Scorul acestui articol
[Total: 2 voturi. Media: 4]

Sunt un fan al recentelor “accidente fericite” din cinematografia românească,  întruchipate de tineri şi remarcabili exploatatori ai autenticului precum  Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Florin Şerban, Radu Muntean.  Ei duc mai departe, după o prelungită leneveală în performanţă generată de conformismul mediocru al unor regizori de regim politic (Sergiu Nicolaescu, Mircea Drăgan, Lucian Bratu), tradiţia mult mai eroicilor cascadori în ale “accidentelor fericite” din acestă speţă  care au fost Liviu Ciulei, Lucian Pintilie ori mai tânărul veteran Mircea Daneliuc.

Tocmai pentru că sunt un fan al lor, le-am ascultat cu interes şi bună credinţă argumentele întru susţinerea ICR în varianta H. R. Patapievici.  Am înţeles, şi-i cred, că, din afară, cultura românească a început să fie privită, sub mandatul lui HRP, cu un respect identitar eliberat de stereotipii ale ducerii în anecdotic şi derizoriu gen Dracula, Hagi, Nadia Comăneci ori Ilie Năstase.  Am dedus, şi-i înţeleg, că ei înşişi au fost substanţial susţinuţi instituţional de ICR să poată face faţă unei competiţii de mediatizare pe care, singuri, nu ar fi putut-o susţine onorabil cu cinematografii mult mai “monstruoase” în sensul “sacralizării” de piaţă.

Totuşi, un sentiment de argumentaţie ipocrită a acestora, persistă.

L-am privit pe Cristi Puiu, într-o emisiune la Realitatea TV, supralicitând: “nu cred că H.R. Patapievici este omul lui Băsescu”.

M-am întrebat dezamăgit: de ce să fi simţit nevoia unei minciuni atât de sfruntate şi uşor de dovedit, dacă credea  deplin în ceea ce susţine despre ICR? Iau la întâmplare un citat din HRP, la primul search pe Internet:

“Pentru a putea fi considerat criminal în absenţa crimelor, Băsescu trebuia urât pentru că e Băsescu. Intensitatea urii faţă de făptaş a fost chemată să acopere lipsa gravităţii faptelor care i se impută.  […] Ca să ne împiedicăm să vedem că nu avem dreptate, urâm. […] Nu mai contează faptele: ura le poate justifica şi absenţa, când nu există nimic în favoarea noastră, şi mărturia, atunci când ne sunt împotrivă.

Declanşarea acestui mecanism psihologic în minţile oamenilor a fost isprava televiziunilor zise de ştiri şi a presei scrise, pe care interesele mogulilor le-au transformat în instrumente de exterminare publică a adversarilor.  […]

Marele şi nimicitorul triumf al spălării pe creier anti-Băsescu, care îşi arată acum roadele, constă în faptul că oamenii care îl detestă fără a putea indica vreun motiv plauzibil al urii lor reacţionează la stimulii programaţi ai televiziunilor ca nişte mecanisme pavloviene”.

 

Dragă Cristi Puiu, nu cred că nu sesizezi în acest citat o inteligenţă siluită de slăbiciuni umane. O inteligenţă îngenuncheată pentru sex oral, dar nu într-o bisexualitate a desfrânării extatice ci într-o homosexualitate a foamei de “proteine”.

Cum adică “oamenii îl detestă fără a putea indica vreun motiv plauzibil al urii lor”? Nu te simţi jignit în imediatul raţiunii tale?

De ce, oare, s-o abuza atât de minciună şi ipocrizie? Să nu fie asta o formă de neîncredere, de dispreţ faţă de interlocutor?

Cristi Puiu ar fi putut foarte bine să fie interpretul nemachiat al sincerităţii duse până la capăt şi să recunoască: da, domne’, Patapievici e băsist, dar asta nu mă deranjează atâta vreme cât este şi un foarte bun manager al ICR. Cum, la fel de bine, Mircea Diaconu ar fi putut renunţa la pretexte rizibile pentru a spune pe şleau: da, domne’, vrem să-i schimbăm pe cei de la ICR, pentru că nu poţi lucra cu oameni ca Patapievici şi Mihăieş care te înjură pe la toate colţurile.

Trista concluzie care se desprinde din cele de mai sus este că minciuna nu scade odată cu inteligenţa, talentul şi puterea, ci doar se perfecţionează.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Corneliu Porumboiu,Cristi Puiu,Cristian Mungiu,Dracula,Florin Şerban,Hagi,ICR,Ilie Nastase,mihaies,Mircea Diaconu,Nadia Comăneci,Patapievici,Radu Muntean,Realitatea TVSunt un fan al recentelor “accidente fericite” din cinematografia românească,  întruchipate de tineri şi remarcabili exploatatori ai autenticului precum  Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Florin Şerban, Radu Muntean.  Ei duc mai departe, după o prelungită leneveală în performanţă generată de conformismul mediocru al unor regizori de regim politic...Blog politic si polemic