Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost publicat la editorialul lui Mircea Mihaies din EVZ intitulat “Liberalii ca aperitiv”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-liberalii-ca-aperitiv-940912.html)

 

Mircea Mihăieş este, cum ar zice francezii, un “costaud”. Cu sacoul XXL veşnic desfăcut peste burtă şi pârâindu-i mucegăit pe la subsuori, frizat cu cărare la mijloc şi cu obrazul neras, cu o privire şireată şi mereu la pândă, pare croit pentru a triumfa la castinguri vizând parodii de bodyguarzi de interlopi.

Marcat de aparenţele fizicului său, s-a trezit diformat şi pe dinăuntru, ajungând să se poarte şi să scrie ca un agitat şi gângav mardeiaş de cartier. Mizează totul pe intimidarea adversarului, pe faptul că acesta fie nu-i va răspunde fie nu va putea distinge prin haine şi aparenţe natura spongioasă a muşchilor şi caracterului său.

Pozând în intelectual intransigent, cu principii şi judecăţi de valoare obiective, MM nu înţelege că, prin fiecare editorial scris din această falsă ipostază, mai adaugă un solz realului său portret reptilian.

Să persişti în a molfăi, până când clăbucii de la gură ţi se preling pe piepţi, aceleaşi atac/uri inepte asupra lui Antonescu, lui Ponta, mogulilor, când pământul ţării se surpă sub fiecare nou pas al netrebnicilor guvernanţi ai zilei, este, mai presus de orice, o formă de severă captivitate. Arată că ceea ce părea a fi doar o lesă, cu, totuşi, câteva grade de libertate, este, de fapt, un lanţ rigid, priponit de stâlpul coteţului numit ICR, cu unica permisiune de a te învârti în jurul lui până îţi pierzi echilibrul, pe o circumferinţă îngustă şi tăioasă ca o traşee de ultimă apărare.

Cât de terifiat de propria precaritate trebuie să fii pentru a accepta să plăteşti  cu valuta forte a respectului de sine o demnitate efemeră, ce ţi-a fost oferită pentru lătratul gros de dulău şi nicidecum pentru talente sau merite înnobilante?

Acum, când exponenţii luminaţi ai găştii, pe lângă care s-a aciuat în speranţa unui transfer de notorietate şi perenitate de la ei către el, s-au trezit în fine la realitate, unii criticând (Pleşu, Cărtărescu), alţii tăcând (Liiceanu, Patapievici), Mircea Mihăieş se vede lăsat în offside: la extremitatea cultă a fizicului său rubicond buze ţuguiate spre deplina aspirare a harurilor cotroceniste, la extremitatea obscenă tunuri de biogaz vizând asfixieri în tabăra opusă. Ce mai, o caricatură de T uman abia ţinându-se pe picioare, străbătută de un tot mai turbulent şi toxic flux sulfuros.

Până la urmă e treaba fiecăruia cum işi gestionează spaimele. Mie, tot ce-mi inspiră agresivitatea lui Mircea Mihăieş din articolul de azi şi din publicistica sa din ultimii ani, este o janică bravadă de poltron. Un strident guiţat înaintea ignatului.

Contele de Saint GermainEditorialecartarescu,intelectualii lui Basescu,Liiceanu,Mircea Mihaies,Patapievici,Plesu,Senatul EVZ(Acest comentariu a fost publicat la editorialul lui Mircea Mihaies din EVZ intitulat 'Liberalii ca aperitiv', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-liberalii-ca-aperitiv-940912.html)   Mircea Mihăieş este, cum ar zice francezii, un “costaud”. Cu sacoul XXL veşnic desfăcut peste burtă şi pârâindu-i mucegăit pe la subsuori, frizat cu cărare la...Blog politic si polemic