Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Din declin de luciditate,  din sete de minuni ieftine, din disperare sau ignoranţă, tot mai mulţi compatrioţi cu neuronii scurtcircuitaţi de stresul zilnic apelează acum, în plin secol al raţionalismului, la practici oculte pentru a se salva din diverse  împotmoliri.
Vrăjitoarele coboară tot mai frecvent din poveşti pentru a face carieră în lumea reală. Ghicitoarele sunt la mare preţ când vine vorba de a urni, cu a 5-a sau cu marşarierul, maşina timpului.
Mesajele dinspre clarvăzători spre clienţi se adaptează şi ele pieţei. Integrează expresii tainice, sugestii oculte, pentru a delimita clar tărâmul revelaţiilor misterioase, accesibil doar iniţiaţilor, de cel călcat cu talpa piciorului gol sau a pantofului de ignoranţii care habar n-au cam ce-i pândeşte şi ce i-ar putea aştepta.
Cum unii cred în cititul în cafea iar alţii în cititul în palmă sau în globul de cristal sau în stele Traian Băsescu crede cu religiozitate în cititul în servicii. Acest jar de armăsar, acest drog pentru mintea sa şi imbold pentru deciziile sale, nu mai reprezintă de mult o taină pentru cei care îl analizează şi încearcă să ii înţeleagă extravaganţele.
Multă vreme m-am amăgit că rapoartele serviciilor secrete, fiind scrise de nişte minţi lucide şi informate, s-ar distinge prin claritate şi argumente imbatabile. Acum însă, după ce am văzut declaraţia lui George Maior de la Comisia Parlamentară pentru Roşia Montana, această convingere mi s-a clătinat serios. Modul în care omul a ales să-şi dea importanţă, referindu-se şoptit şi conspirativ, ca de după perdea, la “structuri extremiste şi eco-anarhiste” surprinse de măiastra sa structură în “încercări de a exploata sau influenţa mişcările de protest”, mă face să deduc că, de fapt, limbajul folosit de servicii în raportările lor către mai marii ţării este unul voit împăunat şi foarte asemănător cu acela folosit de vrăjitoare şi ghicitoare atunci când încearcă să-şi îmbrobodească, să-şi impresioneze, să-şi subjuge cu fiori metafizici fraierii.
E drept, citisem ( nu numai în cărţi de beletristică dar şi în tratate de istorie) despre practica unor astfel de structuri de informaţii, de-a lungul timpului, de a încerca să-şi hipnotizeze până la controlul decizional absolut şefii supremi (fie aceştia regi, împăraţi, sau preşedinţi), de a-i dopa cu secrete tari şi ameninţări obscure, de a-i face dependenţi de ele, de analizele şi recomandările lor interesate. Nu-mi închipuiam însă că, odată aceste tehnici devoalate şi incriminate, ele ar mai putea fi aplicate în aceleaşi tipare  şi cu acelaşi randament pentru a manipula şefi de stat moderni.
Acum încep să înţeleg mai bine unele prostii grandioase comise de Traian Băsescu în ultimii ani. Cum ar fi aceea de a-l înlocui la repezeală pe Boc cu Ungureanu, terifiat de-a dreptul de ameninţarea mişcărilor de stradă din iarna lui 2012.  Când noi, manifestanţii, ne pierduserăm orice spertanţă că mişcarea noastră de protest, în declin numeric major, ar mai fi putut schimba ceva, iată-l pe Traian Băsescu, paralizat de frică, după o muţenie a laşităţii de aproape o lună de zile, declarând livid că a inţeles mesajul, că ştie ce are de făcut şi debarcându-l pe stabilul Boc pentru a ni-l oferi pe tavă pe cenzurabilul Ungureanu.
Atunci m-am minunat dar acum pricep. Gradaţii fără uniforme ai lui Maior (şi, probabil, nu doar ei), pentru a-şi da importanţă şi a-şi consolida poziţia de prim apărători şi sfetnici de neînlocuit ai puterii de la Cotroceni, şi-au garnisit rapoartele cu şopârle incendiare de genul “structuri extremiste şi anarhiste”, “ameninţări la adresa puterii de stat legitime”, “potenţial de multiplicare şi amplificare galopantă a manifestărilor anti-regim”, pentru a crea o imagine explozivă despre ceva ce, în realitate, începuse deja să se fâsâie.
Această perspectivă asupra modului in care un personaj considerat de mulţi puternic şi neinfluenţabil poate fi dus cu preşul de cei care-i alimentează zilnic curiozităţile, suspiciunile, viciile, patima de a-i controla şi avea la mână pe ceilalţi, este pentru mine nu doar spectaculoasă dar şi instructivă. Mă învaţă că atunci când politicieni de prim rang gafează aparent inexplicabil, o explicaţie totuşi există şi ea trebuie căutată dicolo de aparenţe. În zona plină de umbre şi clar-obscur din care domnul Maior şi purtătorii săi de căşti, microfoane şi staţii de emisie – recepţie, trag sfori şi ţes intrigi.
Privind astfel lucrurile, multe din gesturile bizare ale lui Victor Ponta (de la semnarea pactului de coabitare cu Băsescu până la numirea lui Kovesi la DNA şi actuala poziţionare faţă de proiectul Roşia Montana) pot fi citite într-o cheie nouă. Este însă o lectură demoralizantă.
Mă întreb: cum oare ajungi într-o atare situaţie, de marionetă de lux? Pentru că vrei, pentru că nu-ţi dai seama sau pentru că nu ai încotro? Şi, oricare ar fi răspunsul la întrebarea anterioară, mă mai intreb: poate fi, cu adevărat, măreţie, acolo unde nu este şi demnitate?

Contele de Saint GermainEditorialeComisia Parlamentara pentru Rosia Montana,Emil Boc,George Maior,ghicitoare,Mihai Razvan Ungureanu,SRI,Victor Ponta,vrajitoareDin declin de luciditate,  din sete de minuni ieftine, din disperare sau ignoranţă, tot mai mulţi compatrioţi cu neuronii scurtcircuitaţi de stresul zilnic apelează acum, în plin secol al raţionalismului, la practici oculte pentru a se salva din diverse  împotmoliri. Vrăjitoarele coboară tot mai frecvent din poveşti pentru a face...Blog politic si polemic