Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Pentru că tot vorbeam ieri despre reflectarea geneticii în politică, dând un exemplu de transmitere ereditară a unor tare comportamentale de la fosta Securitate ceaușistă spre actualul SRI băsist, să mai luăm astăzi un exemplu: filiația PCR – PSD.
La început, ea a fost asumată fără eschive și ipocrizii. Cordonul ombilical s-a numit Ion Iliescu, ex-membru al CC al PCR, iar progenitura rezultată din pântecul fostului partid unic a fost botezată FSN.
Întrucât trendul post-revoluționar cerea stergerea urmelor comuniste, în cadrul FSN s-a procedat la schimbări succesive, cu mult accent pe formă (scindări, rebotezări) dar cu grijă mare de a nu se afecta fondul în fibra sa.
Astfel s-a ajuns în ultimii ani la situația în care, deși cele mai importante două partide, PSD și PDL, aveau clar în devenirea și structura lor de personal datele de moștenitoare și continuatoare directe ale fostului FSN, doar PSD a fost asimilat, în percepția majoritară a populației, drept urmașul, nefast, al PCR.
Traian Băsescu a avut șiretenia necesară ca, prin discursuri demagogice și, mai ales, prin organizarea mascaradei numită „condamnarea comunismului”, să lase PSD în offside, să-l prezinte pe Ion Iliescu drept rinocerul aciuat în bârlogul PSD, care nu doar că poartă în el virusul reîntoarcerii la comunism dar face și prozeliți ce încearcă să deturneze țara spre ruși și chinezi. Trucul a prins la destui creduli, cu atât mai mult cu cât el a fost susținut propagandistic de oportuniști zeloși, cu metafora cuniliției la ei, atât de bine insectariați prin zeflemitoarea sintagmă „intelectualii lui Băsescu”.
În repetate rânduri, dar mai ales după blocarea perdantă, de trei ori sub 50%, a procentelor la prezidențiale (cazurile Năstase, Geoană și Ponta), forurile înalte ale PSD au anunțat reformarea din rădăcini a partidului. Nevoia de a ieși de sub umbra grea și roșie a trecutului izvora mai mult din frustrări pragmatice decât din deșteptări ideologice.
S-a încercat schimbarea de chip şi apucături întâi mai lin, prin Mircea Geoană, apoi mai abrupt, prin Victor Ponta. Fără succes însă. Percepția de partid continuator al PCR persista, în ciuda întineririlor la vârf, a alianţei cu PNL şi a cosmetizărilor de mesaj. Ceva, în esenţa PSD, se dovedea indestructibil şi mai puternic decât aparenţele: lăcomia de a-şi însuşi totul, mentalitatea din teritoriu de administrator feudal. Adevăraţii conducători nu erau filfizonii de la Bucureşti, care jucau baschet şi făceau glumiţe subţiri la televizor, ci ţepenii baronii locali cu guşi de pelican şi amante de protocol, ce-şi gestionau judeţele ca pe propriile moşii şi care, din 4 în 4 ani, ieşeau la rampă cu vătăfia lor electorală, ca să ţină partidul la guvernare şi pe ei în vârful bucatelor.
Niciunui lider crescut şi aducat în dezmăţul populismului, în cultul cantităţii şi al non-valorii, nu-i convine să aducă lângă el, să promoveze ca potenţiali competitori, oameni de calitate. Aceştia, de cele mai multe ori, au personalitate, principii, bâzdâcuri. Odată îi scapi din mână. Odată îţi cer demisia pentru mofturi etice.
Reformă? Fie, dacă-i musai. Emancipare? De ce nu, dacă asta înseamnă carnavaluri aducătoare de voturi. Dar oameni de calitate? Ce, chiar îi luăm de proşti? Nu le-a arătat Băsescu cum se face politică?
Nu e suficient un Dragnea miştocar şi arogant? Un Zgonea care-i face pe bucătari şi ospătari să se simtă reprezentaţi la vârf? Un Rus întruchipând goma caraliului de Ardeal? Sau un Ghiţă omul – orchestră, simultan şi ofiţer acoperit şi politician influent şi proprietar de televiziune şi rezervă strategică?
Mi-am adus aminte de toate acestea văzându-l zilele trecute la televizor pe cel mai important om al momentului. Nu mă refer nici la Klaus Iohannis, nici la Victor Ponta şi nici, cât i-aş dezamăgi pe unii, la Codruţa Kovesi. A, l-am uitat pe general? Nu, nu l-am uitat! Dar nu este vorba de generalul la care vă gândiţi dumneavoastră ci de generalul… Gabriel Oprea.
Salvatorul lui Victor Ponta dar, mai ales, al PSD. Prim-vice-prim-ministru, curtat într-un tête-à-tête la Cotroceni chiar şi de „neutrul” Iohannis. Care i-a propus să îl desemneze prim – ministru în locul lui Ponta, dacă acceptă să treacă cu toate voturile PUNR de partea PNL, la moţiunea de cenzură.
Ce să vezi, domnul general a refuzat. Onoarea, cuvântul dat actualului premier, interesul naţional (căci „guvernul actual este unul foarte bun”) au fost tot atâtea argumente menite a-i demonstra virtuţile personale şi patriotismul.
Aproape că i-aş fi crezut mărturisirea cazonă, „raportată” în vorbe puţine, rostite sacadat, dacă nu m-ar fi bruiat în permanentă un gând: în cazul că ar fi acceptat târgul, creând precedentul debarcării unui prim-ministru nu de Parlament ci de un procuror, printr-o simplă punere sub acuzare, oare peste vreo lună – două, nu ar fi putut să-i vină şi lui rândul, după aceeaşi reţetă pucistă?
Bineînţeles că da şi bineînţeles că din acest motiv, şi nu din altele, alunecosul general – balama a declinat propunerea.
Şi iată cum, pas cu pas, PSD se reformează prin deghizare. Gabriel Oprea, „şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, pilon de bază în majorităţile gangstereşti edificate de Traian Băsescu, este reciclat acum de Victor Ponta şi, cu chipiu nou, cu diagonală şi vipuşti de gală, cu stele câştigate pe frontul intendenţei şi al izmenelor, devine personaj cheie în cea mai recentă năpârlire a PSD.
Aşa a făcut PSD-ul de fiecare dată când şi-a propus să devină mai bun, mai modern, mai convingător: a ales compromisuri conjuncturale, trucuri de înşelat clipa.
Trecerea lui Cazanciuc sub directa comandă a lui Gabriel Oprea, noul personaj mesianic cu care baronii PSD speră să-şi mai usuce încă o dată chiloţeii, este o manevră care cred că se va întoarce foarte curând împotriva lor. Pentru că, înainte de a-l suspecta pe Oprea de devotament total faţă de un om sau de un partid, îl bănuiesc infinit mai ataşat de soarta propriilor dosare.
Prin urmare, cu cât Victor Ponta şi PSD se încredintează mai mult bunului plac al domnului general, cu atât mai repede vor fi striviţi de iureşul declanşat împotriva lor de monstrul bicefal SRI – DNA.
Abia după ce reformarea actuală, prin deghizare, va fi pe deplin compromisă, o reformare reală, de substanţă, va fi posibilă. Cu ce oameni? Greu de spus. Probabil cu oameni gen Cătălin Ivan, deşi inerţia e mare şi năravurile adânc înrădăcinate.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Ardeal,baroni locali,Catalin IvanPSD,CC al PCR,Codruta Kovesi,FSN,Gabriel Oprea,intelectualii lui Basescu,Ion Iliescu,Klaus Iohannis,Liviu Dragnea,ministrul justitiei Cazanciuc,ministrul transporturilor RUS,Mircea Geoana,PCR,PDL,PNL,Sebastian Ghita,securitate,SRI,Valeriu Zgonea,Victor PontaPentru că tot vorbeam ieri despre reflectarea geneticii în politică, dând un exemplu de transmitere ereditară a unor tare comportamentale de la fosta Securitate ceaușistă spre actualul SRI băsist, să mai luăm astăzi un exemplu: filiația PCR – PSD. La început, ea a fost asumată fără eschive și ipocrizii. Cordonul...Blog politic si polemic