Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost propus la editorialul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat „Ce lipseste pe piata politica?”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-lipse-te-pia-politica)

 

O lehamite generalizată pare a fi elementul dominant, la zi, de recunoaștere națională. Cu excepția câtorva zăluzi injectați direct în carotidă cu adrenalina hoției și a puterii de a nenoroci totul în jur cu egoismul lor discreționar, nația este blocată într-o cataleptică torpoare. Ce-o fi, să fie! Armele au fost depuse, grumajii s-au plecat, singura formă de vitalitate s-a refugiat în pulsațiile reflexe ale inimii și în foalele astmatice ale plămânilor. Un popor agonic, mulțumindu-și astfel stăpânii.

Iar de jur „“ împrejur, pe gradenele arenei, răsturnati în fotoliile lor cu perne antihemoroizi (pentru că sunt sensibili și exact acolo îi doare ce văd) iluștrii de panteon ai acestui imens kitsch de țară, înțelepții noștri învățători și conștiințele lor de gips „“ carton.

Să te cheme Liiceanu și Patapievici și să nu scoți tu măcar un icnet în batistă când vezi că regele a fost lovit gangsterește, cu boxul, pe la spate, multă tărie de caracter mai trebuie să ai.

Nu este și cazul domnului Pleșu care, spre propria onoare, a reacționat. De ce, atunci, dacă nu este și cazul dânsului, scriu aceste cuvinte aici? Pentru că mă întristează un soi de delăsare ce pare, din textul de azi dar și din cel mai vechi, jignind fără noblețe niște doamne ziariste, a-l fi copleșit. Exact în nota lehamitei de care pomeneam la început.

Cu un ochi pe adevărurile menite împăcării cu sine, cu celălalt pe menajarea susceptibilităților prietenilor săi lăfăindu-se cu căluș pe gradene, domnul Pleșu e tot mai mult, de-o vreme, amețit de acest strabism. Pentru domnia sa editorialele săptămânale par a a fi devenit mai degrabă o corvoadă, de care se apără prin expediere rapidă, decât o plăcere a comunicării cu har.

Când un bijutier al cuvintelor, care a înnobilat prin atâtea exprimări de viață lungă limba română, are inadvertențe de tipul „incapacitatea de a găsi tonul și limbajul potrivit” ori „…înainte de a face un gest sau de a participa la un tip de manifestare care nu ți se potrivesc…”, singura explicație este că a început să dea rasol când scrie și nicidecum că nu ar ști limba română. Dar cum să dai rasol unui text pe care îl semnezi (și nu în fals) Andrei Pleșu ; cum să nu-l corectezi înainte de « bunul de tipar » ?  Chiar atât de neîmpăcat să fii ? Chiar atât de mult să nu-ți mai pese ?

Eu cred că domnului Pleșu îi este din ce în ce mai greu, cu toată înzestrarea diplomatică de care dispune, să asigure la nesfârșit armonia prin compromis. De regulă, genul acesta de troc dă rezultate în disputele cu alții. Atunci însă când lupta e cu tine și în tine, compromisul devine o amăgire care nu rezistă necruțătoarei lucidități a propriului arbitru.

Nu-mi voi permite să dau sfaturi unei personalități cu atâta destin în a-i direcționa pe alții. Sunt sigur însă că soluția corectă de reintrare în paradigma eticii perene o știe prea bine și domnul Pleșu, doar că îi este greu să o aplice. Marele handicap al luptei cu sine este că față de tine însuți nu poți avea secrete. Te poți lua propriul complice, dar niciodată nu te poți izbăvi prin minciună. Dacă aspiri la propriul respect e musai să accepți adevărul, oricât de incomod ar fi acesta.

Contele de Saint GermainPolemiceandrei plesu,Ce lipseste pe piata politica,Dilema Veche,Liiceanu,Patapievici,regele Mihai(Acest comentariu a fost propus la editorialul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat 'Ce lipseste pe piata politica?', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-lipse-te-pia-politica)   O lehamite generalizată pare a fi elementul dominant, la zi, de recunoaștere națională. Cu excepția câtorva zăluzi injectați direct în carotidă cu adrenalina...Blog politic si polemic