Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Mihai Răzvan Ungureanu este un produs de laborator. Cu tot ce înseamnă asta: premeditare, corcire, artificialitate, dependenţă.

A fost premeditat ca succesor al lui Traian Băsescu. Selectat de structuri oculte, după criterii uşor de recunoscut: să corespundă modelului de politician al globalizării (polilingv, cu o emancipare culturală care să nu se poticnească în prejudecăţi vetuste precum patriotism, identitate etnică etc.), să fie arivist şi, mai ales, să aibă vulnerabilităţi prin care să poată fi controlat fără greş.

Pentru atingerea ţelului premeditării au fost necesare corciri cu alte tipuri comportamentale şi de gândire,  ajustări aduse presetarilor subiectului, predominant artistice: o disciplinare a tendinţelor individualiste şi centrifuge, sporirea respectului pentru ierarhii, impregnarea subconştientului cu preceptul cazon “ordinul se execută, nu se discută” (un derivat al sintagmei pseudo – creştine “crede şi nu cerceta”), fortificarea capacităţilor de disimulare şi refracţie ideatică. Totul s-a realizat prin şcolarizări (funcţii) la locuri de muncă adecvat şi gradual alese: secretar de stat, ministru de externe, şef SIE.

A rezultat un produs artificial iar artificialitatea sa l-a excomunicat din toate preferinţele. Nimic bun de reţinut la acest hibrid: nici gânditor nici vorbitor, nici tehnocrat nici politician, nici pe gustul “laboranţilor” nici pe cel al “cobailor”. Cultura sa, despre care se spune că ar fi mare, nu-i mai ajută nici să impresioneze, nici să convingă, nici să corupă nici să-l ferească de ridicol. A reuşit în doar câteva luni să ni se înfăţişeze ca un vajnic consumator şi prin asta agent de promovare a cosmeticalelor şi licorilor fine, ca un geamăn al lui Gabriel Liiceanu în materie de  lucire corporală prin ungere.

Singurul lucru care le-a reuşit pe deplin experimentatorilor (în raport cu intenţiile lor iniţiale) a fost crearea, la nivelul mentalului lui MRU, a unei dependenţe totale de Traian Băsescu.

Nu a fost un lucru uşor de  realizat din cel puţin două motive: calitatea subiectului şi calitatea obiectului.

As putea scrie un vast eseu (ceea ce, evident, nu-mi propun) pe tema atracţiei dintre contrarii, mai ales la nivel uman. Voi  menţiona aici doar o concluzie, pe care mi-o oferă gata formulată înţelepciunea populară: cine se amestecă în tărâţe îl mănâncă porcii.

Sunt sigur că MRU a inţeles, în fine, de unde i se trage răsunătorul eşec.

Dacă nu s-ar fi înhăitat, la vedere şi inhibându-şi orice urmă de simţ critic, cu Traian Băsescu,

dacă nu ar fi acceptat rolul de unealtă obedientă şi decerebrată a acestuia,

dacă nu s-ar fi lăsat total pe seama gândirii altora şi ar fi încercat să fie, cât de puţin,  el însuşi, cel de dinainte de a deveni un experiment de laborator,

poate că altfel l-ar fi prins sfârşitul de an 2012.

Acum, tot ce mai poate face este să renunţe la tărâţele în care a acceptat să se bălăcească doar ca să simtă aproape respiraţia  “binefăcătorului”  său, şi să aplice nivelul de exigenţă calitativă “vaca Kobe” nu doar  pentru meniuri  epatante ci şi pentru  alegerea  oamenilor cu care se va însoţi pe viitor.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Gabriel Liiceanu,globalizare,MRU,sef SIE,vaca KobeMihai Răzvan Ungureanu este un produs de laborator. Cu tot ce înseamnă asta: premeditare, corcire, artificialitate, dependenţă. A fost premeditat ca succesor al lui Traian Băsescu. Selectat de structuri oculte, după criterii uşor de recunoscut: să corespundă modelului de politician al globalizării (polilingv, cu o emancipare culturală care să nu...Blog politic si polemic