Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Din declin de luciditate,  din sete de minuni ieftine, din disperare sau ignoranță, tot mai mulți compatrioți cu neuronii scurtcircuitați de stresul zilnic apelează acum, în plin secol al raționalismului, la practici oculte pentru a se salva din diverse  împotmoliri.
Vrăjitoarele coboară tot mai frecvent din povești pentru a face carieră în lumea reală. Ghicitoarele sunt la mare preț când vine vorba de a urni, cu a 5-a sau cu marșarierul, mașina timpului.
Mesajele dinspre clarvăzători spre clienți se adaptează și ele pieței. Integrează expresii tainice, sugestii oculte, pentru a delimita clar tărâmul revelațiilor misterioase, accesibil doar inițiaților, de cel călcat cu talpa piciorului gol sau a pantofului de ignoranții care habar n-au cam ce-i pândește și ce i-ar putea aștepta.
Cum unii cred în cititul în cafea iar alții în cititul în palmă sau în globul de cristal sau în stele Traian Băsescu crede cu religiozitate în cititul în servicii. Acest jar de armăsar, acest drog pentru mintea sa și imbold pentru deciziile sale, nu mai reprezintă de mult o taină pentru cei care îl analizează și încearcă să ii înțeleagă extravaganțele.
Multă vreme m-am amăgit că rapoartele serviciilor secrete, fiind scrise de niște minți lucide și informate, s-ar distinge prin claritate și argumente imbatabile. Acum însă, după ce am văzut declarația lui George Maior de la Comisia Parlamentară pentru Roșia Montana, această convingere mi s-a clătinat serios. Modul în care omul a ales să-și dea importanță, referindu-se șoptit și conspirativ, ca de după perdea, la „structuri extremiste și eco-anarhiste” surprinse de măiastra sa structură în „încercări de a exploata sau influența mișcările de protest”, mă face să deduc că, de fapt, limbajul folosit de servicii în raportările lor către mai marii țării este unul voit împăunat și foarte asemănător cu acela folosit de vrăjitoare și ghicitoare atunci când încearcă să-și îmbrobodească, să-și impresioneze, să-și subjuge cu fiori metafizici fraierii.
E drept, citisem ( nu numai în cărți de beletristică dar și în tratate de istorie) despre practica unor astfel de structuri de informații, de-a lungul timpului, de a încerca să-și hipnotizeze până la controlul decizional absolut șefii supremi (fie aceștia regi, împărați, sau președinți), de a-i dopa cu secrete tari și amenințări obscure, de a-i face dependenți de ele, de analizele și recomandările lor interesate. Nu-mi închipuiam însă că, odată aceste tehnici devoalate și incriminate, ele ar mai putea fi aplicate în aceleași tipare  și cu același randament pentru a manipula șefi de stat moderni.
Acum încep să înțeleg mai bine unele prostii grandioase comise de Traian Băsescu în ultimii ani. Cum ar fi aceea de a-l înlocui la repezeală pe Boc cu Ungureanu, terifiat de-a dreptul de amenințarea mișcărilor de stradă din iarna lui 2012.  Când noi, manifestanții, ne pierduserăm orice spertanță că mișcarea noastră de protest, în declin numeric major, ar mai fi putut schimba ceva, iată-l pe Traian Băsescu, paralizat de frică, după o muțenie a lașității de aproape o lună de zile, declarând livid că a ințeles mesajul, că știe ce are de făcut și debarcându-l pe stabilul Boc pentru a ni-l oferi pe tavă pe cenzurabilul Ungureanu.
Atunci m-am minunat dar acum pricep. Gradații fără uniforme ai lui Maior (și, probabil, nu doar ei), pentru a-și da importanță și a-și consolida poziția de prim apărători și sfetnici de neînlocuit ai puterii de la Cotroceni, și-au garnisit rapoartele cu șopârle incendiare de genul „structuri extremiste și anarhiste”, „amenințări la adresa puterii de stat legitime”, „potențial de multiplicare și amplificare galopantă a manifestărilor anti-regim”, pentru a crea o imagine explozivă despre ceva ce, în realitate, începuse deja să se fâsâie.
Această perspectivă asupra modului in care un personaj considerat de mulți puternic și neinfluențabil poate fi dus cu preșul de cei care-i alimentează zilnic curiozitățile, suspiciunile, viciile, patima de a-i controla și avea la mână pe ceilalți, este pentru mine nu doar spectaculoasă dar și instructivă. Mă învață că atunci când politicieni de prim rang gafează aparent inexplicabil, o explicație totuși există și ea trebuie căutată dicolo de aparențe. În zona plină de umbre și clar-obscur din care domnul Maior și purtătorii săi de căști, microfoane și stații de emisie – recepție, trag sfori și țes intrigi.
Privind astfel lucrurile, multe din gesturile bizare ale lui Victor Ponta (de la semnarea pactului de coabitare cu Băsescu până la numirea lui Kovesi la DNA și actuala poziționare față de proiectul Roșia Montana) pot fi citite într-o cheie nouă. Este însă o lectură demoralizantă.
Mă întreb: cum oare ajungi într-o atare situație, de marionetă de lux? Pentru că vrei, pentru că nu-ți dai seama sau pentru că nu ai încotro? Și, oricare ar fi răspunsul la întrebarea anterioară, mă mai intreb: poate fi, cu adevărat, măreție, acolo unde nu este și demnitate?

Contele de Saint GermainEditorialeComisia Parlamentara pentru Rosia Montana,Emil Boc,George Maior,ghicitoare,Mihai Razvan Ungureanu,SRI,Victor Ponta,vrajitoareDin declin de luciditate,  din sete de minuni ieftine, din disperare sau ignoranță, tot mai mulți compatrioți cu neuronii scurtcircuitați de stresul zilnic apelează acum, în plin secol al raționalismului, la practici oculte pentru a se salva din diverse  împotmoliri. Vrăjitoarele coboară tot mai frecvent din povești pentru a face...Blog politic si polemic