Scorul acestui articol
[Total: 2 voturi. Media: 4]

Sunt un fan al recentelor „accidente fericite” din cinematografia românească,  întruchipate de tineri și remarcabili exploatatori ai autenticului precum  Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Florin Șerban, Radu Muntean.  Ei duc mai departe, după o prelungită leneveală în performanță generată de conformismul mediocru al unor regizori de regim politic (Sergiu Nicolaescu, Mircea Drăgan, Lucian Bratu), tradiția mult mai eroicilor cascadori în ale „accidentelor fericite” din acestă speță  care au fost Liviu Ciulei, Lucian Pintilie ori mai tânărul veteran Mircea Daneliuc.

Tocmai pentru că sunt un fan al lor, le-am ascultat cu interes și bună credință argumentele întru susținerea ICR în varianta H. R. Patapievici.  Am înțeles, și-i cred, că, din afară, cultura românească a început să fie privită, sub mandatul lui HRP, cu un respect identitar eliberat de stereotipii ale ducerii în anecdotic și derizoriu gen Dracula, Hagi, Nadia Comăneci ori Ilie Năstase.  Am dedus, și-i înțeleg, că ei înșiși au fost substanțial susținuți instituțional de ICR să poată face față unei competiții de mediatizare pe care, singuri, nu ar fi putut-o susține onorabil cu cinematografii mult mai „monstruoase” în sensul „sacralizării” de piață.

Totuși, un sentiment de argumentație ipocrită a acestora, persistă.

L-am privit pe Cristi Puiu, într-o emisiune la Realitatea TV, supralicitând: „nu cred că H.R. Patapievici este omul lui Băsescu”.

M-am întrebat dezamăgit: de ce să fi simțit nevoia unei minciuni atât de sfruntate și ușor de dovedit, dacă credea  deplin în ceea ce susține despre ICR? Iau la întâmplare un citat din HRP, la primul search pe Internet:

„Pentru a putea fi considerat criminal în absența crimelor, Băsescu trebuia urât pentru că e Băsescu. Intensitatea urii față de făptaș a fost chemată să acopere lipsa gravității faptelor care i se impută.  […] Ca să ne împiedicăm să vedem că nu avem dreptate, urâm. […] Nu mai contează faptele: ura le poate justifica și absența, când nu există nimic în favoarea noastră, și mărturia, atunci când ne sunt împotrivă.

Declanșarea acestui mecanism psihologic în mințile oamenilor a fost isprava televiziunilor zise de știri și a presei scrise, pe care interesele mogulilor le-au transformat în instrumente de exterminare publică a adversarilor.  […]

Marele și nimicitorul triumf al spălării pe creier anti-Băsescu, care își arată acum roadele, constă în faptul că oamenii care îl detestă fără a putea indica vreun motiv plauzibil al urii lor reacționează la stimulii programați ai televiziunilor ca niște mecanisme pavloviene”.

 

Dragă Cristi Puiu, nu cred că nu sesizezi în acest citat o inteligență siluită de slăbiciuni umane. O inteligență îngenuncheată pentru sex oral, dar nu într-o bisexualitate a desfrânării extatice ci într-o homosexualitate a foamei de „proteine”.

Cum adică „oamenii îl detestă fără a putea indica vreun motiv plauzibil al urii lor”? Nu te simți jignit în imediatul rațiunii tale?

De ce, oare, s-o abuza atât de minciună și ipocrizie? Să nu fie asta o formă de neîncredere, de dispreț față de interlocutor?

Cristi Puiu ar fi putut foarte bine să fie interpretul nemachiat al sincerității duse până la capăt și să recunoască: da, domne”™, Patapievici e băsist, dar asta nu mă deranjează atâta vreme cât este și un foarte bun manager al ICR. Cum, la fel de bine, Mircea Diaconu ar fi putut renunța la pretexte rizibile pentru a spune pe șleau: da, domne”™, vrem să-i schimbăm pe cei de la ICR, pentru că nu poți lucra cu oameni ca Patapievici și Mihăieș care te înjură pe la toate colțurile.

Trista concluzie care se desprinde din cele de mai sus este că minciuna nu scade odată cu inteligența, talentul și puterea, ci doar se perfecționează.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Corneliu Porumboiu,Cristi Puiu,Cristian Mungiu,Dracula,Florin Åžerban,Hagi,ICR,Ilie Nastase,mihaies,Mircea Diaconu,Nadia Comăneci,Patapievici,Radu Muntean,Realitatea TVSunt un fan al recentelor 'accidente fericite' din cinematografia românească,  întruchipate de tineri și remarcabili exploatatori ai autenticului precum  Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Florin Șerban, Radu Muntean.  Ei duc mai departe, după o prelungită leneveală în performanță generată de conformismul mediocru al unor regizori de regim politic...Blog politic si polemic