez ca exista o intelegere subterana intre Ponta si Basescu. Semnalmentele sunt multe: pactul de coabitare, atitudinea lui rus de la referendum, discursul lui ponta la investirea lui mru (ehei, parca a trecut un veac de atunci), atitudinea constanta a aceluiasi rus fata de Antonescu, etc. De ce intelegere? Simplu! Ei n-au fost niciodata adversari ireductibili din simplul motiv, ca ideologic, alearga pe culoare diferite. Antonescu este inamicul amandurora. Ca este acum inamicul lui ponta este evident-prezidentialele. Pe de alta parte eu am convingerea ca lui basescu ii convine ca ponta sa devina presedinte, iar Antonescu sa nu prinda prezidentialele. Atunci basescu s-ar auto-propune drept sef al opozitiei cu perspectiva ca-n 2016 sa devina prim-ministru. Insa acest lucru nu s-ar intampla daca ar fi Antonescu presedinte deoarece opozitia ar forma-o psd-ul, luandu-i fata lui basescu, care numai atunci va ajunge la cosul istoriei.
In a treia varianta, cu un presedinte pmp, mai putin probabila, este evident ca basescu va deveni prim ministru din 2015, devorand halci masive din PNL, PSD si ce o mai exista.
Atentie, aici PDL-ul este doar spectator, fapt care se simte chiar si acum.
Deci, pentru acei anti-basisti de rit psd-ist, mesajul este simplu: daca nu ajunge Antonescu presedinte, vom avea sansa unui basescu rejuvenat.
De data asta nu suntem de acord conte… desi am votat cu PNL-ul douazeci de ani, nu voi mai face asta si la alegerile urmatoare (si alti amici de-ai mei cu acelasi background vor face la fel)… si nu o voi face fiindca ultima oara cand le-am dat votul au facut ceva pe el, si-au luat jucariile si au plecat acasa fiindca au descoperit secretul lui Polichinele – PSD-ul e lacom ! Foarte bine, nu vreti sa guvernati? Stati in opozitie mult si bine, faceti circ in parlament (asta e marea strategie prin care vor sa ia fata PSD-ului ???) si faceti cu ochiul pedeleprelor (vezi declaratie Theodor Atanasiu); Mi-e greu deasemenea sa vad in Ponta un pericol atata timp cat TICALOSUL DECENIULUI, borfasul Basescu, mai tine inca in mana Justitia si alte institutii (de forta, cum ii place ipochimenului sa le numeasca). Mai mult decat atat, nu-l voi vota pe Crin Antonescu la alegerile prezidentiale pentru ca:
1) de ceva transmite mesaje electoratului basist ((basiste, cum altfel? la electoratul basist nu prind decat mesajele basiste ) si asta ma alieneaza pe mine si pe altii ca mine care il dispretuim profund pe Basescu si pe sustinatorii lui (The walking dead”, asa ii numesc eu…)
2) de la o vreme incoace nu-si mai controleaza nervii (probabil datorita presiunii la care a fost supus), dupa circul continuu cu Basescu nu vreau un presedinte care de cateva luni incoace face crize de isterie aproape la fiecare iesire publica…
And I have more: imi doresc ca partidul meu de suflet PNL-ul sa nu faca 20% la parlamentare ( and frankly they seems to be closer to 15% right now, 20% it’s a far cry…) fiindca cu cat Crin pleaca mai repede din fruntea PNL (si CATEGORIC trebuie sa plece dupa ruperea USL ), cu atat mai repede poate iesi PNL-ul din fundatura in care singuri s-au aruncat ca niste oi…
PS: Un cuvant si pentru yesmenii din biroul permanent al PNL, daca imi permiti: Loialitatea fata de un lider nu se manifesta prin a-i aproba (din oportunism si lasitate) acestuia orice gest, oricat de impulsiv si arbitrar, ci dimpotriva prin a-l impiedica pe acesta sa ia decizii catastrofale pentru el si pentru partid, iar ruperea USL (provocata sau nu de mizeriile PSD-ului) a fost o astfel de decizie…
Comentariul tau este inteligent si lucid. Descrie o pozitionare pe care o pot intelege desi nu sunt de acord cu ea. Tu ai fi preferat ca PNL sa ramana in interiorul USL, pe zi ce trece mai figurant si mai subordonat PSD, cu zero sanse pentru Crin de a fi sustinut la prezidentiale, si sa fie dat afara din USL cand le va cadea bine pesedistilor, decat sa incerce, fie si in ceasul al 12-lea, fie si cu riscuri foarte mari, sa faca ceva.
Eu in locul lui Crin as fi procedat la fel, asa interpretez apararea onoarei si demnitatii de catre un partid cu principii. Decat un complice la hotiile baronilor PSD, e drept, cu unele beneficii punctuale si efemere, mai bine o retragere in opozitie si prezervarea unui blazon cu valoare morala. Faptul ca vorbesti despre yesmenii din BP al PNL in imprejurarile date arata ca nu cunosti acest partid. Crede-ma, aceia nu au fost yesmeni ci oameni cu liber arbitru si cu onoare care au preferat sa piarda beneficii si privilegii decat sa se prostitueze.
Una peste alta insa, iti spun si tie ca si lui Radu: fii bucuros. Ceea ce-ti doresti (cu caderea PNL sub 20% si plecarea lui Crin de la conducerea partidului) este foarte probabil sa se intample. Eu pronostichez ca in aceasta ipoteza o mare parte din PNL va fi inghitita de PSD si ne vom bucura plenar, dupa ianuarie 2015, de o minunata dictatura a baronilor atotputernici si fara scrupule.
Draga conte, din nefericire pentru amandoi stiu foarte bine ce vorbesc… stiu fiindca am activat in randul PNL in perioada romantica, 95′ -99′, romantica pentru mine si membrii simpli vreau sa zic, nu si pentru membrii diferitelor foruri de conducere care aveau propria agenda , diferita de aceea a PNL-ului (posturi gras platite, avantaje, consilii de administatie, s.a.m.d.), am participat la sedinte de “alegere” a membrilor “Delegatiei permanente” unde primeai biletul cu numele celor ce trebuie votati [am participat chiar la un congres TNL unde Valeriu Stoica si Viorel Catarama ne spuneau cat de minunat e tanarul Cristi Boureanu, drept pentru care (sic!) nu mai trebuie propusi si altii sa candideze, ceea ce s-a si intamplat, asa ca intelege-mi te rog neincrederea cand vine vorba de calitatile diferitilor membrii alesi in forurile de conducere ale PNL) asa ca am decis sa ma retrag fiindca politica nu era ceea ce visasem eu (si tu inca continui sa visezi asta draga conte – te invidiez putin pentru asta, sa stii…)
Evident, nu ma asteptam ca postarea mea la acest articol sa fie bine receptionata [ceea ce intr-un fel ma bucura fiindca imi arata ca PNL-ul se mai bucura inca de sustinere in ciuda greselii catastrofale pe care a facut-o Crin secondat de yesmenii din delegatia permanenta(cunoscand criteriile de selectie, imi mentin opinia in privinta lor in ciuda celor spuse de tine)] insa cred ca am fost gresit inteles pe alocuri… Nu sunt impotriva PNL-ului, insa ii voi sanctiona la alegerile europarlamentare ca sa le arat celor din delegatia permanenta ca au gresit grav (pragmatic vorbind, cu cat mai repede isi inteleg greseala cu atat mai repede poate fi corectata); Nu sunt impotriva lui Crin Antonescu si ii sunt inca foarte recunoscator pentru ce a facut pana in Februarie 2014, doar ca in ultimele luni mi-a aratat ca nu are profilul psihologic pe care mi l-as dori de la un presedinte (prea multe au depins de el prea mult timp, nimeni nu rezista la o asemenea presiune psihica…). L-as vota insa pe Johanis in schimb fara sa clipesc daca el ar fi candidatul PNL; Crin nu intelege nici acum cred falia care s-a creat in societatea romaneasca pe linia Basescu- daca transmiti mesaje electoratului basist, dincolo de faptul ca este traumatizant (!) pentru ceilalti, pierzi (in favoarea PSD-ului) votanti si nu obtii altii in schimb [mutantii basisti (scuza-mi pleonasmul) ii urasc pe Crin si Ponta in mod egal, nu vor alege intre, citez, “ciuma” si “holera”…], asa ca s-a inscris pe o panta descendenta care-l va duce in afara turul II. O schimbare s-ar impune deci (iar rezultatele alegerilor europarlamentare pot produce o astfel de schimbare)… Ma opresc aici draga conte, sunt prea multe de explicat si simt ca nu am energia necesara… Voi citi in continuare cu placere blogul tau ca si pana acum, in ciuda opiniilor divergente exprimate cu aceasta ocazie.
@xyz,
ce ati astepta de la un lider politic? Sa fie “flawless”, Fat Frumos pe cai albi?
In 20 de ani multi romani nu inteleg cu fapt elementar intr-o societate normala: dialogul cu cealalta parte.
Antonescu a crezut ca noua garda din psd este altceva decat cea veche. Din pacate romanii nu au proiecte mari/marete si se afunda in jocuri cu mize derizorii. Antonescu a crezut ca acest colos, psd, poate sa faca si lucruri normale. Ca se poate “inhama” la un proiect de tara. Insa s-a inselat. Multi ne-am inselat. Dar creerea USL in 2011 a fost, cred, singurul mod de a opri puterea discretionara a lui basescu.
Eu cred ca Antonescu este unul din putinii oameni politici de calibru onesti. Constat cu amaraciune ca onestitsate este pe cale de disparitie in societatea romaneasca. O simt zi de zi pe propria piele si acest lucru ma amaraste. Exista o complacere in toate mediile societatii ramanesti. In viata academica avem un premier plagiator iar cei din societatea academica nu ot si nu fac nimic. Orice demers pentru a demasca acel plagiat a fost incarcat ded politic. Media a devenit si ea lipsita de onestitate fie si prin politizare (vezi cazul plesu-a3).
In domeniul politic ponta, udrea, basescu umbla, sa-i spun asa, “pe di-ndarat”. Cu metode securiste, si “soparlici”.
Inchei si-ti spun. Daca ai fost iubitor de basescu, bineinteles ca-ti sta in gat Antonescu. Daca esti anti-basist atunci numai daca Antonescu ajunge presedinte vom scapa de basescu, pentru ca oricine altcineva din pnl care ar ajunge acum presedinte nu va avea “vana” sa-l poata arunca la cosul istoriei pe basescu (vezi in postarea mea anterioara).
Iar daca ponta va ajunge presedinte atunci seful opozitie si al pnl se va numi basescu traian.
pesedistule, un PNL in cadrul USL era inghitit in maxim un an de catre PSD. chiar sebastian ghita a sugerat o fuziune psd-pnl. e foarte bine , si-asa psd isi batea joc de ei. ponta si-a dorit inca din 2012 sa candideze la presedintie, doar astepta momentul prielnic sa-l elimine pe crin
Excelent, perfect de acord, Mr. XYZ!
Cei despre care spuneam “ai nostri” pana acum ceva vreme, PNL, nu mai sunt ai mei si ai prietenilor mei apropiati. Un lider tzafnos si mistocar, care nu se atinge de un timp nici macar cu o floare de basism nu ma mai reprezinta deloc.
Şi dacă eşti în eroare?Ţi-ai pus această problemă?Văd cu groază că ai idei care sunt ale feseniştilor şi pe care “le-ai înghiţit” pe nemestecate;ceea ce nu este deloc liberal şi se numeşte altfel….
@xyz
Sondajele sunt realizate fie din buric, fie cu pensionari. Altfel nu e posibil să-i dai pe MRU la 20%, Pâmp la 10% sau Pierdoiu la 15%.
Și mai grave sunt sondajele pe partide. la ora asta niciun sondat nu știe listele, e foarte posibil ca vreo 10-20% dintre sondați să spună că aleg formațiuni care nu trec de BEC și, bineînțeles, la astea se adaugă experiența sondorilor securiști.
Știm că în 2012 era imposibil pentru USL să scoată peste 50%, iar acum știm că orice ar fi PNL va scoate sub 20% pentru că doar un astfel de rezultat satisface mafia securistă din România.
Repet, dacă faci sondaje cu pierde vară care au chef să răspundă la întrebările unor agarici, PSD-ul nu poate obține sub 40%.
La o analiză din avion, PSD, PNL, PDL, Pâmp și UDMR vor obține locuri în PE. Electoratul pupinbăsist, în care intră și țăranoii proști dobândiți cu punga de primari, nu trece de 20%, UDMR – maxim 6% (pe fondul absenteismului…), PSD – 40% (dar eu mă aștept să fie sub 40% după ce va fi liniștit electoratul fidel cu sutele de arestări care se… precipită). 😛
20+6+40=66%.
Trece și la domnu’ Dan un 4.9% ca să nu te ambalezi aiurea în lighean, dar nu-l va scoate nici pe ăsta… nu mai are mașină de manipulat. Procentul lor obținut de la prostovani a venit pe texte USL=PDL. Acum hoțoparlamentarii PPDD sunt la guvernare. 🙂
Deci, PNL va obtine sub 20% din mandate. 🙂
ha
P.S. CSOP, SIROP, CANCIOC sunt degeaba.
Total de acord cu opiniile dvs.,Conte. Ceea ce cred (recunosc ca e mai mult o speranta) e ca lumea si-a dat seama cu cine are de-a face. Misiunea liberalilor la aceste parlamentare e dificila. Ei au de luptat cu imensul aparat de propaganda al PSD (A3, RTV,¨institute de sondaje¨, etc.). Au de luptat in teritoriu, cu alocarile discretionare de fonduri. In zonele ¨rosii¨ locuitorii satelor voteaza sub directa amenintare a structurilor (semiteroriste as zice) PSD -primar-politist-uneori preot. STS-ul tocmai a trecut in subordinea lui Viorel si a lu socru-sau. Tabloul se prezinta sumbru.
Dar: PNL-ul trebuie sa iasa din transee, cu tot efectivul, sa antreneze in lupta si pe ceilalti, sa explice ca daca se pierde acum, va fi greu sa se mai respire in Romania, sa arate ca Hunor, Voiculescu si Dragnea sunt gaurile mustinde de puroi ale acestei tari.
Trebuie amintit oamenilor de ticalosiile lui Ponta (Rosia Montana, gazele de sist, sustinerea pe fata a jandarmilor la Pungesti unde, caz unic in Romania, s-a instituit un fel de regim special). E necesar ca lumea sa stie cine e Viorel Ponta , ce partid conduce si ce-l mana in lupta. Trebuie spus oamenilor cine e Ilie Sarbu si care sunt relatiile lui cu T. Basescu, George Maior si Daniel Morar.
Antonescu si ai lui au misiunea istorica sa castige pentru Romania. Oamenii, in pofida tuturor sondajelor lu Mirel , simt pericolul psd-ist si vor actiona in consecinta. In zona urbana, unde A3 e perceputa ca o goarna ordinara, publicul are deja alegerea facuta.
In teritoriu situatia e mai complicata din cauza caracatitei psd-iste. Dar cu tenacitate si incapatanare, lucrurile pot fi schimbate. Un mare si nesperat ajutor vine chiar din partea lu´ desteptu´ de Ponta care cu tampeniile lui umple Romania de lehamite.
Tot ce mai ramane e ca Antonescu sa dea ordinul de lupta.
Astept.
S-auzim de bine.
Zau, Serenissime? Sa-ti spun eu scenariul dupa care se lucreaza la serviciuri, cu sprijinul cozilor de topor ANI, ICCJ si DNA: PNL ub 20% egal Iohannis adus in fruntea lui si facut candidatul dreptei unificate sub chilotii pempantei udrea de stremeleagul lui basexu! In conditiile astea, imi cer mii de scuze, dar prefer pesedeaua taricenizata!
Cred ca, daca tii cu orice pret sa fii apocaliptic, ai putea propune ca argumente in favoarea teoriilor tale scenarii chiar si mai fioroase decat asta pe care ni-l descrii. Tu propagi un zvon, o teorie, exact din arsenalul specific al dezinformatorilor si intoxicatorilor profesionisti din servicii dar, culmea, vezi serviciile nu la capatul firului, lansand porcaria, ci eroi ai unei intrigi pe care ar avea tot interesul sa o mascheze ca sa fie mai eficienta. Cum poti fi atat de naiv sa crezi ca Maior, nasul lui Ponta, cel pe care Ponta si ai lui il tamaiaza de cate ori au prilejul, il va trada pe Ponta (viitorul) in favoarea lui Basescu (trecutul)? Si cum poti sa crezi intr-o posibila constructie cu Johannis tradandu-l pe Crin si imbratisand-o pe Udrea? Parca pana mai ieri (daca nu si azi) Crin era tradatorul (aliindu-se cu Basescu si ai lui). Vad ca ai abandonat teoria asta comutand pe alta, cu Johannis in rol de Iuda.
Glumesti, Conte. Stii prea bine ca SRI nu inseamna in primul rand Maior, ci Coldea. Las ca si Maior e pretenar cu basexu, dupa cum s-a toot vazut.
Am zis eu ca m-am dezis de cele spuse despre Crin? Nici pomeneala! Am fix aceeasi parere: Crin e un tradator basificat, care a cazut in propria capcana si a atras dupa sine si un partid debusolat, PNL, dupa ce i-a promis protectie din partea structurilor si venirea la guvernare dupa prezidentiale. Faza nasoala pentru Antonescu e ca nici baseii nu-l vor, nici el nu poa sa convinga electoratul indecis sau antibasist. Ce sanse sa mai aiba un prezidentiabil prabusit in sondaje si care scade continuu? Cu un partid de maxim 16-18 la suta la ioroparlamentare, Antonescu va fi fortat sa faca un pas in spate si sa-l lase pe Iohannis la carma, altfel se reface USL-ul si manevra basistilor licuriciosi esueaza. Iohannis are capital de incredere baban, si cu stilul lui fara antibasisme, pe gustul poPULARILOR europeni, o sa fie numai bun sa unifice fortele anti-PSD inainte de prezidentiale intr-o republica federala germana de mai mare dracul. Frate, de ce ati mai rupt alianta DA si de ce ati facut USL-ul daca PSD e mai rau ca basexu? Mai bine faceati fuziunea aia din 2005, si scapati de-atunci de N-ul din PNL.
Discursul tau sufera masiv de lipsa de credibilitate din cauza patimii tale care-l aruncă în suprarealism. Cand spui “Crin e un tradator basificat” nu convingi pe nimeni ci ridici suspiciuni grave asupra capacităţii tale de a evalua corect o situaţie anume. Da, Crin e in cădere şi probabil nu va mai conduce PNL după europarlamentare. Să faci din asta însă un motiv de juisare aproape indecentă şi să prezinţi ca soluţie dezirabilă catastrofa care se prefigurează, cu revenirtea PSD la condiţia de partid – stat, asta numai din ură de Băsescu, mi se pare de un egoism şi de un cinism comparabile cu ale lui Băsescu însuşi. Şi mă mai întristează ceva la un om cu inteligenţa şi sensibilitatea pe care le-ai probat de-a lungul anilor pe acest blog: modul inelegant în care mă combaţi, ca un copil care face în sâc, care parcă îmi transmite cu fiecare mesaj tifle. Până la urmă, dintre noi doi, ţie îţi merge bine cu evoluţia politică: Ponta creşte şi înfloreşte, Crin scade şi se ofileşte. Nu-ţi ajunge această formă de satisfacţie? Ai voluptatea punerii de sare pe rană?
Este clar ca se merge catre o curatare a clasei politice de oamenii care au compromis-o total.Trebuie sa plece Basescu,Ponta,Dragnea,Oprea,Voiculescu,Tariceanu,Udrea,Boc dar alaturi de ei cred ca trebuie sa o faca si onor domn Antonescu.Face parte din aceeasi garnitura politica a acelorasi vremuri,”a jucat in acelasi film” si s-a umplut deasemenea de foarte mult ridicol chit ca le place unora sau nu le place.Sa plece,sa scapam de ei,sa-i uitam definitiv ca si cum n-ar fi existat vreodata !!! DAR sa o faca in bloc. Toti !!!
Ponta si Basescu sunt ambii produse ale Securitatii si a urmaselor ei
si folosesc dezinformarea, propaganda si intrigile in mod curent.
Pentru ca PNL sa faca fata atacului pe ambele flancuri, dinspre
PSD si dinspre Basescu plus PMP, trebuie sa aiba puterea si caile
de comunicare pentru a raspunde atacurilor murdare.
Cred ca PNL are nevoie de cel putin un alt comunicator in afara
de dl. Crin Antonescu, pentru a spori puterea de riposta.
Aseara la Romania TV, dl. Crin Antonescu a tinut piept cu
succes interebarilor cam ostile puse de Liliana Ruse si Catalin
Striblea. Liliana Ruse s-a comportat ca un propagandist PSD.
Catalin Striblea nu a fost perfect, dar a fost in limitele decentei.
Ca este extrem de rau faptul ca PNL incepe sa fie / sa para un partid de pluton, sunt perfect de acord. Dar oare nu chiar PNL poarta o mare parte din vina? Oare nu era mai bine ca cei care criticau unele atitudini ale lui Crin (ma refer la cei care isi pusesera sperantele politice in Antonescu, nu la sectantii basisti …) sa nu fie automat catalogati ca pontisti, manipulati, prosti sau rau intentionati? Criticile lor chair nu meritau sa fie luate in seama? Je je je….
Tot o mistificare ? “PSD, abandonat de PNL în Comisia Nana: PSD-iştii au rămas singurii investigatori în comisia Nana. Liberalii care fac parte din comisie nu vin la şedinţe din motive personale. Drept urmare, raportul final nu poate fi adoptat. ” (dcnews).