Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]


(comentariu postat parțial la articolul din RL al doamnei Sabina Fati intitulta „Blatul pentru Ridzi”, articol ce poate fi citit accesând linkul

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/blatul-pentru-ridzi-209948.html )

Doamna Sabina Fati de la Romania Libera nu intră de obicei in atenția mea critică. Este, în corul pro „“ băsescian, o voce joasă, de acompaniament bazal și cam atât. Neavând ieșiri la rampă cu solouri de coloratură unde să exhibe tupeu și grobianism, ca Mircea Mihăieș, ori câmpi bătuți cu grație literară ca Andrei Pleșu, nu mă enervează îndeajuns pentru a-mi stârni comentarii.

Voi face însă acum o mică excepție deoarece, frunzărind presa electronică de azi, simt în aer o nouă temă manipulatorie revărsându-se la comandă, indusă probabil de aparatul de propaganda de la Cotroceni din moment ce apare în mai multe ziare (RL, EVZ, Adevărul) și este comentată identic în ceea ce privește vinovații și victima.

Mă refer la votul din Parlament în cazul Ridzi.

Doamna Fati ne vorbește de un blat, pus la cale de pedeleii răi, dominați de lăcomii transpartinice, în detrimentul pedeleilor buni, conduși cu onoare și patriotism de nimeni altul decât justițiarul Traian Băsescu care, astfel, devine o Victimă (cu V „“ mare!).

Spune doamna Fati, ca și cum ar citi un text ce i-a fost pus în față:

” Blatul pentru Ridzi se încadrează tot mai mult în noul concept politic al democrat-liberalilor: compromisul ca tehnică de autoapărare, aruncarea peste bord a indisciplinaților europarlamentari Cristian Preda și Monica Macovei, izolarea lui Băsescu”.

Pe logica asta si Elena Udrea, care e in plin razboi cu Cristian Preda, l-ar vrea izolat pe Traian Basescu. Hai sa fim seriosi: Basescu una declara la TV, de ochii lumii si pentru a intretine confuzia care îi prieste atat de mult si alta sforărește din umbră. Salvarea lui Ridzi se face la comanda lui dar nu dadea bine să actioneze pe față. Proba verității este ca nimeni din PDL nu a patit si nu va pati ceva pentru camuflarea asta de jeg.

Se pare ca Basescu aplica aceeasi tactica, de a spune una in public si de a face alta in spatele ușilor închise, si in cazul Legii Educatiei. Aceasta lege n-ar fi cazut in veci la CC daca Basescu dorea mortis sa treacă. Așa, au aparut „obstacole neprevazute”. Ieri presedintele a iesit pe toata media sa declare cât de total sustine el Legea Educatiei in varianta UDMR. Pentru mine ăsta este un semn ca omul se acoperă pentru un alt „obstacol neprevazut”. Vom trai si vom vedea.

Pana la urma o sa i se infunde cu smecherismul asta de tip Becalian. Mai ales ca lumea a inceput sa se prinda. Cu toate perdelele de fum ale doamnei Fati.

Contele de Saint GermainPolemiceBasescu,cazul Ridzi,mihaies,Plesu,Sabina Fati,victima,vinovati(comentariu postat parțial la articolul din RL al doamnei Sabina Fati intitulta 'Blatul pentru Ridzi', articol ce poate fi citit accesând linkul http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/blatul-pentru-ridzi-209948.html ) Doamna Sabina Fati de la Romania Libera nu intră de obicei in atenția mea critică. Este, în corul pro '“ băsescian, o voce joasă, de acompaniament bazal...Blog politic si polemic