Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

I-am remarcat pentru prima oară prezența  în urmă cu vreo 4 ani, pe forumurile de la EVZ. Printre limacșii lenți la creier ai locului, care îmbăloșau cu laude de clasă ajutătoare funduri de editorialiști portocalii, țopăia un smintit haios, pus pe rele, hotărât să-i turbeze prin înțepături, eschive și viteză de reacție fără antidot. Le împleticea pur și simplu limbile, îi făcea să dea în bâlbâială, îi pișca neîncetat ba cu sarcasmul, ba cu logica, ba cu halebarda de străpuns tovalul a imprecației sale nemiloase.
Cel care se semna „Garfield, motanu” devenise, pentru cititorii antibăsiști rătăciți  printre paginile grețos de aservite satanei pleșuve, un punct de atracție infinit mai mare decât toți cărtăreștii și mihăieșii și tismănenii la un loc. De fapt același magnetism îl dovedea și față de ceilalți cititori, care uitau de menirea lor de propagandiști năimiți și se năpusteau în haite decerebrate să-i combată (stupid, desigur) argumentele, să-l înjunghie cu voturi negative, să-l împroaște cu toată spuma prostiei lor întreținute.
Cred că la decizia mea de a începe să postez comentarii pe forumurile din EVZ ale articolelor unor oportuniști cu pana precum  Mircea Cărtărescu și Mircea Mihăieș a contribuit, la vremea respectivă, și nevoia de a nu-l lăsa singur pe Garfield, într-o luptă, totuși, oribil de disproporționată.
Am devenit, astfel, fără a ne fi văzut vreodată și fără a ne cunoaște personal, aliați. Dar nu aliați dintre aceia care se ignoră, care se prefac că nici n-ar ști unii de alții ci aliați asumați și, prin asta, mai redutabili.
Sunt convins că, în lupta cu propaganda și dezinformarea practicate de presa băsistă, Garfield motanu a produs (și încă produce) adversarului, prin activitatea sa de forumist, daune de credibilitate mult mai mari decât nenumărați politicieni cenușii desemnați adesea de USL să participe la dezbaterile politice din mass media.
Sunt, de asemenea, convins, că publicul internaut al duelurilor politice prin presă îl percepe mult mai clar ca adevărat și temut matador antibăsist pe Garfield motanu decât pe, să zicem, Ion Diniță (deputat PC) sau Leonardo Badea (senator PSD), deseori văzuți la televizor, rareori ținuti minte.
Și atunci? De ce nu l-am auzit niciodată pe Mircea Badea sau pe Victor Ciutacu (să mă refer doar la doi grei ai galelor de K1 cu Traian Băsescu) susținându-l public măcar o secundă din timpul lor de emisie pe Garfield, de care sunt convins că au aflat? Judecând în cheia bunei credințe, nu voi găsi nicicând un răspuns satisfăcător acestei întrebări. La câte înjurături și blesteme și-a luat pe cocoașă Garfield motanu, acest Jackie Chan al luptei antibăsiste din blogosferă,  susținându-i pe cei doi în chiar templul fanatismului portocaliu, EVZ, un semn de minimă solidaritate din partea lor chiar că s-ar fi impus.
Dar poate vă întrebați ce m-a apucat cu subiectul ăsta? Vă explic.
Unii dintre cititorii acestui blog au interpretat eronat finalul ultimului meu articol. L-au perceput drept o formă de lamentație, o jinduire după recunoaștere, după laude, după recompense. Nici vorbă de așa ceva. Intenția mea a fost să prezint o anomalie care afectează rezultatul unei lupte la care particip împreună cu alții, mai importanți, desigur, decât mine, luptă pe care vreau să o și câștig: lupta împotriva lui Traian Băsescu. Anomalia constă în lipsa oricărei forme manifeste de solidaritate din partea acestor colegi de baricadă, un soi de grandomanie păguboasă („cine s-or crede ăștia de vor să-i băgăm noi în seamă?”, de infatuare, de elitism aiurea-n tramvai, de protejare stridentă (prin tăcere) a unor poziții câștigate la care nimeni nu-și propune să atenteze.
Singurul care a încercat să mă consoleze în legătură cu observația mea amară a fost, în stilul său inconfundabil, Garfield motanu: „Si chiar daca ai fi avut de o suta de ori mai mult dreptate, rezultatul ar fi fost acelasi: „Ia te uita si la asta cum se da mare! Vrea si el un ciolan!”. Și atunci am decis să fac eu, la scara mea modestă (firește!), gestul pe care nu-l fac alții și pe care, sunt sigur, Garfield nu s-ar fi gândit niciodată să îl pretindă de la mine: să-i consacru un articol prin care să-i transmit  că există cel puțin o persoană care i-a observat, îi urmărește și îi prețuiește cum se cuvine lupta.

Contele de Saint GermainEditorialeEVZ,forumuri,Garfield motanu,Ion Dinita,Jackie Chan,K1,Leonardo Badea,Mircea Badea,Mircea Cartarescu,Mircea Mihaies,Traian Basescu,Victor CiutacuI-am remarcat pentru prima oară prezența  în urmă cu vreo 4 ani, pe forumurile de la EVZ. Printre limacșii lenți la creier ai locului, care îmbăloșau cu laude de clasă ajutătoare funduri de editorialiști portocalii, țopăia un smintit haios, pus pe rele, hotărât să-i turbeze prin înțepături, eschive și...Blog politic si polemic