Bietul domn Arafat
L-au băgat la mijloc!
I-au folosit calităţile ca să-l împingă spre autodistrugere!
Doctorul Raed Arafat, românul cu cea mai mare credibilitate la începutul pandemiei, a fost plantat de duşmanii lui pe un rug căruia sunt gata să-i dea foc acum exact cei care până mai ieri îl susţineau.
A devenit victima propriilor sale virtuţi! Om de onoare, bine intenţionat, perseverent, fanatic cu ideile în care crede, nu şi-a dat seama că e folosit de nişte inamici fără scrupule spre a fi făcut, la sfârşit, subiect de autodafe.
L-au inclus, şireţii, în comitetele lor de urgenţă, pentru a-l scoate în faţă ori de câte ori erau de anunţat veşti nepopulare. Până şi Klaus Iohannis l-a acceptat în delegaţiile chemate şi filmate la Palat, ca să vadă poporul cât de bine intenţionat e dânsul şi cum ţine cont de toate părerile.
Tactica lor de a-l distruge era simplă. Îl lăsau să vorbească şi, când în discursul său, strict profesional, apăreau propuneri cu potenţial de a întoarce simpatia în ostilitate, imediat îl agăţau.
- Cum, domnule doctor, chiar credeţi că e necesar să-i internăm obligatoriu pe pozitivii asimptomatici? – întrebau viclenii decidenţi politici.
- Din punct de vedere medical e soluţia cea mai sigură – răspundea onestul dar şi naivul doctor Arafat.
- Atunci, vă rugăm, ieşiţi dumneavastră să comunicaţi şi să explicaţi această măsură.
Astfel s-a făcut că susţinători grei ai lui Raed Arafat (dar în acelaşi timp şi comunicatori de forţă, cu convingeri puternice şi cu o logică greu de combătut) au început să-l încolţească pe acesta într-un mod mult mai eficient – demolator decât o făcuseră, până atunci, detractorii de profesie.
Mircea Badea, deşi a susţinut tot timpul că îl preţuieşte în cel mai inalt grad pe Raed Arafat, nu s-a putut abţine, ori de câte ori erau faţă în faţă (şi nu numai), să-l toace mărunt pe doctor pe tema „arestului asimptomaticilor”. Şi, având dreptate (la Mircea Badea mă refer), după fiecare comentariu al său pe această temă, tot mai mulţi români începeau să-l privească chiorâş pe doctor.
A urmat Victor Ciutacu, apoi Dana Budeanu, apoi alte şi alte voci din zona până nu de mult de sprijin pentru Raed Arafat. Reproşuri, scenarite infamante, acuze.
Bietul domn Arafat! A ajuns în această situaţie nemeritată pentru caracterul şi valorile sale deoarece a uitat (sau nu a ştiut niciodată) dictonul voltaire-ian „mai binele este duşmanul binelui”.
Nu a înţeles că sfaturile sale medicale ideale spre idealiste pot uneori intra în coliziune cu firea umană, cu imperative economice, cu un raport beneficiu/preţ inacceptabil de către marea majoritate a trăitorilor de pe o zi pe alta. Pe toţi aceştia, prin intransigenţa sa de a încerca să facă mai binele în care crede chiar peste voinţa lor, Raed Arafat şi i-a ostilizat în acest moment.
Greşeala domnului Arafat a fost că şi-a asumat mai mult decât era cazul. Şi-a asumat decizii complexe, medicalo – economico – socialo – politice, la care el a contribuit doar cu recomandarea medicală, dar, ca un paratrăznet pentru vârfurile administrative ale ţării, le-a luat integral pe umerii săi.
Preşedintele Iohannis, premierul Orban, miniştrii Tătaru şi Vela s-au ascuns strategic în tranşee, oferindu-l pe Arafat carne de tun pentru nemulţumirile generalizate.
În zadar încearcă Mihai Gâdea să atenueze şocul. Avalanşa anti -Arafat s-a pornit.
Degeaba prietenii Badea şi Ciutacu încearcă să demaşte ticăloşia regimului Iohannis – Orban. Tocmai îi fac jocul acestui regim lovind în doctorul Arafat.
Stimate domnule Raed Arafat! Eu nu vă vreau pe post de martir. Eu vă vreau, ca şi până acum, viu, liber, eficient, omul potrivit la locul potrivit. De aceea vă rog, vă sfătuiesc, vă sugerez: lăsaţi-i pe cei care iau cu adevărat deciziile să şi le asume. Nu le mai permiteţi să spună că ei doar ascultă şi aplică sfaturile specialiştilor. Ieşiţi din această capcană. Ei ascultă şi aplică (dacă nu chiar induc) doar acele sfaturi ale specialiştilor care servesc scopurilor lor politice meschine. Când specialiştii le-au propus testarea în masă a bucureştenilor, au ascultat ei acest sfat? Nu! Pentru că nu le-a convenit şi nu le convine o astfel de testare din motive strict politice. Electorale şi manipulatorii.
Vocea mea contează prea puţin. Dar, atât cât contează, o îndrept către cei cu care, cel puţin până acum, am consunat în analizele mele politice. Şi îi rog pe aceştia: nu mai muşcaţi momelile iohannisto-orbaniste. Nu vă mai duceţi după fentele lor.
Şi oamenii buni pot greşi. Dar dacă cei răi vi-i indică pe aceştia drept ţinte, gândiţi-vă de două ori înainte de a schimba cătarea.
Doar o scânteie mai trebuie pentru ca rugul pe care a fost ţintuit Raed Arafat să se aprindă. Mircea Badea, Victor Ciutacu, nu fiţi voi aceia care se joacă cu cremenea!
https://www.conteledesaintgermain.ro/bietul-domn-arafat/07-07-2020https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/07/Arafat.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/07/Arafat-150x150.jpgEditorialearestul asimptomaticilor,autodafe,carantinarea COVIT19,mai binele este dusmanul binelui,Mircea Badea si Victor Ciutacu,Raed Arafat,rugul si cremenea L-au băgat la mijloc! I-au folosit calităţile ca să-l împingă spre autodistrugere! Doctorul Raed Arafat, românul cu cea mai mare credibilitate la începutul pandemiei, a fost plantat de duşmanii lui pe un rug căruia sunt gata să-i dea foc acum exact cei care până mai ieri îl susţineau. A devenit victima propriilor...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Sunteti (suntem) intr-o fundatura, dragii mei. Se consuma enorm de multa energie analizand si dezbatand substitute pentru problema reala, se investigheaza piste false si energofage.
Dupa parerea mea, ceea ce trebuie investigat (politieneste, as spune) este asa-zisul fenomen de contagiune. Contagiunea este fundamentul si cheia de bolta a constructiei logice care se cheama epidemie respectiv pandemie. Fenomenul de epidemie, constructia aceasta (in opinia mea), sta in picioare pentru ca este strabatuta de fenomenul de contagiune, pornind din fundament si ajungand, la altitudine, drept cheie de bolta. Daca aceasta criza este una de o magnitudine care pur si simplu pare ca ne copleseste, pare ca pune sub semnul intrebarii insasi existenta viitoare a omenirii, atunci, eu cred, ar trebui sa reanalizam, cu curaj, de la zero tot ce tine de ea, iar pentru asta trebuie inceput cu contagiunea.
Deci, dragii mei, este contagiunea, in definitia ei, o propozitie adevarata?… Mai pe sleau spus: este contagiunea un fenomen real, demonstrat fara pic de dubiu?…
Daca nu avem deschiderea si curajul sa reevaluam ceea ce pare a fi axioma, atunci toata inteligenta noastra se va dovedi inutila, pentru ca se va dovedi ca a fost insuficienta.
Cat il priveste pe domnul Arafat, domnia sa este o victima a propriilor sale probleme, iar pentru noi, tot domnia sa, e o problema minuscula.
VA SPUN CEVA:-CHELO DIN TRUPA PARAZIȚII SPUNEA:-“EU NU CRED IN VIRUSUL VEDETĂ NUMAI ATUNCI CÂND MORȚII VOR FII ADUNAȚI CU BULDOZERELE.IAR AFACEREA CU MĂȘTI IAR BANII MERG ACOLO UNDE TREBUIE!
Chielu’ se exprimă corect. El crede doar după ce vede măcelul. Asta e problema cu prostovanii.
Ca sa punctam pentru coronascepticii de pe aici pozitia lui Mircea Badea.
A realizat si el ca pozitia lui publica a fost folosita de aberantii sceptici.
Pe scurt, el recunoaste masura carantinei, pe cea a izolarii infectatilor. Deci, cu alte cuvinte, Mircea Badea RECUNOASTE ARESTUL LA DOMICILIU sau la HOTELUL de CARANTINA.
Recunoaste obligativitatea purtarii mastii si a masurilor impotriva celor care ignora aceasta preventie pe care il vede ca un atac asupra altora.
In final, singura lui problema este cu izolarea sub supraveghere medicala intr-un salon de spital, cu alti pacienti straini in jur si cu care sa partajeze o toaleta si un dus. Altfel, el accepta fericit arestul la domiciliu. Ati auzit asta coronascepticilor? Cei care l-ati luat purtator de stindard pe Mircea Badea???
Mircea Badea a avut tot timpul aceleași poziții.
Măsura arestării s-ar justifica pentru familiile care locuiesc claie grămadă (practic familia infectatului va fi cea care va face demersurile de livrare la pachet a infectatului). Încă de la primul caz de manager de spital care, deși pleca la țărușcă să-și izoleze covid-ul, a fost arestat la spital, Mircea Badea a nuanțat că el optează pentru arestul pe tarlaua lui, fără să-și afecteze fameleonul!!!
Nu recunoaște, ci susține măsurile preventive și logice. Obligă pe cine vrei și vei vedea ce frumos înflorește covid-ul. :))))))))))))))))
Internarea în spital presupune, pe lângă condițiile de pârnaie a la Cernobyl, numeroase alte riscuri SPECIFICE, la care se adaugă calitatea umană și pregătirea profesională a corpului medical. :))))))))))))))))))) Testele PCR de după infectare nu fac decât să ateste că ai avut infecția, dar în România progresul științific este de-a dreptul fulminant și poți număra și până la 80 de zile de pârnaie intraspitalicească. :))))))))))))))))))) DE PROȘTI!!!
Repet intrebarea. Cine verifica izolarea acasa? Cine pune un sigiliu pe usa infectatului de la apartamentul din spatiile colective (blocuri)? Cine are grija ca vecinii nu sunt infectati prin folosirea liftului, ghenei, a spatiilor comune?
Cine are grija ca familia nu este infectata in interiorul apartamentului?
Pentru ca cineva sa se poata izola de alti membri in mod real intr-un apartament, acesta trebuie sa aiba cel putin 3 camere si doua bai.
Cine protejeaza membrii sanatosi? Cine protejeaza drepturile lor?
Ce imi plac finutii care se gandesc ca ei, minoritatea, respecta regulile si ei trebuie sa fie tratati cu puf. Si uita ca ei insisi vor fi striviti din cauza faptului ca majoritatea nu respecta reguli. Vai de bula voastra de finuti, de minoritari. Mai calatoriti acum in Europa, mai finutilor. Ca suntem si vom fi cu totii carantinati si izolati ca PROSTII si INFECTATII Europei. Da, vacantele voastre de finuti care vor sa se izoleze acasa sunt compromise total pentru ca nu avem lege pe masura lipsei de bun simt a majoritatii.
Vestul si mai ales Nordul au functionat mereu prin constrangerea colectivitatii asupra individualitatii. Da, colectivitatea are si a avut mereu dreptul sa striveasca ifose ale individului. Si a facut asta expulzand din trib/societate/cetate pe membrii recalcitranti care nu trag cu echipa. Asta a fost calea catre creearea unui spirit de popor invingator.
Cu tine, Pi Card, cu Badea, nu vom avea niciodata un popor. Stiu asta.
Imi pare rau sa-ti spun dar Badea are perfecta dreptate iar tu nu judeci ci defulezi ura. Am 100 de argumente sa-ti demonstrez asta, dar tu nu de argumente ai nevoie ci de un dus rece.
https://www.dcnews.ro/covid-rasturnare-de-situatie-dr-ciornei-arunca-bomba-ce-nu-ni-s-a-spus-niciodata-virus-mort-singurul-mod-de-a-afla-daca-un-om-este-contagios_759774.html
Ups, trecut-au lunile, vreo 4, si apar zvonuri prin Romania, asta dupa ce unii au facut 2 luni de parnaie COVID. :))))))))))))))))))))))
Statul de cretini este imun la informatie, iar poporenii lui Charlie sunt anticovidisti din cauza lui. >)))))))))))
https://www.bursa.ro/omul-sfminteste-locul-trenul-conspiratiilor-64230043
Iata cum respecta romanii despre care pseudo-doctul Mircea Badea spunea ca respecta regulile.
Nu, gradul de incredere a romanilor in guvernarea nationala (spre deosebire de UE), gradul de aliniere la recomandarile celor cu autoritate (de oricare, politica sau medicala) este foarte redus.
Foarte redus. Iar bate campii.
https://www.graphs.ro/covid_teste_procentuale.php#
https://flux24.ro/povestea-halucinanta-a-unui-bolnav-de-covid/
Da, stiu, Arafat nu are nimic de-a face cu asta.
Si, banuiesc, nici nu stie nimic de raportarile abracadabrante cand, contrar legii care impune autopsie la mortile incerte, a interzis autopsia si a “recomandat” covid ca si cauza a mortii chiar si numai printr-o simpla … banuiala. Curat murdar, coane Fanica.
Iar de numararea de-a valma a testatilor si retestatilor, pe principiul: important sa iasa testul pozitiv ca-l adaugam la numar, chiar nu stie nimic in 4 luni de cand tot numara.
Sansa noastra a fost majoritatea medicilor care s-au dovedit onesti si au facut ce au putut pentru oameni chiar si atunci cand li s-au propus protocoale aberante.
Nu-i contesta nimeni calitatile lui Arafat ca organizator al sistemului integrat de interventie si urgenta dar hai sa fim seriosi si sa recunoastem ca in “pandemie” a cantat dupa partitura OMS care numai de competenta si bune intentii nu poate fi acuzata.
Nicio masura luata nu a fost justificata lipsind echilibrul dintre pericol si masuri de protectie. Probabilitatea mortii DIN CAUZA covid este egala cu cea a mortii in urma unui accident de circulatie. Haideti asadar sa nu mai folosim masinile.
Poti spune ca la inceput ai fost prost si n-ai stiut insa am ajuns deja in etapa cand orice masura dovedeste deja rea-intentie. Si totusi o tine langa pe-a lui. Asta ce dovedeste?
https://www.facebook.com/alexandru.petria/posts/10217354501720822 si despre Covid si autopsii interzise prin vecini – interviu cu un medic bulgar.
Interviu cu pui de trac sudist, neamul care și-a păstrat cultura în capul lui. Cultura eco.
Și impostorul ăla de Petria e de Bălăceanca, dar să-l lăsăm să vedem cât rezistă singur în libertate.
Arafat: Nu au cum să nu se infecteze la proteste
Mesajul lui Raed Arafat către cei care nu cred că există coronavirus: ”Îi așteptăm la spitale”.
https://a1.ro/video/antena-3/subiectiv/arafat-nu-au-cum-sa-nu-se-infecteze-la-proteste-id1006961.html
cu Razvan Dumitrescu la SUBIECTIV
https://a1.ro/video/antena-3/subiectiv/
Trebuie dat afara imediat… omul acesta este un pericol!!!
Mai sensibilule coronasceptic, mesajul este mult mai corect decat cel al presedintelui tau, Iohannis, care te astepta la cimitir, in cosciug etans. Ai reactionat cumva atunci? Ai iesit sa ceri demisia lui Iohannis? Nu cred. Ori esti precaut, ori esti prost! Din care categorie faci parte?
Arafat macar se pregateste in spital sa te salveze. Unde multi coronasceptici vor ajunge cel mai probabil.
@Charlie,
Iti propun o afacere, si anume, sa inchiriem spatiu publicitar pe cosgiugele etanse ale celor declarati morti “cu covid” astfel incit sa-ti poti propaga mesajele cu impact maxim.
Presupun ca ar fi mai eficace decit testimoniale fabulatorii si inepte scrise in fituici digitale ca Vice sau siteuri de “scara de bloc” de prin Alba Iulia.
Ce zici, te bagi?
Raportările minune nu se dezmint:
– nr cumulat de externaţi până ieri 11.07.2020 = 23.613
– nr cumulat de externaţi până azi 12.07.2020 = 23.384 🙂 cumulat şi mai mic?
Raportarea normalităţii bălmălite continuă.
Zâmbeşte! Mâine va fi mai mare… încrederea oarbă. Ajută la resuscitarea moralului.
https://stirioficiale.ro/informatii
Dle Marcu Mircea,
Ce faci dta este un act inutil pentru ca nu ai date complete. Daca externatii sunt reinternati? Observa ca pe 11 iulie au fost comunicati 406 bolnavi simptomatici care au fost externati la cerere. Posibil ca boala sa se fi agravat si adusi inapoi.
Dle Charlie,
Ar fi mai corect sau poate v-aţi propus să spuneţi că raportările sunt incomplete, nu datele mele, din moment ce aţi introdus în intervenţie bănuiala c-ar fi “posibil”… (aduşi înapoi fără să se specifice aşa ceva în raportare)
Eu au preluat exact datele lor şi nu-i vina mea că sunt băjmăjite, contradictorii, incomplete, la derută, prea des în refacere.
Luaţi-le de bune şi presupuneţi ce vă convine, dacă observaţiile mele inutile vă afectează buna dispoziţie!Ignoraţi-le pe-ale mele şi corectaţi-le lor inadvertenţele cu imaginaţia dv mai utilă… cui doriţi să fie!(?)
Din pacate, se pare ca nu scapa nimeni sa scrie si articole comandate. Tocmai admir cum, pe facebook, trei influenceri din grupa mare se fac de ras, incercand sa ne convinga ca nu vedem ceea ce vedem cu ochii, ca nu e inscriptie hazoasa din Cimitirul Vesel, ci e inscriptie sobra din Pere Lachaise…ordinul e ordin…
Este evident ca numarul de asimptomatic este cumulativ, nu zilnic.
Iar faptul ca nu este monoton crescator se datoreaza anunturilor din 2-3 iulie (pana la 887) cand se spune: “Menționăm că numărul de pacienți asimptomatici a suferit modificări față de ziua anterioară ca urmare a actualizării datelor de către unitățile sanitare, în ultimele 24 de ore.”
Numărul asimptomaticilor externaţi o fi cumulat de nu de la 1.091 (30 iunie), ci abia din a opta zi, cu un “reglaj” prea bâlbâit, simptomatic rău, ilogic si mai ales prelungit exagerat de incoerent prin descreştere până la a şaptea zi din 10 (până la 1.006, inclusiv). Cumulat descrescător funcţionează perfect la credulii utili. De fapt, a fost un reglaj din mers, treptat, odată cu introducerea noului mod de raportare, dar patologic de prelungit pe durata unei săptănâni, pentru astuparea găurilor negre cu vechime în câmpul mamipulării în masa suficienţilor mulţi, dar fericiţi.
Arafat nu a vut nici odata virtuti sau calitati deosebite, doar cele necesare in a ocupa cu mutlt tupeu pozitii politice, aratand o modestie falsa si coclita.
In perioadele de CRIZA multi isi dau arama pe fata.
Asta este criza, asta este Arafat.
Alearga pe la tote TV-urile sa propage ca o trompeta ce vrea gasca guvernamentala.
Daca era un dostor profesionist si on om de onoare nu ar fi stat in guvernul de tradatori al PNL-ului.
Te trezesti cam greu Conte si inca o sa mai ai surprize, esti prea idealist, cu farmec dar idealist.
Daca va intereseaza ce ne asteapta in Romania viitorului apropiat, aveti mai jos cateva scurte consideratii cu privire la nenoricirea juridica pe care o constitutie legea internarii medicale fortate si a carantinarii pentru “risc epidemiologic”, lege votata ieri de camera Derutatilor si care urmeaza sa fie votata azi de Senat, pentru a putea intra in vigoare inainte de 15 iulie, cand expira starea de alerta.
1. Conform art 3 (definitii), carantina se dispune individual si concret de DSP, cu indicarea posibilitatii contestarii in justitie, dar nu si izolarea, care se face nu numai la domicliu, ci si in unitati sanitare; singurul lucru bun in cadrul definitiei izolarii este ca se vorbeste de consimtamantul persoanei, dar ce consimtamant este acela care se obtine prin amenintarea cu dosar penal pentru raspandirea bolilor?
In cadrul textului relativ la “definitii”, peste tot se vorbeste de “probabilitate” si de “agent pathogen” – nicaieri, insa, nu exista definitii sau trimiteri clare la liste certe de agenti patogeni; in textul legii, la art. 7 alin.5, se vorbeste de o viitoare hotarire de guvern care va face aceasta lista; deocamandata, insa, suntem la mana CNSU si a “specialistilor” din comisia de cenzura strategica.
Definitia “suspectului de a fi infectat sau contaminat” si definitia “persoanei suspecte” sunt niste adevarate nenorociri juridice anti-constitutionale.
In primul rand, cum poti considera ca este suspect (=potential vinovat de ceva) un bun?
Cum poti considera suspecta o persoana sanatoasa, care nu da niciun semn de boala?
Dar persoana expusa/posibil expusa la “riscul epidemiologic”, cum se identifica? Si cine emite suspiciunea?
A se observa ca este vorba de o prezumtie de infectare sau de contaminare (suspect = “persoana sau bun considerat expus sau posibil expus”) similara cu o inadmisibila prezumtie de vinovatie.
Pe baza acesteor “definitii” nu mai avem voie sa fim bonavi sau sa dam semne de boala. Nici bunurile noastre nu mai sunt in siguranta, daca le lasam de izbeliste, la “voia” agentilor patogeni, si nu le lustruim de 5 ori pe zi cu dezinfectant.
In al doilea rand, cum este posibil sa califici ca suspecta orice persoana care vine dintr-o zona cu risc epidemiologic? Atraga atentia ca, in baza acestei fantastice legi pentru romani, daca circulam liber in tara sau in strainatate, toti, absolut toti suntem suspecti. Cum se poate pune un asemenea stigmat pe fruntea unei intregi populatii?
2. Conform art. 4, putem fi aglutinati prin simplu ordin al CNSU in grupuri populationale suspecte.
Daca pentru nimeni altcineva decat pentru mine aceasta formula nu suna a segregare (pe criterii de suspiciune de infectare sau contaminare, pe criterii geografice, pe criterii rasiale sau altele), atunci inseamna ca nu mai inteleg definitia si oroarea sociologica si etica a segregarii.
Grupurile populationale suspecte de infectare sunt stabilite ce CNSU, prin comandantul actiunii. Nici asta nu racaie memoria nimanui, din perspectiva istorica?
3. Conform art. 5 alin 5, persoanele carantinate sau izolate la domiciliu vor fi obligate sa suporte costurile internarii medicale fortate consecutive (chiar daca masura initiala este contestata/contestabila). Asdar, degeaba platim contributii de asigurari sociale de sanatate (CASS) – daca suntem bagati in puscaria medicala pentru ca am facut vreo greseala de respiratie/spalare pe maini/purtare a mastii in perioada izolarii sau a carantinarii ori pentru nu le-am zambit cald politistilor care ne vizitau de 4 ori pe zi, ca sa mai stam la taclale si alte alea, suntem buni de plata; iar costul spitalizarii unui asimptomatic este “micut” – cam 10 mii de euro pe excursie. Daca facem 2-3 excursii de acest gen pe an, putem spune ca agoniseala noastra s-a cam dus pe apa Covidului.
Nota importanta : nu se stabileste nicio durata maxima internarii fortate, a carantinarii sau a izolarii, desi, in mod ironic, despre carantinarea bunurilor (care poate fi urmata si de distrugerea lor) se spune ca nu poate dura mai mult decat carantinarea sau izolarea persoanelor … Asdar, nu e sigur ca veti plati doar 10 mii de euro pentru puscaria medicala – s-ar putea sa fie un o pic mai mult. Poate 50 de mii, ca unii au stat in puscaria medicala nu 10 zile, ci 60.
4. Desi pare ca este exceptionala, de fapt izolarea si internarea medicala fortata a asimptomaticilor poate fi in continuare o regula, intrucat se poate ajunge, in conditiile art. 7 alin.6, “pe baze stiintifice”, la necesitatea acestor masuri. La ce baze stiintifice si experti virusologi apar zilnic la noi la tv, este clar ca putem sta linistiti, ca a/presimptomatici – nu ne va lua nimeni din pat prea des, poate doar de doua-trei ori pe an…
5. Va temeati ca in Romania vor ajunge sa se aplice practicile din tarile scandinave de scoatere din familie cu forta a copiilor, pentru ca “este pentru siguranta lor”?
E, nu e cazul sa va mai temeti, caci temerea voastra s-a transformat in fapt.
Conform art. 7 alin.7 din proiectul de lege, in caz de aparitie a suspiciunii de infectare/contaminare in familie, autoritatile competente vor lua de indata masurile necesare, adica: internarea fortata, carantinarea sau izolarea parintilor/tutorilor suspecti de a fi infectati si, atentie mare, luarea spre “ocrotire” a copiilor din familie, in vederea plasarii lor in institutiile specializate. Adica la casele de copii (foster house, pentru corporatisti).
Daca sunteti suspecti sau daca sunteti dati in gat de un vecin ofticos ori de un vrajmas (care sunt incurajati sa va reclame imediat la 112, btw), puteti ramane pe termene indefinite fara contact cu copiii vostri.
Multumim dlui Ciolacu dar mai ales dnei Birchall (autoarea amendamentului) pentru asta.
PS Pentru intronizarea fuhrerului medical al Romaniei, conform art. 12 din proiectul de lege, a se vedea postarea anterioara.
PPS I rest my case for today. Am cam obosit. Blestemele de ieri ale covidúlilor mi-au dat dureri de ficat si palpitații cardiace. Bine ca nu sunt simptome de covid, ca ar fi iesit in strada sa sarbatoreasca, alaturi de Arafat, toti enoriasii cultului covid.
https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/3274598069272462?__tn__=K-R
Imi exprim o rezerva fata de obiectivitatea lui Gh. Piperea. El fiind avocatul unui denuntator din dosarul cu achizitii dubioase de masti si altele, poate avea interese din aceasta perspectiva.
Să ne imaginăm un tramvai, cât un spital, numit dorința ”Grupului de comunicare a manipulării strategice” – grup organizat, moșit de Arafat cu forcepsul la ordin. Tramvaiul pornește în circuit de la momentul T0, stația ”26 februarie” de urcare și internare a primului pacient infectat – urmărind itinerarul de raportare zilnică, cum ar fi momentul T1 ”stația 20 iunie”. Zilnic, în tramvai se află câte un ”stoc” de pacienți urcaţi la grămadă internată, iar la fiecare stație zilnică următoare se urcă pe unde apucă internarea în tramvai cîte un lot de noi depistați; în același timp coboară vindecații (pe ușa din față) și decedații (pe ușa din mijloc), așa cum s-a întâmplat ultima dată notabilă în ”stația 29 iunie” la momentul T2.
Ne comunică translatorul grupului organizat : ”Urmează stația T2. Atenție, se deschid ușile, mai puțin cea din spate, blocată!”- ”Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.582 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.912 au fost declarate vindecate și externate” (toate numerele sunt cumulate din perioada T0-T2, iar la același moment T2 s-a raportat un nr de 1.634 infectați decedați)
Prima întrebare.
Câți pacienți se aflau în stoc, internați în tramvaiul spital, la momentul T2 – “stația 29 iulie”?
26.582 – 18.912 – 1.634 = 6.036 pacienți.
După acel moment T2 – cu un stoc de 6.036 călători infectați în tramvai – comunicatorii de serviciu organizat au schimbat strategia și au început să-i raporteze separat – drept evadați externați, pe ușa din spate, deblocată subit – ” pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare”:
”Până astăzi, 30 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.141 au fost externate, dintre care 19.050 pacienți vindecați și 1.091 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare”.
Se pune a doua întrebare: în prima zi după T2, la 30 iunie, de raportare a primului lot de evadați – ” 1.091 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare”- de unde provin cei 1.091 călători?
Indiferent dacă au efectuat un stagiu de așteptare în tramvai timp de 10 zile sau de cel puțin 10 zile ”de la depistare și/sau urcare/internare în tramvai , toți se regăsesc în stocul existent în tramvai la momentul T2, mulțimea de 6.036 pacienți călători. N-avem alții raportați pe “stații” zilnice, n-avem de unde să tragem de păr mai mulți depistați, cu sau fără bilet, în tramvaiul-spital, indiferent când au urcat în stațiile anterioare formării stocului de 6.036 pacienți, depistați în tramvai la momentul T2 și raportați cum se cuvine. 🙂 (cu bilet, dar de ieșire)
T3-Urmează ”stația 09 iulie”. Atenție, de 10 zile se deschid toate ușile! . ”Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare”. ( nr. cumulat decedați 1.834)
Se poate vedea că după T2, până la T3 (10 zile, 30 iunie – ieri 9 iulie), pe lângă stocul existent în tramvai de 6.036 călători infectați, s-au mai urcat 4.207 noi depistați/raportați internați și au format împreună numărul total al călătorilor existenți și internați în tramvaiul spital:
6.036 + 4.207 = 10.243 pacienți internaţi (repet, adunaţi în tramvai după T2, până la ”stația 9 iulie”-T3)
De aici vine întrebarea cheie:
este posibil ca grupul organizat de Arafat, după T2 şi până la T3 inclusiv (30 iunie – 9 iuilie), să raporteze un număr de externaţi, coborâţi din tramvai, cu mult mai mare decât numărul maxim posibil al internaţilor 10.243 ? 🙂 Se pare că unde centralizarea unică n-are breşă de securitate, adică e concepută să fie pe veci necontrolabilă şi apărată de tăcerea raportorilor ameninţaţi cu Omerta democraţiei de transparenţă liberală, orice este posibil. Cineva se consideră infailibil şi ne insultă repetitiv, fiindcă s-a convins de nenumărate ori că se poate orice.
Să vedem dovada!
T2 -stoc iniţial în tamvai 6.036 internaţi.
Externaţi în cele 10 staţii următoare, după T2, până la T3, pe următoarele loturi:
noi depistaţi pozitiv – vindecaţi-asimptomatici (decedaţii, separat, ceva mai jos)
1*staţia 30 iunie- 388*138**1091
2*staţia 01 iulie- 326*264**1435
3*staţia 02 iulie- 450**49**1070
4*staţia 03 iulie- 420*182***887
5*staţia 04 iulie- 416 *309**1007
6*staţia 05 iulie- 391*172**1106
7*staţia 06 iulie- 250*187**1200
8*staţia 07 iulie- 397 *321**1393
9*staţia 08 iulie- 555 *265**1485
10*staţia 09 iulie-614*170**1605
—
Noi depistaţi, adică noi călători depistaţi… urcaţi la internare în tramvai : 4.207 (prin adunare directă sau diferenţa noi raportaţi T3 – T2: 30.789 – 26.582 = 4.207)
—
Total externaţi între 30 iunie şi 9 iulie, după strigăturile strategice = 14.536, din care:
– vindecaţi: 2.057 (prin adunare directă sau diferenţa vindecaţi T3 – T2 : 20.969 – 18.912 = 2.057)
– asimtomatici: 12.279
– plecaţi de tot: 200 ( diferenţa T3-T2 = 1834 – 1634)
Cum naiba au ieşit din tramvaiul spital 14.536 pacienţi raportaţi între 30 iunie-9 iulie, cu 4.293 călători mai mulţi decât 10.243 posibili ocupanţi ai tramvaiului; repet, 6.036 (stoc la T2) + 4.207 (noi urcaţi pînă la T3) = 10.243 posibili internaţi.
Altfel zis, altă întrebare: cum se face că Arafat ştia încă din momentul T1 (“staţia 20 iunie” – la DIGI24) că urmează (chiar s-a întâmplat peste vreo 10 zile, la 30 iunie) să se schimbe maniera de lucru a grupului altuia 🙂 in sesnsul raportării separate a asimptomaticilor externaţi – după un model inexistent, adică imaginat din nişte aşa-zise protocoale de-ale OMS… taman organizaţia care nu lucrează nicicum cu asimtomatici externaţi, nici măcar după 10 zile de la depistare?
Din dorinţa de a drege viaţa şi numărul asimptomaticilor, prin excludere din tramvai, a făcut astfel încât să coboare pe uşa din spate (total 14.536) mai mulţi călători pacienţi de câţi se puteau aduna în tramvai internaţii aflaţi deja în stoc la T2 şi cei nou depistaţi ulterior (total 10.243)
Băiatul bun la toate cele infailibile pregătea de fapt terenul, dând cu presupusul că OMS i-ar influenţa peste vreo 10 zile punctele de vedere şi revedere privind zilele numărate ale asimptomaticilor externaţi la termen.
Raed Artafat DIGI24 – 20 iunie (i-am zis momentul T1, planul diabolic de externare pe la spate): “Există un protocol al OMS-ului, s-au discutat anumite aspecte pe momentul externării unei persoane care devine asimptomatică sau care este asimptomatică, când poate să fie externată şi ce trebuie luat în considerare şi ştiu că Ministerul Sănătăţii lucrează pe acest aspect, să vină cu nişte reglementări în acest sens, că să fie limită de internare până când este, cât mai ţii o persoană pentru care testele vin pozitive (…) E posibil să se schimbe, dar pe baza unor protocoale. Poate mai repede, dar în niciun caz nu se pune problema că: gata, eşti pozitiv, du-te acasă”
—
PS: Poate cineva va dori să insineze că în coloana asimptomaticilor raportaţi externaţi, începând cu 30 iunie, în ordine calendaristică, până ieri (1.091 + 1.435 + 1.107 + 887 + 1.007 + 1.106 + 1.200+1.393+1.485+1.605 = 12.279 ) n-ar fi cantităţi zilnice care adunate ar ajunge la 12.279 ci cumulate la zi, până la totalul din ultima zi (9 iulie 1.605). Exclus! E vorba de asimptomatici externaţi zilnic în valoare absolută, mulţi peste numărul posibil potrivit propriilor lor raportări. Cel mai direct se vede că, după externaţii asimptomatici din primele două zile de după T2, urmează numere mai mici de 1.091 : 1.107 sau 887 sau 1.007 sau 1.006 , adică imposibil să reprezinte rezultate din cumularea raportărilor din zilele anterioare. Poate de acum încolo. 🙂
Citind comentariile (articolul l-am depunctat) observ ca politizarea a patruns intens in mintile oamenilor si nimic nu pare a se rezolva si macar explica decat politic. Groaznic!
Iata comentariul avocatului Dan Chitic:
“Democratia asimptomatica
Romanul in regimul Iohannis e suspect.
Daca sub Iohannis in ‘epoca Kovesi’ toti eram suspecti de coruptie, toti eram penali asimptomatici, acum, in epoca terorii medicale toti devenim suspecti de a fi infectati si resprezentam un ‘risc iminent’.
In momentul in care procurorii nu mai reprezinta instrumente credibile si eficiente de limitare a drepturilor si libertatilor noastre, in lupta sunt aruncati medicii ‘din prima linie’, transformati peste noapte din salvatori in agenti ai puterii discretionare a unui stat al carui singur scop este terorizarea si ingradirea drepturilor populatiei.
Si toate astea la indicatiile ale Directorului General al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care devin direct si imediat aplicabile in statul roman, transformat intr-o colonie supusa unui guvern mondial dirijat de la New York, din sediul ONU.
Solutia guwernerului Iohannis – romanul merita sa fie ‘izolat’: in puscarii, in spitale puscarii, in domicilii devenite puscarii.
Traim intr-o tara in care noi toti, ‘asimptomaticii’, posibilele ‘persoane purtatoare de agenti patogeni’ ai unor boli neidentificate, am devenit suspecti si ni se va ‘impune internarea obligatorie, conform reglementarilor in vigoare, pentru o durata conform datelor stiintifice oficiale si in functie de evolutia patologiei respective pentru fiecare pacient.’
Romania e pe punctul sa devina o imensa si inumana puscarie.
Democratia noastra a devenit asimptomatica, a ramas un simplu nume golit de sens, un ambalaj fara valoare, lipsit de orice simptom a unei societati intr-adevar democratice!
Si toate astea devin politica de stat printr-un proiect de ‘Lege a pandemiei’ despre care aproape nimeni nu spune nimic.
(Infamul text il gasiti aici https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/07/LG.pdf)
Niciun cuvant de la presa miluita cu zeci de milioane de euro de guwernerul ‘condus’ de Lucovid.
‘Societatea civila’ dirijata din padure tace si ea, desi in situatii infinit mai putin grave lua cu asalt guvernul, e drept, manifestand violent in apararea sistemului opresiv de forta instituit de acelasi Iohannis si de securistii din spatele lui.
Nici ‘opozitia’ nu sufla o vorba. E pe cale sa devina si ea partasa si complice la aceasta odioasa crima impotriva democratiei. Fie din ticalosie, fie la ordin, fie timorata de stigmatele naziste se tip ‘ciuma rosie’… opozitia parlamentara, care de fapt are majoritatea in Parlament si care detine puterea legislativa, a intrat in opozitie cu propriul electorat.
E momentul in care noi, ‘Suspectii’, avem datoria sa rupem tacerea si sa izolam dusmanii drepturilor noastre, sa eliminam dusmanii democratiei si suveranitatii tarii noastre.
E momentul sa ne ridicam impotriva opresorilor nostri, vazuti si nevazuti!
E momentul pentru o larga coalitie nationala si democratica, e momentul pentru
#CoalitiaPentruNatiune!
Daca nu o facem acum, maine va fi prea tarziu.
Maine vom fi intrat deja intr-o noua stare de urgenta… pentru democratie!
#OpritiTeroarea!
#StopDictaturii!”
https://www.luju.ro/sub-regimul-iohannis-tot-romanul-e-suspect-avocatul-dan-chitic-rupe-lanturile-daca-sub-iohannis-in-epoca-kovesi-toti-eram-suspecti-de-coruptie-acum-in-epoca-terorii-medicale-toti-devenim-suspecti-de-a-fi-infectati-in-momentul-in-care-procurorii-nu-mai-rep
Chitic este pe langa subiect. Destul de penibil de obicei.
“Negaționismul Covid”, de Andrei Cornea
La noi, PSD, secondat de aliații săi, Avocatul Poporului și CCR, și-a asumat rolul de generator de confuzii. PSD n-a negat direct existența epidemiei Corona în România. Dar, prin gura d-lui Ciolacu, a sugerat că cifrele ar fi „manipulate”, pentru ca guvernul să mențină cît mai mult timp starea de alertă, timp în care ar lipsi populația de drepturi și ar face cine știe ce afaceri veroase. Apoi, prin intermediul contestațiilor la CCR – aprobate în mare parte de aceasta – PSD și oamenii săi au încercat să limiteze sau să desființeze temeiul legal al stării de alertă, să anuleze amenzile date în timpul stării de urgență, să împiedice sau să limiteze prelungirea stării de alertă. De ce te-ai mai teme de amenzi, cînd vezi că acestea sunt șterse de CCR o lună mai tîrziu? D-na Firea a declanșat o testare voluntară pentru Covid19, ale cărei rezultate ar demonstra un procent mult mai mic de pozitivi la mia de testați decît o arată datele oficiale. De unde și punerea în discuție a acestor date de către d-na Olguța Vasilescu. Doar că, într-un caz, avem o testare pe subiecți voluntari, de regulă sănătoși, în timp ce cifrele oficiale sunt obținute pe testări asupra unor persoane cu simptome sau a contacților acestora – de aici și procentul mult mai mare de pozitivi. Nu guvernul manipulează cifrele, ci PSD creează confuzie în rîndul persoanelor neinstruite, fără spirit critic. Rezultatul medical – îl vedem acum – e creșterea numărului de cazuri. Rezultatul social: neîncrederea, confuzia. Rezultatul politic îl vom vedea la alegeri.
Andrei Cornea pune in evidenta caracterul ticalosit al cetatenilor de nationalitate romana care locuiesc in aceasta tara. Suedia, chiar daca a dat-o in bara cu abordarea ei, nu a vazut partidele politice nationale sabotand eforturile de invingere a pandemiei.
Ca sunt idioti care pur si simplu nu vor sa puna umarul sa invingem virusul cand este atat de simplu. Limitezi contactul uman. Nu te pupi cu nimeni in afara de persoana intima. Nici cu parintii, nici cu rudele. Totul timp de doua-trei saptamani. Nu dai noroc. Stai la doi metri de cei cu care vorbesti. Cat de greu poate fi? Nu este. Dar faptul ca cineva nu vrea sa fie parte din acest proiect de interes colectiv, de solidaritate, asta arata ticalosia romanilor.
Despre ce interese de colectiv vorbește pupinbăsistul libidinos Andrei Cornea?
În România fiecare trage pentru sine însuși, pe cât posibil, împotriva autorității statului și a tuturor celorlalți! :))))))))))))))))))))))
Eh, ce bun e colectivul când ne convine, aproape că nu mai suntem niște gunoaie securiste libertariene. :)))))))))))))))
Mda, pe toti progresistii ii deranjeaza bucata aia de hirtie nunita Constitutie. Curtea Constitutionala deranjeaza ca verifica respectarea constitutiei.
Teribila situatie, Cosntitutia ii deranjeaza, poporul nu ii accepta ca e idiot, ce sa faca progresistii, sa aboleasca constitutia si sa scape de popor, cit sa ramina ei progresistii intre ei si sa o puna de o lume noua si o noua ordine mondiala. Nu? 🙂
Hannah Arendt, Karl Lowith, Hans Jonas, si Herbert Marcuse se rasucesc in mormint de tristete si revolta cind vad cit de putin ne pasa de activismul domnului Cornea.
Dar nu dispera, il va ajuta domnul Helvig, stie el de ce …
Mircea Badea isi pune intrebari puerile. Si nimeni nu-i poate da replica. Iar Contele cade in extax.
MB se intreaba comentand un interviu dat de Arafat “cand infectatul era luat la spital, familia ce facea, nu era izolata?”
Raspuns: familia era testata conform protocolului OMS de contact. Nu trebuie sa stea in auto-izolare 14 zile. Ori sta in auto-izolare, ori este testata imediat. In timp ce prezenta infectatului acasa AUTOMAT trebuie sa duca si la izolarea familiei. Atunci cine hraneste acea familie blocata in casa???? De aia MB este fake, Conte. Amesteca lucruri pe care le intelege insuficient. Iar in dezbateri fata in fata, ramane rapid fara argumente.
Prin contrast, iata-l pe Banciu despre coronavirus.
“Îi tot aud pe ăștia care încearcă să se convingă dacă există boala sau nu. Vă reamintesc, sunt 218 țări și teritorii afectate de coronavirus, credeți că toate astea mint? Acestă pandemie a demonstrat clar cel mai mare eșec al colectivității din Romania, în care lumea a demonstrat că nu este solidară cu nimic și fiecare și-a văzut propriul interes. Noi am ajuns la mijlocul lunii iulie să ne punem întrebarea dacă ne păcălesc sau nu. Mi se pare revoltător!
Nu e asta problema națiunii, crezi tu sau nu, problema e că trebuia să te supui, să respecți niște reguli că-ți convin sau nu, dacă nu pleci din țara asta” a completat el. ”
Este foarte interesant ce spune Banciu. Asa este. Poporul roman nu a realizat niciodata ceva in mod colectiv. Nu a actionat la nivel individual pentru un scop colectiv. Asa cum societatile nordice/vestice o fac si noi ii admiram pentru asta.
Romania este conform tuturor studiilor, cea mai putin inclinata sa respecte recomandarile sau legile. Sub 30%. Cu un astfel de popor nu poti lupta cu o pandemie. Asta este foarte clar.
@Charlie
Daca cineva e depistat pozitiv crezi ca se merge acasa sa se faca testare / izolare? Nu.
Iti mai amintesti de cazurile in care asistentele erau injurate ca aduc COVID in blocurile unde locuiau?
Cand vine SMURD la un infectat crezi ca il ia cu izoleta? Nu.
Stiu caz concret a coborat pe scari singur. Ajuns la spital impreuna cu ginerele a doua zi la testare socrul iese negativ. Socrul pleaca acasa, ginerele ramane in spital desi era acolo doar pentru ca avusese contact cu socrul.
Incartiuirea asimptomaticilor in spitale a fost conforma cu protocolul OMS?
Care e protocolul OMS pentru o tara care are cazuri covid dar nu declara epidemie?
Ce crezi ca vor primi copii doctorilor care au fost rapusi de COVID?
Multe incurajari?
Banciu isi pune problema existentei virusului. O intrebare foarte usoara.
Eu as vrea sa il vad daca poate sa raspunda la intrebarea:
Exista cu adevarat o pandemie?
Comandantul actiunii nu este o victima este un connaiseur.
Dincolo de meritele indiscutabile legate de SMURD care a salavat mii de vieti mai exista si o alta realitate care nu e deloc placuta.
SMURD-ul ca serviciu public e exact ceea ce stim de la televizor. Insa SMURD ca fundatie e un fel de organizatie privata care se finanteaza din donatii. Acolo inteleg ca doar “locotenentii” lui Arafat iau salarii adevarate si tot pe acolo se ruleaza si contractele de achizitii, spagile etc.
Protipendada bucuresteana e plina de consumatori de lichide si prafuri care conduc agresiv si fac accidente ca au spate.
Primul serviciu care ajunge la fata locului in caz de accident este SMURD-ul. Cand locotentul identifica un potential sofer din cei enumerati mai sus il suna pe Arafat si il intreaba: “Cum actionam Sefu?” iar seful raspunde “Ca la carte!”.
Soferul e scos de SMURD de la locul accidentului sub pretextul urgentei medicale.
Daca nu cunosti ierarhia nu stii pe cine sa protejezi.
Arafat sufera probabil de sindromul Adrian Nastase, sindromul omului care nu poate face fata propriului succes.
Daca crearea SMURD a fost un mare succes… managementul pandemiei este un mare esec daca analizam raportul intre victimele covid si victimele altor boli.
https://www.youtube.com/watch?v=zmES6jZaJYk
Stateam acum o saptamana si priveam sola pe care se afla cele 2ha ale mele, langa Floresti. Cam pe la vreo 250m in interiorul culturii, l-am recunoscut pe agronom. Il priveam cum purta masca trasa bine pana sub ochi. Era absolut singur intr-o mare verde mustind de clorofila. Il stiu pe om, nu e prost… Si totusi, chinuit si spalat pe creier zi de zi, ingrozit inclusiv de aceasta stranie specie de facator de bine cum este personajul articolului, agronomul cu pricina isi lipea fata, mintea, ratiunea si speranta de o carpa inutila. ( va rog eu frumos, nu imi spuneti ca este utila) De partea cealalta a carpei era frica. Doar asa reusea omul sa supravituiasca dementei zilnice si habotniciei unor satrapi medicali; acolo este si arafat. este irelevant daca e bine sau rau intentionat.El imi calca simtirea, libertatea pt care am iesit in 89. Punct. Pe mine m-a imbolnavit de nervi, m-a scarbit si nu il pot vedea altfel decat ca exponentul celei mai satanice masinatiuni ale timpurilor noastre.
Ba am sa iti spun ca acea carpa este utila. Nu 95% ca acele care stau etans pe fata. Dar daca inspiri si expiri pe nas, carpa se strange mai bine in jurul intrarii. Da, are o utilitate semnificativa daca nu intri intr-un mediu foarte contagios (precum un salon plin de infectati).
Ai dreptate, este foarte utila celor care te vor prost si supus lor. Mai este utila si in cazul in care doresti sa-ti inhalezi propriul bioxid de carbon expirat. Altfel, dimensiunile virusului sunt de cel putin o mie de ori mai mici decat ale celor mai eficace masti (care oricum nu se comerializeaza pentru populatie). Sunt convins ca poti explica cum se poate transporta apa cu navodul…
17. Pentru eficacitatea măștilor la persoanele sănătoase sau asimptomatice nu există o bază științifică. Experții avertizează mai degrabă, că astfel de măști afecteză respirația și devin „purtătoare de germeni” (mai multe despre aceasta).
https://swprs.org/informatii-despre-covid-19/?fbclid=IwAR3qmuqR-k9g7zuYBrnxcZqNsFWfXj0F4EUWTREDh2amNTNkOi_VCE1scXk
rextificare: in loc de “dimensiunile virusului sunt de cel putin o mie de ori mai mici decat ale celor mai eficace masti” se va citi “irusului sunt de cel putin o mie de ori mai mici decat porii celor mai eficace masti” Scuze pentru eroarea de redactare.
Condoru, Dada,
https://fightcovid19.hku.hk/hku-hamster-research-shows-masks-effective-in-preventing-covid-19-transmission/
Cantitatea de pseudostiinta pe care o folositi ca sa fiti anti-covid este uluitoare.
Iti inspiri propriul CO2. Medicii poarta masca multe ore pe zi si nu vad sa fi ametit. Daca vreti sa stiti, expiratia contine inca oxigen pentru doar foarte putin este asimilat de alveole la o inspiratie.
Sigur ca da. Grupul acela de academicieni din Elvetia, care nu accepta finantari de la nimeni, prin urmare nu pot fi cumparati, sunt sursa de pseudostiinta. Medicii chirurgi poarta masca in genul celeia neconforme pe care trebuie s-o purtam noi. Dacat ca ei o poarta la 17-18 grade (ai intrat vreodata ca pacient intr-o sala de operatii sa vezi ce frig e pana te acopera??), noi trebuie sa le purtam la 30-40 de grade. Medicii sunt sanatosi, altfel nu ar putea profesa chirurgia, noi suntem asa cum suntem. Ei stiu ca acea carpa ajuta ca operatia la care muncesc ore sa fie un succes si nu un esec, noi stim ca nu doar a co purtam degeaba, ne si imbolnaveste. au spus-o si ilustrii nostri la tv, inainte de a veni ordinele contrare.
A se observa numarul reactiilor negative la aceatsta postare: cititorii acestui blog rezoneaza majoritar cu prototipul agronomului mascat. Mascati, dar muulti…
Condorule, mai multi am observat valul de thumbs down, in pachete de cite 12 bucati, repetate …
Ar fi grav daca nu ar fi asa. Serios.
Socializarea in spatiul virtual aduce aici multimea iar afirmatiile lui Gustave Le Bon despre psihologia multimilor se aplica si acestui spatiu.
Daca clatini credinta gloatei, asteapta-te sa fii sfisiat de cei se legitimeaza prin aparteneta la multime, de fii poporului, poporani si poporance 😀
Pentru acestia covid19(84) este stindardul sub care lupta, biletul catre izbavire, calea luminoasa (”Sendero Luminoso”).
@whateversecurist’sname
Nu se poate să fii în halul de redus mintal.
Ce înseamnă COVID1984? Nu mor o mie de mexicani pe zi? Nici măcar o mie de brazilieni pe zi? Nici o mie de americani pe zi? Americile tă minte, dăștepte?
Ai parcurs toți pașii către inepția absolută, ba nr de morți a scăzut față de anul trecut, ba nr. decedați COVID eset o fracțiune din cel al crăpaților de gripă sezonieră, ba sunt declarați astronauți decapitați pe orbită drept decedați COVID, toate tâmpeniile astea sunt în CV-ul tău de intelectual de toiletă.
Și de ce ajung românii să fie interziși în UE? Nu vor statele membre UE să ia niște harneală de la români? MERGI LA ȘCOALĂ!!!!
Pi Card
Au fost cateva zile cu o 1000+ brazilieni morti covid.
In fiecare zi(inainte de pandemie) in Brazilia mor 3300 de cetateni de boli de inima.
Acu probabil numarul lor e cel putin de 5000 pe zi in lipsa serviciilor medicale.
Da, știu, brazilienii sunt privați de servicii medicale din cauza COVID1984.
De asta zic, mergeți la școală. Aflați acolo de ce sunt privați brazilienii de servicii medicale.
P.S. Este intuitiv, pe bază de logică puteți ajunge departe, dar … back to square one!
P.P.S. Și distrusul în neuron Ghiță Piperea recită aceeași poezie. Cu un caz de covrig se închide un spital din România, crapă cadre medicale, crapă rudele celor din sistemul medical, dar… logic, oricum ar fi murit. Nimeni nu e veșnic. Ghiță e prost.
Pi Card
Back to square one..
Anual 1.23 milioane de brazilieni mor de inima inainte de pandemie.
https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/CIRCULATIONAHA.114.008727
Anual 224k de brazilieni mor de cancer:
http://www.cancerindex.org/Brazil
70k au murit de si cu COVID.
https://www.worldometers.info/coronavirus/country/brazil
Statistic rata alora care au murit DE covid e cam 20% restul au murit CU covid.
Adica 14k s-au curatat de covid.
Evident că back to square one.
Anual, dar anul ăsta funcția exponențială și Bolsonaro’s fascism procorporatism spun că vor crăpa de covrig câteva sute de mii brazilieni.
Și Boris Johnson a crezut că merge să te joci cu covrig de și-a răpost câteva zeci de mii de conaționali, aproape instantaneu.
Aud marotele astea de la toți inepții, Ghiță Piperea, Secu Cataramă și restul gândacilor alternativă la elita pupinbăsistă. Până acum, foarte puțin, dom’le, e nevoie de cifre mai generoase.
Păi, fiți de gașcă, ieșiți, mergeți, faceți ce știți voi mai bine și veți foarte mulți!!! :)))))))))))))))
Pentru toti coronascepticii. Iata povestea unui alt coronasceptic care si-a infectat familia.
Lucian Domsa recunoaște că, în ciuda experienței sale personale, încă are prieteni care nu cred în existența coronavirusului: „Până la urmă, ține de educația individului. Degeaba le spun, ei nu cred câtă vreme nu se lovesc de experiența respectivă. Nu știu ce să le mai spun”.
Bărbatul a dat și alte detalii despre situația complicată în care s-a trezit și în care a implicat și familia. „Bineînțeles că există. Am fost infectat la centrul de dializă. Am fost destul de sceptic înainte, până mi-am dat seama că există virusul, chiar îl am. Am fost internat la boli infecțioase în Alba Iulia, unde am stat 10 zile în izolare completă și am reușit să o infectez pe soția mea. Eu am fost asimptomatic, însă soția a fost destul de rău, ea chiar a avut simptome, și ambii părinți. Tatăl meu a fost asimptomatic, iar maică-mea din păcate a decedat. Nu pot spune că a decedat din cauza coronavirusului, pentru că era cu probleme mari, cardiacă, diabetică, dependentă de insulină, dar virusul nu a făcut decât să-i declanșeze infarctul”, a povestit Lucian Domșa
Sotia a fost bolnava destul de grav. Iar mama lui a murit. Orice om il scuza pe Domsa ca in aceste momente considera sa “nu a decedat din cauza coronaviruslui”. Ce ar putea fi in mintea unui copil sa stie ca si-a ucis mama? Dar realitatea insa este cu totul alta. Sigur ca mama lui avea boli dar acestea erau sustenabile cu medicamente. De aia este medicina si varsta medie un sunt astazi. Pentru ca, in ciuda unor boli pe care nu le putem vindeca, putem sustine functiile acelor organe prin medicamentatie. Putem regla activitatea bio-electrica prin chimicale de sinteza. Da, se poate trai cu afectiuni care acum 50 de ani te omorau.
Realitatea este ca Domsa si-a omorat mama. Deci desi coronascepticii watcher si Pi Card mint spunand ca au murit “cu covid”, in realitate decesele au murit din cauza covidului. Daca iei un cardiac pe marginea unei rape si il sperii, ba chiar il arunci la vale, sa nu te mire daca in cadere, sufera un atac de cord. Doar ticalosii considera ca omul a murit de atac de cord. Doar tu, coronascepticule, l-ai ucis.
Bravo Ciutacu! Pe Mircea Badea nu l-am ascultat, e prea tarziu in noapte. “Bietul domn Arafat” hahaha si hahaha… cum vrea el sa extraga de acum de-a pururi din societate pe cei suspecti (suspectati de cine?) de a avea o boala contagioasa…
Conte, nu vrei matale sa faci o pneumonie, o pneumonie banala fara simptome respiratorii, doar febra mare, aspect de geam mat pe CT ori radiografie. Orice pneumonie, INSP dixit, caz suspect covid. Vei fi parcat la Infectioase, o sa crezi ca undeva la “suspecti covid” -aiurea, direct pe sectia de covizi. In asteptarea primei testari, o sa cauti pe site-ul spitalului si o sa afli (wow!) ca pana acum 3-4 luni, sectia in care te afli cat si medicul tau curant sunt sectia de hiv/sida si seful ei, o sa ti se faca primul test corona, negativ… incepi sa te gandesti altfel: am venit ne-covid, oare cum ies de aici? mai ales ca a doua testare intarzie(desi la internare ti se promisese ca ambele se vor desfasura in 48 de ore)…faci scandal ca sa fii testat a doua oara macar in a patra zi de la internare, tot negativ, ura si acasa, dar inca stresat…poate nosocomiale in urmatoarele doua saptamani? poate coronavirus?… vrei Conte? vrei sa faci o banala pneumonie sa vezi cum e?… Bietul domn Arafat. Mda.
Cred ca nu m-ai citit cu atentie. Eu nu l-am laudat pe Arafat pentru masura de arestare a pozitivilor nesimptomatici.Dimpotriva, am spus ca Mircea Badea are dreptate si ca si oamenii buni, ca Arafat, pot gresi.
Dar pentru masura de “extragere din societate a celor suspecti de boli contagioase” cum are de gand in noua lege? Cine si cum decide cine e suspect? Ca, daca in prezent “orice pneumonie e caz suspect covid”, maine orice stranut poate fi la fel. Vedea-v-as pe cei alergici vanati pe strazi, turnati de familie, de colegi si internati la Infectioase la covizi, apoi testati…cand va vine randul… cand se poate…sa mai stam, sa vedem…
Conte, din curiozitate, cum stabilesti ca un om e bun (“ca Arafat”) sau nu? Ajunge sa faci Smurdul o data in viata si apoi, vesnic, ai eticheta de “om bun”, oricate greseli, aberatii si abuzuri ai comite?… sau cum?
Prin analiza comportamentului si faptelor cunoscute ale persoanei si prin comparatie.
Mircea Badea nu are dreptate Conte.
Mircea Badea este un sociopat dupa propria marturisire.
Tu ai auzit cum a sarbatorit ziua de nastere a celui mic? Si-a tinut parintii, sora la peste 5 metri unul de altul in aer liber. Asta este un psihopat, nu unul care are dreptate.
Faptul ca ii dati dreptate lui Badea ma face sa ma indoiesc de capacitate de analiza pe care o pretindeti.
Tot ce ii pasa lui Badea este sa nu stea intr-un salon vecin cu oamenii din plebe, unii mai spalati, altii mai nespalati. Asta l-a ingrozit pe Badea. Ce drepturi ale omului? Ati innebunit?
Mircea Badea este o persoana inteligenta, a carei logica mi se pare, de cele mai multe ori, imbatabila.
Desigur, exagereaza in multe, dar, in exemplul dat, nu a facut-o din lasitate ci ca sa-i protejeze pe cei dragi lui.
MB a dat, in timp, atatea exemple de curaj,incat numai de lasitate nu poate fi banuit.
Nu cred ca am innebunit, si ma amuza patima cu care judecati (stramb) aceasta situatie. Pozitivii asimptomatici nu trebuie internati cu forta! Izolati, daca e cazul, da! Dar unde vor ei (acasa la ei), daca exista conditii, nu unde vor niste autoritati incapabile de a asigura conditii decente si de a deosebi nuante. Daca lui Badea i se “aranjeaza” o analiza pozitiva, pana sa faca el contestatie, pana sa ajunga dreptatea la el, pot trece saptamani bune in care sa fie internat si scos din joc. Mare bucurie ar fi pentru cei pe care el ii critica, nu?
Conte, ma dezamagiti rau.
Sa spuneti ca Mircea Badea are logica deseori imbatabila?
Vaaai. Nu stiti ce semi-doct este papagalul.
Daca vreti va comentez aici toate ineptiile pe care le spune papagalul. De la prostiile pe care le comenta despre economie (el fiind un prostanac de forex fara nicio competenta pe zona economica).
El se duce acasa si se uita la CNN????? Adica fix la o trompeta de propaganda care isi pierde audienta din cauza neseriozitatii.
Este un produs ratat din cauza autosuficientei. Are o inteligenta ratata, limitata la nivelul liceului. Facultatea a ratat-o.
Vreti sa comentam tampeniile pe care le spunea despre Israel pe vremea mutarii ambasadei?
MB este un comentator polemic. Mijloacele folosite de el in emisiune nu sunt mereu cele obisnuite, comune, dar ipotezele lansate de el incita si tin aproape privitorii. Este de peste 15 ani de zile lider de audienta pe segmentul lui orar, lucru pe care favoritul dumitale Banciu nu l-a realizat niciodata.
Faptul ca imi spuneti ca va dezamagesc, faptul ca il faceti pe MB semidoct si papagal, autosuficient si ratat, faptul ca ii comentati “tampeniile” atat de pueril si visceral nu arata altceva decat un partizanat si o ranchiuna care va descalifica de la obiectivitate. Cand un corigent la fizica il face pe Einstein “repetent care nu a dus nimic serios la bun sfarsit” cine credeti ca va deveni subiect de bascalie populara, corigentul sau Einstein? Imi place ironia, o practic si eu, uneori, cand mi se pare potrivit, dar grosolania si invectiva ca substitut de argumente mi se par semne de slabiciune si incultura.
Conte, te inseli rau de tot cand spui ca Banciu ar fi favorit. Nu in general. Dar in chestiunea Covidului, Banciu are clar cea mai umana pozitie. Asta daca nu esti un idiot care contesta ca exista pandemia, ca exista virusul, ca are un efect grav asupra unor membri ai societatii si pentru care nu exista un antidot altul decat efortul colectiv de a-i limita raspandirea. Badea insa este clar un scelerat in aceasta problema. A spus-o singur. Conte, daca l-ai urmari zilnic pe Badea, cum o fac eu, ai fi prins faptul ca omul este putin anormal, se spala si dezinfecteaza pe maini cu mult peste ce ar fi normal, nu foloseste cardul bancar nici pentru paine sau benzina pentru ca l-ar urmari cineva. Omul are clar niste probleme la cap. Care probleme sunt exacerbate de criza coronavirusului. Altfel ar fi trecut drept niste tabieturi. Nu, sunt mai mult decat atat.
Ieri spunea ca nu il mai recunoaste pe Arafat, ca s-a schimbat. Eu spun ca din contra, Mircea Badea se manifesta diferit.
Ca incita, asta stie toata lumea. Asa cum blogul dumitale incita. Este o cheie a succesului folosit si de sociopatii de pe ZeroHedge (despre care spun cu tarie ca daca cineva ar fi urmat informatiile de acolo sa ia decizii investitionale, ar fi pierdut toti banii sau ar fi devenit prepper, bun de internat la ospiciu). Conte, una este sa gust putin din incitarea produsa de blogul dumitale, asa, ca o placere vinovata. Cand dumneata nu ai trecut de o limita umana a intelegerii pericolului pentru societate a stimularii prea mult a sociopatiei in cazul pandemiei de coronavirus. Mircea Badea face prea mult. El, Dumitrescu, Gadea, PSD, Ponta, Savaliuc, altii de la PMP (dar nu Traian Basescu) au trecut dincolo de limita umana pe care dumneata Conte nu ai depasit-o (inca?).
Ieri, Badea discuta despre numarul de oameni testati. Cu o indarjire de care am ras cu pofta. De ce? Pentru ca saracul de el, nici macar nu stia ca Tataru spusese cifrele cu vreo 3 saptamani inainte. Da, Conte. Asta spune multe despre psihoza lui Badea.
https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/cati-romani-au-fost-testati-pana-acum-pentru-infectia-cu-covid-19-anuntul-lui-tataru.html
Na, Conte. Spune-i si lui Badea ca “analizele” lui (a zis in emisiune ca el face “analize”…. am ras cu pofta) sunt niste rahaturi Garbage In, Garbage Out. Se stie….
PS. Am votat la tot ce se putea vota contra lui Traian Basescu dupa 2004. Dar nu pot sa nu remarc faptul ca este cel mai lucid politician din opozitie. Ma tot intreb…. sa fie asta suficient cat sa ii iert mizeriile create in timpul mandatelor lui? Inca nu.
PPS: Daca Mircea Badea tot incita interes, eu avertizez pe toata lumea sa guste incitarile aduse. Dar, oh Conte, sa nu le ia drept “analize”. Sa rada, sa se amuze. Dar Badea nu trebuie luat in serios. In fapt, zilele acestea pe mine ma amuza disperarea lui. Ma uit chiar ca la un Truman Show, la un om cu o patologie psihica, pe care teama de o procedura il face sa se rostogoleasca cu spume pe jos. Ca un copilas rasfatat. Da, ma amuza. Dar sa nu pretinda ca face analize.
După valul mare de infectări cu noul coronavirus din ultima vreme, românii încep să încaseze facturile. Trei state ne-au interzis accesul şi altele îl condiţionează serios, iar dacă ritmul de noi infectări se menţine constant, riscăm să nu mai fim primiţi nici în Grecia.
Teribil!!! :)) Băștinarii izolează România!!!
https://www.conteledesaintgermain.ro/doi-gangsteri-schiopi-si-un-jupan-cu-platfus/26-06-2020#comment-34442
Vom apărea curând pe toate listele. Nici Suedia nu va primi români. :))))))))))))))))))) Name, dă-le link-uri, distruge-i cu neuronul tău atrofiat.
Frumoase comentarii. Arafat, tusii si ungurii, pericolele de moarte ale neamului romanesc.
Revenind la Doctor. Nu e nascut aici si e musulman. Dar un cetatean onest care vrea sa-ai ajute patria de adoptiune este, sunt convins. Si fara el SMURD nu ar fi existat. Dar cand esti onest pici de fraier in aceasta tara eterna si fascinanta.Aici manglitorii au valoare.
Dar, sa nu-l cainam prea tare. Oferte interesante are, oameni ca el sunt vanati de toti.
Si uite asa mai bifam unul care pleaca dezgustat.
@ agricultorul (ne)fericit.
Bati campii big time ! Vrei sa zici ca nocorc cu Arahat ca a venit in Romania ca altfel eram in bezna. Asta e, daca pui botu la prostiile de la tv … ! Ai creieru’ spalat cu clor.
Mai intereseaza-te si tu cum era sistemul medical inainte sa vina leprele astea. Vezi cam ce fel de doctori a dat invatamantul romanesc si dupa aia mai vorbesti daca mai ai ce…
Hai, sictir ! ( asa e pe limba prietenului tau, arahat )
Ai scazut foarte mult nivelul discutiei. Limbajul grobian tradeaza lipsa argumentelor.
Nu asa se poarta o discutie productiva si civilizata. Daca vei continua pe aceeasi linie va trebui sa te muti intr-un mediu care te tolereaza.
limbajul grobian tradeaz # .si este o tactica de a scoate discutia din ratiune si a o aduce in sentimente.Sentimente negative: ura dispret, discriminare, insulta, agresiune, frica.
Noi, oamenii normali, nu prea suntem ‘antrenati” la asa ceva.
Acum inteleg dece in diverse armate , vizibile sau nu, se face si o astfel de “reeducare”.
despre Dl Arafat , in opinia mea, “it’s something wrotten in the state of Danmark”.
Esti suparat rau prietene!
Pe mine in special, sau pe lume in general ?
DAR, apreciez eleganta exprimarii.
” … Atunci mulţi se vor poticni, se vor trăda unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor ridica mulţi profeţi falşi şi-i vor înşela pe mulţi. Şi din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mulţi se va răci.”
m-am mutat demult…
…cam de cand i-ati luat apararea unui dealer de droguri ( fi-su lui Plesu ) … saracu trecea prin momente grele ca a fost prins. mie asta mi se pare josnic… dar v-ati exprimat elegant si doar asta conteaza. restul e tacere, vorba cuiva.
pa si pu la revedere !
”Bietul domn Arafat?” Credeti ca are de ales?
Din ce vad aici, https://www.youtube.com/watch?v=L3_8edmUTYY , nu, nu are de ales 😀
Saracul Arafat, ce parea a fi si ce este in realitate:
Marcel Ciolacu: “Cu ajutorul specialiștilor și al societății civile, am construit o lege a carantinei care chiar să-i protejeze pe români în fața pandemiei, nu să acopere abuzurile!
Dimineață, am avut o întâlnire la Parlament cu dl Raed Arafat și mai mulți colegi juriști pentru a găsi cele mai bune formulări la noua lege privind carantina și izolarea.
Asta fiindcă Guvernul PNL elaborează și ne trimite în Parlament doar catastrofe pe care trebuie să le reparăm în regim de urgență. Ieri, i-am chemat la dezbatere pe experții societății civile, care ne-au ajutat să eliminăm aberațiile liberale ce atentau la drepturile și libertățile românilor.
Azi, după discuția foarte aplicată cu dl Arafat, avem garanția că putem da votul final pe o lege coerentă și eficientă!”
https://www.stiripesurse.ro/verdict-politic-cu-dana-budeanu-episodul-85-treceti-de-danuta-pana-la-firea-fatalailor-_1483550.html
Aia mai batrani ziceau ca omul se cunoaste la bani si la inghesuiala. La “inghesuiala covrigului”, Arafat si-a devoalat adevaratul caracter. Omul e un mic dictator si chiar se crede providential. Deci nu e biet de loc!
cred că unii vicleni au înțeles sa stea in umbră și că e mai bine sa-l bage pe dr in față; nu cred ca ia el deciziile de unul singur, pentru ca multe vin de la OMS , iar seful OMS pe Romania nu este el! apoi este si Iohanis ,seful sefilor care ascultă de cele 3 doamne călcate de tren ,merkel, ursula si cristine lagarde ,care in opinia unor jurnalisti imbuibati de bani europeni, cred că cele trei au salvat Europa ! aiurea , nu au salvat nimic,dovada ca avem pandemie cu o cocoașă , cu doua cocoase, de parcă ne-am transformat in Sahara ; dr.Arafat ar face bine să iasa mai putin pe sticlă si sa-i lase pe altii, ca sa vedem ce le mai coace mintea si altora , referitor la pandemia asta permanenta
Sceleratul de Mircea Badea a marturisit de ce a fost el contra internarii asimptomaticilor. Pentru ca este prea fitzos ca sa stea intr-un salon cu buda la comun. Acesta a fost tot resortul interior al clasei celor cu fitze de semi-cocalari din media.
Ca proasta de Avocatul Poporului a fost presata de PSD si ALDE sa gaseasca o hiba intr-o lege din 2006 pe care nu a scris-o Arafat, dar care a fost de atunci mecanismul pe care sistemul de sanatate (cu sau fara Arafat) l-a folosit in epidemii, asta este o alta latura a problemei.
Conte, daca tot faceti analiza, de ce nu luati toate datele?
Am citit destul de mult pe tema internarii nevoluntare. Exista resorturi juridice care permit asta. Iar despre proportionalitate, Avocatul Poporului da un exemplu stupid in solicitarea ei catre CCR, citand un caz de la CEDO despre HIV. Ori toti stim ca HIV nu se transmite pe casa scarii, prin stranut….. Conte, realitatea este ca cine citeste motivarea CCR pe tema legii din 2006, observa ca CCR i-a refuzat aproape toate punctele Avocatului Poporului. CCR a observat doar ca sintagma “boli transmisibile” este prea generica, neclara, imprevizibila. Atat.
Din punctul meu de vedere, izolarea asimptomaticului la domiciliu, care este tot o privare de drepturi ale omului (doar ca Badea va putea sa mearga la buda lui, nu la una comuna, atat il deranja pe el, un dobitoc), nu se poate face in COLECTIVITATILE care sunt blocurile noastre de locuit din zona urbana. La sat se poate. La bloc, nu. Pentru ca, spre deosebire de occidentali, noi nu avem pe cine sa trimitem cu alimente la cei izolati. Cine ii ia gunoiul celui asimptomatic? Care poate este azi mai contagios ca ieri pentru ca a deveni oligosimptomatic? Iese infectatul sa arunce punga pe casa scarii? Poate foloseste si liftul, nu-i asa? Dar cum ramane cu drepturile colocatarilor de a trai fara frica de a avea un contagios care sa se miste liber prin spatiile comune ale blocului? Dar blocurile care au o retea de aerisire comuna? Dar apartamentele care au terasele comune, in prelungire, iar cearsaful infectatului pus la aerisit sta la o mica distanta de terasa apartamentului vecin unde sta un om sanatos?
Nemtii nu s-au stresat prea mult sa ridice GARDURI de sarma in jurul blocurilor locuite de romanii de la abatoarele de carne. Realitatea este ca este mai umana metoda internarii intr-un spital si tinerea sub observatie….. Doar ca….
Romania a constatat ca nu are bani sa ridice multe spitale de campanie in care sa poata interna pe cei asimptomatici sau pe cei cu simptome usoare. Nu are bani.
Romania nu a putut dezvolta la Romexpo un spatiu de cazare. Sau in alte sali de sport. Nu are bani.
Romania nu are bani sa supravegheze zeci de mii de infectati distribuiti care pe unde. Iar lasatul in libertate era cea mai putin de dorit varianta. Dar la care s-a ajuns.
Foarte bine spus. CCR spune asta:
“Cu unanimitate de voturi,
1. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate [a Avocatului Poporului] a dispozițiilor art.25 alin.(2) teza întâi din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.”
“Cu majoritate de voturi,
3. A admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.25 alin.(2) teza a doua din Legea nr.95/2006 privind în reforma în domeniul sănătății. …. aceste norme juridice nu întrunesc cerințele de claritate și previzibilitate a legii …”
Un om contagios prin aerosoli care pune in pericol comunitatea in care traieste, poate si trebuie izolat fara consimtamant. Este datoria statului in capacitatea lui de a proteja ordinea si sanatatea publica. Scrie si in motivarea CCR dar si aici
https://www.brown.edu/Courses/BI_278/Other/Clerkship/Didactics/Readings/INVOLUNTARY%20TREATMENT.pdf
In documentul din link se face vorbire exclusiv despre persoana bolnava psihic ce reprezinta un pericol pentru si/ sau pentru cei din jurul sau.
Mai mult, in legislatia romaneasca exista activa o prevedere similara pentru astfele de cazuri. Internarea este decisa in camera de consiliu de catre un judecator.
Gasesti detalii aici, https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2015/10/decizia-ccr-5271.docx .
Eu nu as lua lumina de la sistemul american.
Ca si argument, in cazul in careu nu stiai, pina in 1978, in US s-a practicat sterilizarea fortata (fara acordul pcientului), https://journals.openedition.org/rrca/1169?lang=en . Abia in anul mentionat apare in linia ghid de practica medicala cerinta acordului informat al pacientului, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10306863/ .
Name,
citeste mai bine doctrina juridica din document.
“Not only the criminal element and persons with highly contagious diseases may be detained, but also the mentally ill who are a risk to others. Whereas parens patriae provides for the protection of the individual, police power generally is invoked on behalf of society against the individual.”
@Charlie,
Ai rupt citatul dat de tine, din context si pierzi intelesul textului. Iata pasajul invocat integral:”Parens patriae, which literally means “parent of the country,” provides the sovereign power with authority to protect citizens who, for reasons of mental or physical disability or because they are unsupervised minors, cannot adequately protect or care for themselves. Intervention by the state is indicated for individuals who are deemed unable to make rational decisions for themselves, including the mentally ill who are “gravely disabled” or suicidal. The state also is obligated to make the decision that is in the best interest of the individual and most clearly reflects the choice that the individual would have made if he or she were competent to do soThe legal theory police power provides the state with the authority to act for the protection of society and the general welfare of its citizens. In the process of such protection, isolation and confinement of dangerous individuals may be necessary. Not only the criminal element and persons with highly contagious diseases may be detained, but also the mentally ill who are a risk to others. Whereas parens patriaeprovides for the protection of the individual, police power generally is invoked on behalf of society against the individual.”
Textul face vorbire despre bolnavul psihic ce reprezinta un pericol pentru el sau pentru cei din jurul sau: “Intervention by the state is indicated for individuals who are deemed unable to make rational decisions for themselves, including the mentally ill who are “gravely disabled” or suicidal. ”
Iar ce este cel mai important, decizia asumata de stat trebuie sa fie in interesul pacientului!
Nu ma contrazic de dragul replicii prompte , insa am ajuns la exasperare cu incercarea de a se controla discursul in spatiul public in scopul inducerii fricii oarbe in legatura cu Covid19. Si la pachet cu inducerea fricii, persuadarea individului in a-si abandona drepturile in favoare unei iluzorii securitati sanitare.
Parca am fi in alegoria pesterii lui Platon.
Mai mult, comunicatorii oficiali par a utiliza tehnicile “no touch” torture, pentru a obtine obedienta inepta a populatiei. Despre no touch torture, gasesti detalii aici, https://www.amnesty.org/download/Documents/204000/act400011975eng.pdf .
Name, nu este adevarat. In sectiunea din care ai citat, se analizeaza care sunt resorturile juridice pe care se sprijina asistenta nevoluntara a bolnavului psihic. Iar cand se analizeaza in spectrul larg, se introduc cele doua concepte. Este fals ca doctrinele juridice se aplica exclusiv, cum spui, bolnavului fara discernamant. Este fals ca textul este doar despre bolnav psihic. Ia-o asa cum iti spun este ca este pentru ca am dreptate.
https://www.cdc.gov/quarantine/aboutlawsregulationsquarantineisolation.html
Ce sa vezi, doctrina juridica “police power” este discutata si de CDC cand vorbesc despre carantina si izolare in contextul limitarii raspandirii unei boli.
Ca sa concluzionez… sunt doctrine juridice aplicabile in cadrul relatiei cetatean – stat. Nu sunt scheme de tratament pentru bolnavi psihici.
Si pentru ca in timp ce scriu aceste lucruri, iar il vad pe prea-plinul de Mircea Badea. Acesta rade ca un prostanac atunci cand Tataru discuta despre asimptomatici.
Ii mai explic semi-doctului de Mircea Badea. Categoria asimptomatic este larga: ea include asimptomaticii reali, cei care nu vor avea niciun simptom pe intreaga durata a bolii;
Apoi mai sunt presimptomaticii, cei care au un interval de incubare mai mare, de mai multe zile. Acestia vor avea simptome si vor fi foarte contagiosi.
Apoi mai sunt si oligosimptomaticii, cei care au simptome atat de usoare ca ei insisi cred ca nu au nimic, doar “l-a tras corentu de la aieru conditionat”. Stranuta mai usor de la un simplu curent de aer. Nu are febra. Nu il doare in gat. Si acestia sunt contagiosi.
OMS alerteaza autoritatile sa faca diferenta dintre infectati cu atentie.
@Charlie,
Sa nu amestecam categoriile,sa nu fim confuzi: in documntul de pe brown.edu , se face vorbire integral despre rolul statului de curator pentru cei incapabili de a lua o decizie, bolnavi psihici si copii. In documentul de pe siteul cdc.gov este descris temeiul legal in US pentru carantina si izolare. Nu confunda carantina cu rolul de curator al statului pentru persoana minora sau lipsita de discernamint.
Aceste acte normative sint specifice US si nu Romaniei, sisteme juridice diferite!
Legat de domnul Mircea Badea, da, ma simt insultat cind el este deranjat ca fumez in masina personala, tigarile pe care eu mi le cumpar, ca il deranjeaza ca ma vede bind o bere cu prietenii, ca este revoltat ca mai maninc o ceafa de porc cu cartofi pai etc. Da, ma deranjeaza!
Insa, nu pot sa nu admit ca aseara a avut dreptate, nu poti pune pe toti cetatenii sub curatela domnilor Arafat, Tataru, Rafila, diverse personaje de la OMS.
DA BADEA ARE DREPTATE!
Nu poti institui in baza unor afirmatii bazate pe o stiinta euristica, dictatura medicala, nu poti anula constitutia, nu poti transforma spitalul in colonie penitenciara, nu poti refuza dreptul la ingrijiri medicale ale non covizilor.
Nu poti pune dupa bunul plac pe oricine sub curatela sub pretextul carantinei, CARANTINA NU E INSTITUTIA CURATELEI!
Name, nu ai dreptate. Sectiunea din care am citat amandoi se numeste:
2. What is the legal basis for involuntary commitment?
The state’s authority to commit individuals stems from two
legal theories; parens patriae and the police power of the
state.
DOCTRINELE JURIDICE explicate sunt generice, ele nu sunt aplicabile doar bolnavului psihic, ci sunt principii de lege. Trebuie ca poti intelege macar atat, nu mai contrazice fara argument. Iar doctrina “police power” a statului a fost mentionata si de CDC in cazul infectiosilor. Sunt sigur ca poti pricepe aceste lucruri. Sa le luam asa si sa continuam discutia din acest punct. … Ce sa vezi, si Constitutia Romaniei are “police power”. Vaaai…. ce surpriza.
ARTICOLUL 53
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
“Police power” ca atribut al statului exista in orice democratie. Libertarienii sociopati trebuie sa ia o pauza de gandit.
Mă iertați de întrebare Conte, înainte de a-i plânge de milă arafatului, ați citit oare Ordinul Comandantului Acțiunii din 23 martie ac?
Pe scurt, Comandantul Acțiunii a ordonat închiderea tuturor spitalelor pentru orice alte patologii cu excepția Covid. Desigur, medicii disperați au cerut clarificari, drept care au primit a doua zi de la Pilotul Aeronavei un Punct de Vedere (nu se pot da norme de aplicare la in ordin militar) prin care medicii erau sfătuiți să facă cum cred, pe răspunderea lor (penala).
Prestația Comandantului a avut ca rezultat aproximativ 12 mii de morți de cancer, ciroză, diabet, avc, cardio, etc (după estimarea recentă a Colegiului Medicilor).
Mai studiați dacă vă permite timpul problema internarii oamenilor sănătoși, cu consecințe uneori fatale-vezi cazul bătrânei de 83 de ani din Măgura Ilvei, Năsăud. Cocovidul i-a mai tras o clapă postumă: a ieșit negativ.
O mulțime de alți oameni au murit la triaj așteptând să le iasă testul (care apropos are rată de eroare 20-30%;medicină sau ruletă rusească?). Vezi cazul din martie al doamnei din Timișoara care a sângerat până la moarte cu fractură deschisă în triajul spitalului.
Cât despre elucubrația lui arafat cu pasagerii care n-au voie să întrebe pilotul cum să conducă avionul, vi se pare de om normal? Oare ar fi fost atât de deplasat ca, de exemplu, pasagerii avionului German Wings prăbușit intenționat acum 4-5 ani de un pilot dement să chestioneze pilotajul, așa cum lui arafat i se pare revoltător?
Faptul evident că psihoza și grandomania personajului sunt folosite de ticăloși mai mari nu îl exonerează pe Comandantul Acțiunii de crime.
Vă rog să mă iertați pentru postarea foarte lungă. M-a durut să văd cum un om ca Dumneavoastră plânge de milă “bietului domn Arafat”.
Apreciez tonul civilizat al criticii dv. Nu stiu de ce il numiti pe Arafat “comandantul” si nu cred ca a fost ultimul decident in comandamentul din care a facut parte si care era condus (formal) de Vela si mai apoi de Orban, dar, de facto, de presedintele Iohannis.
Raman la parerea ca a fost folosit, cu ideea, inca de la inceput, ca la finalul crizei sa fie debarcat.
Nu îl numesc eu, el singur se intitulează Comandantul Actiunii, ba încă sub semnatura. Documentul poate fi admirat la link-ul de mai jos :
https://www.google.com/url?q=http://www.cnscbt.ro/index.php/lex/1578-ordinul-74527-din-23-03-2020-masuri-unitati-sanitare/file&sa=U&ved=2ahUKEwjqjcnY8bzqAhWDwcQBHQFCD1MQFjAAegQICBAB&usg=AOvVaw1AHsYP-76YCIJzgjl0KW7P
Nu cunosteam acest document in forma asta (ci doar continutul sau). Acum inteleg de ce l-ai numit “comandantul”. Problema este ca si acest Ordin a fost aprobat de Vela. Asta incerc sa explic: daca echipei Iohannis, Orban, Vela nu-i convenea ordinul, nu-l accepta. Cand Strainu Cercel, si el cu o pozitie la vremea respectiva in echipa de decizie, a cerut testarea stiintifica, in masa, a bucurestenilor, nu doar ca l-au blocat, dar l-au dat si afara.
Nici macar sa nu cititi linkul pus de Tudor, care dovedeste cine e “Comandantul Actiunii” si ce decide el acolo? Sau chiar si evidenta paleste in fata iubirii de arafat? Treziti-va…
Ordinele lui Arafat in calitate de “comandant al actiunii” se aduc la cunostinta ministrului sanatatii si ministrului de interne. Din acest motiv, acestia isi dau avizul si nu aproba ordinul emis de Arafat. Ordinle se comunica in teritoriu ulterior “avizarii”, instiintarii ministrilor in cauza, https://www.cnscbt.ro/index.php/lex/1638-ordinul-comandantului-actiunii-74553-07-04-2020/file .
@conte
inclin sa le dau dreptate celor care il acuza pe arafat de crima. Citind documentul pus la dispozitie de Tudor nu pot sa nu-mi amintec de nu-mi amintesc de ultimatumul dat Romaniei de catre uniunea sovietica pe 28 iunie 1940. Aia au dat 4 zile pt retragere iar arafat a dat 2 zile ot “retragerea” (externarea) tuturor pacientilor din spitale care nu necesita “ingrijiri medicale”. Dupa parerea dvs conte, cu nivelul de subfinantare cronica a sanatatii in Romania, chiar credeti ca in spitale existau bolnavi care nu necesita ingrijiri medicale (in general vb nu de cazuri precum fluturas sau alti politruci) ?
Reprezinta asta o necunoastere totala din partea dlui arafat a realitatilor din spitalele romanesti?
Sincer acum. Apoi ca vela, tataru, ss-ul sau mai stiu io care “sfinte moaste politruce” au validat mai conteaza? Arafat a reprezentat perfect in cazul asta “idiotul util” al “nemuritorului lenin” (ca e nemuritor ca tot marxist ce se respecta deh).
Stiu ca devin obositor, dar ma gandesc ca s-ar putea sa va intereseze asta:
Potrivit art. 12 din proiectul legii internarii medicale fortate, a carantinei si a izolarii pe motive de risc epidemiologic, ordinele COMANDANTULUI ACTIUNII date in aplicarea acestei legi sunt obligatorii pentru orice individ, entitate privata si autoritate publica si sunt executorii de indata (chiar daca, post factum, pot fi atacate in justitie). Daca aceste ordine au caracter normativ, sunt obligatorii pe tot teritoriul tarii, ca si legea.
Unu, comandantul actiunii (care, ca si Isarescu de la BNR, este si va ramane inca 30 de ani de acum incolo Arafat) este inscaunat, in sfarsit, fuhrer. Nu ne mai jucam cu acte normative neclare, pe care CCR sa le poata corecta – avem lege de intronizare! Multumim din inima dlui Ciulacu pentru asta.
Doi, pana acum era nevoie de stare de urgenta sau de stare de alerta ca ordinele comandantului actiunii sa fie obligatorii si sa se poata tine la distanta de spitale si medici milioane de pacienti pentru a putea baga in puscaria medicala asimptomaticii, la gramada cu pacientii reali. E, incepand de azi, nu mai este nevoie de formalitati de-astea complicate, care mai merg si pe la CCR sau Curti de apel. Este suficient de acum incolo sa se declare epidemie de catre Ministrul Sanatatii sau pandemie de catre OMS, ca intra in functie imediat furherul (pardon, comandantul actiunii). Poate fi si o epidemie/pandemie de diaree – cedarea puterii intr-o singura mana este automata. Chestia cu posibilitatea de actionare in justitie este apa de ploaie (potential purtatoare de agenti patogeni, deci nu apelati la ea) – justitia romana rar are curajul sa puna la indoiala deciziile comandantului actiunii. Frica si managementul acesteia o duc cel mai bine in justitie. Pentru siguranta voastra, nu indrazniti sa contestati, ramaneti in cutia voastra de confort, ca totul va fi bine (pentru imbogatitii de razboi si pentru corupti).
Si acum, back to home working, ca taxele, impozitele si contributiile necesare cumpararii pe sub mana si cu preturi cvadruple a echipamentelor si serviciilor medicale de combatere a riscurilor epidemiologice nu cresc in copaci!
https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/3274480792617523
Sincer, m-a surprins și pe mine acest articol despre „bietul domn Arafat”…
Foarte la obiect replica, Tudore. Ai spus cam ce aveam și eu pe suflet.
Arahat nu are nicio legatura cu poporul roman. Niciodata un mulsuman nu o sa poata sa spuna ca a facut bine Romaniei. Cultura lor, modul lor de viata ii impiedica sa inteleaga ceea ce inseamna roman. Probabil acum el se crede in tara si cultura lui, unde un musulman are drept de viata si de moarte asupra altora caruia nu ii impartaseste credinta. Musulmanii sunt apropiati si isi ajuta semenii dar doar pe cei de o credinta cu a lor. El acum se mira de ce lumea nu se supune orbeste ordinelor puterii politice, ca in tara lui.
Nene iancule, de unde stii cat e de religios Dl Arafat?/sau cum traieste dansul Islamul, daca il traieste?
ca idee,. NU imi place cum actioneaza acum; din cat parede neconvingator/recitator, parca (?) ar fi la ordin de undeva
….dar cand a inceput apndemia ..un alt personaj era in fruntea trupelor..acesta s a retras in perioada in care a inceput sa se faca proiecte de achizitii..si mai precis in momentul in care EL..personagiu a rostit…DAR SA NU NE CEARA NIMENI SOCOTEALA REF ACHIZITII..ORI SUNT SINGURUL CARE MI AMINTESC ..ORI ALTII NU VOR SA SI CERCETEZE MEMORIA…ACEST PERSONAJ SE NUMESTE INCA domnul cercel..nu ascund nimic ..pur si simplu s a intamplat sa mi amintesc
Cand si-au dat seama cei din guvern ca este o portita favorabila, l-au “ejaculat” din comisie, cum elegant s-a exprimat Vanghelie apropo de “ejacularea din PSD”