Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost publicat la editorialul lui Mircea Mihaies din EVZ intitulat „Liberalii ca aperitiv”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-liberalii-ca-aperitiv-940912.html)

 

Mircea Mihăieș este, cum ar zice francezii, un „costaud”. Cu sacoul XXL veșnic desfăcut peste burtă și pârâindu-i mucegăit pe la subsuori, frizat cu cărare la mijloc și cu obrazul neras, cu o privire șireată și mereu la pândă, pare croit pentru a triumfa la castinguri vizând parodii de bodyguarzi de interlopi.

Marcat de aparențele fizicului său, s-a trezit diformat și pe dinăuntru, ajungând să se poarte și să scrie ca un agitat și gângav mardeiaș de cartier. Mizează totul pe intimidarea adversarului, pe faptul că acesta fie nu-i va răspunde fie nu va putea distinge prin haine și aparențe natura spongioasă a mușchilor și caracterului său.

Pozând în intelectual intransigent, cu principii și judecăți de valoare obiective, MM nu înțelege că, prin fiecare editorial scris din această falsă ipostază, mai adaugă un solz realului său portret reptilian.

Să persiști în a molfăi, până când clăbucii de la gură ți se preling pe piepți, aceleași atac/uri inepte asupra lui Antonescu, lui Ponta, mogulilor, când pământul țării se surpă sub fiecare nou pas al netrebnicilor guvernanți ai zilei, este, mai presus de orice, o formă de severă captivitate. Arată că ceea ce părea a fi doar o lesă, cu, totuși, câteva grade de libertate, este, de fapt, un lanț rigid, priponit de stâlpul cotețului numit ICR, cu unica permisiune de a te învârti în jurul lui până îți pierzi echilibrul, pe o circumferință îngustă și tăioasă ca o trașee de ultimă apărare.

Cât de terifiat de propria precaritate trebuie să fii pentru a accepta să plătești  cu valuta forte a respectului de sine o demnitate efemeră, ce ți-a fost oferită pentru lătratul gros de dulău și nicidecum pentru talente sau merite înnobilante?

Acum, când exponenții luminați ai găștii, pe lângă care s-a aciuat în speranța unui transfer de notorietate și perenitate de la ei către el, s-au trezit în fine la realitate, unii criticând (Pleșu, Cărtărescu), alții tăcând (Liiceanu, Patapievici), Mircea Mihăieș se vede lăsat în offside: la extremitatea cultă a fizicului său rubicond buze țuguiate spre deplina aspirare a harurilor cotroceniste, la extremitatea obscenă tunuri de biogaz vizând asfixieri în tabăra opusă. Ce mai, o caricatură de T uman abia ținându-se pe picioare, străbătută de un tot mai turbulent și toxic flux sulfuros.

Până la urmă e treaba fiecăruia cum iși gestionează spaimele. Mie, tot ce-mi inspiră agresivitatea lui Mircea Mihăieș din articolul de azi și din publicistica sa din ultimii ani, este o janică bravadă de poltron. Un strident guițat înaintea ignatului.

Contele de Saint GermainEditorialecartarescu,intelectualii lui Basescu,Liiceanu,Mircea Mihaies,Patapievici,Plesu,Senatul EVZ(Acest comentariu a fost publicat la editorialul lui Mircea Mihaies din EVZ intitulat 'Liberalii ca aperitiv', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-liberalii-ca-aperitiv-940912.html)   Mircea Mihăieș este, cum ar zice francezii, un 'costaud'. Cu sacoul XXL veșnic desfăcut peste burtă și pârâindu-i mucegăit pe la subsuori, frizat cu cărare la...Blog politic si polemic