Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost propus la editorialul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat “Ce lipseste pe piata politica?”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-lipse-te-pia-politica)

 

O lehamite generalizată pare a fi elementul dominant, la zi, de recunoaştere naţională. Cu excepţia câtorva zăluzi injectaţi direct în carotidă cu adrenalina hoţiei şi a puterii de a nenoroci totul în jur cu egoismul lor discreţionar, naţia este blocată într-o cataleptică torpoare. Ce-o fi, să fie! Armele au fost depuse, grumajii s-au plecat, singura formă de vitalitate s-a refugiat în pulsaţiile reflexe ale inimii şi în foalele astmatice ale plămânilor. Un popor agonic, mulţumindu-şi astfel stăpânii.

Iar de jur – împrejur, pe gradenele arenei, răsturnati în fotoliile lor cu perne antihemoroizi (pentru că sunt sensibili şi exact acolo îi doare ce văd) iluştrii de panteon ai acestui imens kitsch de ţară, înţelepţii noştri învăţători şi conştiinţele lor de gips – carton.

Să te cheme Liiceanu şi Patapievici şi să nu scoţi tu măcar un icnet în batistă când vezi că regele a fost lovit gangstereşte, cu boxul, pe la spate, multă tărie de caracter mai trebuie să ai.

Nu este şi cazul domnului Pleşu care, spre propria onoare, a reacţionat. De ce, atunci, dacă nu este şi cazul dânsului, scriu aceste cuvinte aici? Pentru că mă întristează un soi de delăsare ce pare, din textul de azi dar şi din cel mai vechi, jignind fără nobleţe nişte doamne ziariste, a-l fi copleşit. Exact în nota lehamitei de care pomeneam la început.

Cu un ochi pe adevărurile menite împăcării cu sine, cu celălalt pe menajarea susceptibilităţilor prietenilor săi lăfăindu-se cu căluş pe gradene, domnul Pleşu e tot mai mult, de-o vreme, ameţit de acest strabism. Pentru domnia sa editorialele săptămânale par a a fi devenit mai degrabă o corvoadă, de care se apără prin expediere rapidă, decât o plăcere a comunicării cu har.

Când un bijutier al cuvintelor, care a înnobilat prin atâtea exprimări de viaţă lungă limba română, are inadvertenţe de tipul “incapacitatea de a găsi tonul şi limbajul potrivit” ori “…înainte de a face un gest sau de a participa la un tip de manifestare care nu ţi se potrivesc…”, singura explicaţie este că a început să dea rasol când scrie şi nicidecum că nu ar şti limba română. Dar cum să dai rasol unui text pe care îl semnezi (şi nu în fals) Andrei Pleşu ; cum să nu-l corectezi înainte de « bunul de tipar » ?  Chiar atât de neîmpăcat să fii ? Chiar atât de mult să nu-ţi mai pese ?

Eu cred că domnului Pleşu îi este din ce în ce mai greu, cu toată înzestrarea diplomatică de care dispune, să asigure la nesfârşit armonia prin compromis. De regulă, genul acesta de troc dă rezultate în disputele cu alţii. Atunci însă când lupta e cu tine şi în tine, compromisul devine o amăgire care nu rezistă necruţătoarei lucidităţi a propriului arbitru.

Nu-mi voi permite să dau sfaturi unei personalităţi cu atâta destin în a-i direcţiona pe alţii. Sunt sigur însă că soluţia corectă de reintrare în paradigma eticii perene o ştie prea bine şi domnul Pleşu, doar că îi este greu să o aplice. Marele handicap al luptei cu sine este că faţă de tine însuţi nu poţi avea secrete. Te poţi lua propriul complice, dar niciodată nu te poţi izbăvi prin minciună. Dacă aspiri la propriul respect e musai să accepţi adevărul, oricât de incomod ar fi acesta.

Contele de Saint GermainPolemiceandrei plesu,Ce lipseste pe piata politica,Dilema Veche,Liiceanu,Patapievici,regele Mihai(Acest comentariu a fost propus la editorialul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat 'Ce lipseste pe piata politica?', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-lipse-te-pia-politica)   O lehamite generalizată pare a fi elementul dominant, la zi, de recunoaştere naţională. Cu excepţia câtorva zăluzi injectaţi direct în carotidă cu adrenalina...Blog politic si polemic