Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

A fost odată o fată frumoasă.

Părul bogat îi curgea pe umeri ca Dunărea, ochii fascinau, albaștri și adânci ca Marea Neagră, formele balansau de-a nordul și sudul taliei, de-a estul și vestul trupului, semețe și arcuite ca lanțul munților Carpați.

Avusese o adolescență tristă, într-un orfelinat ca un lagăr, uniformizant, condus de legile fricii și închinării la un idol gângav.

Când orfelinatul s-a desființat, toți s-au bulucit s-o seducă. I-au administrat vaccinuri împotriva spaimelor trecutului, i-au pus la dispoziție stiliști să-i înlocuiască demodata sfiiciune cu liniile îndrăznețe ale emancipării. Generalii imperiului i-au deschis cu morgă porțile garnizoanei și au poftit-o direct în paturile lor de campanie, dându-i de înțeles că n-are a se fandosi din moment ce va fi tratată ca și nevestele lor din stirpea licuricilor mari. A fost invitată la balul familiei continentului la periferia căruia fusese descoperită și, în final, a fost chiar adoptată de această familie,  pentru că avea sânge proaspăt și promitea copii vrednici să preia muncile grele ale casei.

Ani de viață liniștiți și promițători s-au succedat, vreo 3, și eroina noastră părea că înflorește și chiar va rodi. Până când, neașteptat, paloarea, sfârșeala și tremurul fricilor de altădată au luat-o din nou in stăpânire.

Verdictul medicilor a fost unul nemilos: cancer. Au mai găsit ei și alte afecțiuni, un ulcer, o scarlatină, dar pericolul acestora devenea neînsemnat în comparație cu gravitatea bolii principale.

O tumoare a fost identificată tocmai la centrul de comadă, la creier.

Patologii prudenți  au recomandat  șicanarea ei prin chimioterapie, astfel ca ciclul fazei actuale, acute, să fie lăsat să se încheie natural,  fără bruscarea organismului și așa slăbit.

Patologii radicali au cerut însă extirparea imediată a tumorii. Orice amânare, susțineau ei, poate agrava până la ireversibil situația.

Ca să se ia o decizie, a fost întrebată frumoasa dar tot mai palida suferindă: extirpare? DA sau NU? În afara celulelor din zona afectată, toate celelalte celule, de 10 ori mai numeroase, au semnat încuviințarea pentru DA,  înflăcărate de speranța vindecării.

Dar nici tumoarea nu putea sta pe loc. Când te-ai înstăpânit pe așa minunăție de creier, cum să te dai extirpată fără să apuci a te realiza deplin prin niște metastaze care te-ar face inexpugnabilă?

Așadar, a apelat la o comisie de medici străini și la una de medici români, toți aleși pe sprânceană.

-Vreți să mă operați? – i-a întrebat tumoarea pe medicii străini. Treaba voastră! Dar nu uitati că tot voi ați asigurat-o medical pe pacientă, deci nu veți câștiga niciun sfanț din tot efortul ăsta. Dimpotrivă, veți plăti:  spitalizare, convalescență, complicații (ha ha, Doamne ajută). Sunteți conștienți de costuri? Asta vă trebuie acum, în plină criză mondială?

În fața unei astfel de perspective, comisia internațională de medici a decis cu excedent de voturi să ceară tratament ambulatoriu pentru pacientă și sancțiuni disciplinare pentru iresponsabilii patologi radicali.

Comisia națională a fost chiar mai inventivă. Medici autohtoni de notorietate, C.T.P., A.P. și alte asemenea acronime de vraci cu rubrică, s-au pronunțat public, repetat și vehement, pentru tratarea cu prioritate (și, de ce nu, chiar exclusiv) a ulcerului și a scarlatinei. Cât despre tumoarea asta ÎNCÄ‚PÄ‚Å¢ANATÄ‚, mai bine să fie lăsată în pace. Ceea ce dânșii chiar și fac. Critică pe unde apucă imaturitatea scarlatinei, găoșenia ulcerului, dar nu mai scot o vorbă despre  letalitatea cancerului. Dacă-i ia si pe ei în vizor? Oare nu a înțeles toată lumea că, pe principiul acțiunii și reacțiunii, cu cât îl zgândărești mai mult cu atât devine mai amenințător?

Povestea frumoasei fete a acestei istorisiri (a doua noastră mamă, sper c-ai priceput), este încă în derulare. Dar cu fiecare zi ițele tramei ei ne conduc spre o dramă.

Istoria se repetă. O națiune care are propria ei familie, este încă o dată tratată ca si cum ar fi orfană.

Adică este încredințată spre îngrijire nu celor mulți din același pământ cu ea și care îi vor binele ci propriului ei cancer.

Contele de Saint GermainEditorialeAP,cancer,CTP,Dunarea,istoria se repeta,Marea neagra,metastaza,muntii CarpatiA fost odată o fată frumoasă. Părul bogat îi curgea pe umeri ca Dunărea, ochii fascinau, albaștri și adânci ca Marea Neagră, formele balansau de-a nordul și sudul taliei, de-a estul și vestul trupului, semețe și arcuite ca lanțul munților Carpați. Avusese o adolescență tristă, într-un orfelinat ca un lagăr, uniformizant,...Blog politic si polemic